159,175 matches
-
sugerează labilitatea psihică a personajului. Dar finalul filmului confirmă ipoteza feministă: Dorothy renunță la statutul ei de obiect al dorinței (și, implicit, la toți bărbații care o doreau) pentru a redeveni doar mamă. Ceea ce e interesant este că abia la sfârșitul lungmetrajului mama și fiul sunt arătați împreună; deși se întâlnesc o dată, Lynch nu lasă spectatorul să vadă scena, ci doar să audă doar cuvintele ei: Nu, nu, Donny, mama te iubește", ceea ce nu sugerează o relație filială tocmai reușită. Dorothy
Fetișul lui David Lynch by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12140_a_13465]
-
În felul acesta înțelegem mai bine cum a fost posibil ca multe dintre personalitățile politice și culturale din perioada interbelică să-și amîne plecarea salvatoare din țară pînă cînd aceasta nu a mai fost posibilă, ele ajungînd să își găsească sfîrșitul în temnițele comuniste. Descrie, perfect credibil, Gabriel Dimisianu, atmosfera optimistă a României din primii ani de după război: "Existaseră cu toate acestea în acei ani semne credibile de revenire a țării la normalitate, după răvășirile războiului și măsurile de restrîngere a
Critica de acord fin by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12129_a_13454]
-
acest bine să se materializeze 2)... Proaspeții demnitari, în orice caz, cu mult mai gravi și mai responsabili decât pesediștii, raportau către țară, răspunzând la câte o întrebare, evident televizată, că totul e pregătit pentru ca prosperitatea să-și arate, în sfârșit!, colții. E drept că ici-colo se mai anunța amenințarea câte unui tarif, impozit, sau taxă (4% la energie electrică, 5% la gaze naturale, 34% la abonamente telefonice etc.), dar, în urletele lui Dan Negru de la blindata și imuna emisiune Ciao
Revelionul neputințelor televizate by Dumitru HîNCU () [Corola-journal/Journalistic/12145_a_13470]
-
pentru toate județele din Transilvania? Acesta e Haralampy sub efectul pălincii... Note explicative: 1) Am spus eu că ar fi vorba despre România? "E o minciună în falș"... 2) De fapt, am glumit: așa ceva nu se poate întâmpla. 3)La sfârșitul unei petreceri de revelion, orice asemănare cu persoane reale se vede dublu...
Revelionul neputințelor televizate by Dumitru HîNCU () [Corola-journal/Journalistic/12145_a_13470]
-
semnul de identificare al stăpânului. Când și când, el are tentația să-l imite. E chiar nostim când tenorul (Don Ottavio) își ia un scaun, îl plasează la rampă și cântă liniștit către noi. Primordialitatea muzicii domină întregul final. Către sfârșitul scenei de teroare, în timpul ultimei înfruntări între îndrăzneala temerară a seducătorului și pedeapsa fatală, când deznodământul pare a fi iminent se înalță din fosă, parcă atrasă în magia clipei, întreaga orchestră. Ea rămâne, cu dirijor cu tot, la nivelul scenei
Wagner și Mozart la Opera din Budapesta by Ada Brumaru () [Corola-journal/Journalistic/12164_a_13489]
-
lumi! Cîtă ironie! Și a sorții... "Da, Doamne. Să stau liniștit. Ca un azil de bătrîni. Cu toții nemișcați. Aproape aliniați. Cu părul albindu-le numai pe-o parte, cum crește mușchiul pe copaci. Dar arătînd răsăritul. Așa să mă prindă sfîrșitul. Nici mai, nici chiar, nici prea, nici foarte. Și nici măcar Popescu. Nu, Doamne. Nici măcar atît." (Arta Popescu, Societatea Adevărul S.A., 1994). Sar din tramvai.
Un tramvai numit Popescu by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12139_a_13464]
-
scriitor se vinde în interiorul limbii sale". Avantajul meu e că am scris într-o limbă care nu era a mea. Ca Cioran, dar Cioran, care scria minunat în franceză, avea totuși franceza lui, "franceza lui Cioran". - Haideți să facem, la sfîrșit, un joc: noi vă dăm un vers, iar dvs., în replică, un altul. Al nostru e din Villiers de l'Isle-Adam: "C'est la femme qu'on aime/ ŕ cause de la nuit." - "Que ferions-nous sans les femmes? Nous explorerions d
Raymond Federman "Sînt un seducător" by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12169_a_13494]
-
muzici pentru a sluji oamenilor, dar și să fie creați oameni care să servească drept ladă de gunoi pentru aceste muzici; de secularizarea și sectarizarea îngăduinței reciproce, pe care fiecare individ o datorează tuturor și toți o datorează fiecăruia; în sfârșit, de lupta unei miriade de mici interese contrare, o luptă eternă a vanităților ce se întâlnesc, se lovesc, rând pe rând rănite și mor a doua zi în dezgustul unei înfrângeri ori în amintirea triumfului din ajun. 9. Trecerea de la
Un model sonor temperamental by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12141_a_13466]
-
colerică ascunde o muzică de un înspăimântător egoism, ce omoară în om tot ce-i blând și elevat. Chiar dacă lansează zmei, pe care sunt înscrise apelative precum world music sau new age, fusion music ori new sound, faza colerică anunță sfârșitul intimității prin instaurarea echivocului. Fiică a zeilor falși, o atare muzică este, paradoxal, intolerantă, bazându-se pe inteligență, dar excluzând hegemonia talentului. Oaspete răutăcios, compozitorul unei astfel de muzici pare a crede că totul începe de la el și se termină
Un model sonor temperamental by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12141_a_13466]
-
De pildă, folosirea unor operatori precum "implicitul de actant", "implicitul auctorial" și "implicitul contextual" nu numai că nu înlesnește curgerea ideii în albia textului, dar îi împrumută ceva din înfățișarea unei incizii chirugicale căreia nu i s-au scos la sfîrșit firele de sutură. În felul acesta ești silit să vezi bucătăria ascunsă a unui spectacol mental a cărui strălucire este "prea" indubitabilă pentru a mai avea nevoie de cîrjele de sprijin ale unor sintagme pur tehnice. În fond, adevărata tehnică
Patosul lui H.-R. Patapievici by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/12156_a_13481]
-
la Masă. Așadar au fost sacrificate două trăsături emblematice ale creației brâncușiene, legătura organică cu ambientul natural și simplitatea progresivă. Noi, cei deprinși a ne întîlni aproape zilnic cu mirabilul triptic compus din Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana fără Sfîrșit, percepem o rece adiere de alienare față de piesele acestei capodopere "restaurate" și "reamenajate" pe bani grei, care atît de surprinzător s-au văzut dislocate, atribuite altui decor nu doar fizic ci și moral. E ca și cum s-ar fi deschis un
Brâncuși dichisit by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12180_a_13505]
-
ani, Ann (Sarah Polley) află că va muri în curând. Ascunde adevărul de mamă, soț și copii și-și face o listă de lucruri pe care vrea să le facă înainte de a muri. Ceea ce reușește, de unde finalul "pozitiv" al filmului. Sfârșitul e fidel titlului, nu vezi moartea eroinei, ci doar cum ceilalți își continuă viețile. Viața mea fără mine nu e un lungmetraj în care camera să fie masculină. Dimpotrivă, modul de filmare încearcă să prindă mereu auto-reflecția personajului, modul în
Controversata feminitate by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12191_a_13516]
-
fost semenii mei!". Da, are dreptate, suntem aici și vom fi aici până la capăt. În ciuda parezelor, a cheliilor și a kilogramelor în plus. "Sala aceasta e plină de plăcere", constată, pe bună dreptate, veșnic tânărul nostru amfitrion. Și înțeleg, în sfârșit, că ceea ce ne leagă e mai puternic decât naufragiul vârstei care, cum spune Delacroix, ne îndeamnă de fiecare dată să-i prețuim virtuțile proprii. Până la urmă, reunirea noastră îmbărbătează și fortifică. Barba comentează apoi, în prezența realizatorilor ei, o imensă
George Banu – Cei patruzeci de ani de viață ai lui Odin și parabola nisipului by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12163_a_13488]
-
operă care se destramă în fața noastră, încetul cu încetul. Cu ani în urmă, de la primele scene din Faust-Salpętričre, spectacolul lui Grüber, un sac de box umplut cu nisip servea și el drept clepsidră, golindu-se treptat, pentru a ajunge la sfârșitul spectacolului complet vid, parcă secătuit; la Barba, de asemenea, nisipul marchează trecerea timpului subiectiv, timp al participanților-spectatori. Acesta este rolul care ne-a fost încredințat și care ne-a bucurat. Nici prea activi, nici complet pasivi. Suntem apoi invitați la
George Banu – Cei patruzeci de ani de viață ai lui Odin și parabola nisipului by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12163_a_13488]
-
și al măștii purtate de această Doamnă în negru ce pare a fi pentru noi din ce în ce mai aproape. Un mijloc de a alunga teama care, nu putem nega asta, se strecoară pe nesimțite în sânul acestei reuniuni peste care bate vântul sfârșitului. Râsul, vechiul antidot carnavalesc împotriva spaimei! Diminețile, ni se fac daruri; Odin ne dăruiește un concert cu cântece și vechi bucăți muzicale ce par extrase din frizele "stâncii" cioplite cu grijă în timp - dansul lui Catherine din Cenușă și multe
George Banu – Cei patruzeci de ani de viață ai lui Odin și parabola nisipului by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12163_a_13488]
-
cu un soi de tandrețe ironică; iată, aici, școala de balet, cu micuțele sale "eleve" care dansează la adăpostul unui acoperiș de casă improvizat; iată și niște polițiști care se lansează într-un incredibil număr de "slapstick"; iată-ne, în sfârșit, și la primărie, unde urmează să se celebreze nunta lui Odin cu Holstebro. Ne așezăm în cerc pe scaunele consilierilor municipali, în timp ce primarul îl așteaptă pe Eugenio Barba care, ca un veritabil tată, o conduce pe Iben Nagel Rasmunssen, îmbrăcată
George Banu – Cei patruzeci de ani de viață ai lui Odin și parabola nisipului by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12163_a_13488]
-
să-și facă bagajele pentru iminentul turneu al Visului. Ritmul lent al sărbătorii aniversare contrastează cu această accelerare și cu graba impusă de sarcinile zilnice, rapel al realului. Noi, dimpotrivă, suntem ceremonios poftiți în sala neagră. Călătoria se apropie de sfârșit, dovadă nisipul care s-a scurs în întregime... clepsidra s-a golit! Însă fiecare primește în dar o sticluță umplută cu nisip, reproducând imaginea inițială, de acum înainte diseminată, gata să fie încredințată fidelilor participanți care o vor lua cu
George Banu – Cei patruzeci de ani de viață ai lui Odin și parabola nisipului by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12163_a_13488]
-
curată, acoperită de un covor, și cu ștergătoare în fața ușilor. Doamna Lucile Clarvăzătoare Doar cu programare Sună, și soneria, de partea cealaltă a ușii, răsună înfundat, ca la oamenii bătrîni. Apoi se auziră pași înăbușiți, urmă o ezitare și în sfîrșit, un zgomot foarte ușor, cel al zăvorului tras cu precauție. Ușa se întredeschise puțin și un ochi îl observă cu atenție. Maigret zîmbi fără să vrea și zise: - Eu sînt! - O, îmi cer scuze! Nu v-am recunoscut. Nu aveam
MAIGRET LA NEW YORK – de Georges Simenon by Nicolae Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12168_a_13493]
-
din România nici nu merită să fie liberă. Și iată că, până la urmă, am scris despre toate și despre nimic. Îmi pare rău, nu e vina mea pentru lehamitea căpătată între timp! Tot mai bine cu cărțile. Mai ales că sfârșitul ăsta de an a fost foarte bogat.
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12199_a_13524]
-
se mută mai spre nord, în orașul Trnava (1553-1567), unde întemeiază un seminar și un colegiu iezuit, care au constituit nucleul viitoarei Universități de la Trnava (1635). Totuși, adevăratele relații politice și culturale între slovaci și români se intensifică abia spre sfârșitul secolului al XIX-lea, când cele două națiuni își dau seama de statutul lor similar, în raport cu Imperiul Austro-Ungar, și de aspirațiile lor politice comune; drept exemplu pot servi mișcarea memorandistă sau Congresul naționalităților, din 1895, de la Budapesta. În primii ani
Receptarea literaturii române în Slovacia by Libuše Valentová () [Corola-journal/Journalistic/12196_a_13521]
-
fidel, aproape mot-ŕ-mot, pe marele romantic român, totuși traducerea adecvată, sau chiar congenială, îi aparține lui Krasko care se ocupă de poezia eminesciană încă din anii �90 ai secolului XIX - perioada sa de studii la Sibiu și la Brașov, până la sfârșitul vieții (1958). Ca românistă cehă am plăcerea să constat că lucrarea Libu�ei Vajdová nu se limitează strict la mediul cultural slovac, ci, în conformitate cu anumite fapte istorice, tratează românistica din Slovacia ca pe o parte componentă (bineînțeles autonomă) a românisticii
Receptarea literaturii române în Slovacia by Libuše Valentová () [Corola-journal/Journalistic/12196_a_13521]
-
târârea pe burtă spre țeluri energic indicate de stăpânii corupți ai României. Cu pesedeii plasați pe locul întâi în parlament, vom înghiți pe nemestecate dosare ale integrării, ukazuri și recomandări, vom zice ca ei și vom face ca noi până la sfârșitul vremurilor. Vom lopăta în aceleași ape tulburi în care oligarhia roșie va controla bogățiile și sursele de informare, iar prostimea va beneficia de anestezierea cu telenovele, știri cu accidente, violuri, incendii și îmbârligări sexuale ale vedetelor. Vom fi târâți în
Litera portocalie by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12200_a_13525]
-
Cum spuneam și în cronica de săptămâna trecută, anul 2004 a fost unul extrem de generos cu debuturile în proză. Cred că din 1990 încoace n-am avut un alt an editorial cu atâtea apariții interesante. Întâmplarea face însă ca abia sfârșitul anului să ne rezerve marea surpriză și din partea unei edituri extrem de zgârcită cu debutanții, mai ales cu cei din zona literară. Debutantul despre care am ales să scriu de data aceasta se numește Nicolae Strâmbeanu, iar Humanitas nu ne spune
Odiseea saltimbancului by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12203_a_13528]
-
din Extremul Orient, argoul hispanic etc., totul se prezintă nu sub forma comodă a listelor, dar devine, practic și organic, limbajul firesc al romanului. Travaliul ghicit în spatele acestei cărți denotă o scrupulozitate și o capacitate de organizare rar întâlnite. în sfîrșit, un romancier care poate reconstrui din cuvinte o lume trecută. Evanghelia după Arańa nu e o pastișă a romanului picaresc decât dacă știm numele și originea autorului. Retorica e impecabilă, stilul fără cusur. Nicolae Strâmbeanu știe să scrie. Are umor
Odiseea saltimbancului by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12203_a_13528]
-
N-o să pot umbla prin ploaie cu așa o gaură în talpă. În tot cazul, ploaia și un baston sunt o proastă combinație. Și cojocul din hârtie de ziar pe spate, tocmai bun să te ia morticica. Trebuie să aștept sfârșitul potopului ca să pot să ies.(...) Soba începe să se răcească, simt o mie de frisoane cum îmi urcă pe spinare. Ar trebui să mai pun un buștean... Am ațipit probabil. E noapte. Aud bărbații întorcându-se. Nu mai aud lovituri
Recviem pentru un cui (Editura Curtea veche) – de Olga Lossky by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/12194_a_13519]