334,708 matches
-
de spectaculoasă. Integrat, așadar, unui proiect cultural și instituțional atît de ambițios și de complex, Salonul intrenațional de gravură mică trebuie privit ca un fenomen unitar, în continuă mișcare, cu elemente care se transmit de la o ediție la alta prin structura lui interioară și prin însăși natura regulamentului, după cum fiecare ediție trebuie înțeleasă și ca un fenomen unic și irepetabil, ale cărui resurse de înnoire sînt inepuizabile. Mai întîi, indiferent de ediție, el are o enormă capacitate de absorbție și un
Muzeul Florean, un bilanț la sfîrșitul lui 2006 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10027_a_11352]
-
asiatici, chinezi și japonezi, dar și cei din Israel, sînt prezenți acum într-un număr mai restrîns, dar calitatea participărilor este remarcabilă, în vreme ce țările din Europa Occidentală au avut cam aceeași participare, constantă numeric și valoric. Această modificare sensibilă a structurii valorice nu este nici întîmplătoare și nici inexplicabilă. Prin difuzarea informației și prin direcțiile în care juriul și-a orientat interesul în ceea ce privește acordarea premiilor, s-a văzut limpede care este nivelul proiectat, dar și realizat, al Salonului... În consecință, tot
Muzeul Florean, un bilanț la sfîrșitul lui 2006 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10027_a_11352]
-
geometrii, tonuri, semne, tehnici etc., în spațiul căreia se afirmă puternic interesul pentru diversitate, dovedește, prin chiar construcția finală, care este expoziția însăși, că ideea fundamentală este mai curînd una din domeniul cosmogoniei decît al artei; anume afirmația că orice structură, unitară ca mecanism văzut din afară și perfect coerentă ca metabolism intern, este armonizarea înaltă, după modelul cosmic, a unui număr infinit de entități particulare. Astfel, arhitectura de forme și de imagini a Paulei Ribariu, sprijinită pe un repertoriu halucinant
Muzeul Florean, un bilanț la sfîrșitul lui 2006 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10027_a_11352]
-
său de memorii , Viața în veșnică schimbare" (Leben im Übergang), care urmează să apară în acestă iarnă la editura Königshausen & Neumann din Würzburg și din care au apărut deja fragmente prin reviste. În Mulțumirile puse, ca o glumeață imitare a structurii cărților științifice, la începutul volumului, autorul își definește crezul poetic astfel: ,Mulțumire adusă tigrului de cel lăsat să îl călărească, înainte de-a fi mâncat, mulțumire adusă limbajului, care-i alină pe cei ce i-a speriat, mulțumire adusă spaimei
Wolf Wucherpfennig - Basme moderne by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/10028_a_11353]
-
spirit. Tonurile terne, culorile de pămînt, nuanțele magmatice și feminine se întîlnesc și se interpătrund deseori cu aurul incendiar și dizolvant, cu strălucirea lui impersonală și maiestuoasă. Nici atunci cînd pictorul trece către lumea obiectelor, cînd interesul său merge către structurile constituite, către arhitectura intimă a formelor sau numai către semnificația morală a acestora, perspectiva nu se modifică esențial. Obiectul, sursa, reperul, sau oricum am vrea să-i mai spunem, părăsește orice context, își pierde orice memorie, își abolește orice funcțiune
Florin Mitroi (un portret) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10082_a_11407]
-
consumat în toate etapele ei: plecarea, războiul din Troia, peregrinarea pe mare (secvențele cu Polifem, Circe, Calipso, Nausicaa, sirenele, coborîrea în Infern) și reîntoarcerea în Itaca (proba arcului, pedepsirea pretendenților). Acestei ultime instanțe îi este rezervată o funcție importantă în structura romanului: delimitarea ficțiunii de viață (mai exact a două nivele distincte de ficționalizare). În cuvintele naratoarei, întoarcerea lui Odiseu marchează sfîrșitul poveștii făcute cu cuvinte, în care intervin personajele de epopee și începutul adevăratei vieți, a unui Odiseu și a
Marea în ruine de David Torres by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/10054_a_11379]
-
un set de diferențe notabile între pelicula nr. 1 și cea nr. 2. Cea dintîi lucrează cu o poveste familiară - mafia, informatorii, spionajul reciproc a două organizații - pe care o articulează atît de complicat încît îți dă peste cap toate structurile narative cu care asociai îndeobște povestea respectivă. Nr. 2 are o poveste (și o tematică, la urma urmei) al cărei ax - deși, statistic, se întîmplă foarte des pe aici - e o premieră pentru cinematografia română. Dacă la nr 1 miza
Violența și putere by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10081_a_11406]
-
este cât de cât inițiat în domeniu, realizează că "Micul tratat", de peste patru sute de pagini, e o sinteză ce conține câștigurile și înnoirile acestei arte de la antici, trecând prin Augustin și până la experiențele moderne inspirat exemplificate. Considerată a fi în structura ei un manual, cartea nu are o bibliografie finală, dar din subsolurile fiecărei pagini se poate deduce că autorul n-a neglijat nimic din ce este esențial în istoria artei persuasiunii, nici actualizările cu trimiteri precise la mediul social, cultural
Retorică și politică by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10093_a_11418]
-
citate și referințe la muzică mai multor tradiții și culturi; (9) integrează contradicțiile, (10) desființează opozițiile binare, (11) include fragmentările și discontinuitățile, (12) integrează pluralismul și eclectismul, (13) prezintă multiple semnificații, (precum) și multiple temporalități, (14) plasează semnificația și chiar structura în auditor, mai degrabă decât în partituri, interpretări sau compozitori.<footnote "1. is not simply a repudiation of modernism or its continuation, but hâș aspects of both; 2. is, on some level and în some way, ironic; 3. does not
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
quotations of or references to music of many traditions and cultures; 9. embraces contradictions; 10. distrusts binary oppositions; 11. includes fragmentations and discontinuities; 12. encompasses pluralism and eclectism; 13. presents multiple meanings and multiple temporalities; 14. locates meaning and even structure în listeners, more than în scores, performances, or composers.", în: Jonathan D. Kramer, "Postmodern Concepts of Musical Time", în: Indiană Theory Review, vol. 17/2, 1997 sau în: Jonathan Kramer, The Nature and Origins of Musical Postmodernism., în: Postmodern Music
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
anumit aer frivol și unic în cazul muzicii; receptarea acesteia condiționând un anumit grad al plăcerii (e(xempli). g(rația)., Kagel, Match). 2. Opera muzicală postmodernă este narativa; ea prezintă o narațiune muzicală și o asamblare compusă din sunete sau structuri (e.g., Rihm, Musik für drei Streicher). 3. Opera muzicală postmodernă explicit eteroclita, i(d).e(st) că dificilă problemă a formei este soluționată prin intermediul unei raportări explicite la forma existența anterior (e.g., Ligeti, Passacaglia ungherese). 4. Opera muzicală postmodernă nu
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
perioadei postmoderne în specificitatea diferențiată a acesteia. În concluzie, nici a doua lista nu clarifica lucrurile și se prezintă ca fiind eterogena. În plus, la a doua poziție observăm o însușire pe care ideologia postmodernă, prin Lyotard, o combate drept structura metadiscursivă și anume aserțiunea - lucrarea muzicală postmodernă este narativa. Ofr, chiar acest narativism muzical (de substanță clasică sau romantică) s-a dorit a fi depășit încă în programul primei avangarde de la începutul secolului XX. În fapt nu este vorba, din
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
organizare sintactica), formele și genurile muzicale tradiționale sunt supuse unor procese de hibridizare, definiția stilului muzical nu mai reflectă la modul coerent natură și extremă diversitate a concepțiilor componistice postmoderne, iar canonul însuși este „împrăștiat” într-o multitudine incalculabila de structuri micro-canonice<footnote Jean-François Lyotard nominalizează aceste metanarațiuni musicale în textul lui intitulat “Musique et postmodernité” (în: Revista Surfaces, vol. VI. 203 (v.1.0F - 27/11/1996) - ISSN: 1188-2492, subcapitolul 2): “Istoria muzicii occidentale poate fi gândită la modul global
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
proceda printr-o extrapolare inversă, și atunci imaginea "traiectoriei" istorice-stilistice între clasicismul vienez și contemporaneitate se structurează că o continuă creștere în volum (cantitatea tipologiilor formale, de gen, expresiei, a conținuturilor), expansiune că suprafață (geografic), diversificare tipologica și interferență între structurile și tipologiile deja existente. Câmpul practicilor artistice muzicale evoluează în virtutea unei expansiuni permanentizate determinând la nivelul anilor '60 ai secolului trecut o „suprapopulare” tipologica și, drept consecință, o autentică "inflație identitara" a muzicii, fenoment definit, spre exemplu, drept sfârșit al
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
tonalității, Wolfgang Rihm - neoromantism că revenire la emotivism, Arvo Pärt - revenirea la spiritualitate și misticism în lumea contemporană; 2. Al doilea postmodernism se prezintă în imaginea unui postmodernism de rezistență sau radical: John Adams - ironie la adresa metanarațiunilor - a tonalității sau structurii narative, Philip Glass, Steve Reich, Michael Nyman și Louis Andriessen - deconstrucția narativismului prin implicarea principiului repetitiv; 3. Al treilea postmodernism, unul al conexiunii și reinterpretării în opinia autoarei, rezultă din principiul juxtapunerii care implică o includere eclectica de material (împrumutat
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
expresionismul muzical. De fiecare dată atunci când este vorba despre identificarea unui stil, curent, a unei orientări sau tendințe conceptuale în plan muzical-artistic, este vorba în primul rând despre o listă repertoriala, ceea ce într-un mod evident semnifică o tipologie de structură canonica, oricare ar fi aplicabilitatea acesteia - canon ideologic (estetic-stilistic), canon structural-conceptual (componistic), canon interpretativ (interpretarea muzicală) sau canon didactic (învățământ muzical). Astfel, oricare tip de polemizare sau de incursiune analitică pe marginea identității și categoriilor postmodernismului artistic determina într-un
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
sau Hindemith. Chiar dacă putem constată existența unei determinante emoționale, aceasta ar putea fi recunoscută mai degrabă drept o imensă lehamite față de oricare aserțiune cu valoare totalizatoare, mobilizatoare și în egală măsură coercitiva. Altfel spus, o lehamite față de oricare tip de structură metanarativă și față de narativismul însuși ca principiu de articulare a discursului. Alegerile sunt făcute în favoarea unei totalități de fragmente istorice statice, "încremenite" sau în egală măsură în favoarea unei pluralități de micro-istorii stilistice, ambele semnificații acceptate în disponibilitatea și ofertanta lor
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
reprezintă fenomenul de stil, iar întrebarea este dacă un artefact muzical definibil cu claritate în termenii unei apartenente stilistice poate fi atribuit postmodernității? Că și canonul, că lista a referenților valorici, în istoria muzicii occidentale stilul se prezintă că o structură metanarativă - totalizatoare, determinanta și coercitiva, deci prin definitie modernista și implicată în postmodernitate doar în calitate de referent și în limitele procedurii de pastișare. Ca si Reich, Cage ori Xenakis, Schnittke nu ezită să-și formuleze concepția componistica în diverse scrieri și
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
aglomerări sau rarefieri, accelerări sau încetiniri de ordin narativ). Altfel spus, estetică polistilistică nu comportă detașarea (estetică și structurală) funcțională necesară pentru a se potrivi definiției postmoderne, ci dovedește în fiecare lucrare o implicare funcțională a citatului și citarii în calitate de structură de rezistență determinanta la nivelul întregului discurs. În cazul esteticii polistilistice este vorba mai degrabă despre construirea unei polifonii narative cu valorizarea citatelor nu în calitatea lor de inserții mimetice sau ca elemente ale unui joc intertextual (că la Berio
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
istorie stilistica a muzicii occidentale, punând în balanță o legitimă interogație cu privire la utilitatea stilului și soarta acestuia în muzică generațiilor viitoare de muzicieni. Însă asumarea programatica a tehnicii polistilistice, dar și formularea, cu implicită identificare, sub egida unui determinativ de structură stilistica ridică o legitimă întrebare privind apartenența muzicii lui Schnittke la postmodernitate, mai ales în situația în care cazul curentului minimalist relevă într-un mod radical problemă compatibilității între gândirea stilistica și mentalitatea postmodernă soluționând-o într-un mod negativ
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
a) ne putem focaliză pe mutațiile pe care le suporta în postmodernism ideea tradițională a canonului muzical așa cum a fost această formulată, spre exemplu, în perioada romantismului sau (b) ne putem întreba dacă în virtutea neîncrederii cu care postmodernismul tratează oricare structura metanarativă, canonul muzical ar mai putea reprezenta un concept aplicabil în gândirea și practicile muzicale postmoderne, dat fiind statutul său evident metanarativ. Aceeași soartă, în virtutea suspiciunii și ironiei postmoderne, ar trebui s-o împărtășească și substructurile canonice precum stilul (ieșirea
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
operei<footnote Iată de ce, în opinia lui Mahnkopf, compozitorii ultimei avangarde excelează nu atât în formularea mai multor concepții ale lucrării muzicale, cât mai degrabă, devin specialiști în diverse tipologii ale materialului muzical: Cage pentru principiul șansei, Boulez pentru principiul structurii, Stockhausen pentru principil formulei, Grisey pentru principiul spectrului, Xenakis pentru principiul procesului stocastic, Scelsi pentru muzica unei singure note, Nono pentru principiul sonorității și tăcerii/liniștii, Lachenmann pentru principiul bruiajului, Ferneyhough pentru principiul gândirii parametrice, totul dispersându-se în urma acestei
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
viziunea lui Vergiliu tema paternității (în sculptură, Aeneas e identificabil doar dacă îl poartă în spate pe bătrînul Anchise), a unui fiu care, fondator al unui stat, devine în acest sens părinte al propriei sale ascendențe, indică o apropiere de structură poetică între eroul lui Vergiliu și Hamlet. Mallarmé va fi făcut un semn de apropiere cînd referindu-se la Hamlet notează "il se promčne, pas plus, lisant au livre de lui-męme", lectura în sine însuși, în cartea fără cuvinte a
Ceasul innorarii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10125_a_11450]
-
în același an, al Școlii Samaritene; în 1937, organiza, în calitate de secretar general, Congresul Internațional de Antropologie ținut la București; este creatorul Muzeului de artă populară care îi poartă numele. Și mai ales, în 1906, profesorul Nicolae Minovici devine întemeietorul primei structuri de salvare din București și, prin extensie, din România care, în epocă, se oprea la Carpați - Societatea Salvarea. După cum se observă, timișorenii preced cu exact două decenii inițiativa din Regat, completând lista și așa destul de numeroasă a premierelor românești ce
Agenda2003-32-03-a () [Corola-journal/Journalistic/281352_a_282681]
-
existent, precum și construirea unor sisteme rutiere noi, partea carosabilă urmând să fie lărgită pentru a face față exigențelor actuale și de perspectivă ale traficului în zonă. Vor fi reabilitate/modernizate, de asemenea, sistemele de colectare și evacuare a apelor pluviale, structura podurilor, intersecțiile cu drumurile laterale, semnalizarea rutieră orizontală și verticală etc. În aceste condiții, se recomandă participanților la trafic ca în perimetrele șantierelor, care sunt semnalizate corespunzător, inclusiv pe timp de noapte, să conducă preventiv, cu viteză redusă, respectând cu
Agenda2003-34-03-5 () [Corola-journal/Journalistic/281362_a_282691]