85,183 matches
-
angajarea mea, acum aproape 10 ani, pe un post de corector la "Contemporanul - ideea europeană". Dar, pur și simplu, mi s-au părut absolut inacceptabile, din punct de vedere moral, și chiar prin prisma unei anumite stilistici a comportamentului unui scriitor, acele dedicații pe care le-a dat, pe mai multe volume, tovarășului Nicolae Ceaușescu și tovarășei Elena Ceaușescu. Hai, dedicațiile către primul mai treacă meargă: din nefericire, Nicolae Breban nu e singurul dintre scriitorii noștri în culpă. Dar tovarășei! E
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
unei anumite stilistici a comportamentului unui scriitor, acele dedicații pe care le-a dat, pe mai multe volume, tovarășului Nicolae Ceaușescu și tovarășei Elena Ceaușescu. Hai, dedicațiile către primul mai treacă meargă: din nefericire, Nicolae Breban nu e singurul dintre scriitorii noștri în culpă. Dar tovarășei! E prea de tot. Ștacheta e prea jos, compromisul e prea mare (și chiar gratuit), ca să pot trece cu seninătate peste el. Nici o "abisalitate" nu poate scuza asta. La cronicile literare propriu-zise au fost, în
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
o motivație în plus pentru efortul, destul de mare, de a citi în fiecare săptămână o carte pentru a scrie despre ea. În sfârșit, să mai spun că mai am, la acest "punct", două bucurii. Una apare atunci când primesc de la un scriitor de valoare o carte cu o dedicație ieșită din tiparul amabilității convenționale. A doua poate părea nițel deplasată, dar nu e: sun la telefon pe cineva, și îmi răspunde o voce politicoasă, dar cam rece, de nu chiar acră. După
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
să ne întrebăm de ce ești astfel receptat. Sigur că lauda nu face la fel de bine precum critica, dar în România a critica înseamnă, pentru cel luat în vizor, semnalul de pornire al unei ineficiente lupte. Nu ne uimește, deci, faptul că scriitorii, în loc să-și vadă de scrisul lor, sar la bătaie în clipa în care cartea lor a devenit obiect de critică literară. Dar și criticii între ei fac același lucru, ceea ce nu ar fi deloc grav dacă ar fi vorba despre
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
de critică literară. Dar și criticii între ei fac același lucru, ceea ce nu ar fi deloc grav dacă ar fi vorba despre o luptă de idei și nu despre una care își propune să apere o tabără sau alta, un scriitor sau gruparea din care face parte. Astfel, se consumă steril timp, nervi și spațiile publicațiilor, ceea ce pe cititorul simplu nu îl interesează sub nici o formă. Nu greșea prea tare cine spunea că scriitorii scriu ca să se citească singuri iar criticii
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
să apere o tabără sau alta, un scriitor sau gruparea din care face parte. Astfel, se consumă steril timp, nervi și spațiile publicațiilor, ceea ce pe cititorul simplu nu îl interesează sub nici o formă. Nu greșea prea tare cine spunea că scriitorii scriu ca să se citească singuri iar criticii ca să se citească între ei. Până la urmă, la ce mai folosește azi critica literară? - Nu țin neapărat să te contrazic, dar eu am o perspectivă diferită, sensibil diferită, asupra a ceea ce se întâmplă
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
ca să se citească între ei. Până la urmă, la ce mai folosește azi critica literară? - Nu țin neapărat să te contrazic, dar eu am o perspectivă diferită, sensibil diferită, asupra a ceea ce se întâmplă azi în câmpul cultural. Nu știu cine spunea că "scriitorii scriu ca să se citească singuri, iar criticii ca să se citească între ei". Poate cineva pe care nu îl citesc nici scriitorii, nici criticii, și atunci frustrarea îi aduce în fața ochilor minții un peisaj dezolant. Poate a spus-o chiar un
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
eu am o perspectivă diferită, sensibil diferită, asupra a ceea ce se întâmplă azi în câmpul cultural. Nu știu cine spunea că "scriitorii scriu ca să se citească singuri, iar criticii ca să se citească între ei". Poate cineva pe care nu îl citesc nici scriitorii, nici criticii, și atunci frustrarea îi aduce în fața ochilor minții un peisaj dezolant. Poate a spus-o chiar un scriitor veritabil. Oricum, nu cred că acesta e adevărul. Sigur, s-au pierdut după Revoluție acele "mase largi" de cititori care
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
scriu ca să se citească singuri, iar criticii ca să se citească între ei". Poate cineva pe care nu îl citesc nici scriitorii, nici criticii, și atunci frustrarea îi aduce în fața ochilor minții un peisaj dezolant. Poate a spus-o chiar un scriitor veritabil. Oricum, nu cred că acesta e adevărul. Sigur, s-au pierdut după Revoluție acele "mase largi" de cititori care, în lipsă de altceva, se orientau către literatură, către artă în general. Acum, când există atâtea și atâtea forme de
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
cumpărare e foarte scăzută. Pe acești cititori se poate conta. E firesc, pe de altă parte, ca ei să aibă anumite preferințe, anumite opțiuni, să le placă mai mult o revistă sau alta, să-l guste sau nu pe un scriitor. E dreptul lor. Criticul literar, în schimb, are mai mult obligații decât drepturi. El nu poate spune, cu seninătate: nu-mi place cutare, nu dau doi bani pe cutare, X mă enervează iar Y mă entuziasmează. El trebuie să argumenteze
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
scrii numai despre rebuturi. Acestea sunt extremitățile. Critica e, într-un fel, acea oglindă stendhaliană plimbată de-a lungul unui drum - numai că drumul este, în cazul ei, unul al literaturii. În fine, ca să repet un truism, criticul intermediază între scriitor și cititor (în ambele sensuri, de la unul spre celălalt). Aș adăuga că el este, de multe ori, o punte solidă în chiar scrisul unui autor. În sensul că scriitorul care e atent la semnalele criticului și este convins de adevărul
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
al literaturii. În fine, ca să repet un truism, criticul intermediază între scriitor și cititor (în ambele sensuri, de la unul spre celălalt). Aș adăuga că el este, de multe ori, o punte solidă în chiar scrisul unui autor. În sensul că scriitorul care e atent la semnalele criticului și este convins de adevărul concluziilor acestuia poate să treacă mai repede de la un drum înfundat la unul deschis, poate să renunțe la o anumită manieră și să abordeze o alta ș.a.m.d.
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
la semnalele criticului și este convins de adevărul concluziilor acestuia poate să treacă mai repede de la un drum înfundat la unul deschis, poate să renunțe la o anumită manieră și să abordeze o alta ș.a.m.d. De ce crezi că scriitorii citesc cu atâta aviditate cronicile, articolele și cărțile despre ei? Nu numai din vanitate. Prin intermediul acestor comentarii critice, ei se pot verifica. Scriitorii, "în loc să-și vadă de scrisul lor, sar la bătaie"? Cei care confundă schimbul de opinii și de
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
să renunțe la o anumită manieră și să abordeze o alta ș.a.m.d. De ce crezi că scriitorii citesc cu atâta aviditate cronicile, articolele și cărțile despre ei? Nu numai din vanitate. Prin intermediul acestor comentarii critice, ei se pot verifica. Scriitorii, "în loc să-și vadă de scrisul lor, sar la bătaie"? Cei care confundă schimbul de opinii și de idei cu ciomăgeala, ciomăgarii adică, sunt relativ puțini și izolați. De aici provine și ura lor, expresie a spiritului primar agresiv despre care
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
cînd revista a trebuit să dispară. Ceva s-a rupt în el. Dar și-a asumat, tot tăcut și interiorizat, durerea. Rubrica săptămînală din Dilema îi dădea confortul prezenței, al esențializării unei idei, unei chestiuni. Un extraordinar exercițiu al condeiului scriitorului pus în pagină în una dintre cele mai prestigioase reviste de cultură și atitudine. Diogene cîinele, Platon, Socrate, Apa, Repetabila scenă a balconului, Transfer de personalitate, Oglindă, De mers în pustiu, Cine ajunge sus, la fix, Kant sau principiul vaselor
Adio, Dolfi! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14259_a_15584]
-
utopiei sovietice, dezvăluirile lui Simenon par a fi înăbușite în atmosfera literară și ideologică de stânga, predominantă în Franța deceniului patru. Ele nu influențează nici opinia publică și nici curentul de admirație față de "realizările" sovietice, în continuă intensificare după Congresul scriitorilor sovietici de la Harkov (septembrie 1934) care se bucură de participarea entuziastă a lui Louis Aragon, Paul Nizan, André Malraux și Jean-Richard Bloch și mai ales după Congresul internațional al scriitorilor pentru apărarea culturii, desfășurat la Paris în iunie 1935. Nici
Centenar Georges Simenon by Radu Ciobotea () [Corola-journal/Journalistic/14236_a_15561]
-
de admirație față de "realizările" sovietice, în continuă intensificare după Congresul scriitorilor sovietici de la Harkov (septembrie 1934) care se bucură de participarea entuziastă a lui Louis Aragon, Paul Nizan, André Malraux și Jean-Richard Bloch și mai ales după Congresul internațional al scriitorilor pentru apărarea culturii, desfășurat la Paris în iunie 1935. Nici Bagatelles pour un massacre și nici Mea culpa, pamflete scrise în 1936 de L.F.- Céline în urma unui voiaj în URSS, nu schimbă prea mult lucrurile. Iar anii 1937-1939, chiar dacă înregistrează
Centenar Georges Simenon by Radu Ciobotea () [Corola-journal/Journalistic/14236_a_15561]
-
Îi este dificil să găsească normalitatea. Inevitabila Sonia îi propune vizitarea unor fabrici, brutării, muzee, cluburi muncitorești. Oaspetele nu e deloc interesat. El vrea să simtă strada. Crunt malentendu. Strada nu înseamnă același lucru în franceză și în rusă. Pentru scriitor, ea este libertatea deplasării și a privirii. Pentru aparatul de supraveghere reprezentat de Sonia, strada e un infinit pericol. Un loc în care oricând poate "scăpa" ceva. Chiar și însoțit de inevitabila interpretă, scriitorul rămîne un îndărătnic. Începe să simtă
Centenar Georges Simenon by Radu Ciobotea () [Corola-journal/Journalistic/14236_a_15561]
-
în franceză și în rusă. Pentru scriitor, ea este libertatea deplasării și a privirii. Pentru aparatul de supraveghere reprezentat de Sonia, strada e un infinit pericol. Un loc în care oricând poate "scăpa" ceva. Chiar și însoțit de inevitabila interpretă, scriitorul rămîne un îndărătnic. Începe să simtă că falsul i se prezintă drept adevăr și invers. Coborârea pe scara percepției negative continuă. Nu e vorba doar de lectura printre rânduri a unei realități codificate, ci de un continent necunoscut și straniu
Centenar Georges Simenon by Radu Ciobotea () [Corola-journal/Journalistic/14236_a_15561]
-
și cît costă. Și, mai ales, cine cumpără. Prețurile sunt fabuloase. Oamenii nu au faimoasa cartelă pentru alimente. Ori mâncarea nu ajunge, ori e vorba de o categorie marginalizată. Ori de amîndouă. Sau, poate, de o marginalizare la dimensiuni neașteptate. Scriitorul împrumută ceva din personajul său, Maigret. Nimic forțat. Nimic senzațional. Doar prezența aceea masivă, întrebătoare, care strivește parcă artificiile lăsînd să transpară, treptat, un adevăr construit pe detalii incontestabile. Realitatea nu e interpretată. E doar observată din punctul ei slab
Centenar Georges Simenon by Radu Ciobotea () [Corola-journal/Journalistic/14236_a_15561]
-
cheia" unor întâmplări precum vizitarea plajei din Odesa, unde bărbații sunt despărțiți de femei printr-un gard de sârmă ghimpată ce sugerează lagărul, sau împușcarea unui necunoscut de către agenții de supraveghere (probabil KGB) chiar lângă barul în care se află scriitorul. Atmosfera nu constă nici în descrieri fastuoase, nici în comentarii subiective. E doar acea lentă acumulare de imagini, frânturi de frază, scăpări de gesturi, jumătăți de adevăr și - mai ales - multă tăcere. Aglomerare ce sfârșește, ca în romanele sale, prin
Centenar Georges Simenon by Radu Ciobotea () [Corola-journal/Journalistic/14236_a_15561]
-
frază, scăpări de gesturi, jumătăți de adevăr și - mai ales - multă tăcere. Aglomerare ce sfârșește, ca în romanele sale, prin a sugera lucrurile importante fără a face apel la comentariu. Dar asta nu e încă totul. Timpul călătoriei odată încheiat, scriitorul crede că se poate înapoia în Franța. E ultima sclipire de optimism dupa revelația tragediei sovietice. Căci e timpul să afle că din acest coșmar nu se poate ieși. Un funcționar anonim și plictisit îi refuză viza de plecare. Poate
Centenar Georges Simenon by Radu Ciobotea () [Corola-journal/Journalistic/14236_a_15561]
-
plus lipsa oricărei speranțe, plus obligația de a te declara, oficial, fericit. Zilnic. La capătul rezervelor financiare și al puterii de a suporta, unul din cei doi oaspeți ai micului hotel va pleca, totuși. Consulul turc. Sub privirile îngrozite ale scriitorului, rămas singur cu soția lui în fața mării la care nu poate ajunge, diplomatul își scoate bagajele, cerând ajutor localnicilor spre a le transporta spre ghereta vămii. Nimeni nu se încumetă, însă. Cei care pleacă sunt considerați trădători. Sau, poate, doar
Centenar Georges Simenon by Radu Ciobotea () [Corola-journal/Journalistic/14236_a_15561]
-
în urma diplomatului, înmânându-i două mesaje, unul către ambasadorul Franței în Turcia, celălalt către redacția ziarului "Le Jour". Pentru aceste mesaje, solicită un act semnat de mâna consulului. Iar când acesta reușește să urce pe vas, ieșind de sub jurisdicția sovietică, scriitorul își pune în aplicare, febril, planul de salvare. Intră în sediul G.P.U., îl caută pe comandant, nu-l găsește, dar se năpustește fără a putea fi oprit în biroul adjunctului și îi trântește în față actul de predare a
Centenar Georges Simenon by Radu Ciobotea () [Corola-journal/Journalistic/14236_a_15561]
-
mai aveți o soluție. Există în port un vapor care n-a ridicat încă ancora... Înnebuniți, ofițerii GPU telefonează la Moscova, se contrazic, își dau instrucțiuni unii altora. În cele din urmă, familia Simenon primește aprobarea de a pleca. Iar scriitorul ajunge, încă incredul, pe puntea vaporului unde consulul turc îl privește încremenit, ca pe o fantomă revenită inexplicabil dintr-un tărâm al întunericului absolut. Nici un complex nu amână, după întoarcere, redactarea amplului reportaj. Simenon nu se întreabă, neliniștit, ce va
Centenar Georges Simenon by Radu Ciobotea () [Corola-journal/Journalistic/14236_a_15561]