5,099 matches
-
urmă pas/pasul cel din urmă) sau de gradul sau tipul de determinare prin care se caracterizează sintagma nominală: al doilea eveniment/un al doilea eveniment/cel de al doilea eveniment. SINTAXA ADJECTIVULUI PRONOMINAL ORDINALTC " SINTAXA ADJECTIVULUI PRONOMINAL ORDINAL" Funcția sintactică cea mai frecventă a adjectivului pronominal ordinal este atributul: „Ceasul ultim îi împacă toată viața-i de durere.” (M. Eminescu, I, p. 53) Adjectivele pronominale ordinale stau, în topică obiectivă, în fața substantivului. Cele mai multe se întrebuințează, însă, în mod liber și
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cui să te ridici? iar distincția nominativ/acuzativ, prin morfemul pe: Cine vine astăzi?/ Pe cine vezi acolo?, Care se trezerște primul?/ Pe care l-ai ales? SINTAXA PRONUMELUI INTEROGATIVTC "SINTAXA PRONUMELUI INTEROGATIV" Pronumele interogativ intră mai ales în relații sintactice de interdependență și de dependență. În desfășurarea relației de interdependență realizează funcția de subiect: „Ei! Cine-i acolo-n haine-ntunecate?/ Cine scobește zidul cu carnea lui/Cu degetul lui ca un cui,/ De răspunde-n rănile mele?/ Cine-i
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
M. Eminescu, I, p. 49), complement corelativ (sociativ): Cu cine ai fost la mare? și atribut: „Izbânzile cui n-au căzut?/ Și inima cui n-a tăcut?” (L. Blaga, p. 165) Pronumele al câtelea și câte câți realizează frecvent funcția sintactică de complement predicativ: Al câtelea ai trecut linia de sosire?, Câte câți vom pleca? Poziția de regent e puțin frecventă la pronumele cine și al câtelea, facultativă, la pronumele câți și ca și obligatorie la pronumele care, când dezvoltă sens
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nimic nu e de scos?” (M. Eminescu, I, p. 151), „Cine e nerod să ardă în cărbuni smarandul rar?” (Ibidem, p. 83) În enunțuri exclamative, pronumele ce devine mijloc de marcare a exclamației, fără conținut semantic propriu și fără funcție sintactică: „Ce? Când luna se strecoară printre nouri, prin pustii,/ Tu cu lumea ta de gânduri după ea să te ații?” (Ibidem, p. 157) ADJECTIVUL PRONOMINAL INTEROGATIVTC "ADJECTIVUL PRONOMINAL INTEROGATIV" Cu excepția pronumelui cine, toate celelalte dezvoltă și valori adjectivale. Se mai
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unul, altul: „Vezi tu buțile aste două? Una-i cu apă, alta cu putere.” (M. Eminescu, Proză literară, p. 8), fiecare: „Florile toate s-adunară, vorbind fiecare în mirosul ei” (Ibidem, p. 23) ș.a. Pronumele nehotărâte intră în toate relațiile sintactice, dar înscrierea în desfășurarea acestora și realizarea diferitelor funcții sintactice stau în legătură cu conținutul lor semantic. În desfășurarea relației de interdependență, pronumele nehotărâte realizează funcția de subiect: „Joace unul și pe patru/ Totuși tu ghici-vei chipu-i.” (M. Eminescu, I
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
apă, alta cu putere.” (M. Eminescu, Proză literară, p. 8), fiecare: „Florile toate s-adunară, vorbind fiecare în mirosul ei” (Ibidem, p. 23) ș.a. Pronumele nehotărâte intră în toate relațiile sintactice, dar înscrierea în desfășurarea acestora și realizarea diferitelor funcții sintactice stau în legătură cu conținutul lor semantic. În desfășurarea relației de interdependență, pronumele nehotărâte realizează funcția de subiect: „Joace unul și pe patru/ Totuși tu ghici-vei chipu-i.” (M. Eminescu, I, p. 196), „Ce noapte groasă, ce noapte grea!/A bătut
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
într-o relație adnominală realizând funcția de atribut: „Din orice clipă trecătoare/|st adevăr îl înțeleg:/ Că sprijină vecia-ntreagă/Și-nvârte universu-ntreg.” (Ibidem, p. 206) PRONUMELE RELATIVTC "PRONUMELE RELATIV" Trăsătura distinctivă, definitorie a clasei pronumelor relative este de natură sintactică; pronumele relative sunt mijloace de exprimare a relațiilor sintactice dintre propoziții; se cuprind în clasa mai amplă a elementelor relaționale, din care mai fac parte prepozițiile (la nivel propozițional), conjuncțiile și adverbele relative (la nivelul frazei). Deosebirea de conjuncție este
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
orice clipă trecătoare/|st adevăr îl înțeleg:/ Că sprijină vecia-ntreagă/Și-nvârte universu-ntreg.” (Ibidem, p. 206) PRONUMELE RELATIVTC "PRONUMELE RELATIV" Trăsătura distinctivă, definitorie a clasei pronumelor relative este de natură sintactică; pronumele relative sunt mijloace de exprimare a relațiilor sintactice dintre propoziții; se cuprind în clasa mai amplă a elementelor relaționale, din care mai fac parte prepozițiile (la nivel propozițional), conjuncțiile și adverbele relative (la nivelul frazei). Deosebirea de conjuncție este asigurată de natura de substituent a pronumelui. Deosebirea de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cuprinde trei subclase: 1. pronume relative absolute: cel ce, ceea ce; 2. pronume nehotărâte relative: oricine, orice, oricare, oricâți; 3. pronume interogative relative: cine, ce, care, câți, câte câți, al câtelea; Între cele trei subclase se manifestă unele deosebiri semantice și sintactice. 1. Conținutul semantic al pronumelor din prima subclasă se situează între general și particular. Sensul general rezultă din participarea pronumelui relativ, împreună cu verbul-predicat cu care intră într-o relație de interdependență sau de dependență și împreună cu ceilalți determinanți ai verbului
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în raport de substituție cu pronumele: „trandafirul dorit.” Dintre pronumele relative absolute, pronumele ceea ce, cu sens neutru, când se întrebuințează anaforic, conține în el însuși planul semantic global al unei (unor) propoziții pe care o (le) reia, în interiorul unei relații sintactice de apoziție: „Să reclame, în caz că ar fi fost evacuat cu forța, se temea, fiindcă ar fi trebuit să mărturisească a fi tatăl unor copii dezavuați de noul regim, ceea ce, credea el, i-ar fi dăunat.” (G. Călinescu) șceea ce = să
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
noul regim, ceea ce, credea el, i-ar fi dăunat.” (G. Călinescu) șceea ce = să mărturisească a fi tatăl unor copii dezavuați de noul regimț. Preia conținutul semantic global al unei propoziții (sau grup de propoziții) și pronumele ceea ce in enunțuri sintactice cu caracter emfatic, purtând amprenta influenței sintaxei limbii franceze sau italiene: „Ceea ce mi s-a părut totdeauna ciudat în casa dv., era că vă iubeați unii pe alții fără să v-o spuneți.” (T. Arghezi) 2. Pronumele din subclasa a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
anulează prin morfemul a, marcă de genitiv: a cărora/cărora. Pronumele relativ compus ceea ce exprimă genitivul prin morfemul prepozițional a: „În baza a ceea ce mi-ai spus, m-am înscris și eu.” Cazul pronumelui relativ poate fi impus de funcția sintactică pe care o realizează în propoziție: „Nu știu pe cine să invit.” (Ac.), „Nu știu cine va veni.” (N.), „Nu știu a cui carte s-o iau.” (G.) sau de funcția sintactică a propoziției pe care o introduce: „Premiez pe cine vine
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și eu.” Cazul pronumelui relativ poate fi impus de funcția sintactică pe care o realizează în propoziție: „Nu știu pe cine să invit.” (Ac.), „Nu știu cine va veni.” (N.), „Nu știu a cui carte s-o iau.” (G.) sau de funcția sintactică a propoziției pe care o introduce: „Premiez pe cine vine primul.” (completivă directă ® acuzativ), „Ia premiu cine vine primul.” (subiect propozițional ® nominativ), „Ofer acest premiu cui vine primul.” (completivă indirectă ® dativ). SINTAXA PRONUMELUI RELATIVTC "SINTAXA PRONUMELUI RELATIV" La nivel sintactic
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sintactică a propoziției pe care o introduce: „Premiez pe cine vine primul.” (completivă directă ® acuzativ), „Ia premiu cine vine primul.” (subiect propozițional ® nominativ), „Ofer acest premiu cui vine primul.” (completivă indirectă ® dativ). SINTAXA PRONUMELUI RELATIVTC "SINTAXA PRONUMELUI RELATIV" La nivel sintactic pronumele relative își fixează identitatea specifică între celelalte pronume; au funcție dublă: • îndeplinesc rolul de elemente de relație în frază; • realizează diferite funcții sintactice, în propoziția pe care o marchează. Din punctul de vedere al primei funcții, între cele trei
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
acest premiu cui vine primul.” (completivă indirectă ® dativ). SINTAXA PRONUMELUI RELATIVTC "SINTAXA PRONUMELUI RELATIV" La nivel sintactic pronumele relative își fixează identitatea specifică între celelalte pronume; au funcție dublă: • îndeplinesc rolul de elemente de relație în frază; • realizează diferite funcții sintactice, în propoziția pe care o marchează. Din punctul de vedere al primei funcții, între cele trei subclase de pronume relative se manifestă o serie de deosebiri. Pronumele relative absolute funcționează totdeauna și ca elemente de relație; nu este posibilă întrebuințarea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
semantic: „Și de-ntrebați atuncea, vouă ce vă rămâne?/Munca, din care dânșii se-mbată în plăceri.” (M. Eminescu, I, p. 60) În propozițiile pe care le marchează ca atare, ca având statut propozițional, pronumele relative intră în toate relațiile sintactice (cu excepția relației de incidență) și realizează toate funcțiile sintactice specifice substantivului (cu excepția funcției de complement predicativ). În dezvoltarea relației de interdependență pronumele relativ realizează funcția de subiect, indiferent de cazul în care stă: „Cine sapă groapa altuia cade singur în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Munca, din care dânșii se-mbată în plăceri.” (M. Eminescu, I, p. 60) În propozițiile pe care le marchează ca atare, ca având statut propozițional, pronumele relative intră în toate relațiile sintactice (cu excepția relației de incidență) și realizează toate funcțiile sintactice specifice substantivului (cu excepția funcției de complement predicativ). În dezvoltarea relației de interdependență pronumele relativ realizează funcția de subiect, indiferent de cazul în care stă: „Cine sapă groapa altuia cade singur în ea.” $nominativ$$, „Hai să mergem fiecare pe la casa cui
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cel ce era în vremea studenției. În desfășurarea relației de dependență, unele pronume relative pot ocupa numai poziția de determinant (cine, oricine, cel ce), altele ocupă și poziția de regent, dar relativ rar. Ca determinant, pronumele relative realizează toate funcțiile sintactice specifice substantivului, cu excepția funcțiilor de atribut circumstanțial și complement predicativ: • complement (direct, indirect, de agent): „Eu sunt acel pe care l-au visat,/ L-au căutat și-au vrut să-l născocească.” (T. Arghezi, I, p.101), „Au cine-i
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
căror. Locuțiunea adjectivală ce fel de este invariabilă; determină substantive masculine (neutre) sau feminine, la singular sau la plural, numai la nominativ-acuzativ: „Nu știu ce fel de floare/trandafir/flori ai dori.” SINTAXA ADJECTIVULUI PRONOMINAL RELATIVTC "SINTAXA ADJECTIVULUI PRONOMINAL RELATIV" În structura sintactică a sintagmei nominale, adjectivul pronominal relativ intră în relație de dependență cu substantivul, realizând funcția de atribut: „Era tânăr - (...) cu atât mai rău... ce viață-l așteaptă pe el?” (M. Eminescu, Proză literară, p. 27), „Orice gând ai împărate, și
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prin absența particulei deictice -a, la genitiv-dativ: „N-a dat nimic niciunui copil”/„ N-a dat nimic niciunuia.” La nominativ-acuzativ, forma de feminin se deosebește la nivelul celui de-al doilea component: nicio fată/ niciuna. Adjectivul pronominal negativ realizează funcția sintactică de atribut în propoziții negative: „N-a mai plecat nici un student.” IV. NUMERALULtc "IV. NUMERALUL" Gramatica Academiei (și celelalte gramatici curente) fixează locul numeralului, în sens tradițional, între părțile de vorbire care se declină, pe baza conținutului semantic: „Numeralul este
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ale vocabularului, se deschide drum pentru o stabilire mai exactă a identității morfologice a diferitelor clase de cuvinte considerate categorii de numerale și concomitent pentru o înțelegere adecvată a numeralului ca unitate lexico-gramaticală distinctă 1. Prin convergența criteriilor (semantic, morfologic, sintactic) în fixarea claselor lexico-gramaticale la care aparțin, „numerale” precum doime, treime, jumătate etc. („numerale fracționare”) sunt substantive; au gen, dezvoltă opoziția de număr: doime/doimi, de determinare: o doime/doimea, de caz: doimea/doimii etc. „Numeralele” adverbiale: de două ori
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
substantive, ca într-un enunț curent, într-un act de comunicare empirică: Doi (ardei) și cu doi (ardei) fac patru (ardei). Caracterizându-se printr-un grad maxim de abstractizare, termenii din enunțul matematic se caracterizează prin neînscrierea lor în relații sintactice de tip lingvistic și prin invariabilitate morfologică absolută, în timp ce termenii omonimi din enunțul empiric pot varia în funcție de gen: Două (flori) și cu două (flori) fac patru (flori). Aceste caracteristici fac din categoria „numeralelor” abstracte nu atât o clasă lexico-gramaticală cât
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
scrisă. V. VERBULtc "V. VERBUL" VERBUL, cea mai complexă categorie lexico-gramaticală (parte de vorbire), asociază, într-un grad maxim de complementaritate, funcția denominativă a limbii, proprie unității fundamentale de la nivel lexical: cuvântul și funcția predicațională, proprie unității fundamentale de la nivel sintactic: enunțul. Gradul maxim de complementaritate denominativ-predicațional își are originea în componenta semantică (lexicală și gramaticală/sintactică deopotrivă) definitorie a verbului - procesualitatea. Din perspectivă logico-semantică, prin funcția denominativă, în desfășurarea raportului la nivel lexical, verbul, reprezentat, în ansamblul nedeterminat al vocabularului
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
un grad maxim de complementaritate, funcția denominativă a limbii, proprie unității fundamentale de la nivel lexical: cuvântul și funcția predicațională, proprie unității fundamentale de la nivel sintactic: enunțul. Gradul maxim de complementaritate denominativ-predicațional își are originea în componenta semantică (lexicală și gramaticală/sintactică deopotrivă) definitorie a verbului - procesualitatea. Din perspectivă logico-semantică, prin funcția denominativă, în desfășurarea raportului la nivel lexical, verbul, reprezentat, în ansamblul nedeterminat al vocabularului, prin infinitiv, este alături de substantiv, cea de-a doua categorie lexico-gramaticală (parte de vorbire) care exprimă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a sosi - sosirea etc.; substantivul provenit din infinitivul lung păstrează în planul său semantic dimensiunea verbală ‘procesualitate’: „Tu nici nu știi a ta apropiere Cum inima-mi de-adânc o liniștește, Ca răsărirea stelei în tăcere.” (M.Eminescu) La nivel sintactic, verbul este, prin înscrierea raportului limbă gândire ¬ lume într-un act de comunicare om-limbă-lume, centrul predicațional al discursului: „Verbul este purtătorul de viață al discursului și aceasta face din el un element esențial al construcției frazei.” (O. Jespersen)3. Acest
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]