1,279 matches
-
surprinde întrun decor romantic povestea iubirii peste fire între ființe care aparțin unor lumi diferite. Incipitul plasează imaginarul poetic în tiparul narativ al basmului, prin formula introductivă specifică. Secvența expozitivă schițează portretele celor doi protagoniști. Imaginea eroinei se singularizează prin superlativul frumuseții și prin dubla comparație care îi conferă atributul sacralității și pe cel al luminii (Cum e Fecioara între sfinți/ Și luna între stele). Portretul luceafărului apare oglindit în ochii preafrumoasei pământence. Văzut din lumea de jos, eroul imposibilei nuntiri
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
2.5. Idealul, un concept vetust? Postmodernitatea și idealul par incompatibile; să nu uităm, "idealul ignoră jumătățile de măsură. El nu desemnează doar ceea ce are "valoare pentru mine", ci și ceea ce are "cea mai mare valoare". Idealul este de ordinul superlativului. El indică nu doar ceea ce trebuie făcut, ci și ceea ce trebuie neapărat făcut, cu orice preț, uneori cu prețul vieții". (Lacroix, 2009, pp. 21-22) În acest context, are sens să vorbim de idealul bine temperat, formulă pe care o propunem
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
fenomen psihic manifestat în diferitele cicluri ale culturii. Ea vorbește despre sanctificare dezvoltînd legal, prin extrapolare începînd cu funcționarea instanțelor psihice -, semnificația simbolului "sanctificare": idealul sublimării armonizante. Studiind acest fenomen limită extremă a posibilităților de liniștire ale funcționării psihice -, folosirea superlativelor este inevitabilă: idealul suprem, idealul cel mai elevat, bucuria perfectă etc. Or, căutarea obiectivă are motive să evite superlativele. Dar ce facem dacă obiectul cercetării este tocmai idealul cel mai elevat al vieții? Neputînd înlătura expresia, trebuie să ne amintim
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
instanțelor psihice -, semnificația simbolului "sanctificare": idealul sublimării armonizante. Studiind acest fenomen limită extremă a posibilităților de liniștire ale funcționării psihice -, folosirea superlativelor este inevitabilă: idealul suprem, idealul cel mai elevat, bucuria perfectă etc. Or, căutarea obiectivă are motive să evite superlativele. Dar ce facem dacă obiectul cercetării este tocmai idealul cel mai elevat al vieții? Neputînd înlătura expresia, trebuie să ne amintim că psihologia nu propovăduiește idealul și nu-l impune. Ea îl constată și încearcă să-l definească. 2) MITUL
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
de a facilita un contact cât mai direct cu activitatea chirurgicală stimulând prezența interactivă în sala de opera-ție și participarea la gărzi, conform principiului „o imagine valorează cât o mie de cuvinte”. Această abordare ilustrativă și practică a fost apreciată superlativ de studenți, din rândul lor selectându-se cei cu reale aptitudini chirurgicale. Deși nu a fost clinică universitară timp de 12 ani actualul colectiv chirurgical a asigurat pregătirea postuniversitară a peste 100 de rezidenți și stagiari cu partea de chirurgie
Asistența urgențelor chirurgcale din București by Mircea Beuran () [Corola-publishinghouse/Science/91916_a_92411]
-
cu gulerul încheiat sus, peste cravata de mătase de culoarea inului. Mustața ca puiul de vrabie." Am observat deja la Caragiale o instabilitate funciară, o psihologie de chiriaș grăbit și Ahasverus perpetuu; în gazetărie și politică această psihologie se manifestă superlativ și bruschează nevoia noastră de ordine, consecvență și stabilitate, chiar dacă Ș. Cioculescu încearcă o machiavelică justificare tardivă: "a fost mereu disponibil ca gazetar, fără a se dărui, ci numai împrumutîndu-și pana, în lipsă de convingeri politice"; nu știu dacă am
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
așa cum a fost): "O, nu mai era plăcut... să fii în această tovărășie care ea însăși trebuia să se desfacă [...] el (Caragiale n.n.) desfăcîndu-se tot mai mult de țară, pe care o disprețuia pînă la marginile urii." Totuși, Caragiale apreciase superlativ dar nu și dezinteresat pe tînărul Iorga în urma opiniilor favorabile ale acestuia despre drama Năpasta, caligrafiindu-i următoarea dedicație: "Criticului inteligent și conștiincios, care a binevoit, ca un om rar ce este, întîi să citească Năpasta și să cugete asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
deodată cu personajul [...]; personajul trebuie să se nască o dată cu numele care convine naturii sale fizice și morale..." La rîndul său, I. L. Caragiale mărturisea că "nu pot să văd o figură pînă nu-i știu numele", geniul său onomastic îndreptățind aprecierea superlativă a lui Paul Zarfopol: "Rară știință avea Caragiale în derivarea artistică a numelor"; din această perspectivă s-ar putea aprecia că în opera celor doi Caragiale, nomen devine cognomen, supranume aflat într-o indestructibilă relație cu purtătorul său, așa cum în
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
zîmbește subțire în fața posturii de estetician ("Desigur, numai în dezbateri de aperitive pot fi luate drept soluții estetice formule ca "îl prinde sau nu-l prinde", ori "expresiunea îmbracă ori nu îmbracă perfect intențiunea""), formule ca cele persiflate fiind apreciate superlativ de alți comentatori. Celebrul articol al lui N. Davidescu Caragiale cel din urmă ocupant fanariot, sau inaderența lui la spiritul românesc (Cuvîntul liber, august 1935) s-a acoperit de mult de ridicol prin aprecierile hilare și total părtinitoare ("măscărici literar
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
suflare audiență, se compară cu voință Prețioaselor de a se demarca de vulgaritatea cadrului ordinar. Pariziana întruchipează ceea ce se numeste le savoir vivre moderne sau le savoir vivre au féminin. Pariziana este femeia modernă conștientă de valoarea să. Ea este superlativul femeii în general, și al femeii franceze, în special. A fi femeie și a fi Pariziana este un rol dublu. Femeia pariziana vizează afirmarea unui anumit tip de autenticitate specific franceză și pariziana. 1.1.1. "Noua Femeie" și paradoxurile
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
se plaît à elle-même plus que tout" [Maupassant, Notre cœur, p.159]. Pariziana are un adevărat cult al propriei persoane. Ea se autocontempla la propriu și la figurat 52, proiectându-și în exterior visele și himerele lăuntrice. Autoaprecierile sale sunt superlative 53. Investita cu toate aceste calități, Pariziana se crede un personaj unic și prețios: "elle se croyait un être presque unique, une perle rare" [Maupassant, Notre cœur, p.83]. Ceea ce o caracterizează este o perfectă autosuficiență și indiferență narcisista față de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
al bărbaților. Femeile fac parte din bunurile franceze, "gestiunea lor" este o tehnică națională ancorată într-o veche tradiție, comentată în proverbe, cântece, ilustrata în literatura, teatru și cinema, în viața privată a oamenilor iluștri. Bărbații francezi declina doar la superlativ calitățile concetățenelor lor, care sunt perfecte la masă, la bucătărie, la birou, în pat. Valorizarea femeilor de către francezi, fini cunoscători, este contagioasă și pentru bărbații din alte țări. În acest fel, francezul construiește un podium pentru femeile franceze, văzute de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
investita cu un prestigiu ambiguu care o face să apară drept o suprafemeie, în care feminitatea este exacerbata. Această imagine, în mare parte artificială și stereotipata, este întreținută și perpetuata, deoarece se bucură de succes. În acest context, Pariziana este superlativul femeii franceze, în special, și al femeii, în general. În același timp, forța erotică care se degajă din aceste reprezentări tinde să se extindă asupra Franței în întregime. Franța este încărcată cu conotații de feminitate în asemenea grad, încât atunci când
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Eului, ca modelator al spațiului interior în funcție de cel exterior. Această căutare de tip modern se exprimă prin afirmarea și autopromovarea sinelui în marele oraș. Pariziana este femeia care a știut să-și automodeleze personalitatea, femeia pentru care afirmarea sinelui atinge superlativul. Pariziana romanesca este imaginea unei condiții sociale (mondenitate), locale (parizianitate) și de epocă (modernitate). Stilul personal al Parizienei are rădăcini adânci, el vine din istorie și devine o matrice, un pattern. Femeia pariziana da contur unei istorii naționale și unui
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
caracteriza Pariziana, cu alte calificative, cum ar fi, spre exemplu, "să beauté irrégulière, bizarre et captivante" [Maupassant, Notre cœur, p.83], ilustrând parcă ceea ce spunea Baudelaire: "frumosul trebuie să fie întotdeauna bizar". Saccard o apreciază pe baroana Sandorff cu un superlativ al frumuseții "fort jolie", dar care este relativizat prin verbul "sembler": "Elle semblait fort jolie" [Zola, L'Argent, p.29]. 103 Important ne pare faptul că termenul de modernitate este utilizat pentru "facultatea de a nu vedea în deșertul marelui
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
sub o determinare clară, aproape "pozitivă", nicidecum mistică. Termenul ca atare are, desigur, o conotație religioasă; referentul său este lucrarea mântuitoare a lui Iisus Hristos. Dar el semnifică și ansamblul condițiilor neevidente prin ele însele, forțele ascunse care determină acțiunea superlativă a unei persoane sau a unei comunități în istorie, acțiune ce are ca rezultat împlinirea destinului său și poate chiar salvarea omului. C. Rădulescu-Motru conferă mesianismului un înțeles operațional în ordinea explicării vocației. De altfel, termenul era folosit în epocă
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
măsură interioară determinismul prin finalitate. Ea îl confirmă pe acesta, pentru că în unitatea ei sunt active și operațiile din structura sa formală și "conținutul" lui alcătuit din formele de personalizare. Acest al doilea element apare, de fapt, în forma sa superlativă: personalitatea energetică. Vocația este o personalitate energetică ce își depășește destinul; ea survine și în timpul istoric al personalității mistice și în cel al "tipului". Într-un fel, vocația lucrează în lume de la începuturile istoriei și prin ea pătrundem în "imperiul
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
străvechea lui demnitate în comunicarea gândirii, definind omul ca ființă simbolizantă. Un lung post-scriptum al articolului - demonstrând pe text incompetența în materie de poezie a lui G. Panu care profanează, încercând să și-o explice, eminesciana Mortua est! - prilejuiește aprecieri superlative ale modernului Arghezi pentru înaintașul său romantic: „Eminescu [...], mai mult decât oricine, caută expresia fericită, sintetică și o găsește foarte des [...]. Lui Eminescu îi trebuiesc sinteze; d-lui Panu nu-i trebuiesc. Dar cine îl obligă? - Eminescu n-a scris
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287819_a_289148]
-
de a ne spune cum este, ci de a evidenția impresiile ori sentimentele noastre față de noțiunea descrisă; - de fapt, obiectul descrierii este de cele mai multe ori, un pretext pentru trezirea unor sentimente, trăiri etc. Alte niveluri: a. morfologic: adjective, substantive, adverbe, superlativul artistic (realizat prin morfeme nespecifice), schimbarea categoriei gramaticale etc.; b. sintactic; etc. PARALELA poate fi de mai multe feluri: a. paralela romanescă: - personajele sunt organizate în câteva grupe independente; fiecare dintre ele având destinul său; (!!) destinele lor se intersectează în
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
frunză verde”; etc. Ț de aceea se mai numesc și „cântece de frunză”);apar perechi antonimice: bine Ț rău; dragoste Ț ură etc.; - predomină diminutivele (care au un mare rol); - construcții exclamative; - adjective la toate gradele de comparație; (!!) dar predomină superlativul pentru sublinierea intensității sentimentelor, trăirilor etc.; - dativ etic;enumerări ample (uneori, un termen = un vers); - un efect deosebit al oralitățiiîl reprezintă repetiția; (!!) care dă impresia e a fi o trăsătură specifică și chiar obligatorie a doinei;comparații în care intervine
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
însa și în viitorul ei" -, Haret pretindea din partea învățătorilor un zel metodologic necruțător în pedagogia românismului: niciun mijloc care ar putea deștepta și întări patriotismul cel mai nețărmurit în sufletul tinerimii nu trebuie neglijat. Succesul românismului reclamă o pedagogie a superlativului și o extatică a specificului național: "Siliți-vĕ a-ĭ convinge că țéra lor este cea maĭ bună țéră, că neamul lor este cel maĭ viteaz, cel maĭ nobil, cel maĭ energic din tóte neamurile. Nu vĕ temețĭ că vețĭ cădé în
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
este "dispozitivul secret" prin care "inconștientul administrează conștiința", imprimându-i tiparele, modelele și motivele constitutive (p. 107). Despre trăinicia temporală a matricilor stilistice ca structuri ale inconștientului colectiv specific unei culturi particulare Blaga găsește de cuviință să vorbească doar la superlativ. "Nu ni se pare deloc exagerat să susținem că o asemenea matrice stilistică, o dată statornicită în inconștient, suportă inalterabilă, orice bombardament al conștiinței" (p. 107). După ce așază acești stabilopozi conceptuali pentru o filosofie generală a culturii, Blaga culisează spre specificarea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
la cea mai înaltă culme a spiritualității ortodoxe: "Poporul cel mai pătruns de spiritualitatea ortodoxă se dovedește cel român. El s-a născut creștin. El n-are la bază o altă structură religioasă, care s-o tulbure pe cea ortodoxă". Superlativul intensității este completat de creștinătatea incipientă și puritatea ortodoxiei românești. La care se adaugă tocitele mituri ale cumințeniei românești ("neamul nostru n-a făcut și nici nu va face răsboaie de cuceriri, răsboaie din îngâmfare") pus în contrast cu vitejia defensivă demonstrată
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
izbutit să aibă o vieață politică fără întrerupere, dela întemeierea statului până astăzi (Giurescu, 1942, p. 4). În acest succint paragraf este concentrată chintesența identitară românească. Cele câteva rânduri degajă elementele structurale ale conștiinței naționale românești într-o serie de superlative istorice: vechimea, prioritatea, nobilitatea originară, creștinismul genetic, continuitatea politică singulară etc. În baza acestor caracteristici istorice, "sentimentul de mândrie națională și de absolută încredere în viitorul poporului și statului nostru e cu totul natural" (Giurescu, 1942, p. 4). Aceeași pedagogie
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
vechimea, prioritatea, nobilitatea originară, creștinismul genetic, continuitatea politică singulară etc. În baza acestor caracteristici istorice, "sentimentul de mândrie națională și de absolută încredere în viitorul poporului și statului nostru e cu totul natural" (Giurescu, 1942, p. 4). Aceeași pedagogie a superlativului românesc este predată și de către I. Lupaș (1931). Doar că profesorul universitar clujean recurge la o strategie de externalizare a autorității cu scopul de a obiectiva superlativul românesc și de a-i conferi un surplus de credibilitate. Autorii străini sunt
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]