15,120 matches
-
ales orice cunoaștere teoretică sau științifică. Iată cum se întâmplă acest lucru: Descartes pune sub semnul întrebării viziunea în general ca sursă și fundament ale oricărui fel de cunoștință. În general: indiferent dacă este vorba de intuirea sensibilă a lumii sensibile sau de intuirea intelectuală a adevărurilor raționale. Dacă lumea sensibilă nu există poate cu-adevărat (nefiind decât un vis), dacă totalitatea adevărurilor raționale este falsă (cel Viclean înșelându-mă atunci când îmi închipui că doi plus trei fac cinci sau că
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
acest lucru: Descartes pune sub semnul întrebării viziunea în general ca sursă și fundament ale oricărui fel de cunoștință. În general: indiferent dacă este vorba de intuirea sensibilă a lumii sensibile sau de intuirea intelectuală a adevărurilor raționale. Dacă lumea sensibilă nu există poate cu-adevărat (nefiind decât un vis), dacă totalitatea adevărurilor raționale este falsă (cel Viclean înșelându-mă atunci când îmi închipui că doi plus trei fac cinci sau că "pentru ca să cuget, trebuie negreșit să exist"), este numai pentru că viziunea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
le observă. Geniul lui Descartes însă stă în faptul de a fi presimțit că această cunoaștere nu-și este suficientă sieși, că ea presupune o alta, de un alt fel. Îndoiala care, în prima Meditație, afectează orice formă de cunoaștere, sensibilă sau inteligibilă, orice raportare la obiect și astfel orice lume posibilă, oricare ar fi ea, are scopul, blocând tocmai această raportare, adică orice formă de cunoaștere recunoscută până atunci, de a face să apară cunoașterea secretă pe care o ascunde
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
simplă viziune, ci, deoarece ea se auto-afectează în mod constant și nu vede decât în această auto-afectare de sine, ea este o sensibilitate. Iată de ce lumea nu este un simplu spectacol oferit unei priviri impersonale și seci, ci o lume sensibilă, nu o lume a conștiinței, ci o lume-a-vieții. Mai precis: o lume care nu este dată decât vieții, care există pentru ea, în ea și prin ea. Căci acel ceva în care se formează orice "lume" posibilă, deschiderea unui În
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ființei la ea însăși în beția și în suferința vieții. Abstractizarea pe care o efectuează știința este așadar dublă. Este în primul rând abstractizarea care definește lumea științifică ca atare drept una care scoate din joc în ființa naturii calitățile sensibile și predicatele afective care îi aparțin a priori pentru a nu reține din aceasta decât formele susceptibile a se preta unei determinări ideale. Neluarea în considerare a caracterelor subiective ale oricărei lumi posibile este indispensabilă din punct de vedere metodologic
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
a acestei cunoașteri ideale nu se continuă în mod legitim decât atâta vreme cât rămâne conștientă de limitele câmpului său de cercetare, limite pe care și le-a stabilit ea însăși. De fapt, nu poate să-i scape faptul că înlăturarea proprietăților sensibile și afective ale lumii presupune înlăturarea vieții înseși, adică a ceea ce constituie umanitatea omului. Este cea de-a doua abstractizare pe care o efectuează știința în sensul pe care îl atribuim astăzi acestui termen: abstracția Vieții, adică a singurului lucru
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sensul pe care îl atribuim astăzi acestui termen: abstracția Vieții, adică a singurului lucru care interesează cu-adevărat. Termenul abstractizare este destul de facil aici, nefiind de-altfel pe de-a-ntregul adecvat. Căci dacă știința face într-adevăr "abstracție" de predicatele sensibile ale naturii prin faptul că nu ține seamă de ele în metodologiile și calculele sale, ea se dezvoltă totuși pornind de la această natură din care nu reține decât trăsăturile care o interesează, iar cunoașterea acesteia este lucrul spre care țintește
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
pentru a evalua raportul dintre știință și cultură, facem apel la criteriul artei, ne cuprinde amețeala, căci ne găsim cu adevărat în fața unui neant. Arta în adevăr este o activitate a sensibilității, desăvârșirea puterilor sale, în vreme ce, eliminând din natură calitățile sensibile, știința modernă își definește domeniul propriu și se definește pe sine prin excluderea acestei aceleiași sensibilități. Astfel arta și știința cad una în afara celeilalte ca urmare a unei eterogenități a domeniilor lor respective atât de radicale, încât chiar conceperea unui
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
descifra pornind de la ele. Acum, dacă în afara semnificației pe care au pentru savant, astfel de reprezentări sugerează o alta artistului sau iubitorului de artă, este tocmai pentru că lumea științifică este abstractă, pentru că ea provine din neluarea în considerație a elementelor sensibile ce aparțin a priori naturii și astfel oricărui lucru natural. Dacă acele culori și forme sensibile se mențin pe plăcile fotografice, unde sunt susceptibile să ne impresioneze prin armonia înfățișării lor, aceasta demonstrează că ele nu pot fi eliminate din
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sugerează o alta artistului sau iubitorului de artă, este tocmai pentru că lumea științifică este abstractă, pentru că ea provine din neluarea în considerație a elementelor sensibile ce aparțin a priori naturii și astfel oricărui lucru natural. Dacă acele culori și forme sensibile se mențin pe plăcile fotografice, unde sunt susceptibile să ne impresioneze prin armonia înfățișării lor, aceasta demonstrează că ele nu pot fi eliminate din natură, că abstracția galileană constă doar în a nu le acorda atenție, în a nu le
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
abstracția galileană constă doar în a nu le acorda atenție, în a nu le introduce în calcule, niciodată în a le suprima. Și asta deoarece aceste culori și forme sunt elemente constitutive ale ființei naturii, deoarece natura reală este natura sensibilă, și nu universul idealităților pe care i-l substituie știința în constructele și teoriile sale. Astfel, datele științifice și știința însăși nu sunt susceptibile de "frumusețe" decât în virtutea faptului că, dincolo de abstracțiunea lor și de fapt prin ea, ele fac
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în interiorul experienței umane ca una dintre formele fundamentale ale oricărei culturi, iată una dintre întrebările pe care ni le punem, și la care suntem chiar de pe acum în măsură să dăm un răspuns cert. Natura este prin esență o natură sensibilă, deoarece raportarea la obiect, adică în ultimă instanță ek-staza ființei în care se fondează orice natură și raportarea însăși, se auto-afectează în transcendența sa însăși, așa încât viziunea, de pildă, este o viziune sensibilă. Iată de ce Kant, căutând condițiile oricărei experiențe
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
cert. Natura este prin esență o natură sensibilă, deoarece raportarea la obiect, adică în ultimă instanță ek-staza ființei în care se fondează orice natură și raportarea însăși, se auto-afectează în transcendența sa însăși, așa încât viziunea, de pildă, este o viziune sensibilă. Iată de ce Kant, căutând condițiile oricărei experiențe posibile, adică, pentru el, ale oricărei lumi posibile, și-a început investigația printr-o Estetică transcendentală prin analiza sensibilității. Fără îndoială, această analiză se derulează pe un plan care este încă cel al
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
posibile, și-a început investigația printr-o Estetică transcendentală prin analiza sensibilității. Fără îndoială, această analiză se derulează pe un plan care este încă cel al factualității, ea întâlnește sensibilitatea la nașterea lumii, fără a înțelege într-adevăr rațiunea caracterului sensibil al acestei nașteri. Această rațiune este acolo pentru noi: lumea este o lume sensibilă deoarece, ca lume-a-vieții și nu a unei conștiințe pure, ea este afectivă în fondul său, potrivit posibilității celei mai interioare a desfășurării sale extatice. Doar că
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
această analiză se derulează pe un plan care este încă cel al factualității, ea întâlnește sensibilitatea la nașterea lumii, fără a înțelege într-adevăr rațiunea caracterului sensibil al acestei nașteri. Această rațiune este acolo pentru noi: lumea este o lume sensibilă deoarece, ca lume-a-vieții și nu a unei conștiințe pure, ea este afectivă în fondul său, potrivit posibilității celei mai interioare a desfășurării sale extatice. Doar că sensibilitatea nu constituie doar esența apriorică a oricărei lumi posibile, ea o definește de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
găsesc în afara artistului, ci în el". În măsura în care reprezintă punerea în operă a puterilor sensibilității, arta nu constituie un domeniu separat, ci intră în rezonanță cu lumea, cu orice lume posibilă în general, dacă este adevărat că aceasta este o lume sensibilă, luând naștere în sensibilitate și fiind purtată de ea. Astfel, lumea vieții, lumea reală în care trăiesc oamenii, cade pe de-a-ntregul sub incidența categoriilor esteticii și nu este comprehensibilă decât prin ele. Este o lume care este frumoasă sau
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
era cea a unei lumi, înzestrate cu calități "estetice". Lucrurile stau așadar în realitate în felul următor: în unica lume care există și care este cea a vieții, este posibilă o atitudine față de ea prin care, scoțând din joc calitățile sensibile și respingând orice interes pentru ele, se introduc în ea schimbări ce-și găsesc premisele în determinările ideale ale științei și numai în ele. Ne aflăm astfel în prezența efectelor produse într-o lume care este în mod necesar cea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în determinările ideale ale științei și numai în ele. Ne aflăm astfel în prezența efectelor produse într-o lume care este în mod necesar cea a sensibilității când nu se mai ține cont de sensibilitatea însăși. Aceasta nu dispare. Elementele sensibile subzistă ca suporturi imposibil de eludat ale acestei lumi-a-vieții. Se întâmplă doar ca aceste determinări sensibile să nu se determine și nu se mai dispună în funcție de legile interne ale sensibilității: o lume prin esența sa estetică va înceta să se
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
într-o lume care este în mod necesar cea a sensibilității când nu se mai ține cont de sensibilitatea însăși. Aceasta nu dispare. Elementele sensibile subzistă ca suporturi imposibil de eludat ale acestei lumi-a-vieții. Se întâmplă doar ca aceste determinări sensibile să nu se determine și nu se mai dispună în funcție de legile interne ale sensibilității: o lume prin esența sa estetică va înceta să se supună unor prescripții estetice, aceasta este barbaria științei. Și iată câteva exemple. În Grecia, la Eleusis
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
presupunem de fapt altceva, presupunem unitatea acestui mediu, adică acest "mediu" el însuși ca atare în acest caz auto-afectarea ek-stazei exteriorității, care o face posibilă ca exterioritate, în auto-afectarea sa așadar, și prin ea. Ceea ce tocmai au numit este lumea sensibilă, o lume a cărei unitate, adică posibilitate, este sensibilitatea. În sensibilitate totul se ține laolaltă ca Unul, ca prins într-o Unitate, în legătură așadar cu restul a ceea ce este. Este motivul pentru care nu este posibil, în privința sensibilității, să
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
necesar. Potrivit structurilor fundamentale ale ființei și împărțirii lor originare, el este înțeles într-un dublu sens, practic și teoretic. În calitate de praxis, estetica desemnează o modalitate a vieții sensibilității și, corelativ, a lumii care îi aparține, a lumii-vieții ca lume sensibilă. Activitatea specifică a artistului, chiar și a iubitorului de artă, nu este decât o actualizare a vieții sensibilității, punerea sa în operă pentru ea însăși și de către ea însăși, autodezvoltarea sa și auto-desăvârșirea sa, și astfel sporirea sa. Relația dintre
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
lumea reală a vieții în cadrul căreia lumea științifică nu este decât o abstracție -, este ca atare, ca lume a sensibilității care își extrage din sine conținuturile și legile, o lume estetică, care, la rândul său și în mod reciproc, este sensibilă, o lume ale cărei elemente, culori și mai cu seamă forme își împrumută de la sensibilitate substanțialitatea ontologică. În măsura în care lumea științifică conservă o ultimă referință la universul sensibil și la determinările sale reale, ea poate, ca urmare a unei dispoziții proprii
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
legile, o lume estetică, care, la rândul său și în mod reciproc, este sensibilă, o lume ale cărei elemente, culori și mai cu seamă forme își împrumută de la sensibilitate substanțialitatea ontologică. În măsura în care lumea științifică conservă o ultimă referință la universul sensibil și la determinările sale reale, ea poate, ca urmare a unei dispoziții proprii acestora, să fie și ea o lume estetică. Aporia de care ne lovim se lasă așadar formulată după cum urmează: cum poate opera de artă să aparțină lumii
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
pe aceasta o exclude din tematica sa și, procedând astfel, o nesocotește pe de-a-ntregul. Trebuie să înțelegem foarte bine rațiunea acestei nesocotiri și de ce, imediat ce își înfăptuiește proiectul de a instaura o cunoaștere obiectivă a naturii, știința îndepărtează calitatea sensibilă și mai ține seama de ea în nici un fel. De fapt, această îndepărtare nu este deloc evidentă. Știința poate foarte bine să măsoare suprafața ocupată de o culoare, ba mai mult, este capabilă să evalueze intensitatea acesteia și, mai general
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în sine nici o legătură cu subiectivitatea acestui a se încerca pe sine, cu viața. Așadar, tocmai pe aceasta din urmă știința o suprimă și, odată cu ea, tot ceea ce ține de ea în vreun fel și face trimitere la ea. Calitățile sensibile pe care teoria fizică se preface a le lua în seamă sunt într-adevăr, chiar în opinia majorității fenomenologilor, calități transcendente aparținând lumii și obiectelor sale, legate de acestea ca proprietate a lor. Suprafața este cea colorată, zidul este cel
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]