2,381 matches
-
să fie mai arhaic decât cultul lui Zamolxis. Tradițiile populare românești sunt prea puțin cunoscute, În ciuda eforturilor făcute de cercetători. Magia, În Înțelesul ei propriu, presupune niște practici și procedee prin care se crede că pot fi invocate anumite forțe supranaturale, demoni sau daimoni, pentru a primi ajuror. Magia ca și mantica reprezintă un mister, o taină, ceva ce ține de ocultism, nefiind accesibilă tuturor, fiind mai presus de cunoașterea comună. După unii cercetători, magia, astrologia si alte forme de acest
Magie si mantica in credintele populare romanesti by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Science/1602_a_2911]
-
unele sărbători creștine. Primele manifestări magico mitologice Își au originea În epoca pietrei, dar nu se prezintă Într-un mod unitar sub raportul concepției și viziunii despre viață și lume. Pescuitul și vânătoarea au generat superstițiile și credințele În forțele supranaturale, iar odată cu construirea primelor mici locuințe se ivesc practicile magice În unele caverne ce servesc drept incinte sacre. Sporadicele manifestări de artă magico mitologică se Întrevăd În figurine, picturi rupestre, semne: soare, brad, mână În peștera Gura Chindiei. Se dezvoltă
Magie si mantica in credintele populare romanesti by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Science/1602_a_2911]
-
femei despletite și zvârlirea ei pe apă, ori furtul unei toace de lemn și aruncarea ei În fântână. 3. Solomonarul Așa numiții ktistai sau skistai, un ordin călugăresc al dacilor, pustnici abstinenți ce trăiau În creierul munților și aveau puteri supranaturale, călătorind pe nori, după Traian Herseni, stau la baza formării mitului solomonarilor. Numele acesta pare a proveni de la Înțeleptul Solomon, mare vraci, taumaturg, deținător al secretelor magiei, o semidivinitate meteorologică cu corespondent biblic. Iosif Flavius Îl consideră vrăjitor, căci cunoaște
Magie si mantica in credintele populare romanesti by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Science/1602_a_2911]
-
artă. Suntem obișnuiți cu ideea că eleganța complexă e indiciul unui proiect premeditat și meșteșugit.“ Pornind de la această constatare incontestabilă, Dawkins formulează însă o concluzie foarte problematică: „Acesta e probabil cel mai puternic temei al credinței în existența unei divinități supranaturale, credință împărtășită de marea majoritate a oamenilor care au trăit vreodată.“ Într-adevăr problematică, deoarece există bune temeiuri pentru a crede că nu nevoile oamenilor de a-și explica diferitele caracteristici ale lumii în care trăiesc au constituit sursa și
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
presiunea acestei antinomii, statutul omului se problematizează, și va continua să se problematizeze necontenit. Începînd cu Renașterea, există numeroase speculații care încearcă să articuleze relația Om Natură Cosmos. Ulterior, Umanismul filozofic, chiar dacă se delimitează de Credința creștină, va păstra statutul supranatural al Omului, devenit subiect unic al Universului, și îi va atribui vocația aproape divină de a deveni Stăpînul acestuia. Însă acest statut se va dovedi din ce în ce mai greu de menținut odată cu dezvoltarea filozofiilor și științelor Naturii, iar Naturalismul, care va beneficia
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
foarte diverse, toate laice și universalizabile însă. Fundamentul acestui universalism laic este Omul. Însă Umanismul, crezînd că dezintegrează orice Mit și orice Religie, așezînd la temelia omului omul însuși, își creează în fapt propriul Mit, cel al Omului-subiect cu-adevărat supranatural, și își creează propria religie, unde, ca și în creștinism, o Trinitate leagă în mod consubstanțial de sursă Neamul Omenesc, Individul, Umanitatea (care se vor separa în ideologiile provenite din Umanism). Însă acest Mit și această religie vor rămîne ascunse
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
naștere unei idei la fel de stupide ca divinizarea omului: disoluția sa. Discreditarea Umanismului încurajează deopotrivă nihilismul și revenirea la religia multimilenară, care se regenerează fără încetare odată cu prăbușirea miturilor și religiilor laice. Mai presus de toate însă, prăbușirea Umanismului antropocentric și supranatural deschide un abis din care țîșnesc întrebările primordiale. Ce este omul? Ce reprezintă această ființă naturală / culturală? Care este situația sa în lume? Ce înseamnă spiritul său? Libertatea sa? Rațiunea sa? Putem să nu acordăm valoare omului? Putem ocoli un
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
rămîne polarizată asupra ideilor, știința le polarizează pe acestea asupra unor teorii ce pot fi testate prin intermediul observației și al experimentului. În vreme ce filozofia este o dezbatere liberă fără confirmare, știința este o dezbatere ce tinde să elimine deopotrivă imprecisul și supranaturalul și care cunoaște un verdict implacabil, cel al verificării și al refutației logico-empirice. Știința este, în ea însăși, propulsată de o dialogică permanentă între raționalism, care acordă întîietate coerenței teoretice și care tinde să raționalizeze Universul înglobîndu-l în teorie, și
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
avea prelectorul la îndemână, ci și apă. Explicația acestui fapt, așa cum o furnizează Panu, este foarte importantă pentru a înțelege cu justețe cum era privit conferențiarul de ceilalți: " Această tradiție pleca din aceeași idee că conferențiarul este un om aproape supranatural, el vorbește fără efort, el nu obosește, glasul lui nu slăbește, gâtlejul nu i se usucă ca la ceilalți muritori"26. Iată deci teoretizat la Iași, cu ani buni înaintea lui Nietzsche, supraomul... Rigori de conținut utilizarea, în cadrul prelecțiunii a
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
producții literare ale lui Caragiale, nu le pot înțelege decît ca simptom de tradiționalism estetic întins pînă dincolo de absurd." Același Paul Zarifopol ultimul junimist intuiește anormalitatea lui Caragiale ("...era un meridional leneș, înzestrat cu o inteligență și o fantezie hotărît supranaturale") dar zîmbește subțire în fața posturii de estetician ("Desigur, numai în dezbateri de aperitive pot fi luate drept soluții estetice formule ca "îl prinde sau nu-l prinde", ori "expresiunea îmbracă ori nu îmbracă perfect intențiunea""), formule ca cele persiflate fiind
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
principale. Prima ar fi cea a eului ca subiect al cunoașterii, acesta fiind, evident, cel ce experimentează starea vizionara, receptorul propriu-zis al viziunii. A doua ar fi constituită de factorii inductori ai viziunii, aceștia reprezentând fenomene sau entități naturale sau supranaturale care ajută eul să intre în posesia stării vizionare și, ulterior, să convertească respectivele experiențe în materie artistică. A treia ar fi cea a viziunii propriu-zise, aceasta desemnând, pe de o parte, experiența vizionara a eului și, pe de altă
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
exterioare eului. Sunt două ipostaze ale inspirației: una în care furnizorul inspirației rămâne necunoscut sau nemenționat de recipient și alta în care acesta dobândește un statut distinct, chiar dacă incert din punct de vedere ontologic 51, precum este cazul diverșilor agenți supranaturali: Dumnezeu, îngeri și diavoli, sfinți și profeți, spirite ale unor persoane decedate și muze. (Voi enunța și trata, în subsecțiuni separate, fiecare caz în parte.) Este la fel de important să amintesc aici că, în cazul lui Blake, viziunea este indusă, adesea
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
inspirației blakeene. 2.3.2. Ipostaze personificate ale inspirației Spre deosebire de formele indefinite ale inspirației, ipostazele personificate include o serie de agenți expliciți, având o identitate independența, cu toate ca mistica și subiectivă din punct de vedere aperceptiv. Acești factori au o esență supranaturala și numără, printre ei, următoarele figuri: Dumnezeu, îngerii, demonii, sfinții, profeții, spiritele și muzele. Pentru a facilita analiza, le-am împărțit în cinci subcategorii. 2.3.2.1. Dumnezeu Ființă considerată supremă se manifestă rar în cazul lui Blake, dar
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
în schimb, servitoarea acestuia. Briggs crede că "Blake continuă tradiția creată de magicieni și urmată de Prospero, care recomanda un tratament aspru și autoritar aplicat spiritelor, pentru că acestea să rămână docile" (1977, p. 162). Odată aflată în stăpânirea poetului, ființa supranaturala acționează în maniera unui duh oriental, tocmai eliberat din lampă: "Seeing himself în my possession thus he answerd me: / My master, I am yours. command me, for I must obey" (E: 60). După cum am arătat, ipostazele personificate ale inspirației blakeene
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
creator poate controla în vreun fel emergentă stării vizionare. Gilchrist este gata să ne răspundă făcând apel la mai multe conversații dintre Blake și John Varley, în care artistul se străduiește să creeze impresia unor explozii spontane de creativitate. Personajele supranaturale implicate îl laudă sau îl admonestează pe artist,106 iar procesul de elaborare a unei opere poartă sigiliul voinței acestora: "Uneori, Blake trebuia să aștepte că viziunea să se manifeste; uneori, aceasta venea la comandă. Alteori, în mijlocul lucrului la un
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
Gură i-a dispărut" sau " Se încrunta; nu-i place portretul meu"" (1880, I, pp. 251-252). Observațiile lui Cunningham din Lives of the Most Eminent British Painters, Sculptors, and Architects (1830) pare să acrediteze o altă ipoteză: aceea că modelele supranaturale ale lui Blake se comportă aleatoriu, fiind docile uneori și rebele alteori. Ele își fac apariția adesea noaptea și rămân în studioul artistului până la ore matinale, Blake rămânând, în tot acest interval, într-o stare de entuziasm creator: "Momentul cel
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
rolul minor pe care-l dețin în cursul evenimentelor ulterioare. Sugestia ironică nu trebuie, nici ea, pierdută din vedere, fiindcă acțiunea care se desfășoară pe plan material este dublată de o intrigă din ce in ce mai elaborată la o scară superioară, implicând agenți supranaturali. În interpretarea mea, întregul fragment reifica replică pe care eul creator blakean o oferă percepției vizuale comune și inevitabilelor ei erori. Partea a doua, America, include un Preludium și A Prophecy, fiind construită în aceeași manieră că Europe. Elocventul Preludium
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
rămânând tributara unor manierisme inspirate de critică arhetipala, peste care, din prudență exegetica, voi trece tacit. 51 În epoca în care trăim, laică și rațională, relativ puțini intelectuali ar fi dispuși, cel puțin în Occident, să accepte existența unor fenomene supranaturale și încă mai puțini ar admite că, fie și dacă aceste fenomene ar exista, ele ar putea fi percepute prin simțuri. Subliniez, din nou, că întreaga mea analiza se bazează pe depozițiile lui Blake, nu pe propriile mele opinii. 52
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
Făt Frumos pe dos, iar drumul parcurs de el este o falsă inițiere, în sensul adâncirii efectelor prostiei sale. Intenția umoristică a autorului este cu atât mai bine realizată cu cât dracul, ființă fantastică ce ar trebui să aibă puteri supranaturale, este învins datorită prostiei sale de nătângul Dănilă. Intenția parodică este și mai evidentă în Ivan Turbincă, unde tentativa lui Creangă de a aduce pe pământ și de a micșora tot ceea ce este transcendent atinge punctul culminant. Sfântul Petre și
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
și s-a auzit la distanță mare. Se spune că din trupul ei radia o lumină. Tancurile germane s-au oprit. Teamă, spaimă și uimire au pus stăpânire pe nemți și au început să priceapă că era vorba de ceva supranatural. Nu s-au mai răzbunat pe locuitorii orașului, ba au dat drumul la cei 600 de bărbați arestați. La fiecare 10 septembrie are loc o procesiune impunătoare, la care participă mitropolitul eparhiei cu o mulțime de preoți și mii de
Femeia în viziunea creştină by pr. Ioan Cârciuleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1163_a_1936]
-
permanent stimularea interesului ascultătorului asemenea comisului Ioniță. Suspansul e amplificat de gravitatea întâmplărilor și de limbajul în care sunt prezentate. Nu e aici loc de zâmbetul sub mustață ori de ironia verbală a conului Fănică. Confruntarea cu straniul, miraculosul sau supranaturalul îl găsește pe Tașcă pregătit ca pentru luptă. Necunoscutul e perceput ca o intruziune agresivă și violentă, de aceea determină o dublă reacție: una de apărare și o alta de respingere. E parcă o confruntare corp la corp, pe viață
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
fusese atât de mare, încât hotărârea nu poate fi decât una indiferent dacă el crede sau nu. Credem că această nelămurire a cititorului însuși păstrează nuvela pe linia mediană ce separă fantasticul-straniu de fantasticul miraculos păstrând terminologia cercetătorului francez. Acceptarea supranaturalului de către personaj și deci elucidarea misterului și așezarea în spațiul fantasticului-miraculos e, în egală măsură, o variantă de interpretare a finalului nuvelei care totodată nu alterează farmecul insolit al acestei opere literare. 4.2. La osul cu carne se adună
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
eroică, în sentimentul Franței, mai spune Michelet, deslușim însuși chipul Domnului". Pornind de la aceste afirmații, e greu, într-adevăr, să te îndoiești de faptul că, în ceea ce privește sacrul, cu unele din valorile sale, există un puternic fenomen de transfer din planul supranatural în cel temporal, din absolutul metafizic în lumea cetăților și a Patriei. Referitor la tema Unității, se vede din nou cum politicul se deschide spre mitic, sau, dacă vreți, cum miticul invadează politicul. Evident, această observație nu ne poate împiedica
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
confruntând explicațiile etnologilor ca și ale antropologilor ori istoricilor ca James, Scheler, Otto, Gilson, mrturisirile sfinților și înțelepților, pentru a desprinde, mai ales cu ajutorul recomandrilor Sfântului Jean de la Croix, sensul de renunțare la tot ce e pmântesc și natural pentru supranaturalul absolut. Remarcabil, ca analiz filosofic, este interpretarea pcatului ca o cdere în relativ (analiz semnificativ a îndoielii, a plcerii senzuale, a orgoliului și minciunii, din punctul de vedere religios și, mai ales, creștin. Totuși, ca și în cazul analizei și
Elemente de antropologie filosofica in opera lui Mihai Ralea by Rodica Havirneanu, Ioana Olga Adamescu () [Corola-publishinghouse/Science/1282_a_2114]
-
naștere" ș.a. Existența și utilizarea acestor expresii în momente și încercări importante din viața noastră (evenimente, examene, eșecuri) arată că fondul ideatic al culturii române cuprinde numeroase credințe precreștine, magice și populare, bazate pe noroc, destin, șansă, numerologie, astrologie, spirite supranaturale și vrăjitorie. În limba română merită interpretată și reprezentarea lingvistică a distracției. Atunci când ne referim la o petrecere, ea poate fi exprimată într-un registru conceptual foarte larg și generos. Pentru a desemna o petrecere, limba română are un arsenal
Societatea românească azi by Constantin Crăiţoiu [Corola-publishinghouse/Science/1063_a_2571]