5,679 matches
-
imediat - pot să verific În biblioteca mea portabilă. Toți Începură să rîdă. Era clar că Arcadie Ipolitovici vorbea astfel nu atît din pricina ebrietății ușoare, ci pentru a-și descărca sufletul din pricina bibliotecii vîndute, pe care o cărase ca melcul În spinare, pe mare și pe uscat, În valiza de piele. Domnul X, fericitul cumpărător, care privea totul „cu oarecare distanță“, se simțea penibil. I se părea că toate privirile erau Îndreptate spre el, cu o undă de reproș. 9. A doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
odihnești, după ce prin efort ai ajuns în vârf. Era acolo o fântână și o bancă pentru toți drumeții. Pentru fostul sat de răzeși - Fruntești - așezat în formă de potcoavă, pe văile celor două pâraie - Dunavăț și Pârâul Roșu -, înconjurând o spinare de deal care se pierde într-o movilă (nu pare a fi un vechi tumul!), toponimia minoră e mai săracă; între culmile dealurilor unde se întinde moșia răzeșilor - din zare în zare, de la pârâu în zare - denumirile de locuri sunt
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
leacul de la Dumnezeu.” Pentru cei care suferă de plămâni, au răcit, horcăie în piept și-i dor spatele se descântă: „A plecat ... (numele) de la casa lui, Mândru, frumos, gras, sănătos, L-a întâmpinat strânsul cu strânsoiul, norocu cu noroiu, în spinare săritu-i-a, ochii împăienjenitu-i-a, Pieptul încăpeiatu-ia, în straie de noapte lăsatu-l-a. Cu mătura te-oi mătura, în Marea Neagră te-oi arunca. Descântecul de la mine, leacul de la Dumnezeu.” Tot Aristița lui Driță (Drițuleasa) ne spune că duminica nu
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
mai bine vorbea Petrache Curteanu și Toader Bădăluță. Se făceau promisiuni: șosea, refacerea școlii, îngrijirea bisericii etc. Când au apărut cuziștii, au avut destui simpatizanți. Costică Tomescu își amintea în 1975 că de la niște alegeri, tatăl său a venit cu spinarea ruptă, n-a putut munci vreo câteva săptămâni. În anul 1934, Andrei Boca și alți oameni din Lunca au fost bătuți de nu se puteau ține pe picioare; au fost aduși acasă cu căruțele. Văduvele aveau și ele drept de
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
să se miște, Pe mine ceea ce mă uimește este faptul că nu se aude nici un strigăt, nici un trăiască, nici un la moarte, un cuvânt de ordine care să exprime ceea ce vor oamenii, numai această tăcere amenințătoare care dă fiori pe șira spinării, Reformați-vă limbajul de film de groază, poate că, la urma urmelor, oamenii sunt doar obosiți de cuvinte, Dacă oamenii obosesc de cuvinte, eu rămân fără slujbă, Nu cred că ați spus pe ziua de azi un lucru mai adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
se hotărî să se ducă pe jos până la providențial, s.a., știm că nu e departe de aici, dar pachetul cântărește greu, nu e mai puțin decât o pungă de plastic doldora de cuvinte, mai ușor era să ia lumea în spinare. Soarta a vrut totuși ca, luând-o pe o stradă îngustă cu intenția de a scurta drumul, să-i iasă în cale o modestă cafenea ca pe vremuri, din acelea care deschid devreme pentru că proprietarul nu are altceva de făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
casă. — Vreți să mă urmați, domnule? m-a întrebat. Am urmat-o în salon. Jaluzelele erau lăsate parțial, ca să întunece încăperea, iar dna Strickland ședea cu spatele la lumină. În fața căminului, în picioare, se afla cumnatul ei, colonelul MacAndrew, care își încălzea spinarea la focul aprins. M-am simțit groaznic de stânjenit când am intrat. Mi-am închipuit că sosirea mea i-a surprins și că dna Strickland m-a lăsat să intru doar pentru că uitase să mă amâne. Mi s-a părut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
trebuie să fie conștient de faptul că pasiunea asta nebunească n-o să dureze mult. Dacă se întoarce acum, putem să ștergem ușor urmele trecutului, și nimeni n-o să afle nimic în această privință. M-a trecut un fior rece pe spinare observând că dna Strickland poate fi preocupată de bârfe, căci pe atunci încă nu știam ce rol important joacă opiniile celorlalți în viața femeilor. Asta aruncă o umbră de nesinceritate asupra emoțiilor lor cele mai profunde. Se știa unde locuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
mulatru, iar acesta, când era treaz, era un om cu care nu te puteai juca. Avea să aștepte cu viclenie momentul potrivit. N-avea de ce să se grăbească, iar într-o noapte Strickland avea să simtă vârful unui cuțit în spinare și peste vreo două zile din apa murdară a portului avea să fie cules cadavrul unui vagabond fără nume. În seara următoare Nichols se duse până la casa lui Bill și făcu oarecare cercetări. Era încă la spital, dar nevastă-sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
asta blestemată. Presupun că timpul meu nu-i mai puțin prețios decât al lui. Ata nu vorbi, dar împreună cu băiatul îl urmară până în casă. Fetița care-l adusese se așezase între timp pe verandă, unde o bătrână zăcea întinsă cu spinarea la perete și-și răsucea țigări de-ale băștinașilor. Ata făcu un semn către ușă. Doctorul, întrebându-se furios de ce se poartă, toți atât de ciudat, intră și-l găsi acolo pe Strickland curățându-și paleta. Pe șevalet era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Pe Îngustul coridor central nu se zărea nimeni, după cum nimeni nu ținea cârma. Corabia părea În perfectă stare, ca și când abia ar fi tras În port, cu marea velă latină Înfășurată frumos pe catarg. Simți cum un fior Îi străbate șira spinării. Era de neînchipuit ca râul Arno să fi fost navigabil, la câteva mile de la vărsare, pentru nave atât de mari. Acea prezență era... ce mai Încoace și-ncolo, era imposibilă. Căută vreun semn care să Îi indice de unde provenea, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
prin hârțoage, adăugă el cu o mutră Înfricoșată. Pe obrajii scobiți ai acelui om, pomeții păreau pe punctul de a sfâșia pielea și de a izbucni În afară, scoțând la iveală oasele craniului. Un fior Îi străbătu lui Dante șira spinării. Proprietarul hanului părea și el tulburat. - Parcă e mort... nu-i așa? Dante Încuviință din cap. Bonifaciu strângea artiști ca să Înfrumusețeze Roma pentru Centesimus. Și prietenul său Giotto se pregătea de plecare. - Dar acela? susură Îndreptându-și arătătorul spre un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Îl răsuci cu fața În jos, continuând să Îl examineze. - Așa s-au petrecut lucrurile, cum ți-am zis eu, priorule, exclamă șeful gărzilor În gura mare, așa Încât oamenii săi să-l audă. Dante Își Îndreptă degetul arătător spre șira spinării lui Rigo, În dreptul inimii, arătând ceva. Două tăieturi paralele și adânci, pe vesta carbonizată. Scoase daga din buzunarul interior al hainei și introduse delicat lama În una din tăieturi. Oțelul pătrunse fără să Întâmpine nici o rezistență În țesuturile distruse. Tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
reluă de Îndată atitudinea dezinvoltă. - Hai, Dante, doar nu vrei să-i faci una ca asta vechiului tău tovarăș de arme? Nu-ți amintești cum ți-am apărat spatele, În câmpie la Campaldino? - În câmpie la Campaldino ți-am văzut spinarea, alerga Înaintea tuturor! - Care va să zică, erai În preajma mea! Dante clătină din cap, Îngrețoșat. - Cu cine ești În afacerea asta? - În Italia sunt atâția gata s-o facă pe preoții, zâmbi celălalt. Și cu atât mai mult dacă sunt niscaiva speranțe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Cât despre dumneata... continuă el, ridicându-și mâna cu inelul Într-un gest de amenințare. Cât despre dumneata, de multă vreme faptele dumitale neliniștesc Sfânta Biserica. Dante se sumeți cât era el de Înalt. Dar un fior Îi străbătuse șira spinării la auzul acelor cuvinte. Trebui să se stăpânească din greu ca să nu privească În jur. Îi reveniră În minte siluetele amenințătoare În alb și negru pe care le văzuse la abație, scrutând ca niște șerpi tot ceea ce se petrecea. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
răsuflarea ființei lungite În culcușul acela improvizat, acoperită cu un văl subțire de organza. Formele ei... În acea clipă, femeia, respirând mai adânc, se foi prin somn, Întorcându-se pe o parte și arătându-și spatele. Linia suavă a șirei spinării apăru În toată splendoarea ei. Părea În puterea unui vis. Mâinile, adunate peste pubis, Îl atingeau cu un gest abia perceptibil, plin de tandrețe. Ca și când ar fi vrut să se apere. „Psihé așteptând mâna lui Eros”, se gândi Dante surescitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ai dreptate. Și câți neghiobi cred că simbolizează sărăcia ordinului nostru... Vino cu noi, repetă el pentru a treia oară. În lumina slabă a lunii, cicatricea Îi ieșea În evidență ca un semn diabolic pe umbra feței. - Ca să Îmi plec spinarea și să-l ador pe oribilul Baphomet, zeul imund cu două capete? Îmi aduc bine aminte elogiul pe care i l-ai făcut lui Ianus, celălalt simbol al vostru. Demonul dublu pe care-l purtați adânc În inimă, până Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Începuse să lovească În pilaștrii viitorului edificiu, destrămând urzeala proiectului. Însă, dacă scopul asasinului era să curme visul imperialilor, atunci era cu adevărat foarte posibil ca Bonifaciu să se fi aflat Înapoia mâinii sale Însângerate. Un fior Îi străbătu șira spinării. Apoi i se păru că aude niște pași În spate și Întoarse capul. Ceva Întunecat Îl Învălui, orbindu-l. Pentru o clipă, simți un miros acru de mucegai, În timp ce o mână Îi apăsa țesătura peste gură. Încercă să sară În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
latinești cu un vârf de fier: „F R I”. Darul Împăratului latin de Răsărit pentru reînnoirea alianței și a protecției. Cupa din care băuse, În ultima sa zi pe pământ. Federicus Rex Imperator... Un freamăt Îi străbătu lui Dante șira spinării. Se grăbi să depună, cu respect obiectul pe masa de scris. Aurul parcă devenise incandescent și Îi clocotea Între degete. Nu o cupă de vin, ci de moarte. Cu aceasta fusese ucis Frederic. De un mișel, de un „om neîntreg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
refulate și realul absolut. Josăphine trase aer în piept și se porni. Spuse repede și clar ce meserie nevoiașă practica, de care nu avea de ce să-i fie rușine. Mierck o înțepă din nou: — Ce spui de asta! Trăiește pe spinarea animalelor. Și se porni pe un râset fals, exagerat și excesiv, iar Matziev, care trăgea în continuare din trabuc de parcă destinul lumii depindea de asta, se puse și el pe râs. Am pus mâna pe cea a lui Josăphine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
dem groben Tor/ Stand eine Laterne/ Und steht sie noch davor/ So wol’n wir uns da wieder she’n/ Ben der Laterne wolen wir steh’n/ Wie einst Lili Marlen. Rece, nici un alt sentiment decât fiorul gheții pe șira spinării merilor din jur. Merii de când lumea... Frumoasa Neli își ascultă atent stăpâna, pe care o mai auzise și o mai văzuse cântând pe casetele video din livingul celor doi, în piese de teatru înregistrate, actrița cântase în câteva spectacole, dansa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
așază un pahar cu smântână, să-l pună peste mâncare, la sfârșit, după ce fierbe totul mai bine. Taie mărunt niște mărar din grădină, la difuzor e muzică populară oltenească, Unde-o fi Oltul mai mare, m-o trece mândra-n spinare, nene Marinică, au luat comuniștii tot, și pământuri, și vite, și case, nouă ne-au luat și cazanul de țuică, știi mata, luară averile oamenilor, nene, cât mai poate aștepta românul acuma, în 1965, cum, nu se ridică Oltul?, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
goală și de tăiere de frunze la câini Într-un club n-au să mă ajute. Tot ce vor izbuti este să mă dezorganizeze, să mă facă pe de-a-ntregul convențional. Chiar și acum Îmi lipsește În așa hal șira spinării, Încât mă mir că mai stau În poziție verticală. — Oh, dar nu Înțelegi esențialul, Tom, l-a Întrerupt Amory. Aici ți s-au deschis ochii, Într-un chip destul de abrupt, asupra snobismului lumii. Invariabil, Princeton dezvoltă În omul care gândește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
PAGINĂ NOUĂ VALENTIN SILVESTRU Te privea cu asprime ascunsă după un zâmbet de Sfinx misterios și ironic. ― A venit Silvestru, spunea câte unul care privea în sală prin găurica din cortină și ne trecea pe toți un fior pe șira spinării. Așadar, era adevărat, a venit Silvestru, înseamnă că mâine vom avea o cronică, înseamnă că mâine vom fi triști sau veseli, cine știe? Primesc un telefon mult după miezul nopții. ― Alo, Valentin Silvestru la telefon. ― Vă salut, îngaim eu, neștiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
profesiile burgheze i‑ar stăpâni atunci pe ei, iar pentru artă nu le‑ar mai rămâne nici un pic de timp. Nimeni nu se mai poate realiza pe sine într‑o formă estetică, atunci când un oarecare domn șef se realizează, pe spinarea numitului artist, sub formă de mașini sport și vile. Dacă fumezi niște țigări doar cu o idee mai bune decât Dreier, lumea începe imediat să se dea pe lângă tine. La masa la care se află astăzi Sfânta Pătrime mai stau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]