1,780 matches
-
deranja pe nimeni și servea tuturor. Cum îngădui portarului pensionat să-și revadă ghereta, chiar s-o păzească, dacă vrea, duminica, când instituția e închisă și portarii în funcție sunt liberi. Fuseseră imediat de acord, cum s-o refuze pe sfioasa tanti Veturia? Așa că domnii doctori de la facultate îndrumau spre colega pensionată studenții arabi în dificultate cu limba română sau cu unele discipline de examen. O sfătuiseră, firește, să fie prudentă. Sfatul suna ca o involuntară glumă, în gura atâtor descurcăreți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
poți, de fapt, duce zilele! Se deprinsese să fie politicoasă cu vânzătoarele arogante din magazinele în care nu se găsea nimic, îngăduitoare cu dactilografa leneșă și mojică, impasibilă față de înjurăturile șoferului de autobuz gata oricând să te lase în drum, sfioasă în fața mucosului profitând de legitimația de privilegiat a tatălui sau chiar a sa. Încât, acceptase filantropia șmecheroasă, caricaturizată în gesturile expeditive și condescendente ale viitorilor doctori de pe depărtate meleaguri necunoscute. Trofeele lor de tranzit, țigări tranzistoare băuturi ciorapi casete ciocolată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cu mare grijă căruciorul paraliticului, eaia, iae, aie... ceva, cumva... scâncetul infirmului abia se deslușea. Vehiculul pătrunsese deja în hală, elegantul domn în alb îl dirija cu mare demnitate. Fular roșu, lucios, în jurul gâtului, chelie, siguranță cosmopolită. Spectatorii se dădeau, sfioși, în lături, să facă loc distinsului samaritean și rudei sale infirme. Cuplul ajunse în fața tejghelei. Patru pachete, comandă intrusul. Vânzătorul nici nu-l privi, pungile zburaseră deja spre cântar, 109 lei, se auzi. Patru pui, 109 lei, se auzi verdictul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ca și cum am sta pe loc. Aici e un cub, o casă, o treaptă de beton, un comutator, filamentul, soneria, e vineri, ca și mâine, ca acum o sută de ani, alt veac, parcă nici n-am fost. Ușa se întredeschide sfios. Se deschide, iată, cu totul. În ramă, femeia. Privire spălăcită, cocul strâns, trupul îndesat, înclinat pe stânga, mâinile mici, plinuțe. — Doamna... doamna... bâlbâi necunoscutul. — Poftim? — A, mă iertați. Ușa... Cușa, vreau să spun. Aicilocuiește familia Cușa, nu? Sunteți doamna Cușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de refuz: n-avea nici un chef de mâncare. Femeia nu-l vedea, însă, și nici nu avea de gând să se ridice, de fapt, să aducă prânzul, cum anunțase. Când îi reveni glasul, fu doar o șoaptă. O șoaptă reluată sfios, iarăși și iarăși. Profesorul nu înțelegea ce spune, dar nu se clinti. Doamna Venera făcu un ultim efort, amplifică vocea. — Să-ți arăt opera lui. M-am decis. Să ți-o arăt... Se sprijini de scrinul unde rămăsese tava cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
sufocată, mocnită. Să se întoarcă, să nu se întoarcă... cine știe ce se mai întâmpla în bizarul cuplu. Renunță la orice inițiative suplimentare, coborî grăbit în stradă. Duminica rămase închis în casă. Scosese telefonul din priză, nu răspunse când domnul Gafton ciocăni, sfios, în ușă, îngrijorat, probabil, că nu auzise nici o mișcare a vecinului. Tolea zăcea în pat: gândea. Mai curând furios, decât încântat de amintirea mapelor cu fotografii cu care îl onorase doamna Venera. Dimineață, după-masă, zăvorât în casă. O duminică lungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
amintirea mapelor cu fotografii cu care îl onorase doamna Venera. Dimineață, după-masă, zăvorât în casă. O duminică lungă lungă, lată lată, nesfârșită. Timpul fără timp, în afara timpului. O duminică surdomută: nu răspunsese la telefon, nu auzise când vecinul Gafton bătuse, sfios, o dată și încă o dată și încă o dată, în ușă. Tolea zăcea în pat: gândea. Furios. Rememora sâmbăta-capcană. Mapa cu fotografii Cușa nu oferise cheia mult așteptată. Îl înfuria, mapa îl înfuria, fără să știe prea bine de ce. Nu aflase nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
aproape feminine pe care tânèrul, Ilarie, așa-l cheamè, mi-o întinde, îmi ridic privirea spre chipul lui feciorelnic cu ochi temètori, De ce ai vrut sè mè cunoști Ilarie? Eu v-am umblat la calculator într-o noapte, recunoaște el sfios, Era tata de serviciu! Sè nu vè supèrați pe el, vè rog! Spune-mi pe nume! Ana? Maria? Matei! Nu-i nici o problemè, n-ai stricat nimic! îl liniștesc eu, M-am uitat și eu puțin prin fișierele tale! Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
divin în brațe, i se transfigureazè că atins de razele unei lumini nevèzute, Cum sè mè eliberez de impresia puternicè pe care, nu atât mesajele scrise sau imaginile de pe ecran o produc în sufletul meu, cât trèirea intensè pe care sfiosul tânèr de lângè mine, intrând într-un fel de transè, o încearcè la atingerea ecranului iluminat al calculatorului meu?! Despre prigoana și hèrțuiala vechii securitèți sârbe pe care le-au suferit acești copii și cei ce au crezut în viziunile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
a mai încheiat-o cândva între Dumnezeu și oameni, nèscându-l pe Fiul sèu multiubit, Atunci când o societate se conduce numai dupè virtuți masculine eșueazè fie în rèzboaie de cucerire, fie în dictaturi opresive, rèzbunètoare! E foarte simplu, nu? Tânèrul acesta sfios cu mâini delicate, de fatè, profetizeazè pentru Matei iminentă procesului de feminizare a lumii, ascultându-i cuvintele, aproape șoptite, am senzația cè, undeva în creier, un canal de scurgere, înfundat, în care adunasem toate deșeurile constructelor filosofice moderne, începe sè
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
harașo! Își strânse mantaua pe el și se răsti fără menajamente: Dar scrieți odată pricazul, puturoșilor! Se răsuci pe călcâie, militărește, și porni repede înapoi, spre apartament, lăsând toate ușile date de perete în urma lui. Peste o oră, nacealnicul intră sfios la general. Îl găsi așa cum îl știa dintotdeauna. În uniformă impecabil călcată, bărbierit, pudrat, parfumat, cu părul grizonat proaspăt tuns și uns cu pomadă. Stătea cu mâinile la spate și privea peste capul funcționarului, cu expresia imobilă, indiferentă a unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
-i ducă mirosul până la animalele ce pășteau iarba scurtă și rară din depresiunea care, în vremuri foarte îndepărtate, fusese pesemne o lagună ori un ochi de apă al unui râușor, ce mai păstra încă în măruntaiele sale resturi de umezeală. Sfioase tamarisce și o jumătate de duzină de sălcii pitice se înălțau ici și colo, și își dădu seama bucuros că instinctul lui de vânător îl ajutase încă o dată, pentru că în fund, mestecând iarbă ori dormind sub soarele de după-amiază o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
niciodată să-i atragă pe băștinași, care nu vedeau în ei decât niște străini nerușinați ce le rechiziționau cămilele, le luau puțurile și le deranjau femeile. Noaptea se lăsase grea peste întinderea pietroasă, prima hienă râdea în depărtare și stelele sfioase clipeau pe un cer ce avea să se umple în curând de ele, un spectacol minunat pe care nu se sătura niciodată să-l admire, pentru că acele stele din nopțile liniștite erau, probabil, cele care îl ajutau să continue să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și se răsucea sub pături preț de un sfert de oră, după care sărea din pat ca trezită dintr-un coșmar. Lua sacoșa din cuier și o trântea pe masă cu un oftat adânc. Pe față îi înflorea un surâs sfios, aproape vinovat, mi-e foame, domnu’ Ogrinjan, mănânci cu mine? Nu, mulțumesc, tocmai am mâncat când am plecat de-acasă, și-n afară de asta, invitația ei suna oribil. Era ca și cum l-ar fi îmbiat cu carne de orfan, carnea sălbăticiunilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
întoarcă pe dos. Ar fi cazul să-și dea seama, și uite-l că-și dă. Refuză să înnopteze la ei, în pofida invitației lui Rafael. Păi, are un tren diseară și chiar pleacă, luându-l pe Mugurel cu el, la fel de sfios și de reținut cum a apărut cu patru ceasuri în urmă. 31. Alegerile din septembrie ’92 parcă i-ar fi readus, în sfârșit, cu picioarele pe pământ, Milică-tată, Rafaele, Octave, Codruțe, Angelico, Doinițo, puteți să vă duceți la culcare, românul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
pe care nu știu să le descifrez, Udi mă trage de păr către el, mă sărută pe gât, pe buze, iar eu murmur, încetează, uite că vine o femeie, și el spune, minunat, ni se poate alătura, femeia își dezvelește sfioasă un picior și zâmbește, are părul ondulat și trupul zvelt și măsliniu, apoi se aruncă repede în apa întunecată, dar mie nu îmi place apropierea aceasta, hai să ne întoarcem în cameră, îi șoptesc eu la ureche lingându-l, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
la ceea ce mi-ai făcut deja, și îl privesc neajutorată, nici eu nu aș vrea să se întoarcă la spital, dar trebuie găsită o soluție, este imposibil să nu existe o soluție de vindecare pentru acest fenomen, apoi îmi amintesc sfioasă numele acela feminin și depresiv al bolii, conversivă, așa se numește, ca și cum mi-aș aminti numele unei alte femei, seducătoare și amenințătoare. Chiar și mama, care în general nu intervine în viața mea, începuse să mă bată la cap, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
greșeală, pentru că fiecare fată care vine aici trebuie să facă acest lucru pe deplin hotărâtă, iar eu chiar mă grăbesc la o ședință, dar crâmpeiul de cer mă acoperă și iat-o și pe ea înaintând spre mine cu pași sfioși, da, este însărcinată, după grija cu care pașii ei ating șoseaua, după zâmbetul înlăcrimat, zâmbetul unei sarcini nedorite, complet diferit de zâmbetul larg al unei sarcini dorite, îmi privesc ceasul, deja este opt și jumătate, începe ședința, iar Hava se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
e bine. Nu-ți face griji! E doar moartea și-atât, părea ea că-mi spune. Nu mă simțeam mâhnit într-un asemenea loc. Moartea era moarte și Naoko era Naoko. — Care-i problema? mă întreba ea cu un zâmbet sfios. Sunt aici și gata. Gesturile ei familiare îmi alinau sufletul și-mi vindecau rănile. „Dacă aceasta este moartea“, gândeam eu, „nici nu-i chiar atât de rău“. — Da, spuse Naoko, moartea nu e cine știe ce. E doar moarte. Totul este atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
ca și cum mi-ar spune: „Iată-mă, sunt altău“, și nu cred că sunt pregătită pentru așaceva. Mă fac mică, mică, una cu fotoliul, însă în clipa următoare el îngenunchează pe covor în fața mea și-mi ia mâinile. Îi dau voie, sfioasă ca o școlăriță la prima ei dragoste. Nici nu pot să-l privesc; este atât de frumos și e chiar aici, în fața mea, cerându-mi fără cuvinte atâtea și atâtea lucruri, în timp ce eu mă simt insignifiantă și incapabilă să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
iar eu mă mulțumesc să ridic din umeri. N-are nici un rost să mai discutăm despre petrecere. —Rebecca, tu cu ce te-ai mai ocupat în ultimul timp? întreabă ea cu subînțeles. Ce prostii ai mai făcut? —O, zic eu sfioasă, mai nimic. Am mai ieșit prin oraș... — Mai știți ceva de Jake? Of, ce mă supără! Daisy e atât de plină de entuziasm, încât vrea ca toată lumea din jur să fie la fel de fericită. Știe că dacă pronunță numele lui Jake
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
sunt pline de grăsime și de sare de la chipsuri. Totdeauna l-am văzut murdărindu-se ca un porc în timp ce mănâncă. Îmi pare bine să te cunosc, Daisy, zice Vijay, strângându-i mâna. Finn chiar că a dat lovitura! Daisy zâmbește sfios. Ce bine că nu suntem francezi - ar fi sărutat-o probabil pe obraz și ar fi umplut-o de rămășițele festinului său. După cum văd, n-a reușit totuși să-și salveze mâna, căci, câteva secunde mai târziu, am surprins-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
aia? — Am fost la niște cursuri de autoapărare, se mândrește Jennifer. E prima dată când am ocazia să aplic ce am învățat acolo. —Ai fost uimitoare, zice Ben, plin de respect. Jennifer roșește. — Am avut note excelente, zice ea, plecând sfioasă capul. —Jim, prietene, zice Finn, luând ultimul scaun liber și așezându-se. Nevastă-ta e nebună de legat. (Îl bate cordial cu palma pe umăr.) Ar trebui închisă la balamuc. Jim se pune iar pe plâns. Finn, vizibil stingherit, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
grăbim, repetă el. — Da, zic eu, așa ar fi mai bine, cred. Mai ales fiindcă lucrăm în același loc. Tăcem îndelung, timp în care ne gândim cum o să luăm noi lucrurile pas cu pas. Pot să te sărut? întreabă Finn, sfios. Doar un sărut, promit, n-o să te mai presez să faci altceva până nu ești pregătită... Inima îmi bate așa de tare, că abia îmi aud vocea printre bătăile ei. —OK - nu, stai puțin - trebuie să avem niște reguli de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
bine, iar acum era galben ca ceara de nerăbdare. În sfârșit, sosiră aproape toți membrii clanului, mai puțin Cristina, care-i purta ranchiună pentru îi spusese cândva să nu mai bată aiurea coclaurile celea. La început, vizitatorii se arătară cam sfioși; mai mult se îngrijiră de cele ce țin de tipic: colacii, coliva, prosoapele, plata țârcovnicului. Cei mai mici erau uimiți că Bunicul nu scotea aburi pe nări - așa cum scoteau ei, din cauza frigului - și nu părea să-i fie deloc rece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]