2,276 matches
-
epocă. Societatea pentru fond de teatru român îi acordă prima sa bursă de perfecționare, condiționată de organizarea și instruirea ulterioară a diletanților din această parte a țării. Bursa îi facilitează contacte profesionale la Viena și la Berlin, după care, în stagiunea 1905-1906, va practica o scurtă asistență pe lângă actorul Ermete Novelli, la Florența. Între 1906 și 1913, reia turneele în Trasilvania, incluzând în repertoriul trupei sale fragmente din dramaturgia și din lirica românească, precum și traduceri sau localizări proprii. Până în anul 1919
BARSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285656_a_286985]
-
B. exersează câteva localizări „din italienește”, autorii nefiind menționați. Traduce un fragment din Azilul de noapte de Maxim Gorki (1904). Comedia lui Carlo Goldoni, Slugă la doi stăpâni, „acomodată” prin comprimare, va figura în repertoriul Teatrului Național din București în stagiunea 1909-1910. În stagiunea 1924-1925, i se montează, pe aceeași scenă, Morcovel, traducere după Poil de carotte de Jules Renard. După două proiecte nefinalizate (piesa Dragoste și o dramă istorică despre Avram Iancu, aceasta în colaborare cu St. O. Iosif), B.
BARSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285656_a_286985]
-
localizări „din italienește”, autorii nefiind menționați. Traduce un fragment din Azilul de noapte de Maxim Gorki (1904). Comedia lui Carlo Goldoni, Slugă la doi stăpâni, „acomodată” prin comprimare, va figura în repertoriul Teatrului Național din București în stagiunea 1909-1910. În stagiunea 1924-1925, i se montează, pe aceeași scenă, Morcovel, traducere după Poil de carotte de Jules Renard. După două proiecte nefinalizate (piesa Dragoste și o dramă istorică despre Avram Iancu, aceasta în colaborare cu St. O. Iosif), B. debutează ca dramaturg
BARSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285656_a_286985]
-
Ramuri”, „Dimineața”, „Drum drept”), devenise, în 1908, membru al Societății Scriitorilor Români și, în 1914, făcea chiar parte din comitetul societății în calitate de cenzor, alături de Gala Galaction. Avea și preocupări legate de teatru: în 1912, Teatrul Național din Craiova anunță deschiderea stagiunii cu două comedii de B., O inaugurare și La manevre, în 1915 tălmăcea piesa lui Fr. de Croisset, Uliul, iar în 1917, Teatrul Național din Iași obține un succes cu drama lui, În întuneric. Anii primei conflagrații mondiale îl găsesc
BELDICEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285681_a_287010]
-
În afară de nuvele și schițe, a mai scris parabole pentru copii, note de călătorie, poeme în proză, monoloage satirice și epigrame sălcii. Două comedioare de Georges Courteline, Taina familiei și Liniștea casei, traduse de el, au fost puse în scenă în stagiunea 1908-1909. Comedia Ovidiu Șicană (1908) este o adaptare liberă după La Farce de maître Pierre Pathelin. A tradus, între 1890 și 1893, din G. Duruy, Byron, A. Daudet și, târziu, în 1945, din Thomas Hardy. Invenția epică, la B., se
BASSARABESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285670_a_286999]
-
fost și director din 1940 până la 1944) ș.a. Cronicile dramatice ale lui B. se constituie într-o adevărată frescă a vieții teatrale bucureștene, incluzând o multitudine de aspecte revelatoare, precum schimbările la nivelul conducerii instituțiilor, bilanțurile periodice, atmosfera începuturilor de stagiune, evoluția unor piese pe scenele românești și străine etc. Piesele luate în discuție vizează o gamă largă de dramaturgi, români și străini (Lucian Blaga, Camil Petrescu, Claudia Millian, Mihail Sorbul, C. Goldoni, H. Ibsen, A. Strindberg, P. Claudel, L. Pirandello
BOBES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285771_a_287100]
-
Gala Galaction, Ion Minulescu, Liviu Rebreanu, Tudor Vianu, Paul Zarifopol ș.a.), câteodată inspirat redactate, păstrează totuși un aer ocazional. În schimb, cronica teatrală, practicată cu o riguroasă ritmicitate, acoperă din 1927 aproape toate reprezentațiile scenelor din București, pe parcursul mai multor stagiuni. Cronicarul abordează probleme de regie și de interpretare, dar valoarea literară a textului dramatic este ceea ce îl interesează mai mult. El distinge, cu destulă siguranță, între succesul comercial și arta autentică. O eroare flagrantă, posibil efect al solidarizării cu o
BLAZIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285761_a_287090]
-
B. s-a apropiat și prin intermediul traducerilor. Împreună cu I. Miasnikov, a dramatizat, sub titlul 1+2+3, romanul Podhodțev și ceilalți doi de Arcadie Avercenko și a realizat o versiune a comediei lui Leonid Andreev, Gaudeamus, jucată la Cluj în stagiunea 1935-1936. În 1931, era ales secretar general al Asociației Criticii Dramatice și Muzicale, iar în 1934 participă alături de Maria Filotti și I. M. Sadoveanu la Congresul internațional de teatru de la Moscova. Însemnările de călătorie din URSS, ca și cele din
BLAZIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285761_a_287090]
-
1968, București), dramaturg și prozator. După absolvirea Liceului „Gh. Lazăr” din București (1902), C. obține licența în drept și litere la Universitatea bucureșteană (1906) și diploma de actor, la Conservatorul de Artă Dramatică, clasa lui C.I. Nottara (1907). După o stagiune la Teatrul Național din Craiova, revine în București, la Teatrul Național, afirmându-se ca unul dintre cei mai redutabili interpreți ai generației sale. Realizează creații memorabile în piese de Shakespeare (Macbeth, Richard al III-lea), Molière, Ibsen, Schiller, Maxim Gorki
CIPRIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286273_a_287602]
-
acțiuni realizate atât la sediul teatrului, cât și în tabere de vacanță, prin colaborarea cu Agenția Națională pentru Stimularea Inițiativei Tinerilor. Preocuparea pentru cunoașterea stării de opinie în rândul publicului a devenit o practică managerială obișnuită după sondajele realizate în stagiunile 2000-2001 și 2004-2005. Ele au făcut parte dintr-un alt program, intitulat „Teatrul Odeon și publicul”, urmărind să asigure o mai bună comunicare a publicului cu echipa teatrului. De la părerea publicului care contează și până la problemele acute ale societății nu
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2160_a_3485]
-
urmărind să asigure o mai bună comunicare a publicului cu echipa teatrului. De la părerea publicului care contează și până la problemele acute ale societății nu a mai fost decât un pas, pe care Teatrul Odeon l-a și făcut la sfârșitul stagiunii trecute, inițiind noul său program, intitulat „Teatrul și societatea”. Programul „Teatrul și societatea” este (în primul rând) un program de cercetare teatrală prin care se caută transpunerea în limbaj teatral a unor teme și subiecte de maxim interes și impact
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2160_a_3485]
-
că a fost deja demarată a doua etapă a programului, dedicată de această dată temei „delincvenței juvenile”. Organizatorii speră să primească și de această dată câteva texte valoroase și să poată să prezinte o selecție a lor la sfârșitul actualei stagiuni. Cât despre textele deja prezentate, dată fiind valoarea lor, există propuneri de a fi preluate în spectacole-lectură la alte teatre sau de a fi finanțată o campanie în alte localități și în alte locații, mai apropiate de oamenii obișnuiți, confruntați
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2160_a_3485]
-
Georges Feydeau, Edouard Pailleron ș.a. Vodevilurile și farsele sale (Din glumă, Nevasta dracului, Furiile tinereței ș.a.) e greu de spus cât sunt de originale. Un mare succes de public a cunoscut comedia 423, care s-a jucat, din 1892, unsprezece stagiuni la rând. Vodevilul În pragul scenei (publicat în 1894) își ia subiectul din viața intimă a actorilor. Alegoria 1848-1898 încearcă să reconstituie momente ale revoluției din Țara Românească. M. a scris și drame, ca de pildă Castel istoric. În colaborare
MALLA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287972_a_289301]
-
cupletistului I.D. Ionescu, apoi își alcătuiește, cu Mihail Mateescu și Nicolae Hagiescu, o formație proprie. La Iași, unde pleacă în 1875, interpretarea lui va fi apreciată de Mihai Eminescu. În 1878 își face debutul la Teatrul Național din București, în stagiunea 1881-1882 fiind înaintat societar clasa I. Beneficiar al unei burse, în 1878 fusese trimis, împreună cu Aristizza Romanescu, la Paris, pentru studii. Întors acasă, este numit, în locul defunctului Mihail Pascaly, director de scenă. Plecând mai târziu de la Teatrul Național, își înjghebează
MANOLESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287987_a_289316]
-
cel clujean. Ajuns ziarist, M. semnează în „Gazeta noastră ilustrată” și în „Săptămâna CFR” și în fine intră în redacția „Universului”, ziar în care, până în 1945, publică reportaje diverse, cronici, însemnări de călătorie ș.a. Mai utilizează și pseudonimul Valmar. În stagiunea 1940-1941 la Teatrul Național din București i se joacă piesa Cameleonii (Fără căpătâi). Mobilizat cu gradul de locotenent, este în primul an de război reporter pe front, activitate al cărei rod este volumul Pe urmele bolșevicilor (1941). În 1945, denunțat
MARDARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288010_a_289339]
-
un timp, din 1931, la „Dimineața”, iar între 1930 și 1933 conduce programul vorbit al Societății Române de Radio. Atracția pentru teatru se materializează în mai multe adaptări (unele făcute împreună cu Scarlat Froda, Ion Pillat sau Al. O. Teodoreanu); în stagiunea 1926-1927 este angajat ca regizor la Teatrul Național din Craiova. În anii ’30 încredințează tiparului cărțile care îl definesc ca poet: Drumul spre stele (1930), Cartea Țării (1934), Cântece de dragoste și moarte (1935), urmate de o ediție definitivă, Versuri
MANIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287984_a_289313]
-
toate documentele, cu mare grijă pentru relatarea exactă a faptelor, cu numeroase și prețioase digresiuni și extensiuni ce colorează textul, altminteri prea dens, pe alocuri fastidios prin înșiruirea de titluri și nume de autori și interpreți ai repertoriilor din toate stagiunile. Organizată diacronic, în succesiunea strictă a evenimentelor, „privirea istorică” a lui M. se sprijină pe fapte selectate din presa vremii ori relatate uneori direct, prin intermediul citatului amplu, spre care afluează din toate direcțiile adaosuri, note suplimentare de subsol, paranteze, precum și
MASSOFF. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288055_a_289384]
-
Theodore Dreiser, Jenny Gerhardt (1940). Profesorul va fi mobilizat și trimis pe front în noiembrie 1942, ajungând invalid de război. Imediat după august 1944, este numit director al Teatrului Național din Craiova, post pe care îl deține timp de trei stagiuni. Ulterior, până în 1963, predă la mai multe școli bucureștene. În această perioadă e ca și absent din viața literară, revenind târziu cu o nouă ediție, mult sporită, a cărții din 1938, intitulată acum La cocoșul spânzurat (1968), și cu o
ILIESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287522_a_288851]
-
destin istoric. De un succes aparte s-au bucurat piesele lui I., volumul Sâmbătă la Veritas (1973), care, pe lângă piesa eponimă, mai cuprinde Tango la Nisa și Fără cascadori, fiind distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor. Reprezentate de-a lungul multor stagiuni, ele au ținut afișul inclusiv la teatre prestigioase din străinătate (de exemplu, Teatrul Național din Weimar). Opțiunea publicului pentru acest tip de teatru a fost determinată de tematica abordată și mai cu seamă de tenta de firesc imprimată întregului, de la
IACOBAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287476_a_288805]
-
Goana. Nu suntem îngeri, București, 1981; O vară fierbinte, București, 1984; Carlo contra Carlo, București, 1995; Comedii... și ceva drame, București, 2000. Repere bibliografice: Dinu Săraru, „Nu suntem îngeri” de Paul Ioachim la Teatrul Mic, SPM, 1975, 259; Valentin Silvestru, Stagiunea la Teatrul Mic, RL, 1975, 42; Ovidiu Constantinescu, Bivalențe artistice, VR, 1975, 12; Florin Tornea, „Nu suntem îngeri”, TTR, 1975,10; Romulus Diaconescu, „Nu suntem îngeri”, R, 1976, 2; Mircea Ghițulescu, „Nu suntem îngeri”, ST, 1976, 4; Margareta Bărbuță, Afirmarea
IOACHIM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287570_a_288899]
-
un teatru pentru cei mici, cu interpreți amatori. Consilier la Ministerul Artelor (1944-1945), scenograf și regizor - meserii pe care le deprinde pe lângă V.I. Popa -, I. ajunge în 1946 director al Teatrului Muncitoresc „Muncă și voie bună”. De aici trece, în stagiunea 1947-1948, la conducerea Teatrului Național din Iași, iar din toamna lui 1948, în fruntea Naționalului craiovean, unde îi fuseseră puse în scenă texte originale, localizări și traduceri. A mai fost director de scenă la Teatrul Național din București (1944-1945), la
IORDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287598_a_288927]
-
Simion, Spiritul ploieștean în literatură, L, 1992, 3; Ileana Berlogea, O premieră absolută, „Cultura națională”, 1996, 5; Fănuș Neagu, Noi și viața păcătoșilor, „Caiet program” (Teatrul Național, București), 1996, 6; Ștefan Augustin Doinaș, Pierderea inocenței, „Caiet program” (Teatrul Național, București), stagiunea 1996-1997; Natalia Stancu, Lumi pe dos și idealuri zadarnice, „Cotidianul”, 1997, 2; Romul Munteanu, Teatrul parabolic „Naționalul”, 1997, 5; Ghițulescu, Istoria, 434-436; Doina Papp, Viața pe o scândură, București, 2001, passim. E.S.
ISPIRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287628_a_288957]
-
teatral”. Dar nici nu se dă în vânt după piesele străine (ce lansau ostentativ tot soiul de „aberații psihologice și îndrăzneli amorale”), oricât ar fi fost ele de dibaci articulate. A tradus, fiind inclusă în repertoriul Teatrului Național din București (stagiunea 1909-1910), piesa Fracul verde de Émile Augier și Alfred de Musset. O „antologie eroică”, însoțită de comentarii avântate, este Glasul vitejiei (1915), în care L. se include și pe sine cu niște versuri jucăușe. O „încercare critică”, oscilând între judecata
LOCUSTEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287844_a_289173]
-
1989 obține titlul de doctor în filologie, cu teza Memorialistica de călătorie (până la 1900) între real și imaginar, apărută ulterior în volum. A mai activat și ca secretar literar al Teatrului Național din Iași (1991-1993), redactând aici, în colaborare, revista „Stagiunea” (după ce, între 1978 și 1983, se aflase în redacția revistei „Arlechin” a aceleiași instituții). A fost secretar de redacție al „Anuarului de lingvistică și istorie literară” (1988-1991) și face parte (din 1993) din redacția „Revistei române”. A debutat în 1966
FAIFER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286940_a_288269]
-
Beniuc”, RITL, 1973, 1; Bălan, Artă, 240-244; Dimisianu, Opinii, 287-290; Felea, Prezența, 149-152; Florin Manolescu, Realismul ironic, CNT, 1984, 23; Dana Dumitriu, Caragialiana, RL, 1984, 30; Constantin Cubleșan, Din nou Caragiale, T, 1984, 11; Nicolae Manolescu, „Caragiale”, „Teatrul Național București. Stagiunea 1984-1985”; Tihan, Apropierea, 132-138; Monica Spiridon, Poezia la ordinea zilei, VR, 1991, 5; Marcel Săsărman, Critica semnificanților absorbanți, „Minerva”, 1991, 12; Corin Braga, „Eseuri despre vârstele poeziei”, CNP, 1991, 14; Gheorghe Perian, Cuvintele simbolizante ale poeților, VTRA, 1992, 4; Poantă
FANACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286949_a_288278]