2,421 matches
-
lunga ei istorie. Pentru a defini cartea, trebuie să recurgem la trei noțiuni a căror îmbinare este necesară: suportul scrierii, difuzarea și păstrarea textului, ușurința în mînuire. Cartea este mai întîi suportul scrierii; astfel, tăblițele de argilă sumeriene, papirusurile egiptene, sulurile Romei antice, manuscrisele medievale, textele noastre tipărite și microfilmele pot fi considerate cărți în ciuda marii varietăți de suporturi și forme. Ideea de carte este asociată și celei de editare, adică voinței de difuzare a unui text și dorinței de păstrare
by ALBERT LABARRE [Corola-publishinghouse/Science/966_a_2474]
-
abia în anul 1962 s-a găsit un papirus pe pămîntul Greciei; în ceea ce le privește pe cele de la Herculanum, au fost carbonizate și nu trebuie să așteptăm multe informații din ele. Cartea din papirus se prezenta sub forma unui sul alcătuit din foi lipite unele în continuarea celorlalte, adesea în număr de zece. Lungimea medie a unui sul era de la 6 pînă la 10 metri, dar papirusul Harris (cronică a domniei lui Ramses al III-lea) depășește 40 de metri
by ALBERT LABARRE [Corola-publishinghouse/Science/966_a_2474]
-
de la Herculanum, au fost carbonizate și nu trebuie să așteptăm multe informații din ele. Cartea din papirus se prezenta sub forma unui sul alcătuit din foi lipite unele în continuarea celorlalte, adesea în număr de zece. Lungimea medie a unui sul era de la 6 pînă la 10 metri, dar papirusul Harris (cronică a domniei lui Ramses al III-lea) depășește 40 de metri, iar literatura bizantină menționează papirusuri de o sută de metri. Cartea se desfășura orizontal; ea era împărțită în
by ALBERT LABARRE [Corola-publishinghouse/Science/966_a_2474]
-
Cartea se desfășura orizontal; ea era împărțită în coloane verticale și aproape întotdeauna scrisă pe o parte, cea a sensului orizontal al fibrelor. Titlul se găsea la sfîrșit, uneori în interior sau pe o etichetă atîrnată de cilindrul care înfășura sulul. Cea mai mare parte a cărților din papirus care ne-au rămas din vechiul Egipt au fost găsite în morminte; se depuneau lîngă corpuri texte sacre, rugăciuni, pentru a proteja sufletele defuncților în peregrinările lor: aceasta este originea Cărții morților
by ALBERT LABARRE [Corola-publishinghouse/Science/966_a_2474]
-
voie exemplare numeroase și identice. Se punea problema transmiterii textelor care prezentau variante ce diferențiau copiile diverse ale unei opere. Aceste variante puteau să rezulte din erorile scribilor sau din corecturile pe care le aducea autorul între mai multe cópii. Sulul de papirus, formă tradițională a cărții antice, se numea volumen în latină. Între secolele al II-lea și al IV-lea e.n. el a fost înlocuit progresiv de codex, făcut din foi inserate și pliate pentru a forma caiete legate
by ALBERT LABARRE [Corola-publishinghouse/Science/966_a_2474]
-
ușor de transportat a cărții, foarte potrivită slujitorilor bisericii, magistraților, funcționarilor, călătorilor, școlarilor. Dezvoltarea sa a avut consecințe chiar în dispunerea textelor; capacitatea de cuprindere mai mare a favorizat regruparea textelor în corpus-uri; diviziunile tradiționale care corespundeau repartiției în suluri au fost modificate; în sfîrșit, așezarea în pagină a textului cu patru margini a permis dezvoltarea comentariilor și a scoliilor. Drepturile de autor și de editor erau necunoscute în Antichitate. Orice scriitor putea să încredințeze simultan reproducerea textului său mai
by ALBERT LABARRE [Corola-publishinghouse/Science/966_a_2474]
-
acestea ar putea fi citate de oameni și ar fi răspîndite peste tot unde răsună limba latină. Dezvoltarea bibliotecilor este un alt semn al expansiunii cărții. Numărul bibliotecilor private se mărește la începutul constituirii Imperiului; existau colecții de mii de suluri: cea din Epaphrodit număra 30 000, iar cea din Sammonicus atingea 60 000. Deja dorința de a cunoaște și gustul pentru studiu nu mai erau singurele motive pentru a strînge cărți. În tratatul său Despre liniștea sufletească, Seneca se plînge
by ALBERT LABARRE [Corola-publishinghouse/Science/966_a_2474]
-
bine în manuscrisele care reproduc comentariile călugărului asturian, Beatus, despre Apocalipsă, executate în secolele X-XII. În Italia centrală și meridională amprenta bizantină marchează decorarea manuscriselor. Codicele ornate cu miniaturi sînt încă rare, iar decorațiile cele mai originale se găsesc în sulurile din Exultet, care îi serveau diaconului în timpul nopții pascale; principalul scriptorium era cel din Monte Cassino. În Anglia romană, principalele centre de miniatură sînt scriptoria din Winchester, Saint-Albanm, aproape de Londra, Cantesburry, Bary Saint Edmunds și Peterborought, unde au fost executate
by ALBERT LABARRE [Corola-publishinghouse/Science/966_a_2474]
-
al IX-lea imprimate astfel. Cel mai vechi text cunoscut ar fi cele șapte file din Kai Yüan Tsa Bao (între anii 713 și 742), iar prima carte tipărită păstrată integral este Soutra de Diamant (868 sau puțin după aceea), sul format din mai multe foi xilografiate, lipite una de cealaltă. Dezvoltarea acestui procedeu a permis celei mai mari părți a literaturii existente să fie reprodusă în cursul secolului al X-lea. În jurul anului 1045, fierarul Pi Cheng a reușit să
by ALBERT LABARRE [Corola-publishinghouse/Science/966_a_2474]
-
100 000 de caractere. Se pare că ouďgurii, popor nomad din Turkistan, ar fi folosit și ei un proedeu de tipărire cu caractere mobile în jurul anului 1 300; limba lor era de altfel lipsită de alfabet. Dificultățile folosirii cărții în sul, folosirea gravurii pe lemn și influența indiană au contribuit la apariția de noi forme ale cărții. În loc să se separe foile de hîrtie, se ajunge să se lipească de muchie, pentru a se constitui cărți care să se deschidă ca un
by ALBERT LABARRE [Corola-publishinghouse/Science/966_a_2474]
-
s-au lipit acolo unde se pliază acestea sînt "cărțile fluture". Cum gravura pe lemn nu permitea tipărirea decît pe o singură parte a foilor, s-a ajuns la coaserea acestora, nu la îndoitură, ci pe margine. Alături de această formă, sulurile și "cărțile vîrtej" se mai păstrează și în zilele noastre în China și în Japonia (unde cartea a urmat o evoluție paralelă). 2. Orientul Mijlociu. În timp ce Occidentul încerca să se desprindă cu greu de ruinele provocate de barbari, civilizația arabă se
by ALBERT LABARRE [Corola-publishinghouse/Science/966_a_2474]
-
să amintim un fapt neglijat de diferitele istorii ale nihilismului, și anume că în limba italiană sunt atestate prezențe destul de vechi ale cuvântului 236. Acesta este folosit în mod incidental de Pasquale Gallupi în Considerazioni filosofiche sull'idealismo trascendentale e sul razionalismo assoluto (Considerații filozofice despre idealismul transcendental și despre raționalismul absolut), publicate cu un an înaintea morții, în 1845. Galluppi face aluzie la poziția lui Zenon din Eleea, care neagă și respinge mișcarea, definind-o ca "nihilism"237. Acesta folosește
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
în primele scrieri ale lui Severino: Heidegger e il problema della metafisica (Heidegger și problema metafizicii) (1950), care conține o analiză a criticii heideggeriene adusă metafizicii, așa cum este expusă în cartea despre Kant și în eseurile din 1929, și Note sul problematicismo italiano (Note despre problematicismul italian) (1950), în care sunt adunate studii critice despre Ugo Spirito, Nicola Abbagnano și Antonio Banfi. În raport cu reluarea metafizicii clasice realizată de Bontadini, este posibil să înțelegem mai bine atât punctul nevralgic al gândirii severiniene
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
Oelze, ed. H. Steinhagen și J. Schröder, 3 vol., Limes, Wiesbaden, 1977-1980. Gesammelte Werke, ed. D. Wellershoff, 4 vol., Limes, Wiesbaden 1959-1961; ulterior Klett-Cotta, Stuttgart, 1977. Sämtliche Werke, Stuttgarter Ausgabe, G. Schuster (ed.), 7 vol., Klett-Cotta, Stuttgart, 1986-1991. Lo smalto sul nulla, De L. Zagari (ed.), Adelphi, Milano, 1992, include și Oltre il nichilismo (1932) și Nietzsche cinquant'anni dopo (1950), pp. 254-264. Berdiaev, N., Le sens de l'histoire. Essai d'une philosophie de la destinéee humaine (1923), trad. fr., Aubier-Montaigne
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
Fridugisus din Tours, De substantia nihili et tenebrarum, ediție critică și studiu introductiv de C. Gennaro, Cedam, Padova, 1963. Il nulla e le tenebre, F. D'Agostini (ed.), Il melangolo, Genova, 1998. Galluppi, P., Considerazioni filosofiche sull'idealismo trascendentale e sul razionalismo assoluto, Silvestri, Milano, 1845. Gehlen, A., Einblicke, Klostermann, Frankfurt a. M., 1975. Gesamtausgabe, K.-S. Rehberg (ed.), Klostermann, Frankfurt a. M., 1978 ss. Goetz, F. L., De nonismo et nihilismo in theologia [...] tractatus theologico-litterarius, Chemnitz, 1733. Gómez Dávila, N., Notas (1954
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
s. a. [2000]. Nichilismo e modernità, R. Garaventa (ed.), Troilo, Bomba (Ch), 2001. Heidegger und Nietzsche, Heidegger-Jahrbuch 2, 2005. Le Néant. Contribution à l'histoire du non-être dans la philosophie occidentale, Presses Universitaires de France, Paris, 2006. Amato, P., Lo sguardo sul nulla. Ernst Jünger e la questione del nichilismo, Mimesis, Milano, 2001. Anders, G., Über Heidegger, G. Oberschlick (ed.), Beck, München, 2001; în special: "Nihilismus und Existenz", pp. 39-71, și "Heidegger und die Geschichte des Nihilismus", pp. 116-277. Andler, C., Nietzsche
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
P. M. Lützeler (ed.), 13 vol., Suhrkamp, Frankfurt a. M., 1977, X/1, pp. 246-247. 136 G. Benn, Briefe an F.W. Oelze, H. Steinhagen și J. Schröder (ed.), 3 vol., Limes, Wiesbaden, 1977-1980, I, p. 71. 137 G. Benn, Lo smalto sul nulla, L. Zagari (ed.), Adelphi, Milano, 1992, pp. 254-255. 138 G. Benn, Sämtliche Werke, Stuttgarter Ausgabe, G. Schuster (ed.), 7 vol., Klett-Cotta, Stuttgart, 1986-1991, vol. V, p. 160. 139 Gesammelte Werke, D. Wellershoff (ed.), 4 vol., Limes, Wiesbaden 1959-1961; ulterior
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
139 Gesammelte Werke, D. Wellershoff (ed.), 4 vol., Limes, Wiesbaden 1959-1961; ulterior Klett-Cotta, Stuttgart, 1977, vol. I, p. 492. 140 G. Benn, Sämtliche Werke, op. cit., II/1, p. 281. 141 Idem, vol. IV, p. 185. 142 G. Benn, Lo smalto sul nulla, op. cit., p. 155. 143 Fr. Nietzsche, Sämtliche Werke, op. cit., VIII, III, p. 409. 144 Idem, VI, pp. 365-366; cf. XIII, pp. 639-640. 145 M. Heidegger, Gesamtausgabe, Frankfurt a. M., Klostermann, 1975 ss. I, p. 56; citată de aici înainte cu
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
existentialisme est un humanisme (1945), Gallimard, Paris, 1996, pp. 26-31. 236 Cf. S. Battaglia, Grande dizionario della lingua italiana, Utet, Torino, 1961 ss., la intrarea: "Nichilismo", vol. XI, 1981, col. 423-424. 237 P. Galluppi, Considerazioni filosofiche sull'idealismo trascendentale e sul razionalismo assoluto, Silvestri, Milano, 1845, p. 204. 238 C. Cattaneo, Scritti filosofici, N. Bobbio (ed.), 3 vol., Le Monnier, Florența, 1960, vol. I, p. 335. 239 F. De Sanctis, Leopardi, C. Muscetta și A. Perna (ed.), Einaudi, Torino, 1960, p.
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
determina pe alții să i se supună, înainte, ideea de gen literar a exercitat o puternică influență asupra tradiției stilistice. La Chaucer, de pildă se constată mari deosebiri între stilul diferitelor narațiuni incluse în Povestirile din Canterbury și, în general, sulul operelor sale din perioade diferite și aparținând unor tipuri literare diferite, în secolul al XVIII-lea, oda pindarică, satira, balada aveau fiecare un vocabular și un stil obligatoriu. "Stilul poetic" era limitat la anumite genuri, în timp ce în genurile inferioare era
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
ce pare major - Leucip - contra a două mii de pagini consacrate celebrării urii față de lumea terestră - Platon: iată cum o civilizație poate fi orientată spre lumină sau spre întuneric. A aduna aceste fragmente, a găsi aceste pagini mototolite și rupte, aceste suluri care se fac praf și pulbere, aceste papirusuri fărâmițate sunt niște fapte care țin de noroc sau de întâmplare. Prima arheologie care permite accederea la aceste comori e clasică; ea presupune identificarea locului, șantierul, săpăturile efectuate întâi cu lopeți și
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
vreunui patrician care avea și bibliotecă. Și se descoperă atunci, în cazul unui proprietar savant sau al unui loc reprezentativ pentru o școală, un ansamblu coerent de volume tematice: epicurismul campanian în vila familiei Piso din Herculanum, cele opt sute de suluri de papirus constituind biblioteca lui Philodem din Gadara, gnosticii egipteni într-un urcior de la Nag Hammadi, plin cu cincizeci de tratate păstrând încă legăturile din piele... Adesea arheologii scot la lumină câte o vilă neștiută de nimeni, pierdută, uitată, în
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
aforismul în ordinea ideilor. Teatralizarea filosofiei exprimă un mod alternativ de a practica disciplina, care se sprijină de obicei pe cursul, ezoteric sau exoteric, și pe transmiterea unei învățături plecând de la cuvinte consemnate, în genul notațiilor „să nu uit”, în suluri care traversează secolele. Se poate deci filosofa într-o școală, la umbra unui magistru care vorbește, plecând de la texte; dar și pe stradă, în agora, privindu-l pe un filosof care, din motive de eficacitate concentrată, redusă la chintesența ei
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
de trei... În cele trei scrisori rămase de la Epicur, filosoful își oferă deja gândirea într-o formă sintetică, astfel încât destinatarii - Pythocles, Herodot și Menoiceus - să poată dispune de o chintesență, de un rezumat ușor de memorat. Din cele trei sute de suluri scrise de magistrul din Grădină ne-au rămas așadar aceste trei misive și câteva aforisme cunoscute ca Maxime capitale și Sentințe vaticane. Trebuie oare să acceptăm și această extremă reducere a chintesenței care este cvadruplul remediu? Oare nu riscăm să
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
suflet și de trup definite după ordinea idealistă, și nu după principiile formulate de filosoful din Samos. 14 Geniul vieții filosofice. Dar dacă opera lui Epicur s-ar afla în viața filosofică pe care o postulează? Departe de texte, de suluri și hârtii care ar urma să fie citite ca niște documente secundare, întrucât există numai în funcție de pregătirea pentru o existență sublimată, Grădina oferă exemplul unei microcomunități elective care merită singură să fie studiată ca un obiect filosofic. Desigur, tradiția nu
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]