13,648 matches
-
un mijloc de transport care nu ajungea până în sat, să parcurcă trei kilometri bogați pe un drum care, o dată cu dezlănțuirea ploilor din toamna aceea, îi făcu imposibilă prezența la toate orele puse în programul săptămânal. Într-una din zile, Simona străbătu același drum spre sat pe o ploaie cumplită. O însoțea un sătean hâtru, care găsise câteva cuvinte de liniștire privind cu îngăduință ploaia vrăjmașă: Ferească Dumnezeu de mai rău, domnișoară! Deci se putea și mai rău", gândi ea. De la zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
să afle că în familia fiului lor apăruseră carențe. Cum a doua zi era duminică, în primele ore ale dimineții, merse la spital pentru a se informa dacă sunt cazuri urgente și, în jurul orei zece porni la drum. Avea de străbătut cu mașina o cale de peste 150 de kilometri, timp suficient să-și întocmească un dialog mental cu ai săi, dacă Doina nu i-ar fi luat-o înainte să le detalieze întreaga poveste. La intrarea în Focșani, după nici un kilometru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
cu ardoare ca drumul dintre ea și el să fie neted, luminat de dragoste și încărcat numai și numai cu bucurii. După înmormântare, Simona mai zăbovi câteva zile în casa părintească. Colindă ograda toată, mângâie mlădița de la rădăcina fostului cireș, străbătu grădina până la nucul din vale, privi cu nostalgie stratul de flori din fața casei, dar nimic nu mai era ca în anii copilăriei și tinereții ei. Pustiul sălășluia peste tot. Se simțea din plin lipsa celor care însuflețiseră cândva tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
atunci când intrăm în sfera tăcerilor fără răspuns, unde puterea gândului nu mai ajunge. Dumnezeu, socotind că pentru acest copil nu este destul loc pe pământ, îl luase sub aripa sa protectoare pentru a-l apăra. Nu-l putuse lăsa să străbată o viață pe drumuri ce nu duc niciunde, cu poveri care nu erau ale lui. Sentința era fără drept de apel. Dar câtă durere adusese în sufletul unei mame această sentință! Despre greșelile Simonei, în care, vrând-nevrând, fusese implicat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
învolburare năprasnică de lavă dintr-un vulcan, să iasă furtunos la iveală și să împroaște totul în jur. În acel moment, o încremenire cumplită puse stăpânire pe intrus - în speță, pe mine -, căci un fel de fluid începuse a-mi străbate tot trupul, ca un curent electric, așa cum se petrece mai întotdeauna, când spaima intră-n om, din care pricină am luat-o la fugă pe drum în vale, cu graba unui hoț prins asupra faptului, tulburat fiind și nevoind a
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
spunea pentru prima oară. Se purta întocmai ca peștele care, cam la fel de neinteligent, înoată în permanență dintr-o parte în cealaltă într-un acvariu strâmt, dar, neavând nici el prea multă ținere de minte, chiar crede, cu toată tăria, că străbate oceane! Destul de multă vreme, recunosc, am făcut eforturi să-mi concentrez toate forțele mele spirituale, pentru a nu-l asculta, lăsând impresia că jignirile sale supărătoare și stângace nu-mi aduc atingere deloc. Să dai atenție unui prost este ca și cum
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
greșit și alunecând pe pardoseala lucioasă și proaspăt lustruită, străpunse sticla și se prăvăli, peste pervaz, în gol... Pentru o clipă, am rămas încremenit. Deloc nu-mi puteam crede ochilor. Am simțit atunci, pe loc, cum un curent electric mă străbate cu iuțeală, iar timpul înțepenește parcă locului. Îmi bătea inima precum nu mai bătuse niciodată; parcă nici nu era inima mea. Asta, căci întotdeauna trăisem cu impresia că am o inimă rece și domoală, care nu se agită ea pentru
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
aceea, n-am mai fost în stare să fugăresc niciun șobolan. februarie, 2013 Loc predestinat artierele mărginașe și sărace, ce înconjoară de jur împrejur cam fiecare oraș, întotdeauna sădesc fiori adânci de spaimă și de încordare tuturor celor care le străbat și care de bună seamă că nu sunt tocmai bine familiarizați cu ele. Atmosfera rece și lugubră de prin aceste locuri știe să nască cele mai teribile istorii, înconjurate toate doar de intrigi bine țesute și de mister, ce au
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
Din șase părți ale sălii se deschideau șase uși, din care porneau tot atâtea coridoare lungi și pline dentuneric, care, la rândul lor, îl introduceau pe vizitator în odăile fiecărui nebun în parte. Victor intră pe coridorul potrivit și-l străbătu grăbit, sfios și plin de încordare, căci atmosfera generală devenea, la fiecare pas, tot mai lugubră și mai neprimitoare. Asta îi fu prilej de neplăcere adâncă, pentru că, în drumul său, văzu și un nenorocit care tocmai era în puterea unei
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
Intră cu sfială în el, lăsă cu grijă pachetul lângă culcușul bătrânei mame, salută în liniște și ieși ușor, respectuos. Asta fu tot. Acum, eliberat parcă de o povară apăsătoare de pe suflet, ce o purtase, până exact adineauri, asupra lui, străbătu înapoi lungul coridor cu pas vioi, tineresc, zburând cu gândul la lucruri mai vesele. Dintr-odată, însă, văzu total surprins, aproape înspăimântat, cum o femeie, nici prea tânără, nici prea în vârstă, întrucâtva plăcută la chip și cu părul lung
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
și o istovea cumplit, până la limite! Cel mai adesea, în astfel de cazuri, oamenii nu îndură multă vreme o așa de dureroasă existență și aleg să și-o încheie. Este cel mai comod și mai la îndemână pentru ei. Căci, străbătând neîncetat calea întortocheată și grea a vieții, câți dintre noi nu s au gândit, în anumite ceasuri, că ar fi mult mai ușor să mori, decât să trăiești? Astfel, fără să mă mai lungesc, voi spune că acest gând pătimaș
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
trece cu vederea ușor...”, și încheind astfel, el continuă să meargă mai departe. Drumul ce lega locuința sa de cârciuma la care trebuia s-ajungă nu era prea lung, însă este cu adevărat de mirare cum mii de gânduri îi străbătură tânărului, pe tot parcursul lui, cugetul, iar asta într-un timp atât de scurt! Dintr odată, îi venise și acest teribil gând: „Poate, dacă aș face-o, aș ajunge prea departe...”, ceea ce-l determină să se oprească direct în mijlocul trotuarului
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
despre așanumitul liber-arbitru; ei bine, chiar vreau să se știe că și eu am unul, unul foarte solid, și că sunt în putere să mi-l folosesc după voie!” Și, însuflețit cu totul de concluzia aceasta pornită din ambiție, își străbătu înainte, până la capăt, traseul. Atunci când ajunse în fața localului public cu pricina, se opri câteva clipe și privi meditativ și tacticos, de parcă dorea să surprindă corect, cu privirea lui ageră, fiecare amănunt; încerca, pe cât putea, să țină minte bine totul: de la
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
abject, scârbavnic și de nesuportat”, descris lapidar, cu maximă obiectivitate, prin doar trei epitete foarte bine selectate, pentru a se găsi un final pe măsură: „În ziua aceea, n-am mai fost în stare să fugăresc niciun șobolan.” Toate drumurile străbătute de către personajele lui Rareș Tiron conduc invariabil într-o singură direcție: lumea interioară. Victor, personajul principal din Loc predestinat, consemnează ironic la final: „Nu m am despărțit niciodată de nimeni, nici din cei ce au murit...” Într-adevăr, abordând în
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
cel care se Îneacă, plutind o vreme... crezând și sperând că mai există o salvare. După zbuciumul chinuitor În căutarea unui punct de sprijin - mă prăbușeam din nou În valuri. „Hei! E cineva la mal?” Niciun sunet, nicio șoaptă nu străbate clipa. Încă mai plutesc În stare de agonie. Nu văd nimic, nu sunt nimic! Plutesc Între viață și moarte și nu mă pot hotărî... Nu știu cine m-a pus să intru În direct Într-o emisiune la radio. Emisiunea avea ca
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
Arborele morții Îți arată merișoarele dătătoare de moarte, precum acelea ce atârnau În arborele cunoașterii; arborele upa ( arbore din Malaezia, al cărui latex, toxic, este utilizat pentru otrăvirea săgeților). Pe deasupra grădinii plutește un abur nesănătos care amețește păsările ce o străbat, și totuși fiica doctorului trăiește nevătămată În mijlocul acestor miasme mefitice; plămânii ei respiră fără primejdie acest aer ce-ar aduce moartea oricărei alte ființe În afara de ea și de tatăl ei. Ea Își face din aceste flori buchete; Își Împodobește
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
ale continentului australian, aproape cât Europa, sunt distribuite la numai 19 milioane de locuitori, în prezent, la doar 8 milioane în 1955. Pentru a ajunge de la un capăt la altul al Sydney-ului, cel mai mare oraș din Australia, trebuie să străbați 200 de kilometri, și asta pentru că puțini australieni acceptă să locuiască la bloc. Sydney-ul se compune din suburbii, ca niște orașe-satelit, formate din case fără etaj, așezate în mijlocul unor grădini pline de vegetație sau chiar al unor parcuri naționale cu
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
că ei sunt împărțiți în găști care se urau și se exterminau între ele ca bandele de la marginea orașului, nicio diferență între aceștia și cei care își negociau supremația asupra curvelor. 16 noiembrie, Sydney, ora 12.00 Plecăm mai departe. Străbatem cam 100 de kilometri până la Palm Beach. Îi spun lui Kati că e un efort prea mare, cheltuială, nu trebuia să se angajeze la așa ceva. Se uită la mine ca la un copil și-mi spune. Aici nu banii sunt
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
un spectator la ceva haios, după expresia fiului meu. Fugeam spre biserică, eram ude din cap până în picioare după o alergătură de o oră și jumătate cu metroul, autobuzul, taximetrul pe ultimii douăzeci de kilometrii, mi se părea că am străbătut Australia de la un capăt la altul, îmi era deja foame, o întreb pe Silvia, care merge în față, la câțiva metri, nu mă pot ține după ea, este înaltă și extrem de rapidă pentru vârsta ei, de ce ți-ai ales cea
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
este înaltă și extrem de rapidă pentru vârsta ei, de ce ți-ai ales cea mai îndepărtată biserică din Sydney, ea zice că este cea mai apropiată, alții se duc o jumătate de zi cu mașina, și mașina aleargă ca sateliții, alții străbat 600 de kilometri până la biserica lor, depinde ce preot i-a vrăjit. Nu mai întreb nimic, de abia mă țin după Silvia, se întoarce de parcă mi-ar fi ghicit gândul și-mi spune pe un ton ușor ironic: Am ajuns
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
Mă uit la ceas. E șase și treizeci de minute dimineața. De când am venit în Australia, mi se pare că lucrurile din jurul meu stau invers de cum eram obișnuită. Soarele răsare dinspre soare-apune. Doar lângă ocean mi se pare că soarele străbate aceeași traiectorie ca la mine acasă. Mă uit la discul roșiatic cum urcă printr-un fel de ceață, aburi ca la facerea lumii, fiecare dimineață este un miracol, mă bucur cu toată ființa de spectacolul naturii, jumătate întâmplat aievea, jumătate
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
ei. Se strecoară pe înserat și așează buchetul de ghiocei lângă gard. Se întoarce în peșteră și începe să cânte la pian partiturile pe care le cânta împreună cu Maria. Umple pădurea cu sunete divine, cântă din ce în ce mai tare, cântecul trebuie să străbată până la Clădirea Albastră. Sunetele se preling în trupul ei ca o dulceață, ca o boare caldă. De când au murit Maria și mama ei, doar muzica îi mai încălzește trupul, și din când în când arșița zilelor de vară. Vara se
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
o parte din sufletul nostru încălzit la flacăra mereu vie a înzestrărilor cu care Bunul-Bunilor ne-a dăruit. Ceea ce vă spun eu vouă acum nu e o poveste; e viața celor care au fost demult, tare demult. Moșii noștri au străbătut pământul, din îndepărtata și marea Indie, flămânzi și goi și însetați, prin pustiurile și pulberile Asiei. Apoi au străbătut codri nesfârșiți, au trecut peste ape repezi și peste marea cea mare. Au fost bătuți de vânturi, înnegriți de praful furtunilor
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
vă spun eu vouă acum nu e o poveste; e viața celor care au fost demult, tare demult. Moșii noștri au străbătut pământul, din îndepărtata și marea Indie, flămânzi și goi și însetați, prin pustiurile și pulberile Asiei. Apoi au străbătut codri nesfârșiți, au trecut peste ape repezi și peste marea cea mare. Au fost bătuți de vânturi, înnegriți de praful furtunilor de nisip și loviți de bicele unor aprige ploi, arși de un soare ca un cărbune de foc încins
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
nesfârșiți, au trecut peste ape repezi și peste marea cea mare. Au fost bătuți de vânturi, înnegriți de praful furtunilor de nisip și loviți de bicele unor aprige ploi, arși de un soare ca un cărbune de foc încins. Au străbătut prin vreme și prin lume până au ajuns aici unde suntem cu toții astăzi, dar nu și-au uitat zestrea de suflet. - Viața noastră este agățată de soare, de verdele luncilor, de drumurile colbăite, fără capăt, de dealuri și văi, încălzită
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]