1,949 matches
-
lui pe care ni le dezvăluia, rând pe rând, când le venea vremea potrivită. Să mergem să le vedem! Când am ajuns, moș Vuia ne măsura pe fiecare zâmbind în barbă și-n mustăți, așa cum făcea el, cu bunătate și sclipire șireată în ochi. Apoi am luat-o cu toții pe potecuța ce ducea în pădure. N-am mers noi mult așa și numai ce am auzit un fel de răpăit slab de tobă, undeva, mai depărtișor. Cine o fi bătând acum
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
Te-am căutat Elena Marin Alexe Te-am căutat la poarta soarelui, în sclipiri de lumină, diamant cernut printre gene. pierdut pe-o colină. Te-am căutat la poarta vânturilor, în briza șoptind fierbinte pe tăiș de uragan, mii de cuvinte.... Te-am căutat la poarta apelor, în brațe încleștate de spumă tulburată și
Te-am c?utat by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83241_a_84566]
-
ai zice că e o persoană cu nevoi speciale. Ambii ochi sunt doar puțin deschiși. Dacă te uiți mai atent, zărești o licărire undeva înăuntrul pupilei. E mică, dar intensă. Primul lucru pe care l-am observat a fost această sclipire evidentă. Ea m-a făcut să văd, dincolo de aparențe, o parte a ei care nu e în suferință. - Bună ziua, spun eu. - Bună ziua, răspunde Shizuko. - Buazia, se aude. Mă prezint pe scurt. Fratele ei mă ajută. Shizuko încuviințează. A fost înștiințată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
între viață și moarte. De fapt, să aleg drumul către moarte, gândi Carol, pipăind în buzunar frânghia aspră și bucata de săpun pe care le ținuse mult timp ascunse sub saltea și pe care le luase pe neobservate între două sclipiri ale farului. A ajuns ca libertatea să fie condiționată de singurătate. Abia acum, fiind singur, mă simt liber. După atâta amar de vreme... Ce coșmar!... Urmărit... Păzit... Supravegheat... Spionat... Vânat. Nu ni s a dat șansa de a decide asupra
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
treceau din una în alta, cu repeziciune. Din cafeniu în culoarea teracotei, din brun-roșcat în culoarea ambrei, din ocru în culoarea aurului patinat. Crezând că flacăra mișcătoare a opaițului este cauza, îl stinse. Inelul continua să viețuiască, fiind străbătut de sclipiri reci de aramă, lumini fosforescente și flăcări mocnite de jeratic. Într-un târziu, cuteză să-l atingă cu prudență. Sub degetul său tremurând, materialul necunoscut devenea ba sticlos, ba catifelat, ba unsuros, ba cerat. Era când cald și umed ca
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Acum, când se încolătăcește în jurul trupului meu, e o iederă, pe care a plouat. Ne cunoșteam de mult, dar n-o găseam de nici o însemnătate. Mă preocupau alte gânduri. Și-a trimis un an de zile, de peste drum de mine, sclipirile ochilor, ca doi pescăruși, în zadar. Și o dată, când am văzut-o în plin soare, am fost uimit de apariția ei minunată. Am che-mat-o și a venit umilă, despuiată de orice pretenție personală, fără nici un gând ascuns. O port acum
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
severă, rosti pe un ton de inchizitor: Știu că ai o familie mare, Audbert, și totuși, îl zăresc numai pe unul din fiii tăi acolo, lângă cocină. Bagă animalele în adăpost și se face că nu ne-a văzut. O sclipire de neliniște trecu prin ochii marcomanului, dar el își reveni imediat; nu se întoarse spre fiul său, ci răspunse pe un ton amabil și învăluitor: — Sunt sigur că nu și-a dat seama că ați venit. Ziua e pe sfârșite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
gărzi. Un murmur de satisfacție se ridică din mulțime, în mijlocul căreia - dacă nu din alt motiv, atunci din orgoliul neamului - cei care îl susțineau pe roman nu puteau fi prea numeroși. Cei doi adversari se despărțiră pentru o clipă; o sclipire de cruzime apăru în ochii lui Gualfard, care frământa nervos mânerul securii, nerăbdător să pună capăt acelei înfruntări ce-i părea mai ușoară decât își închipuise. Când, însă, după o altă scurtă pauză, porni din nou la asalt, Sebastianus reacționă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și se cățăra pe o pantă împădurită. Balamber era în frunte și imediat după el veneau cei doi prieteni ai săi. între ei, călare pe un asin, înainta și Inisius. Ținea privirea fixă înainte și în ochii săi lucea o sclipire de nebunie. 31 Când Sebastianus deschise din nou ochii, văzu, pentru început, numai întuneric. Primul lucru pe care-l auzi fură niște glasuri feminine ce discutau cu voce scăzută, nu departe de el, și numai datorită lor își dădu seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
preferând să și-o ațintească în ochii abatelui, în care nu găsi nici o urmă de teamă. în expresia lor severă nu recunoscu - cum ar fi trebuit să se întâmple, desigur - semnele unei extenuate curății interioare, ci găsi în ei o sclipire de hotărâre pe care și-ar fi închipuit că o va întâlni, mai degrabă decât la un călugăr, la un bătrân și încercat războinic. Chiar și călugărul mai robust care-l însoțea se arăta un om cu un caracter puternic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
aminti care erau îndatoririle. Balamber se atașase de el, așa că se abținu să-l mustre. Se apropie și-i puse mâinile pe umeri: — Dar mă interesează mult pe mine, înțelegi? Eu - spuse apăsat - vreau Genava și o s-o iau. O sclipire de ironie se aprinse în ochii lui Mandzuk: — Genava și o anumită vale, așa-i? înțelegând că scutierul său făcea aluzie la ceea ce auzise ceva mai înainte referitor la Frediana, lui Balamber îi fu de ajuns o clipă ca să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ținuse cu greu în frâu, începea deja să simtă mușcătura deziluziei. Etius îi venise în întâmpinare și îl îmbrățișase cu cordialitate, arătându-i o bucurie a reîntâlnirii fără îndoială sinceră, însă lui, care îl cunoștea bine, nu îi scăpase o sclipire ciudată în ochi, întrebătoare și în același timp ironică. încă de la primul schimb de cuvinte, discuția lor luase o altă direcție decât cea așteptată. Etius nu păruse deosebit de impresionat de necazurile prin care trecuse și nici interesat în vreun fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu toate acestea, îi înfrunta pe cei doi câini cu un curaj și o energie nebănuite, lovindu-i cu o crenguță pe care o smulsese pesemne dintr-un arbust din apropiere. Curios, Balamber se opri să o observe. îl izbi sclipirea de hotărâre înflăcărată ce se citea în ochii ei întunecați, în vreme ce, ținând strâns în mâna stângă bucata de carne și mușcându-și buza de jos în vâltoarea luptei, își rotea rămurica ei, șfichiuind aerul și lovind câinii din față și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-și mâinile pe genunchi, se aplecă până ce fața lui ajunse la înălțimea feței ei.: — Știi ce înseamnă Go-Bindan? Păi, cam așa ceva... „învinge câinii cu biciul“! îți place? Copila nu răspunse, însă în ochii săi văzu trecând pentru un moment o sclipire de surpriză și poate chiar de mulțumire. Un servitor se apropie de el și-l anunță că totul era pregătit pentru cină. Balamber se ridică și, cu un gest al mâinii, o invită pe copilă să-l urmeze: — Vino, Go-Bindan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în fața sa. Utrigúr, sprijinindu-și ambele mâini pe mânerul argintat al șeii și aplecându-se puțin înainte peste grumazul calului, își arătă surâsul enigmatic în care doar cine îl cunoștea de multă vreme, ca Balamber, ar fi putut recunoaște o sclipire de simpatie sau, mai degrabă, de bunăvoință satisfăcută. — Salutare, Balamber. astăzi mingan-ul tău s-a comportat foarte bine. Viteazul Uldin ar fi mândru să vadă ce războinic magnific a devenit fiul lui. Balamber își simți inima umplându-se de mândrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fie o ciocnire cumplită, Metronius, și nu prea văd cum ar putea cineva să rămână în afara luptei. Prietenul său încuviință și urcă în șa, urmat imediat de bagaudul care-l însoțise. în privirea sa apăru din nou, în sfârșit, acea sclipire de ironie caldă și de optimism pe care Sebastianus o cunoștea încă de la prima sa întâlnire. — Ei bine, încheie, întinzându-i mâna, dacă o să fie așa, fii fără grijă, eu și cu tăietorii mei de gâturi șleampăți o să ne facem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pricepu că, ziua întreagă, probabil, copila se găsise pradă groazei că-l va pierde, că se va trezi încă o dată părăsită. Confuz, își roti privirea, căutând parcă ajutor, și o întări pe aceea a lui Mandzuk. Citi în ea o sclipire de durere, dar mai văzu și altceva - ceva ce, pe chipul cioplit în piatră al acestuia, nu mai văzuse de când era copil: un soi de aspră și nemărturisită tandrețe. Cu un gest nesigur și stânjenit, o mângâie pe creștet. Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Cu lacrimi ascunse, cu patimi cuminți, Că-mi este dor de toți, vă voi iubi de sus ... Nu pot, sunt muritor de rând, dar ca supus Îl rog pe Domnul, Bunul Dumnezeu Ca să vă spună toate - acestea-n locul meu! SCLIPIRI SENTIMENTALE Ica Grasu vine din Tanacul Vasluiului, loc mirific, cu frumuseți naturale splendide și cu oameni plini de iubire față de elementele naturii cu care s-a înfrățit de-a lungul secolelor. Poeta vasluiană, pentru că poetă este, a fost purtată de
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
nu a lăsat urme speciale în spiritualitatea sa, în sufletul său, așa cum ar spune acasă la Tanacu. Departe de satul său natal, poeta îl apropie și-l redescoperă, adesea stilizat, oferind și oferindu-și mărgăritare în versuri, tremurul conștiinței și sclipiri sentimentale. „Biet pierdut te regăsești/ Printre rândurile scrise,” .... „Și cerească liră ce vrăjită/ Cântă-n casa inimii iubită” .... „Izvorul sărutat de vale,/ Un soare-aprins care răsare/ O spumă revărsată-n mare.” .... „Te-am găsit din întâmplare/ Roz petală-n dalbă
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
Femeia îl privi sever, iar el își aminti prea târziu că, în aceste vremuri de agresivă emancipare, un șef nu pune unei angajate întrebări care pot fi considerate fără legătură cu serviciul. După o clipă, privirea domnișoarei Pearson își pierdu sclipirea dură, ostilă, iar Craig respiră mai ușurat. - Nouă ani, răspunse ea scurt. - Cine v-a angajat? se forță Craig să continue. Domnișoara Pearson dădu din umeri, dar gestul trebuie să fi avut legătură cu vreun gând care-i trecuse prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
între viață și moarte. De fapt, să aleg drumul către moarte, gândi Carol, pipăind în buzunar frânghia aspră și bucata de săpun pe care le ținuse mult timp ascunse sub saltea și pe care le luase pe neobservate între două sclipiri ale farului. A ajuns ca libertatea să fie condiționată de singurătate. Abia acum, fiind singur, mă simt liber. După atâta amar de vreme... Ce coșmar!... Urmărit... Păzit... Supravegheat... Spionat... Vânat. Nu ni s a dat șansa de a decide asupra
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
treceau din una în alta, cu repeziciune. Din cafeniu în culoarea teracotei, din brun-roșcat în culoarea ambrei, din ocru în culoarea aurului patinat. Crezând că flacăra mișcătoare a opaițului este cauza, îl stinse. Inelul continua să viețuiască, fiind străbătut de sclipiri reci de aramă, lumini fosforescente și flăcări mocnite de jeratic. Într-un târziu, cuteză să-l atingă cu prudență. Sub degetul său tremurând, materialul necunoscut devenea ba sticlos, ba catifelat, ba unsuros, ba cerat. Era când cald și umed ca
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Investiții, nu se pricepe de loc la construcții. Priviți, apsolut toate lucrările auxiliare au fost ignorate...! Dv. care sunteți expert În toate meseriile, ce părere aveți...?” „Vezi tu inginerule...! A judeca esența lucrurilor după cum se cuvine, aici se poate observa sclipirea mea de inteligență. După documentația Întocmită de inspector, ar fi trebuit să te arestez imediat...! Dar la poziția și funcția pe care o am În societatea noastră modernă, nu am voie să comit greșeli...! Ca să te pot totuși aresta, am
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
să tempereze toate aceste mesaje puternice cu comedie, iar ea furniza și asta. În America anumite forme de succes cereau un element de parodie, de autopersiflare, o satiră asupra lucrului-În-sine. Mae West Îl avea. Senatorul Dirksen Îl avea. Puteai surprinde sclipiri de stranie răzbunare a minții Împotriva lucrului-În-sine la Angela. Se punea picior peste picior pe un scaun prea fragil să găzduiască asemenea coapse, prea drept pentru șoldurile ei. Deschidea geanta după o țigară, iar Sammler Îi oferea un foc. Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
de un blond decolorat; de fiecare dată când John își lăsa capul pe-un umăr, în ritmul mohorât al versurilor bunicii, părul lui îi zgâria obrazul. Alice l-a invitat în culise, acolo unde Norma își întreținea admiratorii râzând cu sclipirea aia oribilă din ochi, sclipirea care Alice știa că însemna că bunica urla pe dinăuntru și că, imediat după încheierea discuțiilor, avea să bea până la pierderea cunoștinței. John a scos-o pe Alice la o cafea, sperând c-avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]