KorAP: Find »[drukola/base=supăra & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...47 48 49 ...486 >

12,131 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781

Și ce voiai să vezi, mă rog, în curătură? Te pomenești că-ți încercai sprinteneala privirii s-o zărești pe Catinca vadana, ai? ISPAS (împăciuitor): E, da' cine spune una ca asta, Anisie? Da' se poate? Să știi că mă supăr, zău așa! Tocmai eu... pe căldura asta... (Anisia dă din mână a lehamite) Ce te-ai iuțit așa? Ia vezi mai bine de vreo plăcintă din cele poa le-n brâu, că, după rachiul lui Bercu, parcă mă încearcă așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
nimic de zis, da' cam mare și cam greu de stăpânit. De, lucru bun cu adevărat, rar de găsit acolo unde-l cauți și, mai ales, acolo unde-ar trebui să se afle. DĂNILĂ: Ba, om bun, să nu te superi că m-oi pune de pricină, însă eu gândesc altfel. Iaca, vezi boulenii ceia care pasc printre frunzare? ONOFREI: Bouleni, ai? Apoi eu văd că-s o pereche de boi de-a mai mare dragul. Drept să-ți spun, n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
după dormit. Mai bine să te scoli prost dispus, decât să nu te mai scoli deloc; abia atunci nu mai poți face nici o negustorie. Și nici nu-ți mai trebuie... DĂNILĂ: Da' ce ți-a sărit țandăra, jupâne? Te-am supărat cu ceva? Iaca plec... MARCU: Cine-ți spune să pleci? Dumneta vrei să m-ațăți; adică pleci și nici nu-ți pasă, iară eu am să plesnesc de curiozitate în urmă. Iaca n-am să plesnesc! Dacă n-aveai de gănd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
dumnezeii să-mi mai împrumuți o dată carul, da' cu boii dumnitale, s-aduc niște lemne din pădure, că-mi spunea adineaori nevasta că nu se mai găsește așchie chioară la trunchi. Ș-apoi trag nădejde că nu te-oi mai supăra de-acuma înainte. ISPAS: Ptiu, măi, se vede că Dumnezeu a umplut lumea asta cu ce-a putut! Iaca-ți mai dau o dată carul, da' asta ți-a fi cea din urmă. ANISIA: Așa, bărbate, așa. Mai dă-i-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
sac. Apare Codârlic la malul iazului) CODÂRLIC (cu un fel de spaimă în glas, strigă): Stăi pe loc! DĂNILĂ: He, he, bun venit, nepurcele! Da' ce ești așa de întunecat și de cătrănit? CODÂRLIC: Măi omule, stăpânul nostru, Săcăluș, e supărat foarte pentru că prăpădește o comoară ca aceasta; drept care s-a răzgândit și zice că, mai întâi, să ne încercăm puterile. Cine-a birui, acela să ieie banii. DĂNILĂ: Nu mai spune! Puterile? Cum și în ce fel? CODÂRLIC: Apoi iată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
tu atâta vlagă, Dănilă... DĂNILĂ: Pe cercatelea, cumnată! Ia zi-i, Pâșpâlică, da' să-i zici să se-audă până hăt, la Lacu' Babei, să joace tontoroiu și dracii din fundu' bălții...! muzică și, repede, CORTINA CUM DE S-A SUPĂRAT PRICINĂ-ÎMPĂRAT Întâmplare veselă în patru tablouri pe motivul basmului Sarea în bucate de Petre Ispirescu Personajele Pricină-Împărat Domnița Ana Domnița Dana Domnița Liana Primul sfetnic Posacul Al doilea sfetnic Lingușitorul Al treilea sfetnic Limbutul Măscăriciul Gând-Împărat Împărătița Lioara Brăduț-Voievod Chelăreasa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
de ce-l chemăm. LINGUȘITORUL: Măria Sa, fiind cel mai deștept, și cel mai bun, și cel mai drept, și cel mai viteaz, și cel mai iubitor de supușii săi... POSACUL: Gata bre! Mai trage-ți sufletul! PRICINĂ-ÎMPĂRAT (intră pe ușa din stânga, supărat): Ce-i gălăgia asta? Nu se mai poate omul hodini de răul vostru! Am să pun să vă taie capetele! LIMBUTUL: Măria Ta, ne-ai face mare supărare, iar Măria Ta ar rămâne fără sfetnicii cei mai credincioși; nu ne-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
fie prostimea cu grijă la cușme, să aibă de fiecare dată cu ce-azvârli-n sus când e Măria Ta bucuros. PRICINĂ: De ce să fiu bucuros? Gălăgie ați făcut, jâlțurile nu erau aduse, de dimineață mi-a mai căzut o măsea... Sunt supărat ca pământul! Unde-i măscăriciul meu? De ce nu vine să mă veselească? POSACUL (aparte): Vai de capul lui... PRICINĂ: Acu' ce mai ai de mormăit? POSACUL: De, Măria Ta, mă miram și eu de măscărici... PRICINĂ: Așa, așa, de ce nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
Adică tu de ce să nu râzi când râde toată lumea? LINGUȘITORUL: Mai ales când râde Măria Sa! PRICINĂ: Așa! Iaca, altă pricină de supărare. Da-ntr-o zi tot îți tai eu capul pentru asta! Duceți-mă la jâlțul cel negru; îs supărat și pace! (este sprijinit de Lingușitor, se așază) A venit măscăriciul? MĂSCĂRICIUL (intră pe ușa din dreapta): Venit, Măria Ta. Eram în dosul ușii și-așteptam porunca de intrare. Cu ce poftești să te-nveselesc? Am doi purici învățați, aduși tocmai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
ușă. Aduce cutia cu păpuși, le pregătește.) Gata. Ziceți, bre! (Melodie foarte ritmata, scârțâită de lăutari nu prea pricepuți, dans cam deșuchiat al păpușilor. Sfetnicii aplaudă, Posacul cam cu mâna altuia) PRICINĂ: Hm... Fie la dânșii acolo! Așa că eu tot supărat am rămas. Înseamnă că-mi mănânci pâinea de pomană. Tăieți-i capul! MĂSCĂRICIUL: Măria Ta, să am iertare! Păi cum am să te mai slujesc fără cap?! PRICINĂ: Bine, să ți-l taie, dar nu de tot... MĂSCĂRICIUL: Cum poruncești Maria

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
eu am dreptate! Așa că du-te la gâde și spune-i că am poruncit să se facă doar că-ți taie capul. MĂSCĂRICIUL: Tare bine, Măria Ta! Am și plecat! LINGUȘITORUL: Înțeleaptă poruncă! PRICINĂ: Păi cum altfel? Da' eu tot supărat am rămas! Unde-s fetele mele? (se foiește în jâlț, nemulțumit, bombăne pentru dânsul nu se știe ce) POSACUL (confidențial, spre public. Lingușitorul trage cu urechea): Am uitat să vă spun că Pricină-Împărat avea trei fete: Ana, Dana și Liana

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
ca trestia în vânt, înțeleaptă ca zicerea bătrânească... Domnița Liana! LIANA (intră, la fel ca celelalte) PRICINĂ (tot mohorât): Mda... treci și tu... (arată spre celelalte două. Liana trece) Mda... Trei fete, trei belele... Unde mi-ați umblat? Iaca, de supărat ce-s, m-am așezat pe jâlțul cel negru, și nu cred să mă ridic de-aici prea curând. Am să poruncesc să vă taie capul! POSACUL (tușește cu înțeles): Châm... châm... PRICINĂ: Ai zis ceva? POSACUL: Chââmmm... PRICINĂ: Hm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
jâlț la altul. (îl ajută) PRICINĂ (se așază, gemând cu ușurare): Tu, sfetnice al doilea, îmi ești cel mai cu priință, așa că-ți făgăduiesc să-ți tai capul, ... (gest de spaimă al sfetnicului) când o fi și când m-oi supăra odată foarte tare, în urma celorlalți tovarăși ai tăi. LINGUȘITORUL: Mulțumesc cu supunere. Să trăiești, Măria Ta! POSACUL (aparte): Cu adevărat, mare bucurie o să aibă așteptându-și rândul... PRICINĂ: Ai zis ceva? Nu. Bine! Deci hotărăsc să-i dau de soț

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
stăpâne... PRICINĂ: Mă rog, om mai vedea. S-auzim ce ne spune domnița Liana. LIANA: Eu, mărite tată al meu, am spus mai înainte tot ce-aveam de spus. De-acum aștept hotărârea Măriei Tale. PRICINĂ: Hm! Iaca, iar mă supăr. Degeaba mi-am lăudat tustrele fetele, una văd că seamănă nu numai la chip, dar și la cerbicie cu răposata împărătiță, care se credea buricul pământului și mereu se-ncontra cu mine. Oare nu-mi datorezi și tu dragoste și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
să poruncesc să ți se taie urechea cu care-ai cutezat a auzi asemenea necuviință. (se mută, icnind, în jâlțul albastru. Lingușitorul se repede să-l sprijine, gest de refuz al împăratului) Dați de știre c-am început să mă supăr iarăși. LINGUȘITORUL (trece la ușa din dreapta. Strigă): Măria Sa a început să se supere. Temeți-vă capetele și arătați obraz întristat! (În plan îndepărtat, crainicul repetă porunca) PRICINĂ: Așa. Acuma ia dă-te mai încoace, preaiubită fată a mea mezină, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
asemenea necuviință. (se mută, icnind, în jâlțul albastru. Lingușitorul se repede să-l sprijine, gest de refuz al împăratului) Dați de știre c-am început să mă supăr iarăși. LINGUȘITORUL (trece la ușa din dreapta. Strigă): Măria Sa a început să se supere. Temeți-vă capetele și arătați obraz întristat! (În plan îndepărtat, crainicul repetă porunca) PRICINĂ: Așa. Acuma ia dă-te mai încoace, preaiubită fată a mea mezină, să ne înțelegem din cuvinte. N-ai auzit tu pe surorile tale mai mari

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
v-oi înșfăca de chică odată... PRICINĂ: Eu ocara asta n-o mai pot îndura! Să-mi spui dară, frate Gând-Împărat, m-ai chemat la nunta feciorului tău ca să-ți râzi de mine? GÂND: Ciudate vorbe! Oare ce te-a supărat așa, iubite al meu oaspete Pricină-Împărat? PRICINĂ: Încă mai întrebi?! La cei din dreapta și din stânga mea bucatele-s omenești, așa cum se cuvine la o masă luminată ca aceasta. Iară la mine-n talger mi s-au adus bucate pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
îngăduință, așa cum a făcut și cu cele două surori ale mele, Ana și Dana. PRICINĂ. Doar n-ai să spui că tu ești... LIANA: Ba da, iubite tată, eu sunt Liana, fiica ta cea mai mică, pe care te-ai supărat odată, de mult, și-ai alungat-o de la mila ta și de sub acoperișul tău. Îngăduie-mi acuma, când ne întâlnim din nou, să vin să-ți sărut mâna. (vine la Pricină, îi sărută mâna) LIOARA: Stau, mă uit și ascult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
Mavrichie. Are un toiag destul de bine șlefuit și poartă în mână o carte foarte subțire, cu tartaje foarte mari. După aureolă, pare a fi de rang ceva mai înalt decât Sisoe.) MAVRICHIE: Vorbești de unul singur, Sisoe? Cine te-a supărat așa de dimineață? SISOE: Sfinția ta erai, părinte Mavrichie? Blagoslovește! MAVRICHIE: Domnul...! SISOE: Ia pustia asta de toiag... De la o vreme, când am trebuință de dânsul nu știu unde să-l găsesc; mereu uit unde l-am lăsat. MAVRICHIE: Ba eu toiagul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
Multă nădejde nu trag eu, da' măcar să-ncerc... (simulează zădărârea viespii) MAVRICHIE: Ce tot spui acolo, Sisoe? Ce nădejde tragi? SISOE: Păi n-ar trebui să aibă și asta ac și venin în coadă, precum se cuvine? Poate s-o supăra până la urmă c-o tot zgândăr, să-și vâre măcar vârful acului... Că n-am mai simțit urmă de durere sau de usturime de când am ajuns în Rai, ca să mă pot bucura pe urmă cu adevărat că nu mă mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
lapte, cuvioase, pân-om pregăti altele... SISOE (mânios): Lapte? Ia-l de-aici, să nu-l văd! Pentru asta m-am pogorât eu din cer pe pământ? Și aici tot de lapte și de smochine să dau? ILINCA: Nu te supăra, părinte, îl duc numaidecât dacă nu-ți place. (iese, către babe) Ați auzit? Nu vrea lapte și gata! Dacă mai zăboveam o clipită cred că mi l-ar fi turnat în cap... Nu știu ce-o fi având cu laptele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
Gura! Zi-i să iasă afară! ILINCA (se duce, cam speriată, și deschide ușa către Sisoe, care mănâncă tacticos): Sfinția ta, te cere don' jandar... SISOE: Nu i-ai spus că prânzesc? ILINCA (șoptit): Ieși, sfinția ta, că altfel se supără. Și-i cam stricat la cap... SISOE: Bine, să ieșim. (se ridică, trece pragul spre ceilalți) Iaca am venit. DUMITRAȘ (vine la Sisoe, se uită la el din toate părțile, îl sucește): Și zi așa, tu ești popa care face

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
nimic alta nu poftește decât murături. Și când a fi gata, să-l pomenim cu praznic la călindar. NIȚĂ: Cu praznic la călindar? ILINCA: Nu te spăimânta, părinte, că pân-atunci mai este. Mai are treabă pe-aici sfinția sa. DUMITRAȘ (supărat): Ilincă, ți-am mai spus: stăi cuminte acolo unde te afli! Și mie taica Sisoe să-mi răspundă ce și cum l-oi întreba, da' de-adevăratele, că altfel, cuvioase, am și eu minunile mele, care se cheamă 25 de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
minte. Nu vezi? Eu am de făcut o treabă serioasă, n-am timp pentru povești! MICUL PRINȚ (reproș): O treabă serioasă! Vorbești întocmai ca oamenii mari! Toate le încurci, toate le amesteci! OMUL: Iartă-mă! N-am vrut să te supăr. MICUL PRINȚ: Știu undeva o planetă pe care se află un om roșcovan. El n-a mirosit niciodată o floare. N-a privit niciodată o stea. N-a mângâiat niciodată o frunză. N-a iubit niciodată pe nimeni. N-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
altă parte decât pe planeta mea, și dacă într-o dimineață o oaie mititică e în stare s-o nimicească, așa, dintr-odată, fără să-și dea seama ce face, ăsta nu-i un lucru important? OMUL: Nu mai fi supărat. Ai dreptate! MICUL PRINȚ (spre plâns): Sigur că am dreptate! Când cineva a îndrăgit, ca mine, o floare cum numai una se află în milioanele și milioanele de stele, lucrul acesta e de-ajuns pentru ca el, privindu-le, să fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]