15,436 matches
-
ne-am băgat repede batistele în buzunar. Înghițeam cu noduri la fiecare respirație. Ca și cum ar fi vrut să se asigure, cineva ridică batista de pe fața unchiului. — Uitați-vă că a adormit. Degetele mătușii învârteau robinetul. Apa se făcu tot mai subțire și se opri. Se auzi soneria de la ușă. Noi începurăm să ne urnim în vârful picioarelor, încercând să ieșim fără zgomot din cameră. Am trecut repede pe lângă masa din sufragerie. Câteva felii uscate de prăjitură zăceau fărâmițate lângă biscuiții cu
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
care îi învăluise pe toți cei care stăteau la masă. Nu-și amintea cum ajunsese acolo, când avusese timp să iasă din cameră și să se așeze pe scaunul din bucătărie. Își privi mâinile: nu era nimic schimbat, aceleași degete subțiri cu care se obișnuise de-o viață se odihneau pe fața de masă, în dreapta și-n stânga farfuriei cu supă. Nici ceilalți nu observaseră că s-ar fi întâmplat ceva ciudat cu el, fiecare era atent la lingura care se
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
își făcu apariția Vera. Rămase în cadrul ușii, privind în gol. Cel din fața ei, fără să întoarcă capul, o invită să ia loc pe canapea. Ea se supuse. Întunericul începea să crească în cameră, numai pe covor mai rămăseseră câteva raze subțiri de soare. Respirația lui era întreruptă doar de sunetele făcute de mașina de scris. Prezența ei era insesizabilă, și nici ea nu dorea să facă sau să spună ceva ce l ar fi putut deranja. El continua să scrie, cuvânt
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
nici un fel de măsură de apărare și reparare a situației. Noiembrie începuse a umbla de câteva zile pe străzile orașului ca un om al locurilor, cu intenția vădită de a veni în sprijinul edililor, cernând din sita înalturilor un strat subțire de zăpadă pentru a acoperi rănile pământului ars în cuptorul verii și răvășit de intemperiile toamnei. Și, ca un prim semn, iarna încărcă pomii cu bulgări de nea, mirificele fructe vestitoare ale anotimpului alb. Terminând concediul postnatal, Ina se întoarse
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
lor fierbe dorința de a avea casa lui. El invoca deseori faptul că, dacă și păsările cerului au un cuib al lor, cu atât mai mult oamenii trebuie să se gândească la acest lucru. Voia să sugereze, pe un plan subțire, că în noua așezare, la care visa ca om în materie, va face totul după inima și sufletul lui și al soției sale. Părinții Inei cunoșteau fondul problemei, dar mai încercau să-l determine să renunțe la planul lui, sugerându
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
sănătate? Mai stătu așa câteva clipe, apoi alungă nedumeririle care o încercară și continuă să citească scrisoarea abia începută. De ce or fi ținând totuși oamenii atât de mult la viață, când ea e legată de pământ doar cu un fir subțire de ață, gata în orice clipă să cedeze, fiind supusă atâtor și atâtor vicisitudini!? N-am înțeles acest lucru și probabil nu-l voi înțelege niciodată. E posibil ca îngrijorarea să vină și din faptul că, în timp ce aici, pe pământ
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
originea. Am făcut această introducere savantă pentru a evidenția un detaliu foarte simplu: Constantin Slavic, prozatorul de mari resurse expresive, pe care îl cunoaștem bine din cărțile anterioare, utilizează acum drept titlu un cuvânt destul de rar folosit îndeobște de cărturarii subțiri, cu simțul limbii și dornici să obțină efecte umoristice subtile. Autorul ne incită din start și ne provoacă la o nouă lectură. A câta? Mărturisesc aici că am pierdut numărul cărților de proză pe care le-am prefațat în ultimul
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
Cagulații au intrat în panică, și s-au aruncat asupra părții din față a casei. Bineînțeles, că, după ce goliseră, putina, de milioane! Au dat cu capetele, cu trupurile, în filamentele montate, de bătrân, și ancorate puternic în streșinile casei. Firele subțiri, invizbile, aproape, din cele pe care pescarii le folosesc la plasele de braconaj, i-au agățat ca pe niște mormoloci. și i-au ridicat în sus. și i-au spânzurat, pe sub streașina casei. Balansau, țipând și urlând, ca din gură
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
corespondențe, luaseră, și ele, calea neantului! Pisicul, Ionel, începu să miaune. Îi era foame și sete. Dar, în ce să-i mai dea, un strop de lapte, ori, ceva de ale mâncării?! S-a căutat, rapid, în pungă. Pungadestul de subțire. și-apoi, cădea și înserarea. Pâine, nu mai era, în casă. Lasă, se autoliniști bătrânul tată și socru, în seara asta o să-mi fac un pui de mămăliguță. Dar, când s-a dus la debara, l-a apucat amețeala. Amețiții
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
S-a dus, în ziua ce a urmat, la mama. Asta, suflet negru, a urlat de a răsunat căsoaia bătrânească: NU. Ieși afară! și unde să stau? Treaba ta. Olga a ieșit. Așa cum era îmbrăcată, cu haine ponosite, și cam subțiri, s-a dus la poarta cimitirului. S-a așezat pe o piatră și s-a dedicat cerșitului. Prima zi a trecut extrem de greu. Nu o s-o uite niciodată. După ce a început să cadă înserarea s-a mai liniștit. A pornit
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
ca al unui avion îndepărtat. Legenda lui Groh Când l-a luat, abuziv, de la țâța mamei, piticul Groh nu era mai răsărit decât o palmă a celui care l-a smuls, fără inimă și suflet, de la mamela hrănitoare. A guițat, subțire și neajutorat, sau, poate mai mult a mieunat decât a guițat, dar, neavând încotro, s-a lăsat împins în căciula de miel în care era băgat. și, stăpânul, s-a dus cu el acasă, unde l-a pus într-un
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
Îi pierdusem urma, dar amintirea ochilor Săi magici, a strălucirii lor ucigătoare nu înceta să mă chinuiască. Cum puteam s-O uit, când era atât de strâns legată de existența mea? Nu, nu-i voi revela niciodată numele: siluetă eterată, subțire, vaporoasă, cu doi ochi imenși, mirați, strălucitori, în profunzimile cărora viața mea ardea și se topea încet și dureros, Ea nu mai are legături cu lumea asta josnică și feroce. Nu, nu trebuie să-I pângăresc numele cu lucruri pământești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
putere. Ochii oblici turcmeni, animați de o splendoare supranaturală și îmbătătoare, înspăimântau și atrăgeau în același timp, de parcă ar fi văzut cu ei priveliști înfricoșătoare și metafizice pe care nimeni nu putea să le vadă; pomeți proeminenți, frunte înaltă, sprâncene subțiri și împreunate, buze cărnoase, întredeschise - ai fi zis că un lung sărut arzător tocmai le abandonase, însă fără să le potolească. Părul negru, dezordonat Îi încadra fața palidă; o șuviță i se lipise de tâmplă. Delicatețea picioarelor și impasibilitatea eternă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Am înțeles că florile acelea de nufăr nu erau flori obișnuite. Aveam de-acum certitudinea că, dacă Și-ar fi udat fața cu apă obșnuită, S-ar fi ofilit imediat, iar dacă ar fi cules cu degetele Ei lungi și subțiri o floare pământească de nufăr, degetele i s-ar fi veștejit pe loc, ca niște petale. Am înțeles toate acestea! Această fecioară, nu, acest înger, era pentru mine sursă de uimire și de inefabilă revelație. Ființa Ei subtilă și impalpabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
care îmi inundase fruntea. Trăsăturile Sale păstrau același calm și aceeași imobilitate, doar că păreau mai bolnăvicioase și mai slăbite. Era tot întinsă, rozându-și unghia de la degetul arătător al mâinii stângi. Fața Îi era palidă. Prin veșmintele negre și subțiri care I se mulau pe corp se distingea conturul pulpelor, brațelor, pieptului, întregului Ei trup. Cum avea ochii închiși, m-am aplecat să O privesc mai bine. Dar cu cât Îi examinam fața mai mult, cu atât părea că Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
O duc departe, foarte departe de ochii oamenilor și s-O îngrop. De data asta n-am mai ezitat. Am luat un cuțit cu mâner de os, care se afla în alcov. Mai întâi am tăiat cu infinite precauții veșmântul subțire și negru care, ca o pânză de păianjen, Îi făcuse corpul prizonier, singurul voal ce O acoperea. Părea să fi crescut, talia era mai înaltă ca de obicei. Apoi i-am tăiat capul; din gât îi curseră câteva picături de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
cunoștință. Doi ochi înfricoșători și fermecători, dar în același timp plini de neliniște și mirare, amenințători și încărcați de promisiuni. Acești ochi te înspăimântau și te absorbeau totodată. Răspândeau o lumină supranaturală și îmbătătoare. Avea pomeții proeminenți, fruntea înaltă, sprâncenele subțiri I se uneau, buze cărnoase, întredeschise, două șuvițe din părul Ei ciufulit I se lipeau de tâmple. Am scos din cutia de tablă portretul pe care I-l făcusem noaptea trecută, pentru a-l confrunta cu desenul de pe vas. Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
colorată. Apoi, aceste unde și forme ar fi devenit atât de mari, încât s-ar fi estompat până la pierderea perceptibilității lor. Și dorința mea ar fi fost satisfăcută. Puțin câte puțin, mă scufundai în toropeală și inconștiență - oboseală plăcută, aure subțiri ieșeau din carnea mea. Am simțit, după aceea, viața mea derulându-se invers. Încercam succesiv diferite stări sufletești, revedeam amintiri șterse, purificate, datând din copilărie. Mai mult decât le revedeam, le retrăiam, le retrăiam în totalitate. În fiecare minut, deveneam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
care stau aparțin orașelor Nișapur, Balkh sau Benares. În orice caz, nu mă mai încred în nimic. Am văzut atâtea lucruri contradictorii și am auzit atâtea cuvinte discordante! Tot privind, ochii mei s-au ros pe suprafața obiectelor, această coajă subțire și tare care ascunde sufletul. Acum nu mai cred în nimic. În momentul ăsta chiar mă îndoiesc de greutatea și stabilitatea lucrurilor, de realitățile cele mai evidente. Dacă aș lovi cu degetul mortarul pietrei din curte și l-aș întreba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Dasi. Rolul ei consta din executarea dansurilor ritualice în fața marii statui a zeului și din a se ocupa de serviciul sanctuarului. Era o fată sociabilă, cu tenul măsliniu, cu sânii în formă de lămâie, cu ochii mari turcmeni și sprâncenele subțiri aproape împreunându-se, între care își punea o aluniță artificială roșie. Mi-o reprezint destul de bine pe baiaderă, mama mea, în sari de mătase colorată, brodat cu aur, fața și pieptul descoperite, un fular de brocart aruncat pe părul greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
cursul reflecțiilor mele s-a schimbat. Era într-o seară, la baia publică. M-am dezbrăcat pe platformă. Băiatul îmi turna apă pe cap. Mi se părea că apa îmi spală gândurile negre. Vedeam pe perete umbra acoperită cu aburi; subțire și fragilă ca la zece ani, când eram copil. Mi-am amintit că și pe atunci se profila tot așa pe peretele umed al băii. Îmi examinam corpul; coapsele, pulpele și sexul aveau o aparență exasperant de voluptuoasă. Umbra lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
poate o baiaderă, dansează cu mișcări ciudate. Ține în mână o floare de nufăr. Un curs de apă le separă pe cele două personaje. Ghemuit pe covorul meu de opiu, îmi lăsam toate gândurile negre să se risipeacă în fumul subțire și celest al drogului. În astfel de clipe, corpul meu era acela care gândea și visa: credea că alunecă prin spațiu, ca sustras efectelor gravitației și densității aerului. Zbura înăuntrul unui univers ignorant, plin de culori și imagini străine. Opiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
pomenit de celebra poză cu Cehov , relaxat : e impresionant contrastul ( pe care abia recent lam depistat!) dintre extremele dramaturgului : capul lui și labele picioarelor. Privirea inteligentă, superior/sarcastică, ochii migdalați, bărbuța atent scurtată din foarfecă, mîna dreaptă ținînd un baston subțire, iar cea stîngă strîngînd un cățeluș - și el, delicat, mantaua lungă, Încheiată pînă la ultimul nasture, gulerul ridicat...nimic deosebit. Și totuși, ghetele-i scîlciate par a adăposti picioare foarte late. Incredibil de late! Labele picioarelor... altui scriitor! Cum s-
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
de tot. Dorinel se cam blocase dinaintea replicii ei. Iarăși ședea și cugeta. Rezultatul acestei acțiuni temerare se concretiză în ironicul: "Ete scârț!" Dar Țonți avea personalitate și ținea să și-o afirme cât mai tranșant: "Niciun "ete scârț". Mai subțire, da? De acu' vorbești cu Țonți, nu cu un gândac ca orișicare altu'." Aș fi jurat că Dorinel s-a încruntat și că i s-ar cam fi urcat sângele la cap: "Te pomenești că acu' oi fi și tu
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
costumașe verzi și bonete așijderea. Tipii tăifăsuiau relaxați cu câte un pahar de plastic în mână. Pe buzunarele de la pieptul fiecăruia scria "Chirurgie I". Curând li se alăturară două fătuci în halate albe care-și aprinseră niște țigări lungi și subțirele. Pacientul cel brunet gemu sonor, privind întregul grup cu un subînțeles străveziu. Dar aceștia ascultau cu multă atenție ce le povestea un al cincilea, în costumaș și bonețică albe, proaspăt sosit. Prima cucoană ieși din nou de la PRIMIRI, de data
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]