KorAP: Find »[drukola/base=scuză & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...47 48 49 ...315 >

7,863 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313

mai înțeleg, nu e cu mine, mă împinge să-l las în pace, mă respinge ca și cum dai un câine din pat, hai, zice puțin speriat, adormit, văzându-mă, hai, iartă-mă, cu ochii închiși, dacă mai poți să asculți atâtea scuze, ce vrei, așa sunt, mă așez pe margine și el e cel care se vrea mereu împăcat și aproape doarme și e mai mult el decât noi, iar eu alerg tot timpul în urma mașinii care mi-a prins fusta, aș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243

Adrian Ludlow m-a invitat să vizitez sauna aflată pe proprietatea lui pe tonul firesc cu care îi oferi unui musafir un pahar cu băutură. M-a asigurat că n-o să am nevoie de costum de baie. Mi-am cerut scuze și-am plecat.“ — N-am nici cea mai mica intenție de-a pleca, îl asigura Fanny. Nu mi-am terminat interviul. Mai am de pus o mulțime de întrebări. Dați-le-ncolo de intrebari! o sfătui Adrian. — Ce-ați zis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181

teritoriul inamic. Înaltă, osoasă, gura mare, ochii verzi ușor oblici, părul roșu venețian. V-am adus cortul, zise ea și dădu drumul cearceafului portocaliu care se lăți spre Încântarea sa În mijlocul camerei. Uite un mod original de a-ți cere scuze, zise el și se ridică În picioare, În sfârșit, ca să-și primească musafirul, nemulțumit totuși de formula aleasă. Stupidă În cele din urmă. Ce scuze să-și ceară ea? Scuze? Și de ce, mă rog? Nu Încăpea Îndoiala, Își zise el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
În mijlocul camerei. Uite un mod original de a-ți cere scuze, zise el și se ridică În picioare, În sfârșit, ca să-și primească musafirul, nemulțumit totuși de formula aleasă. Stupidă În cele din urmă. Ce scuze să-și ceară ea? Scuze? Și de ce, mă rog? Nu Încăpea Îndoiala, Își zise el, că, judecând după tonul vădit iritat al femeii aceleia cu alură de cal lipițan, simțul umorului o caracteriza Într-o mai mică măsură. Se gândi să-i amintească, lăsând la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
muchea de ciment și căzu retezat. Un jet argintiu de apă Împroșcă peretele și soba care Începu să sfârâie. Profesorul Încercă să se ridice socotind că o apropiere prudentă de ușă se impunea și că pretextul orei târzii era o scuză suficientă pentru a menaja suspiciunea exacerbată a domnului Brândușă. Spre disperarea sa Însă nu reuși decât o vagă Înălțare În ciuda faptului că Își mobilizase Întreaga voință. Blestemă În gând clipa când hotărâse să vină până la „Gostat” și se așeză cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
căci mai avea câteva avize. În căștile fetelor de la masă, din nou frumos aliniate pe cele cinci scaune, se auzeau apeluri disperate și Înjurături din toate colțurile țării. 27. Odată ajunși În stradă, Petru se simți dator să-și ceară scuze pentru intervenția de adineauri. În ciuda precauținilor și a deferenței, i se părea că gestul său păstra, oricât de voalat, ceva din urgența cu care oamenii de ordine anihilează insurgenții de ocazie. Intenția dumitale a fost cât se poate de limpede

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
fond ce poate spune? Chiar așa ... Că are emoții, bunăoară. Și că e onorat. Cred și eu, cu primaru' lângă el. Plus consilierii din discurs. Plus. La urma urmei, după atâta conviețuire cam știm ce gândește. Oricum o să-și ceară scuze că au greșit. Când? Când l-au omorât pe Isus. Dacă vorbește despre Isus, ar trebui să spună o vorbă și despre noi. Crezi că știe citatul din Herodot? Păi, el n-a Învățat istoria patriei? Care istorie când nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
Întinsă, un zâmbet prietenos, de femeie bine educată, dar distantă și, În sfârșit, oribilul „pa”, rar folosit de ea, urmat de un „pe mâine” neutru. Ca Între doi tovarăși de navetă. Ah! Era să uit, zise ea. (Un fel de scuză pentru o despărțire neobișnuită.) Mi s-a promis un viol colectiv, continuă ea cu simplitatea cu care anunți schimbarea adresei sau a numărului de telefon. Când? Întrebă el sufocat de uimire și indignare. Căci nu găsi În glasul ei nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
uimire: În fața ei stătea Flavius-Tiberius. 37. Văzând cum chipul i se Întunecă și cum zâmbetul Îi alunecă În grimasă, Flavius-Tiberius dădu un pas. Înapoi, Încă unul și ar fi coborât toata scara de-a berbeleacul. Așteptai pe cineva? Îmi cer scuze că am dat buzna așa... Ea tăcea, privindu-l cu atenție, sperând parcă să zărească ascunse În spatele său fețele zâmbitoare ale celor doi, Încântați de farsa pe care i-o jucaseră. Nu contează, intră, te rog. Îi arătă un fotoliu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
povestească mai târziu despre revelionul lor la Casa Ster, le fel de celebră și de enigmatică În orașul lor, precum Casa Vernescu sau Capșa la București. Interesul pentru tablouri era unul mimat sau de circumstanță. Se anunța un eșec răsunător. Scuze ar fi fost destule: o putere de cumpărare mediocră, mediatizarea insuficientă și neprofesionistă, o găselniță amuzantă dar nu și eficientă, precum și atracția redusă pentru investiții În obiecte de artă. Încă un vis, marca Petru Șendrean, Își spuse Iolanda când pendula

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
fel de teatru a fost. În zăpadă erau, după socotelile lui, trei persoane: două victime, el și domnul cu ochelari, și Încă cineva care nu putea fi decât agresorul. Era un domn În vârstă și binecrescut căci Își cerea Întruna scuze că a intervenit cu atâta brutalitate. Și mai era cineva care se holba la ei, unul care intrase pe blat la acest spectacol. Ce brutalitate, omule, vezi-ți de treabă! La etatea dumitale nu mai ai cum să fii brutal

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187

mai văzusem făcând asta. — Nu, am spus, apucând-o de încheieturi și ducându-i ușor mâinile înapoi în poală. E-n regulă. Nu ai nimic acolo. Nici nu mi-am dat seama ce făceam, zise ea, cu fața către mare. — Scuze. — Crezi că sunt nebună? — Clio, nu ești deloc nebună. Eu sunt nebunul, ți-amintești? Tu ești... ei bine, specială poate, dar nu nebună. Asta o făcu să zâmbească. — Tacă-ți gura, zise. Vrei să mă uit la gâtul tău? — Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
jumătate. Sub lampă, stând pe un scaun, se afla un bărbat care scria concentrat la un laptop. Când m-am apropiat, bărbatul ridică privirea, zâmbi, dădu jos laptopul de pe genunchi și se ridică să mă întâmpine. Ați ajuns, slavă Domnului. Scuze pentru toate... arătă cu mâna în jur. Speram să ne putem întâlni în foaier, dar raportul ăsta... se pare că termenele-limită tot termene-limită rămân. Bărbatul era cam de înălțimea mea, dar constituția sa era mult mai firavă. Avea în jur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
același timp o binecuvântare și un blestem, întâlnești la tot pasul. Ajungi să le pierzi socoteala. Am schițat un zâmbet. — Păi, făcu Nimeni. Nu sunteți aici pentru a discuta despre tendințele mele antitehnologice, nu? Ar trebui să încep cerându-mi scuze pentru... — Nu, stați, am sărit, amintindu-mi în sfârșit de punga de plastic cu dictafoane care îmi atârna de încheietura mâinii. Creier prost și lent ce ești. Mai întâi trebuie să fac ceva important. Domnul Nimeni mă urmări cum pun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Nimeni nu răspunse imediat. — Eram cercetător, spuse el într-un târziu. Fizician. Tânăr, dinamic, îmi făceam un nume, toate alea. M-am uitat la el. — Să știți că asta nu înseamnă doar halate de laborator și mătreață. — Nu, am spus. Scuze. — Primisem un post la Universitatea din Londra. Era o treabă foarte importantă. Știți ce este Teoria Supercorzilor? Am încercat să gândesc. Ceva complicat care are legătură cu viața, universul, absolut totul? — Da, chiar așa, mai mult sau mai puțin. E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
gândirii - pentru că adâncul albastru se află și acolo, înăuntru, înțelegeți? Și-i înghite. Lăsă ecoul cuvintelor sale să se stingă, cu mâinile tremurând și strângându-și genunchii. Cât mai e până să-mi iau pastilele? Ascultați, am spus, îmi cer scuze că întreb. Dacă e prea mult să discutăm despre toate astea... Cât mai e până să-mi iau pastilele alea afurisite? Șocat, am dus automat mâna la buzunar și am scos mobilul. — Șapte minute, am spus. N-am vrut să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
se scurse pe lentila stângă a ochelarilor de soare și căzu. Am așteptat în tăcere. — Îmi pare rău, spuse el într-un sfârșit, continuând să-și privească mâinile. — E-n ordine. Nu e nevoie să vorbim despre asta. Îmi cer scuze că am întrebat. Nimeni ridică pricirea. Chipul lui asudat părea și mai scobit, pământiu, tras, decât în urmă cu câteva minute. Se uită țintă la mine, apoi deschise doar gura și - ca și când, în loc să poarte o discuție, ar fi recitat ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
treaba e aproape gata, mai trebuie doar să. Șșș, taci, o să te audă. Nimeni se întoarse din nou cu fața la mine. Ochelarii îi săltară pe obraji când gura i se lăți într-un rânjet uriaș, numai dinți maronii și gingii negru-purpurii. Scuze pentru asta, zise el. Apel în conferință. De la birou. Apelurile în conferință. Blestemul secolului XXI. Lichidul șiroia de pe el în bălți mici, maronii, în jurul picioarelor scaunului. Pleacă. Pleacă. Pleacă. Mi-am mutat greutatea pe vârfurile degetelor de la picioare, încet-încet, preluând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
am văzut. Am introdus-o în dictafonul cel nou, am apăsat pe PLAY și din difuzor se auzi înregistrarea familiară. Am zâmbit. — Hei. Fata se materializă dintr-un nor nebulos în ceva solid și clar. M-am frecat la ochi. — Scuze, am zis. Am ațipit. Stătea în pragul ușii de la baie, îmbrăcată într-unul dintre tricourile mele și-o pereche de pantaloni largi, cu cureaua legată într-un soi de nod. Își uscase părul negru uscase frecându-l cu prosopul și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
înapoi în întuneric. — Și-o să includem în asta și micul dejun, prânzul și cina. — Bine. — Începând de-acum. — Bine. — Nu, serios. Începând de-acum. Am ridicat încet din sprâncene, scuturându-mă de toate gândurile acelea și revenind la lumea reală. — Scuze, ce spuneai? Haide, zise ea, sărind în picioare. Sunt moartă de foame. Tușa Ruth ne pregăti amândurora două mic-dejunuri englezești complete, cu cârnăcior și șuncă și ouă și fasole și pâine prăjită. Nu mi-am dat seama cât de foame

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
când Ruth ne spuse că Ian era acum în spălătoria din spatele bucătăriei, unde înfuleca și el cu bucurie un meniu englezesc complet. Și eu care crezusem că-și făcea griji pentru mine. I-am mulțumit femeii și mi-am cerut scuze în numele lui. — Nu vorbi prostii, nu e nici o problemă, zise ea, punând pe masă un ceainic și o carafă mică de lapte. În orice caz, voi vedeți-vă de masă. Se pare că ați avut o zi grea. — E simpatică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
plăceai mai mult când nu ascundeai nimic. — Dar nu ascund nimic, zise, ridicând ochii spre mine, iar profunzimea personalității ei mă lovi ca un ciocan. Și nu știi nimic despre mine. Gura mi se deschise singură pentru a rosti o scuză, dar am forțat-o să se închidă la loc. După câteva secunde, Scout se înmuie murmurând pentru numele lui Dumnezeu. Uite ce-i, am nevoie doar de-o noapte de odihnă. Nu putem să ne prefacem amândoi măcar pentru o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
multe întrebări așteptându-și răspunsurile. Cum vrei, zise John. O să pleci de la noi mâine, atunci? M-am sprijinit de mașina de lângă a mea. — Mda, de unde știți? — Te-am văzut întorcându-te cu fata aia azi. Am simțit că mă crispez. — Scuze, probabil că trebuia să... John flutură mâna în semn de nu-ți face probleme. Sper că nu te deranjează c-o spun. Ești prins într-o luptă, nu-i așa, băiete? Urmă o clipă de tăcere. — Da, am spus simplu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
mei, am șoptit prostețte când ea termină cu îmbrăcarea. Scout îmi zâmbi, legându-și șireturile bocancilor. N-ai întâlnit multe fete la viața ta, nu-i așa, Eric? Apoi se ridică și-și trase pe ea jacheta mare, de camuflaj. — Scuze, am spus, rușinat, revenindu-mi în simțiri, dându-mi seama că timpul trecuse puțin cam ciudat pentru mine și că strângeam încă inutil hainele făcute ghem la piept. — Hei, făcu ea și ridică din sprâncene. Am glumit. Te iau peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
urmezi facultatea? — Ți-am spus, e un defect al meu. Uite ce-i. Voiam să merg la facultate, doar că mă hotărâsem să nu merg la aia. Putem lăsa acum în pace felul pripit în care iau decizii, te rog? — Scuze. Am rămas la fuga ta? Ea încuviință. — Toată vara am călătorit, încercând să nu ies în evidență. Am luat laptopul specialistului cu mine și din el am aflat unele dintre lucrurile pe care voiam să le știu, dar nu-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]