3,451 matches
-
era ordonat, cheivernisit, rigoare de care avea absolută nevoie. Se uita chiar la TV. TV e, de fapt, special proiectat pentru orbi. Mă rog, în comparație cu el, io n-am avut niciodată simț de observație. V-am povestit scena cu foarfeca. Taică-miu asta zicea tot timpul: „Nimic nu vezi!“. Mă trimitea după ceva, un obiect, o pompă de bicicletă, o foarfecă de tăiat pomii, și eu nu reușeam să văd acel obiect. Nu neapărat din cauză că eram stresat de consecințele negăsirii acelui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
noaptea să culeagă coacăze? Nu știu, bre, ce făcea, dar la ora aia io mă întorceam acasă și am văzut-o prin curte, ce faci, tanti Fifi? Ce să fac, culeg coacăze, aia fac! Ce lume e asta în care taică-miu, într-o noapte, trecea pe lângă biserică și, zbang, pocnește ceva lângă capul lui. Popa și cu dascălul se trotilaseră cu vin de împărtășanie și acum se distrau, aruncau cu sticle goale la țintă. E drept că mai și inventez
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
se exilase după ce terminase facultatea. Vorbește de parcă în fraza lui se aude o muzică monotonă și cochetă. Sunete care par să pătrundă prin catifea. Poate și pentru că a fost înscris un timp la un liceu de muzică. L-a văzut taică-su cu o cutie de pantofi în mână și i s-a părut lui că parcă manevra o vioară. Nu-i plăcea deloc ceea ce face. În schimb, în liceu s-a apucat să scrie. Scria nopți întregi, fără a simți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
mi se destăinuie, să-mi încredințeze așa o chestie importantă. Și azi așa, mâine așa, până când baba mi-a spus despre ce era vorba. În timpul războiului, tatăl ei furase de la nemți un balot de sârmă ghimpată și-l depozitase la taică-miu în fundul curții. Între timp, războiul trecuse, se întâmplaseră multe, se schimbaseră președinți și regimuri politice, dar baba tot nu-și recuperase balotul. Furat sau nu, se chema că-i aparține. Și acum, îl voia imediat înapoi. Tu, mi-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
pe noi, cei de azi, și acele documente trebuie aranjate în așa fel încât să nu avem probleme cu Fiscul sau cu alți cetățeni care din când în când te mai întreabă de sănătate. - De ce n-ai scris, mă, de taică-tu că bea, crezi că de la noi de aicea nu se aude cum urlă la maică-ta, mă? Șoferu era s-o omoare pe nevastă-sa după ce i-ai bălăcărit! Io nu știu ce-ai avut în capul ăla când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
spun ceva, dar mi-a tăiat-o nervos: - Hai, ieși afară, te-n cur pe mă-ta! Ai nenorocit niște oameni, bă! Să nu te mai prind că calci pe aici, pe la magazin! Ce am reținut e că el cu taică-miu nu avea nimic de împărțit. E director de școală încă și, până o ieși la pensie, Doamne ferește, poate va mai avea și Farmacistu vreun nepot mai puțin receptiv, care trebuie ajutat, că nu e băiat rău, dar, mai timid
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
va mai avea și Farmacistu vreun nepot mai puțin receptiv, care trebuie ajutat, că nu e băiat rău, dar, mai timid, nu se descurcă, trebuie să lucreze ceva mai mult, să-și dea interesul... Nu avea nimic de împărțit cu taică-miu, dar se luase de unchi-miu. V-am spus că odată am omorât un om scriindu-l. Am acționat textual. Scrisesem, în urmă cu vreun an, un fel de reportaj din amintirile unui copil numit generic G.P. care vorbea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
venit și Studentu de la București. Fusesem colegi opt ani de zile în generală, plus colegi la liceu, dar în clase separate. A zis că se spală, că mănâncă, apoi vine să stăm de vorbă despre ceea ce l-a deranjat pe taică-su’. Dacă vrea să mă dea în judecată, chiar îl rog, ar fi o publicitate nesperată pentru cartea mea. Facem banii jumi-juma, i-am zis supralicitând aberația momentului. - Bă, tu ai greșit că ai dat nume! Nnu știam ce să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Nnu știam ce să-i replic. Au fost oameni care s-au recunoscut, dar, oricum, se știau toate chestiile alea dinainte. Și nu erau chestii de budoar, n-am intrat în dormitor. - Da, bă, dar tu ai scris! Știi că taică-miu a vrut să vină într-o seară să te bată. Acu’ vreo 3 săptămâni? Abia l-am oprit. Adică aceste mituri fondatoare rămâneau inofensive atât timp cât nu erau fixate pe hârtie, pentru că nu te poți dezice de „ce ți-e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
sentiment s-a născut în inima lui, un sentiment care la început era ceva firav, ca o boare și repede a crescut în el, a prins rădăcini și l-a subjugat - frica. Frica a început cu o întrebare: dacă prinde taică-său de veste că lipsește pistolul, că el a umblat la ascunzătoarea din pivniță și a luat pistolul; taică-său nu are habar că el știe de existența armei îngropate de bunicu-său în pivniță... Dacă îl prinde? Pe urmă și-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
repede a crescut în el, a prins rădăcini și l-a subjugat - frica. Frica a început cu o întrebare: dacă prinde taică-său de veste că lipsește pistolul, că el a umblat la ascunzătoarea din pivniță și a luat pistolul; taică-său nu are habar că el știe de existența armei îngropate de bunicu-său în pivniță... Dacă îl prinde? Pe urmă și-a făcut curaj singur: n-are cum să descopere taică-său absența armei, de unde și până unde să-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
umblat la ascunzătoarea din pivniță și a luat pistolul; taică-său nu are habar că el știe de existența armei îngropate de bunicu-său în pivniță... Dacă îl prinde? Pe urmă și-a făcut curaj singur: n-are cum să descopere taică-său absența armei, de unde și până unde să-i treacă prin cap s-o caute... Ajuns cu raționamentul în acest punct, Gabi Papadopol a respirat ușurat. Așa e, n-are de ce să se teamă. Dar dacă îl prinde miliția? Păi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
îl îmbolnăvea, îl înnebunea pur și simplu. Într-adevăr, dorea să se implice el personal în cercetarea banditului. Avea în față dosarul său și al familiei sale: era vorba de băiatul profesorului de matematică. Voise să-l aducă și pe taică-său încoace, să intre și ăla în malaxor: ăla deja era la dracu-n praznic, o-ncasa acolo. Așa că tovarășul Cameniță trebuia să se mulțumească doar cu băiatul lui - lasă, o să vadă ăsta pe dracu înzecit, și pentru taică-său
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
pe taică-său încoace, să intre și ăla în malaxor: ăla deja era la dracu-n praznic, o-ncasa acolo. Așa că tovarășul Cameniță trebuia să se mulțumească doar cu băiatul lui - lasă, o să vadă ăsta pe dracu înzecit, și pentru taică-său. Era informat că Vlad e student, scriitor în devenire și se aștepta la o confruntare de zile mari. Așa cum sunt alții dependenți de fumat, de băutură, de pescuit sau de călătorii, tovarășul Cameniță avea nevoie în continuare, ca de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
boier s-a măritat, Plânge Leana și Tincuța, Plâng mereu după măicuța, Țiganul s-a întristat, după țigancă a plecat, Ani de zile-a căutat Și-a găsit-o-n Calafat, Trecând pe lângă o poartă, Copilașii-au chiuit, Uite-o taică pe măicuța, Uite-o colo pe terasă, stă cu boieru la masă, Țiganca de i-a văzut, tot părul din cap și-a smuls, N-a mai vrut nici avuție, Nici un fel de bogăție, Că s-a întors cu ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
să fiu elev În clasele primare), Înainte să se fi declanșat alarma antiaeriană. Crengi din bătrânul stejar scos din rădăcină au aterizat sub impactul exploziei tocmai pe terasa noastră de la etajul șase. În timp ce ferestrele Întregului imobil s-au făcut țăndări, taică-meu a avut fulgerător instinctul bun de a mă lua În brațe și, cu mama de mână, ne-a condus În adăpostul antiaerian din subsol. Anica, dădaca mea, cea care m-a Îngrijit cu dragoste și devotament până la plecarea mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
vecinătatea celei a lui Teodor Manea. Ei au intrat astfel, vrând nevrând, într-o concurență care i-a spulberat iute. În mai puțin de un an au fost declarați faliți. Era, la urma urmei, performanța inversă, paradoxală, a unui grec, taică-meu, și a unui evreu, domnul Axelrad, coborâtori fiecare din popoarele cele mai renumite pentru priceperea la comerț. Dacă ar fi acționat separat, poate c-ar fi reușit; acționând însă împreună, au mers la un rapid dezastru. În urma acestui fiasco
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
se mai văzuse vreodată. Am fost și eu de față la ce s-a întâmplat acolo, fugit de acasă (cine m-ar fi putut opri?) împreună cu prietenul meu de aceeași vârstă Wili (maică sa fiind nemțoaică, îl botezaseră Wilhelm, dar taică său era un Ionescu, astfel că prietenul meu cel mai vechi poartă curiosul și puțin obișnuitul nume Wilhelm Ionescu), deci am fost și eu de față acolo, împreună cu Wili, și am avut ce vedea. Mulțimea tălăzuia de la o magazie la
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
pe ultimul plan. Ce noutăți la noi? Ce mai e pe la noi acasă? Din păcate, la noi sunt numai „vechituri“. Ion fuge dis-de-dimineață la nu știu ce muncă grea și are o mutră din cele mai acre, așa că te duce gândul că taică-său, farmacistul, era pe punctul de a pregăti o mixtură foarte corosivă și amară atunci când, fără să știe cum, l-a adus pe lume pe Ion... 14 august 1954 Dragul meu Petrușenca! Ce mult îmi lipsești la căderea nopții! Aș
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
dar eu nu cred că cine e aici e un norocos. Dimpotrivă! Am întâlnit un bărbat, un român, într-un tren aproape de Roma. Avea aceeași privire pierdută în interior; spunea că n-a fost de șase ani în țară, că taică-su trage să moară, dar că nu se duce. Nu mai poate trece granița! Nu se poate întâlni cu trecutul și cu emoțiile. Nu toți suferă așa! Anumiți oameni tratează lucrurile mai ușor, indiferent unde se află. Dar majoritatea își
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
barca lui Charon, și tot ca taxator al pasagerilor cu sufletele Încărcate de păcate; și am călătorit, iavaș iavaș, În tramcarul cu doi cai al lui Toma Blân du, de la Sfântul Gheorghe la Capul Podului Mogoșoaiei și de acolo, cu taică-meu, la Hipodrom, prin șosele cu praful de o palmă și În care țigănușii se dădeau roată În mâini, după golo ganii zvârliți. și i-am apucat pe ultimii sacagii, cu lumânărica de ceară aprinsă și lipită de doaga butoiului
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
medieval, toată valea Vâl sanului, Într-un clan vechi de haiduci, cum fu Gașpăr, sânge Înrudit cu al nostru, Împușcat de poterași În nucul bătrân pe care mi l-au arătat feciorii lui, care, copii fiind și văzându-l pe taica lor, haiducul, jos, la picioarele nucului, cu limba-i țăcă nindu-i afară din gură ca la șerpi, au rămas toți copiii lui cu acest tic, ca un stigmat al familiei. I-am cunoscut În copilăria mea pe bătrânii feciori ai
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
cât de cât, cu poticneli și succese variabile, de acea realizare personală care, din pricinile arătate, a Întârziat până dincolo de maturitatea noastră. UNUL DINTRE NOI, PE ATUNCI CONȚOPIST TRECUT ÎN statele de lefuri ale gardienilor Închisorii Văcărești (unde ticălosul de taică-său Își ispășea lungile osânde), se minuna și se indigna, pe drept cuvânt, de temeritatea cu care tânărul Liviu Rebreanu (Închis și el la Văcărești pentru un furt de paltoane, cum pre tindeau autoritățile maghiare, sau ca martir al cauzei
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
de Tudor Arghezi) era fiul cel mai mare al doctorului Ionescu Buzău (deși pe Urmuz Îl chema Dumitrescu-Buzău, iar pe ceilalți frați și surori buni ai lui Ionescu-Buzău, ca pe doctor) și Începuse să facă medicina, ca să-i urmeze lui taică-său, om cu stare, profesor de higienă la Seminarul central și autor al unui manual de medicină elementară, compact și cu o ortografie sui-generis, În care auto rul respingea, cu invective neobișnuite la o asemenea carte, teoria microbiană a lui
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
de copil iubitoare de munți, de păduri și de buruieni, În mijlocul cărora a găsit alimentul curiozității sale, care i-a excitat tot timpul, și până acum facultățile necesare cercetării și disciplinei științifice. Încolo, nici un efort penibil pentru Învățătură (ca și taică-său), nici o teamă de note proaste și nici ambiții după premii și recom pense (ca și la taică-său). I-a stricat cumva?... Ți-a stricat cum va?... are tot dreptul să mă Întrebe, zâmbind pe sub mustață, „temperamentalul“, cinicul și
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]