2,171 matches
-
de nicio regulă întrucît ea impune regulile. Prietenia mea cu Paul a fost motivată de fapt de această nevoie de a fi protejat de o voce puternică (la propriu). Paul era mic de statură, cu cel puțin cinci centimetri mai scund decît mine. Fața lui era albicioasă și pistruiată, uneori aveam chiar impresia că pielea feței sale era subțire, mult mai subțire decît pielea mîinilor sau pielea gîtului. natura nu îl înzestrase pe Paul cu prea multe calități, întreaga sa structură
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
vreunui personaj. în istoria arhitecturii, multe edificii au fost astfel create încît intrarea în ele să impună o anumită atitudine. Un prag înalt te obligă la o anumită coregrafie cînd treci peste el. Uneori pragul este înalt iar ușa este scundă ceea ce te obligă să-ți apleci capul ca să pătrunzi în interiorul edificiului, deci să faci o plecăciune... Căline avea nevoie de o primă frază-prag și i-am dat-o... Curînd lucrurile se vor limpezi și în ceea ce vă privește. Ne vom
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
care cuno(tea stradă (i locuitorii ei: ... la num(rul 6 la parter tr(iau dl. (i d-na. Meek. Dl. Meek este p(l(rier (i lucreaz( la vopsirea p(l(rîilor pentru copii (ntr-un recipient portabil. Un om scund (i (armant. Cu ajutorul șo(iei sale, vopse(te, valorific( (i decupeaz( p(l(rîile vechi pe care le revinde apoi pentru trei penny bucată. Șo(ia le vinde la New Cut. Ea cîștiga (ase penny "trei ieri sear(", zice ea
by HENRI PERETZ [Corola-publishinghouse/Science/1003_a_2511]
-
această obscuritate, strada avea un aspect bizar. Nici o casă nu era prea înaltă și aproape nici una nu avea cat superior. Însă varietatea cea mai neprevăzută a arhitecturii (operă îndeobște a zidarilor italieni), mărimea G. Călinescu neobișnuită a ferestrelor, în raport cu forma scundă a clădirilor, ciubucăria, ridicolă prin grandoare, amestecul de frontoane grecești și chiar ogive, făcute însă din var și lemn vopsit, umezeala, care dezghioca varul, și uscăciunea, care umfla lemnăria, făceau din strada bucureșteană o caricatură în moloz a unei străzi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
în tipicul veșmânt lung și încrețit de catifea. Tânărul ajunsese cu greaua lui valiză în chip de balercă în dreptul ei și, după oarecare examen, se opri lăsând o clipă jos povara. Casa avea un singur cat, așezat pe un parter scund, ale cărui geamuri pătrate erau acoperite cu hârtie translucidă, imitând un vitraliu de catedrală. Partea de sus privea spre stradă, cu patru ferestre de o înălțime absurdă, formând în vârful lor câte o rozetă gotică, deși deasupra lor zidăria scotea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
umbre degradate prin casă și imprimând un rotocol alb în tavan. Felix privi în odaie. Încăperea era mai mult lungă decât lată și avea o fereastră care da în geamlâc, acoperită cu o mare cortină de pluș maron. Câteva fotolii scunde și mici de pluș maron, un scrin de nuc de modă veche, dar masiv, un dulap de haine din același lemn și foarte lat dădeau odăii un aer bătrânesc dar elegant. Lucirea pereților atrase atenția lui Felix, care descoperi cu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
lat dădeau odăii un aer bătrânesc dar elegant. Lucirea pereților atrase atenția lui Felix, care descoperi cu mirare că odaia era tapetată cu o hârtie dungată și cu mici flori de miozotis. În schimb, patul era nou și așa de scund, încît părea un divan. Două suluri moi de catifea se sprijineau la capete pe speteze ornamentate cu împletituri de pai. În apropierea ferestrei se afla o masă de toaletă cu trei oglinzi mobile și cu multe sertare. În fața ei se
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
împreună cu ceilalți doi, și porniră. Ieșiseră din raza culturilor, și acum se vedea ceva surprinzător. Pământul scăpat de strânsoarea vegetației era negricios și colbos, încît caii intrau cu picioarele în el ca-ntr-un lichid fumegător. O perdea groasă și scundă de sălcii se rezema în jos pe orizont, și din cauza netezimii solului toată întinderea avea înfățișarea unui smârc, cu deosebirea că adevăratul heleșteu era mai întunecos și lucios. Smocurile rare de buruieni înfipte ca niște gheare întoarse în sus semănau
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nu primească pe nimeni acasă. Atunci colegul se mulțumi să-l cheme el acasă la el, și astfel, a doua zi de Crăciun, Titi se înfunda într-o stradă din dosul Gării de Nord. Casa la care se opri, după număr, era scundă și părea să fi fost înainte o prăvălie, ale cărei vitrine fuseseră astupate. Titi n-avea nici o idee de stiluri arhitectonice și valori sociale G. Călinescu și intră în curte fără bănuieli, lătrat de doi mari dulăi. Sohațchi îl primi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
lătrat de doi mari dulăi. Sohațchi îl primi cu exclamații groase de veselie și-l păzi până ce-și scoase șoșonii în săliță. Dinăuntru se auzeau râsete puternice, convorbiri zgomotoase. Prins bine de braț de către Sohațchi, Titi intră într-o odaie scundă și lungă, unde, așezați în șir pe o canapea înaltă ca un pat, câțiva bărbați ședeau la o masă apropiată de aceasta. Era o odaie de burghezie, mică mai degrabă, curată, cu obișnuitele ornamente. Pe pereți atârnau, afară de tipicul passe-partout
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
sa artistică apropiindu-se de lirica lui Ion Barbu sau de prozele lui Geo Bogza: "Pămîntul scăpat de strânsoarea vegetației era negricios și colbos, încît caii intrau cu picioarele în el ca-ntr-un lichid fumegător. O perdea groasă și scundă de sălcii se rezema în jos pe orizont, și din cauza netezimii solului toată întinderea avea înfățișarea unui smârc, cu deosebirea că adevăratul heleșteu era mai întunecos și mai lucios. Smocurile rare de buruieni înfipte ca niște gheare întoarse în sus
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
șoldurilor băiețești, chimonoul și, c-o sprinteneală surprinzătoare, îi pilotă până în arhipeleagul a două fotolii și a unei canapele. Toate joase, pătrățoase, comode, despicate-n buret, tigrate în bej și cărămiziu și închizînd în semicercul lor o măsuță cu picioarele scunde, amputate - măsuță de hol. - L-am cules - povesti Genel despre străinul cu care venise la ea - după niște rasteluri de la gunoaie, de pe lângă aeroport. Tăcea clește după nevastă-sa ce-l părăsise, din cauză de la o febră musculară ce-o căpătase
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ai scurta înălțimea. Trebuie să vă împărtășesc, de asemenea, și că prietenul meu, Constantin, se considera, pe vremea aceea, stânjenitor de înalt. Se distingea, inestetic, dintre toți ceilalți băieți. Simțea o dorință irepresibilă de-a fi ajutat să devină mai scund. Dar trăia și cu groaza că, o dată scurtat, scurtarea sa să nu devină prea drastică și el să se transforme într-un pitic. De aceea, pe toată perioada liceului, toată lumea care a avut ocazia să-l vadă pe Constantin dormind
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
eu l-aș fi sprijinit. Cu condiția ca, la fiecare trei ani de catolicie, regatul să fie un an și ortodox... Și unde s-a dat greș? - Nu toți erau catolici... Sau dacă erau, unii erau mai înalți, alții mai scunzi. Fiecare susținând că varianta sa de înălțime era aplaudată cu mai multă căldură de Dumnezeu. Scunzii zvoniseră de exemplu despre lungani că nu aveau inimile îngrozitor de curate. Lunganii, în schimb, jurau că Adevăratul Sfânt Pontif nu se mai desprindea din
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fie un an și ortodox... Și unde s-a dat greș? - Nu toți erau catolici... Sau dacă erau, unii erau mai înalți, alții mai scunzi. Fiecare susținând că varianta sa de înălțime era aplaudată cu mai multă căldură de Dumnezeu. Scunzii zvoniseră de exemplu despre lungani că nu aveau inimile îngrozitor de curate. Lunganii, în schimb, jurau că Adevăratul Sfânt Pontif nu se mai desprindea din rugăciune, cerând doar binecuvântata îndrumare cum să-i strămute pe scundaci în Africa, pe motiv că
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
vădise vreodată, că, întocmai cum fura el arme ori gologani, unii nu ezitau să fure deodată 500, ba chiar 1 000 de bărbați și femei. - ...Ctitorii unei închisori... - conferenție unul dintre poeții nouăzeciști, anume Radu Sergiu Ruba... Poet mai curând scund. Tacticos. Vorbea ținând spinarea țeapănă din pricină că era nevăzător. Lucru aproape neobservabil. Enciclopedist. Bancurile sale durau 45 de minute și nu puteau fi nicicând repetate de alte persoane. Din cauza meandrelor complicate ale narațiunii. Și a faptului că, dacă istorisea un banc
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și trăgîndu-i-le până în dreptul brâului. Dând la iveală, pe dedesubtul primului bărbat, ce arăta distins, îngrijit, flegmatic, înalt, tuns perie și albit, un al doilea bărbat, ce se înfățișa treptat din interiorul primului, cu un aer jigărit, două palme mai scund, umil, mustăți rare, îmbătrînit prematur, fața acoperită de-o erupție alburie de coji de săpun. - Nu se poate acum, se jelui capul nou apărut, jigărit. Nu vreau să intru încă peste el, mai patrulăm pe aici. Acuma-i somnoros... să
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
X fiindu-i deja dezvăluite numele dumitale. Vârsta. Adresa. Liceul la care studiezi... 383 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI precum un cârcel de viță, de asemenea cel care se purta ca un conducător al delegației și, deși se înfățișa scund, îndesat, suplimentul său de spirit estetic îi ameliorase defectele, vîrîndu-l într-o scurtă și un costum maroniu vădind tăietura unui croitor de calitate. Ceea ce îl alarma... era că-n firul scurt rămăsese tovarășul prim, de la sectorul de partid, solicitând date
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Norocos și Relu Înmiresmatul, luptând, îl obligau să-și mențină brațele în prelungirea trupului. Pe când, cu răsuflare hârjâită de dragon misterios, Fiorosul Marcel își desfăcuse, generos precum o umbrelă, maxilarele, nesolidarizate de nici un cartilaj. Aspirând în măruntaie trunchiul cilindric al scundului propagandist, din care, o secundă înainte de ultima îmbucătură, rămăsese afară doar frizura albită, bogată, tunsă scurt, plus limba ascuțită a cravatei, care i se ridicase și îi spânzura peste creștet. În sfârșit, în cel de-al treilea și ultimul rând
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pe culoare și s-a lovit de cineva o colegă, a presupus imediat simțind corpul moale. I s-a părut o adiere de vânt mulându-se după trupul lui cu sânii opunând în continuare rezistență. Sigur că este colega mai scundă din primele bănci, profită de întâmplare nici nu se mai uită în jos. Convins că-i ea, s-a mai ciocnit odată, de data asta încet, să îl perceapă ca o îmbrățișare însă sânii apetisanți tot încercau să treacă ambițioși
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
că a prins gustul femeilor, observa că le face curte la toate colegele, poate pica ceva din cântecele sale! Pe băieți îi mutase diriginta pe rândul de la ușă. Stelică stătea în banca doua în fața lui Stani, deși era puțin mai scund. Avea posibilitatea astfel să îi sufle, în el avea încredere, fiindcă nu îi era teamă de profesori și avea tehnica lui specială. Totdeauna i-a plăcut să sufle. Avea experiență de când stătea în banca întâi în anii de gimnaziu și
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
și sănătoasă, luminată din când în când de flăcările focului potolit. Aglaia adulmeca mirosul de lucruri vechi ce stăruia în odăi. Aruncă o ochire peste prag, să vadă ce se mai găsea în casa meșterului. Umbra unui șifonier, lat și scund, ascundea spatele de trestie al câtorva scaune și pâlnia albastră a unui gramofon. Din-tr-acolo venea un iz de lemn bun, și muierea, dusă în multe case de oameni, socoti în gând prețul mobilei, al mesei scumpe din mijlocul camerei și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mămăliga aia la fiert și adu drojdia să ciocnim cu bidiviul! Nicu cară un săculețe plin cu mălai și un ceaun, pitite în mărăcini. Le așternu în fața lor. Oacă plecă după apă. Alerga aplecat într-o parte și trupul lui scund se mistui repede în întunericul abia lăsat. - Da neamuri ai? mai cercetă Bozoncea. - Nu, zise ucenicul. M-a făcut mama de fată și a murit de oftică. Mai mult nea Florea m-a ținut din pomană. Fur de când mă știu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
auzit vocea slabă a lui Pandele poftindu-l înăuntru și a intrat. Nimic nu se schimbase. Stere cântărise totul dintr-o privire. Același tapet albastru, decolorat, mai vechi, pe pereții înalți; același oblon care acoperea fereastra și, în mijloc, masa scundă, plină de hârtii. Deasupra ardea lampa electrică cu picior lung, de porțelan, răspândind împrejur o lumină ostenită. Lucrurile abia se zăreau. Un miros greu de aer stătut plutea în odaie. Jupânul fuma. O dâră albastră, subțire, străvezie se ridica spre
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mai adăugat Gheorghe. Țiganca a râs scurt, și cel tânăr i-a văzut dinții albi, puternici, de iapă. Cu o mână și-a așezat o șuviță de păr, și sânii ascuțiți s-au ridicat sub mătasea capotului. Ucenicul privi odăile scunde de pământ. Pereții erau acoperiți cu preșuri, toate furate de mâna Stăpânului. Pe patul lat, ibovnica așternuse velințe scumpe și moi. În fiecare colț ardea câte o lampă albastră de porțelan, tivită cu nichel pe margini. Lăutarii își scoseseră pălăriile
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]