1,505 matches
-
Bavaria, Germania. Deziluzionată și profund lezată de afacerea amoroasă a soțului ei (marchizul Friedrich) cu contesa Burghaus, la 13 ani după căsătorie, marchiza Wilhelmine (1709-1758), fermecată de peisajul sălbatec-bizar de stânci dolomitice erodate de lângă Burgul Zwernitz , hotărăște să amenajeze terenul stâncos ca parc de distracții. Întreaga zonă carstică i s-a părut marchizei o adevărată „Grotă a lui Calipso” , cum a fost descrisă plastic de către scriitorul francez François Fénelon în cartea „Aventurile lui Telemac“ , zonă considerată de sensibila și cultivata Wilhelmine
Sanspareil () [Corola-website/Science/311918_a_313247]
-
și silvotundră, iar pe cele sudice păduri de foioase care, odată cu altitudinea, trec în păduri de conifere. Fauna este alcătuită din unele animale adaptate la clima temperată rece, cum ar fi vulpea, lupul, ursul brun sau hermelina. De asemenea, insulele stâncoase servesc ca loc de poposire a păsărilor migratoare, iar litoralul ca adăpost pentru unele mamifere marine, cum ar fi focile sau vidrele de mare.
Insulele Kurile () [Corola-website/Science/311992_a_313321]
-
află în cadrul Parcului Național Grand-Teton. Vâfurile cele mai înalte sunt „Grand Teton” cu și „Mount Moran” cu 3.842 m. Acest lanț muntos are vâsta geologică cea mai mică din cadrul lui Rocky Mountains. Ei fac trecerea bruscă de la masivul Munților Stâncoși ( Rocky Mountains) și regiunea de preerie a câmpiei Great Plains. Numele munților este dat după forma lor, care provine din termenul francez „téton” ce înseamnă „sfârc de sân”. Structura petrografică a munților este compusă din roci metamorfice, gneisuri, care au
Munții Teton () [Corola-website/Science/311299_a_312628]
-
montan până în cel alpin ("Thlaspietea rotundifolii"), Vegetație herbacee de pe malurile râurilor montane, Vegetație lemnoasă cu "Myricaria germanica" de-a lungul râurilor montane, Turbării active, Formațiuni pioniere alpine din "Caricion bicoloris-atrofuscae", Peșteri în care accesul publicului este interzis, Mlaștini alcaline, Versanți stâncoși cu vegetație chasmofitică pe roci silicioase, Vegetație lemnoasă cu "Salix eleagnos" de-a lungul râurilor montane și Versanți stâncoși cu vegetație chasmofitică pe roci calcaroase) ce adăpostesc o gamă diversă de floră și faună specifică lanțului carpatic al Orientalilor. Flora
Parcul Național Munții Rodnei () [Corola-website/Science/311373_a_312702]
-
lungul râurilor montane, Turbării active, Formațiuni pioniere alpine din "Caricion bicoloris-atrofuscae", Peșteri în care accesul publicului este interzis, Mlaștini alcaline, Versanți stâncoși cu vegetație chasmofitică pe roci silicioase, Vegetație lemnoasă cu "Salix eleagnos" de-a lungul râurilor montane și Versanți stâncoși cu vegetație chasmofitică pe roci calcaroase) ce adăpostesc o gamă diversă de floră și faună specifică lanțului carpatic al Orientalilor. Flora parcului național este constituită din specii vegetale distribuite etajat, în concordanță cu structura geologică, caracteristicile solului și climei, structurii
Parcul Național Munții Rodnei () [Corola-website/Science/311373_a_312702]
-
calitățile terenului, creșterea lui este lentă. Frunzele sunt căzătoare, de 12-25 cm lungime și 10-18 cm lățime, foarte lobulate, formate din 3-5 lobi, scoarța este netedă și de culoare gri. Produce fructe de formă conică. ii cresc sălbatic pe terenuri stâncoase și ziduri ,unde alte plante dificil pot să crească. Creșterea rădăcinilor produce mișcarea solului unde sunt situate. Smochinul produce un latex iritant (suc lăptos). Unii smochini sunt reflorescenți, produc două recolte anual, una în primăvară și alta la sfârșitul verii
Smochin () [Corola-website/Science/309653_a_310982]
-
o parte a podișului Laurențian, spre sud, Câmpiile centrale mărginite de podișul Ozark și apoi munții Ouachita. În vest Marile Prerii și munții Anzii Cordilieri, iar în sud câmpia litorală a Golfului Mexic. Lanțul estic al Cordilierilor îl constituie Munții Stâncoși iar lanțul vestic Munții Cascadelor și Sierra Nevada. Aceste două lanțuri încadrează un șir de podișuri dintre care cele mai importante sunt: Podișul Columbiei, Podișul Marelui Bazin și Podișul Colorado. Cea mai mare parte a teritoriului SUA are climă temperată
Geografia Statelor Unite ale Americii () [Corola-website/Science/310007_a_311336]
-
Urtica dioica"), potbalul ("Tussilago farfara"). Terenurile umede, talazurile și grohotișurile sunt acoperite cu covoare de flori de potbal care apar cu mult timp înaintea frunzelor. Întâlnim, de asemenea, lumânărica ("Verbascum phlomoides") sau coada-vacii și captalanul (Petasites officinales). Colinele uscate, terenurile stâncoase și marginile pădurilor adăpostesc cimbrișorul-de-câmp ("Taymus serpillum"), plantă ce înmiresmează natura pe tot timpul verii, turta ("Carlina acaulis"), numită și scaiete, poroinicul ("Orchis morio") sau bujor, sânzâienele galbene ("galium verum"), năpraznica ("Geranium robertianum"), măcrișul de pădure ("Oxalis acetosella") cunoscută și
Comuna Petriș, Arad () [Corola-website/Science/310111_a_311440]
-
mici care populează dealurile din comună sunt: dihorii, viezurii, iepurii, aricii, nevăstuicile, șoarecii și șobolanii de deal. Dintre reptile, șarpele de apă, napârca și șopârla de deal sunt cele mai răspândite. Rare, dar extrem de periculoase, sunt viperele, întâlnite în locurile stâncoase. Păsările cele mai cunoscute sunt: mierla, privighetoarea, pițigoiul, rândunica, graurul, vrabia, gaița, cioara, codobatura, uliul, bufnița, corbul și cucul. Dintre pești, pe lângă cei cunoscuți în râul Mureș, se întălnesc în apele mici din satele comunei cleanul, mreana, mureșanul, porcușorul și
Comuna Petriș, Arad () [Corola-website/Science/310111_a_311440]
-
precum și o altă cruce de piatră din secolul al XVIII-lea aflată în satul Pietroasele. Satele din comuna Pietroasele au avut la început ca principală activitate economică lucrul în carierele de piatră din care se extrăgea material de construcții; solul stâncos și nefertil este cel care a dat și denumirea satului Pietroasele. Ulterior, însă, localnicii au învățat să profite de pe urma expunerii spre sud a pantelor dealurilor Istriței și să cultive viță de vie în ceea ce avea să fie unele din cele
Comuna Pietroasele, Buzău () [Corola-website/Science/310275_a_311604]
-
înguste depozite fluviatile de terasă, în alternanță cu pinteni de conglomerate în care râul își taie direct albia. Grosimea acestor depozite este redusă(cca. 4-5 m.), elementele constitutive fiind elementele grosiere semirulate, de proveniență sedimentară. În zonele de versant, fundamentul stâncos este parazitat de o crustă deluvială, reprezentând în general, o alterare “în situ” a rocii din subasment, cu fracții granulometrice în spectrul de argilă-nisip, de culoare cafeniu-roșiatică, dezvoltată pe grosimi variabile(0.5- 3.5m.). Morfologia naturală a terenului , local
Comuna Carașova, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/310315_a_311644]
-
vântului) și Melica ciliata (mărgică), care marchează eterogenitatea substratului, alături de plante transgresive din asocierile de padure din apropiere, cum ar fi: Heleborus odorus(spânz), Geranium robertianum (năpraznică) etc. Arbuștii Syringa vulgaris cu Fraxinus ornus sunt rezultatul colonizării primare a versanților stâncoși, unde au o compoziție relativ constantă, pe când vegetația învecinată a suferit modificări importante cauzate de evoluția climei și de procesele de auto-geneză caracteristice perioadei post-glaciare. Prin varietatea, bogăția și originalitatea ei, fauna nu rămâne cu nimic mai prejos decât flora
Comuna Carașova, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/310315_a_311644]
-
Banff Național Park (pronunțat /ˈbæmf/) este cel mai vechi parc național al Canadei, fondat în 1885, în Stâncoșii Canadieni. Parcul, localizat la 120 km (80 mile) vest de Calgary în provincia Alberta, cuprinde 6,641 kilometrii pătrați (2,564 mile pătrate) de teren montan, cu numeroși ghețari și platouri de ghiață, păduri dese de conifere și zone alpine
Parcul Național Banff () [Corola-website/Science/310334_a_311663]
-
Columbia la Canada, în iulie 20, 1871, Canada a convenit să construiască o cale ferată transcontinentala. Construcția căii ferate a început în 1875, fiind ales pasul Kicking Horse, în favoarea Pasului Yellowhead, măi la nord, ca și ruta de traversare a Stâncoșilor Canadieni. Zece ani mai tarziu, ultimul cui a fost bătut în Craigellachie, British Columbia. Existând revendicări contradictorii privind descoperirea izvoarelor termale în Banff, Primul Misnistru John A. Macdonald a decis să delimiteze o zonă de 26 kilometrii pătrați în jurul izvoarelor
Parcul Național Banff () [Corola-website/Science/310334_a_311663]
-
revendicări contradictorii privind descoperirea izvoarelor termale în Banff, Primul Misnistru John A. Macdonald a decis să delimiteze o zonă de 26 kilometrii pătrați în jurul izvoarelor la Cave și Basin, ca și parc public în 1885. Sub prevederile legii Parcului Munților Stâncoși, legiferata pe 23 iunie, 1887, parcul a fost extins la 674 kilometrii pătrați și numit Rocky Mountains Park. Acesta a fost primul parc național și al doilea în America de Nord, după Parcul National Yellowstone. Compania ferată Canadian Pacific a construit Hotelul
Parcul Național Banff () [Corola-website/Science/310334_a_311663]
-
din sud-est. Urmând exemplu Țărilor de Jos, în câmpia costieră au fust amenajate poldere ce au permis recuperarea unor teritorii din Marea Nordului, însă procentajul acestora este foarte mic. Platoul central este o vale fertilă iar ținutul muntos este o vale stâncoasă acoperită de păduri care se întind până în nordul Franței. Aici se găsește Signal de Botrange, cel mai înalt punct al țării, ridicându-se la 694 metri față de nivelul mării. Principale fluvii sunt Escaut și Meuse. Climpatul este temperat cu influențe
Geografia Belgiei () [Corola-website/Science/309213_a_310542]
-
Stânca este în apropiere de Rheinknie și de localitatea Sankt Goarshausen în landul Rheinland-Pfalz din Germania. Peisajul încântător al orașelor Sankt Goarshausen, Sankt Goar și al cetății Katz oferit de pe stâncă, este un punct de atracție pentru turiști. Pe platoul stâncos au loc și o serie de spectacole, sau concerte de muzică rock. În dreptul stâncii Rinul are o adâncime de 25 m și o lățime de numai 113 m, fiind locul cel mai îngust și mai adânc al părții navigabile al
Loreley () [Corola-website/Science/309253_a_310582]
-
numită Groapa Bingen este și în prezent periculoasă pentru navigație, navele folosind permanent o comunicare prin semnale luminoase. Prin aruncarea în aer în anul 1930, cu ajutorul explozivilor a stâncilor de sub apă a diminuat pericolul. Urmele de așezări omenești de pe platoul stâncos Loreley, datează în urmă cu 600 000 de ani. Deja în evul mediu stânca devine renumită, prin pericolul mare pe care îl prezenta pentru corăbieri sau plutași. Pe lângă groapa Bingen din apropiere, în aval spre St. Goar se afla aici
Loreley () [Corola-website/Science/309253_a_310582]
-
( este un vârf stâncos, înalt de 428 de m, situat în apropiere de localitatea Jetřichovice (Dittersbach) ) în Boemia, Cehia. Vârful a fost denumit în secolul XIX după prințesa Marie Kinsky, anterior fiind numit Spitzgestein" (Vârf de piatră). In anul 1856 prințul Ferdinand Bonaventura Kinsky
Mariina skála () [Corola-website/Science/310627_a_311956]
-
în apropiere de localitatea Jetřichovice (Dittersbach) ) în Boemia, Cehia. Vârful a fost denumit în secolul XIX după prințesa Marie Kinsky, anterior fiind numit Spitzgestein" (Vârf de piatră). In anul 1856 prințul Ferdinand Bonaventura Kinsky lasă să fie construit pe vârful stâncos o colibă, care a servit și ca foișor de foc. Coliba este distrusă de vreo două ori de incendii de pădure. Azi servește ca punct de belvedere pentru Böhmische Schweiz (Boemia elvețiană).
Mariina skála () [Corola-website/Science/310627_a_311956]
-
ale Gornoviței și Bălții. Este asigurată stabilitatea generală a terenului, putându-se construi în intravilan fără restricții importante. Se recomandă adâncimea minimă de fundare de 70-90 cm, de la terenul natural pentru capacitatea pontată de 1.000-6.000 km² pe roci stâncoase, de 300-400 km² pe terenuri deluviale. La fundarea construcțiilor se au în vedere eroziunile frecvente ale solului (în comuna Balta eroziuni pe 600ha), care se evită sau se iau măsuri de combatere. Terenul este cuprins în zona seismică de calcul
Comuna Balta, Mehedinți () [Corola-website/Science/310646_a_311975]
-
Columbia este unul dintre cele mai lungi fluvii ale Americii de Nord. Fluviul izvorăște din lacul cu același nume, un rezervor mic de apă, situat la vest de lanțul principal al Munților Stâncoși. Râul Columbia are o lungime de 1 953 km, fiind cea mai lungă apă curgătoare din vestul Americii de Nord, având totodată debitul cel mai mare dintre toate fluviile nord americane care se varsă în Oceanul Pacific. Împreună cu afluentul său de stânga, Râul
Columbia (fluviu) () [Corola-website/Science/310776_a_312105]
-
1814 fluviul a fost complet cartografiat de către David Thompson. Columbia își începe călătoria pe teritoriul districtului Kooteney, din partea de sud a provinciei canadiene Columbia Britanică. Ea curge mai întâi spre nord - vest, printr-o vale lungă și îngustă, în Munții Stâncoși. Această regiune a fost cândva foarte activă din punct de vedere seismic, o dovadă în acest sens fiind numeroasele izvoare fierbinți, cum ar fi Hot Springs sau Radium Hot Springs. Apoi, fluviul cotește brusc spre sud, ocolește Munții Selkirk și
Columbia (fluviu) () [Corola-website/Science/310776_a_312105]
-
infanteria. Moralul armatei creștine era foarte scăzut, unii cavaleri trecând la inamic. Dificultățile au încetinit înaintarea coloanei până când marșul a fost din nou oprit. Infanteria cedase brusc și, cu strigăte puternice, sute de pedestrași părăsiseră coloana, năpustindu-se pe pantele stâncoase spre locul în care credeau că vor găsi apă. Confruntat cu dispersarea întregii coloane, Guy nu are de ales și își ridică cortul. În jurul lui s-au strâns majoritatea cavalerilor din coloana centrală, dar puțini infanteriști s-au supus chemărilor
Bătălia de la Hattin () [Corola-website/Science/310791_a_312120]
-
bombardamentelor la care a fost supus Bucureștiul în anul 1944. Peisajul a fost unul dramatic, realizat pe o suprafață de douăzeci de metri pătrați cu grund de tempera în tehnica uleiului. Artistul a reluat peisajul în care a reprezentat pereți stâncoși și tufe de brădet care străjuiau o albie joasă. Brădetul deschide o perspectivă adâncă, conturată pe baza unui desen clar, dar și de un degrade al verdelui care umple primul plan, pentru a se pierde în final în albastrul cerului
Arthur Verona () [Corola-website/Science/308778_a_310107]