4,770 matches
-
unei turiste uimite de minunea ce i se întâmplă: prezența ei aievea în acest „capăt‛ de lume, în îndepărtata (privind dinspre România) Oceanie, în sânul unui peisaj mirific oferit de insulele vulcanice ale Noii Zeelande, împădurite cu pini gigantici și scăldate la poale de apele Pacificului - pe o coastă - și a Mării Tasmania - pe cealaltă coastă. Dar nu sunt descrieri romantice de peisaj, nu! Vasilica Grigoraș este o neobosită și dăruită autoare de Haiku. De câțiva ani și-a descoperit aceste
ELENA CIUBOTARU: „ODĂ PRIETENIEI – JURNAL DE CĂLĂTORIE ÎN NOUA ZEELANDĂ” de VASILICA GRIGORAŞ în ediţia nr. 1672 din 30 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/368585_a_369914]
-
vers pereche sufletului meu, Unirea noastră-i sfântă la bine și la greu, Prin tine-mi trăiesc divinul, ție viață-ți dau Încolțind verde-speranță bobului de grâu. Grai îți voi dărui din tăcerea iubirii Ce-n izvoare de șoapte ne scaldă luminii, Noi nu vom muri ci vom trece-n altă lume, Urmele din astă viață ne vor fi postume. Referință Bibliografică: Renaștere / Gabriela Docuță : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2305, Anul VII, 23 aprilie 2017. Drepturi de Autor: Copyright
RENAŞTERE de GABRIELA DOCUȚĂ în ediţia nr. 2305 din 23 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/368604_a_369933]
-
frumoasă!» Piet, sculptură în marmură, făcută în anul 1499, când Michelangelo avea doar 24 de ani, este impresionantă prin gestică: Maria ține în brațe trupul fiului său, după crucificare. Despre sculptura și poezia sa, s-a spus că au fost scăldate în sinceritate. Într-un sonet scria: „...trebuie să suferi, pentru a pricepe moartea mai înainte.“ Mi-a plăcut nespus de mult sonetul în care gândirea sa este cristalizată: „Când focul mă va părăsi, înaltul,/ muri-voi! El, salvarea și dulceața
MUZEUL METROPOLITAN de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 24 din 24 ianuarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/368435_a_369764]
-
de sine fiind o deschidere către misterul divinității. Sau cum spune un gânditor român: să nu piară „idealul de a face spiritul să pătrundă în carne“. Mi-a plăcut povestea citită demult despre Xantipa, soția lui Socrate. Venind cu fața scăldată în lacrimi i-a spus că judecătorii l-au condamnat la moarte. Socrate i-a răspuns ceva cu o indiferență stoică. Atunci Xantipa îndurerată și revoltată a revenit: „Dar ești condamnat pe nedrept!“ „Ți-ar plăcea mai bine, a răspuns
MUZEUL METROPOLITAN de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 24 din 24 ianuarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/368435_a_369764]
-
iartă, răceala privirii chiar te înspăimântă. Roșul cardinal strălucește a putere, detaliile îmbrăcămintei fascinează. Pictura este ulei pe pânză, datând din 1600. Nu lipsesc Rembrandt, Goya, Ingres, Jan van Eyck, Poussin, Raphael, Van Dyck, Velasquez, Renoir, Veronese și alții. Ne scăldăm privirile în culorile și imaginile acestor picturi. Autoportretul lui Rembrandt (Self portrait) tronează pe peretele central al sălii, îl poți privi chiar înainte de a intra în sala respectivă. Fața sa ovală, fizionomia, exprimă sentimente alese, inspirație, intuiție. Ochii lui negri
MUZEUL METROPOLITAN de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 24 din 24 ianuarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/368435_a_369764]
-
în armonie. Dacă acestea sunt adevărurile artistei Maria Șalaru, înseamnă că ea nu a încheiat o adopție cu melosul popular, el e copilul ei natural, pe care îl duce la sân, îl alintă și-l sărută în umbra surâsului, îl scaldă în văpaia albastră a ochilor, îl dezmiardă în leagănul stihului auzit din popor, clătit apoi, primenit, împodobit de ea și purtat în straie de cântec strămoșesc, pe alocuri cu noi cusături din firul de borangic al propriului glas, propriului gând
MARIA ŞALARU. CÂNTECUL CA O POVESTE (INTERVIU, PARTEA I) de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 2023 din 15 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368687_a_370016]
-
șoarecii care au găurit toți pereții din chiler[7]. Au fost nevoiți să curețe tot porumbul și să pună boabele în butoaie că și așa stăteau goale până la toamnă, la culesul viilor. Pe afară păsările râcâiau prin bătătură și se scăldau cât era ziulica de mare în țărână. Nu aveau nici o grijă. Apă aveau la teică, grăunțe primeau seara și dimineața, doar câte o râmă mai puteau să găsească și ele ca desert, sau câte o gâză rătăcită prin grădină. Terminându
SECERĂTORUL de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1092 din 27 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363655_a_364984]
-
Heraclit încoace, care l-a enunțat astfel: „Nici un om nu calcă în același pârâu de două ori, pentru că pârâul nu mai e același, și nici el nu mai e același om”, la Giordano Bruno: „Așa cum nu este posibil să te scalzi de două ori în aceeași apă a unui râu, și, după cum se spune, nici măcar o singură dată, la fel nu este posibil să numești de două ori unul și același lucru aflat în dezvoltare: în timp ce e denumit, deja devine altceva
MIRESME NIPONE ÎNTR-UN BUCHET DE AMINTIRI de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 1908 din 22 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/363716_a_365045]
-
legi, Să te urmez spre ceruri, plutind în univers. Potrivnic ne e timpul. La noi nu se închină. Oricât spre el o rugă la ceruri înălțăm, El zboară fără milă uscând din rădăcină Floarea vieții, sfântă, ce-n lacrimi o scăldăm. Te-ai născut din versul răsărit din mare Stânca tu mi-ai fost, lovită de-al ei val. Te-ai înălțat la stele și-n lacrimi amare Tristețe-am înecat în negru abisal. Te-ai ascuns în vers, La Steaua
LA STEAUA... MINUNATĂ de DOINA THEISS în ediţia nr. 1111 din 15 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363761_a_365090]
-
Și îmi doresc pe Demiurg să îl vrăjesc, să-l fac năuc, Să mi te readuc, să te păstrez ... la tine să mă-nchin! Rusu Liliana - Iubire interzisă Tu ești stăpânul nopții și ești a mea iubire un soare care scaldă și luna cu-o privire luceafăr viu ce arde în focuri mult prea dese o stea care mângâie, pământul ,fără să-i pese. Că-și pierde nemurirea din zborul însingurat rotindu-se spre soare cu raiul despuiat de sufletul ce
LA STEAUA CARE-A RĂSĂRIT – OMAGIU LIRIC AL PRIETENILOR ZIARULUI ŞI EDITURII NAŢIUNEA de ROMEO TARHON în ediţia nr. 1111 din 15 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363751_a_365080]
-
lui veghează o preafrumoasa față ce-n ochi arde luceferi, cu față preacurată cu părul ca un soare ce râde în primăveri cu buzele cireși ce-au înflorit mai ieri. Privind dorința crește, clocotitor și rece ... amăgitor prin vene îl scaldă o apă, rece și dorul iară crește, cumplit îl răscolește, se-ntunecă pe-o zare, pe-o luna, iară crește. Săruta acest pământ sub chip de flăcăiandru având părul ca noaptea, privirea ca o stea în față fetei stă drept
LA STEAUA CARE-A RĂSĂRIT – OMAGIU LIRIC AL PRIETENILOR ZIARULUI ŞI EDITURII NAŢIUNEA de ROMEO TARHON în ediţia nr. 1111 din 15 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363751_a_365080]
-
iubirea nu-i va trece, privirea arde în focuri, rostindu-i jurăminți, îmbrățișând doar taina ochilor săi cuminți. Se înduplecă iubirea, cedând un pas în spate cu inima în piept și brațele-i legate să lase ea pământul ce-o scaldă în lumină, pășind în umbra rece, iubirea fără vină. Rostind încet pășește în umbra ce-o îndrumă: - Tu-mi ești stăpânul nopții, iubirea-ți mă sugrumă, mă lasă fără de mine, nu pot nicicum să lupt, decât în posturi negre, mai
LA STEAUA CARE-A RĂSĂRIT – OMAGIU LIRIC AL PRIETENILOR ZIARULUI ŞI EDITURII NAŢIUNEA de ROMEO TARHON în ediţia nr. 1111 din 15 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363751_a_365080]
-
Acasa > Poeme > Dorinte > FEMEIA Autor: Valeria Iacob Tamaș Publicat în: Ediția nr. 240 din 28 august 2011 Toate Articolele Autorului Femeia În trupul ei ea încinge cuptor , Scaldă de-amor și de dragoste dor - Buza ei moale sărutul tânjește În pântecul ei viața auzi cum cioplește. Se unduie-n vânt cu ochii în stele Buzele-i murmură cânt ne-nțeles Bărbatului dată de tatăl ceresc Alături să-i fie
FEMEIA de VALERIA IACOB TAMAŞ în ediţia nr. 240 din 28 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/364671_a_366000]
-
picături de sudoare ce se prelingeau pe pielea încinsă. Lacrimi ale durerii și neputinței. Se priveau intens,s e devorau cu ochi lacomi și nu se puteau apropia unul de celălalt decât cu prețul pierderii nemuririi. Vizualizau focul care-i scălda în lumina lui strălucitoare și se infiltra în ei ca o poțiune de sacrificiu și senzualitate. Tentația fructului interzis. Femeia ridică mâna și îl invită în lumea ei. Magnetismul bărbatului venit din altă dimensiune, o făcea să vibreze ca o
RITUALUL de CAMELIA CONSTANTIN în ediţia nr. 240 din 28 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/364660_a_365989]
-
Orizont > Portret > CAMELIA FLORESCU. VOCAȚII CONCORDANTE NUMELUI: FLORALE Autor: Aurel V. Zgheran Publicat în: Ediția nr. 2329 din 17 mai 2017 Toate Articolele Autorului Camelia Florescu este o artistă pe care, ca să o oglindești pe cristale de gând trebuie să scalzi literele într-un curcubeu, apoi să le înșiri în cuvinte, cuvintele să le aduni în fraze, frazele să le înșiri iarși în povestea unui tablou...! Se va ivi o claritate a fiecărei mirări în fața chipului ei și se va intui
FLORALE de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 2329 din 17 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/364769_a_366098]
-
în satul Mărțihaz, s-a dovedit una greu încercată în focul sfințirii: anilor de război și prigoană antonesciană au urmat suferințele deportărilor și abuzurile colectivizării forțate, toate amplificate de cenzura comunistă îndreptată împotriva libertății religioase. În rugăciuni, cântări și cuvântări scăldate în lacrimi, fiii și fiicele Bisericii baptiste Mărțihaz au mulțumit lui Dumnezeu pentru purtarea de grijă și pentru întărirea lucrării misionare. Daniel Cermeu, responsabilul bisericii locale, a prezentat în „Istoricul credinței baptiste din satul Mărțihaz” momentele deosebite în care Dumnezeu
UN SECOL DE BIRUINŢĂ CREŞTINĂ LA MĂRŢIHAZ de SORIN PETRACHE în ediţia nr. 1305 din 28 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349518_a_350847]
-
întregi din amintirile lui Creangă. Parcă-l vedeam pe Nică torcălăul cu pupăza sub braț fugind spre iarmaroc, privindu-ne de sus din pod sau cățărându-se în cireșul mătușii, ori gol atunci când mama l-a lăsat fără haine la scăldat în Ozana cea liniștită... (...) Se lăsa din nou seara, o seară de început de toamnă, și norii mari alburii, auriți de lună, acopereau aproape tot cerul, nemișcați pe fondul albastru. Pe Valea Prahovei, luna nouă cobora pe orizontul verde-albăstrui, stelele
VACANŢE, VACANŢE...ROMÂNIE, PLAI DE DOR... de RODICA ELENA LUPU în ediţia nr. 1305 din 28 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349516_a_350845]
-
2011 Toate Articolele Autorului Sub cerul meu brăzdat de curcubeie Vrăjită sunt și-ascult suspinul ierbii Speranțele-mi renasc, căci sunt femeie... Spre râu privesc unde se-adapă cerbii Și port în mine-a fericirii cheie. În râul tainelor îmi scald privirea Spălând tristeți în albăstrimea-i lină Din toporași firavi culeg iubirea În ochi cu lacrimi calde de lumină Străină mi-e de-a pururi rătăcirea! Suspină iarba când îmi simte pașii Și firele se frâng sub bobi de rouă
SUSPINUL IERBII de GEORGETA RESTEMAN în ediţia nr. 90 din 31 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/349583_a_350912]
-
Ghetsimani ceața aceea părea să se miște ușor ridicându-se încet și risipindu-se printre arbori apoi închegându-se din nou, răspândea conuri de lumină halucinante printre crengile arborilor. Către apus, dealul Golgotei văzut de pe zidurile Ierusalimului părea o insulă, scăldată la poale de ceață, care aici părea mai învolburată și mai compactă. Sus însă, pe coama înălțimii, cele trei cruci dădeau locului o tentă înfricoșătoare. Cei doi tâlhari răstigniți odată cu învățătorul cel milostiv fuseseră și dânșii dați jos de pe cruci
AL UNSPREZECELEA FRAGMENT. de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 1307 din 30 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349543_a_350872]
-
trezit în dormitorul însorit de la Hotelul “Comandor” având în fațămarea... Verde ca jadu-i Marea Neagră, valurile-s creste de spumă albă, cu alge și cochilii împodobiți acasa ne-ntoarcem bronzați, fericiți. Pământul Planeta albastră-i Pământul înconjurat de ape și chiar scăldat de ele, este al vieții leagăn sub cerul plin de stele, în zori e plin de rouă, ziua surâde-n Soare, apusu-l răcorește cu-nmiresmata-i boare. Pământu-n anotimpuri își schimb-a lui culoare, verde-i primăvara când glia
INFINITELE NUANŢE de CÂRDEI MARIANA în ediţia nr. 119 din 29 aprilie 2011 [Corola-blog/BlogPost/349621_a_350950]
-
în albastru, iar celălalt mergea să facă aprovizionarea cu bere. Eram doi aventurieri plecați în necunoscut. Numai când vedeam întinderea de apă străjuită pe maluri de sălcii pletoase și pline de scorburi, cu rădăcini enorme înfipte în maluri și crengile scăldate în apa tulbure a brațului, ne și imaginam ce locuri bune de pescuit se găseau la rădăcina acestora, mai ales pentru somn. Gândurile și fantezia noastră erau ca efectul unui drog puternic. In stânga brațului Sulina a apărut întinderea cenușie
AVENTURI IN DELTA DUNARII de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1306 din 29 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349528_a_350857]
-
lui Gică. Dezamăgiți, dar totuși optimiști în ceea ce privește următoarea zi, ne-am strâns sculele, le-am depozitat în cort, apoi ne-am pregătit de culcare. Mai întâi ne-am răcorit în canal, cu o baie în apa plăcută, numai bună pentru scăldat, apoi ne-am luat amândoi porția de somn binemeritat. Dimineața, cafeaua era parcă mai delicioasă și sufletul ne era plin de speranța că ziua de sâmbătă va fi mai bogată în pește, decât ziua precedentă. Așteptam cu nerăbdare să vină
AVENTURI IN DELTA DUNARII de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1306 din 29 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349528_a_350857]
-
în oricare ceas al fiecărei zilei ? „Numai atunci când vei putea să oprești și să prinzi sub pleoape, fără a o strivi, mătasea luminii ce vine de la soare. Și când vei prinde în vârful năsucului bobița jucăușă a razei ce-ți scaldă în zori obrajii supți de temerile nopții. Și-ți vei slobozi visurile copilăriei peste aurul amiezilor, dăruindu-le zâmbetul larg al jocului și veseliei neumbrite de vreo jenă sau măscară. „Numai atunci ? a mai întrebat puștiul. „Si când vei începe
DOMINUS REI ! de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 157 din 06 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/349655_a_350984]
-
un vis miraculos, o vedenie. Nu-L văd pe Domnul Hristos întrupat, ci numai o lumină uriașă - albă și strălucitoare - și mă simt nespus de fericit. Lumina mă înconjoară din toate părțile, e o fericire totală și înlătură totul; sunt scăldat în lumina orbitoare, plutesc în lumină, sunt în lumină și exult. Știu că va dura veșnic, e un perpetuum immobile. “Eu sunt” îmi vorbește lumina, dar nu prin cuvinte, prin transmisiunea gândului. Eu sunt și înțeleg prin intelect și pe
O SCURTĂ INCURSIUNE ÎN GÂNDIREA CREŞTINĂ A LUI NICOLAE STEINHARDT de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 89 din 30 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/349628_a_350957]
-
seren, împăcat. Mâine am să-i spun lui Dannot să mă pregătească de Marea Trecere, de întâmpinarea tărâmului evocat de Blaga în Poemele Luminii, de minunata și aproape exotica, chiar extatica desăvârșire. Am visat că eram la mare. Când mă scăldam în valuri râzând, când mă bronzam în bătaia soarelui orbitor. Micii comercianți care altădată mă enervau îi priveam acum cu condescendență, apoi, rătăcit undeva pe faleză contemplam minunata întindere a mării, absolutul său, vraja atemporală... Apoi s-a făcut seară
ACATIST PENTRU O LUME MAI BUNĂ de MIHAI IUNIAN GÎNDU în ediţia nr. 1933 din 16 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350204_a_351533]