1,695 matches
-
Hei, îmi pare rău pentru... —E în regulă! Și mie îmi pare rău. Prima noastră ceartă, se gândea ea visătoare, în timp ce el o poftea în mașină. Prima noastră ciondăneală ca la carte. Acum chiar că suntem un cuplu. 47tc "47" Teancul de haine aruncate pe patul lui Clodagh lua amploare. Rochia neagră și strâmtă? Prea sexy. Pantalonii palazzo și tunica? Prea strălucitoare. Rochia transparentă? Prea transparentă. Dar pantalonii albi? Dar el i-a văzut deja. Pantalonii militărești cu pantofii sport? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
a dărâmat când am ieșit din lift. —A plecat la sindicat. — Nu. Merge acolo doar vinerea. Dumnezeule, înseamnă că l-ai speriat de-a binelea. Jack a început să râdă sănătos, în timp ce Ashling îl privea înmărmurită. Apoi a pus jos teancul de documente și a trecut la acțiune. —Bun, haide! Haide să ce? Haide la baie să te spălăm pe cap. Și-a întors fața împietrită către el. — Ești ocupat, acuză ea. El era mereu ocupat. Nu durează mult să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
ies de aici? A durat ceva până Ashling a reușit să răspundă. —Pe una de zece. 52tc "52" Când Jack a ajuns la hotelul Herbert Park, petrecerea era în toi. Locul era ticsit, copii din Colleen stăteau pe mese în teancuri mari și lucioase, iar fetele puseseră în funcțiune o întreagă bandă rulantă umană care să-i întrețină pe invitați. În prima linie stătea evident Lisa, care, strălucitoare și fermecătoare, probabil că nu arătase niciodată mai frumoasă. Apoi urma Ashling, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
lui slăbănoagă, fața lui palidă și osoasă era plină de mizerie, iar degetele - de noroi. — Miros urât, recunoscu el, rușinat. Îmi pare rău. Ceva explodă în sufletul ei. O durere, o furie. —Prosoape. Dinții ei erau încleștați în timp ce punea un teanc moale de prosoape în brațele lui. —Șampon, periuță de dinți de rezervă. Aici este mașina de spălat, detergent. Aici aragazul, ibricul, ceai, cafea. Dacă găsești ceva comestibil în frigider, ești bine-venit să mănânci. Apoi a bătut palma cu el. —Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
a bătut palma cu el. —Trebuie să ajung la muncă, Boo, ne vedem mai târziu. Nu voi uita niciodată asta. A închis ușa, în timp ce el stătea în hol, cu genunchii blugilor lăsați în stilul pantalonilor lui Charlie Chaplin, și cu teancul de prosoape în brațe, moale și alb ca o bezea. Când Ashling a ajuns la serviciu, Jack Devine îi spuse: — Te așteaptă cineva. A arătat către un bărbat care stătea la biroul ei, beat mangă. În secunda în care Ashling
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
peste șoc, apoi să dea de Marcus și să vadă ce poate salva. Dar nu mai reușise să se dea jos din pat. Acum îi plăcea să stea aici și se gândise să rămână. Privirea ei fixă cădea peste un teanc de ghemotoace de șervețele. Toate nefolosite. Oare de ce nu plângea? Cantitatea imensă de durere pe care o simțea îi dădea dreptul să se lase pradă convulsiilor. Dar ochii ei rămâneau uscați. Nici o urmă - nici vocea, nici gâtul uscat, nici umflăturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
la fel de complicat și de delicat ca separarea unor gemeni siamezi. Jucându-se cu documente bancare, s-au întors cinci ani în timp și au încercat să facă o listă cu plățile pe care le făcuse fiecare pentru apartament. Cele două teancuri au devenit rapid foarte clar separate. De câteva ori, lucrurile au devenit tensionate și urâte, așa cum se întâmplă mai mereu când vine vorba de bani. Lisa insista cu convingere că ea plătise toate taxele pentru avocați, dar Oliver era sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
sperii, replică Ashling, prea obosită pentru a privi lucrurile de pe biroul ei. Când a ridicat capul pentru o clipă, a văzut-o pe Trix mimând către domnișoara Morley un Nu vrea ceai! Jack a dat buzna în birou, cu un teanc de documente sub braț, dar, când a văzut-o pe Ashling la birou, a încetinit ritmul și s-a luminat la față. —Cum mai ești? întrebă el gentil. —Păi, m-am dat jos din pat, spuse ea. Dar figura ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
Blanchard l-a ciufulit pe Dos Santos. — Frumușelule împuțit, ești un om mort. Să mergem, Blanchard! Hai să găsim un loc unde să stăm până se liniștesc apele. • • • La câteva străzi mai încolo am dat peste o casă cu un teanc de ziare pe verandă și am intrat. Pe bufetul din bucătărie am găsit două jumătăți de whisky Cutty Sark, iar Blanchard i-a desfăcut lui Dos Santos cătușele de la mâini și i le-a prins pe glezne, ca să aibă mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
și domnul comandant Green. Domnul în haine civile este Ellis Loew, adjunctul procurorului districtual. Am înclinat capul în semn de salut, iar Thad Green îmi indică un fotoliu liber, întors către adunare. M-am făcut comod. Stensland îmi înmână un teanc de ziare. — Citește treaba asta. Este editorialul lui Braven Dyer pentru numărul de sâmbătă din Times. Prima pagină era datată 14 octombrie 1946, iar chiar sub dată era un titlu tipărit cu majuscule: „Foc și Gheață - printre cei mai buni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
spre cameră. Am bătut la ușă și am așteptat vreo cinci secunde, după care am încercat clanța. Ușa se deschise. Era o cămăruță înghesuită, fără nici o mobilă în afară de un pat nefăcut. Am verificat dulapul: era gol. Pe noptieră zăcea un teanc de ziare de ieri, deschise la prostia aia de articol despre „crima vârcolacului“, și dintr-odată mi-am dat seama că Linda Martin se ascunde de poliție. M-am lăsat în patru labe pe podea și am vârât mâna pe sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
valvârtej pe ușă, coborară treptele și azvârle un vraf de hârtii pe gazon, după care face cale-ntoarsă ca o vijelie, cu Lee pe urmele ei, urlând și dând din mâini. M-am apropiat și m-am lăsat pe vine lângă teancul de hârțoage împrăștiate. Hârtiile erau copii după rapoartele Departamentului de Poliție din Los Angeles. Răsfoindu-le, am văzut rapoarte de teren, indicii de dovezi, stenograma interogatoriilor, lista ponturilor telefonice și raportul complet al autopsiei - toate având scris în antet „E.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
în posesia lor însemna suspendarea lui garantată. Kay se întoarse cu brațele pline și țipă: — După toate câte s-au întâmplat și se mai pot întâmpla încă, cum poți să faci una ca asta? E dezgustător. E-o nebunie! Aruncă teancul peste celelalte hârtii. Privirea îmi căzu pe niște poze de pe 39th, colț cu Norton. Lee o apucă de brațe și o țintui locului. Kay se zbătea. — La naiba, doar știi ce-nseamnă asta pentru mine! Știi! O să închiriez o cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
când ea a coborât de pe trotuar. Mi-a aruncat o privire cu coada ochiului. — Vă plimbați prin mahala, domnișoară Sprague? Madeleine Sprague se opri. Am micșorat distanța dintre noi. Ea scotoci în poșetă și scoase cheile de la mașină și un teanc de bancnote. — Deci tati mă spionează din nou. Iar se crede într-una din micile lui cruciade calviniste și ți-a spus că n-ai de ce să fii discret, aruncă ea, după care trecu la o abilă imitație de accent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
atunci la biroul LASD din West Valley. Deja storci bani din La Verne, așa că te-ai gândit că ai putea să-ncerci să șantajezi și clienții. Am luat banii, am numărat peste o sută de dolari, apoi i-am înapoiat teancul. — Hai să ne gândim la LAPD, Divizia Omucideri. Hai să ne gândim la Elizabeth Short și Linda Martin. Tupeul de fată de bani gata al lui Madeleine Sprague se topi ca prin minune. Chipul i se încreți de îngrijorare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
ȘI ALTE COTIDIENE DIN L.A. IATĂ BUNURILE DALIEI URMEAZĂ O SCRISOARE Un băiat de la laborator își puse o pereche de mănuși de cauciuc, deschise plicul și scoase afară conținutul - un carnețel negru, un card de asigurări sociale plastifiat și un teanc subțire de fotografii. Mi-am mijit ochii, am citit numele de pe card - Elizabeth Ann Short - și mi-am dat seama că dosarul Dalia tocmai primise un nou impuls. Un tip de lângă mine povestea cu lux de amănunte cum apăruse plicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
în uniformă, iar un un tip de la birouri mi-a spus că ar fi menționat „refuzul meu de a face uz de suficientă forță în fața infractorilor recalcitranți“. Pe Kay a distrat-o teribil, dar mie-mi apărea dinaintea ochilor un teanc de rapoarte negative, care creștea tot mai mult, de nici toate intervențiile lui Russ Millard nu m-ar mai fi putut ajuta să mă întorc în Birou. Am revenit, așadar, în punctul în care mă aflam înainte de meci și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
m-am apucat să răscolesc anticariatele, în căutare de suplimente duminicale și reviste cu știri. Am găsit instantanee sepia în Colliers și portrete de grup în niște numere mai vechi din Boston Globe. Le-am ținut ascunse în garaj și teancul continuă să crească până într-o după-amiază, când a dispărut. În seara aia am auzit-o pe Kay umflându-se de plâns în casă, dar când m-am dus să stau de vorbă cu ea, am găsit ușa de la dormitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Kay se ducea la școală devreme. Eu mă prefăceam că dorm până pleca. Rămânând singur în căsuța ca-n povești, mângâiam lucrurile soției mele - puloverele de cașmir pe care i le cumpărase Lee, lucrările pe care trebuia să le corecteze, teancul de cărți pe care urma să le citească. Mă tot uitam după un jurnal, dar n-am găsit nimic de genul ăsta. Când eram în laborator, mi-o imaginam pe Kay cotrobăindu-mi prin lucruri. Am cochetat cu ideea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
erau doldora de bani - din conturile mele bancare, lichidate în întregime. Locotenentul Getchell înghițise gogoașa cu fostul coleg de liceu grav bolnav, care locuia la Boston, și mi-a semnat cererea de permisie pentru o săptămână. Pe genunchi aveam un teanc de notițe de la poliția din Boston, care investigase trecutul Daliei - le copiasem cu grijă din dosarul de la El Nido. Îmi stabilisem deja itinerarul de interogatorii cu ajutorul unui ghid al străzilor din Boston, pe care-l cumpărasem de la aeroportul din L.A.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
cu diplomație: — Deoarece n-o cunoșteau ca tine. Tommy zâmbi și se trânti cu zgomot într-un fotoliu jerpelit. — Apartamentul chiar e într-un hal fără de hal? Canapeaua era plină cu discuri de patefon. Am dat la o parte un teanc și m-am așezat. — I-ar prinde bine o mătură și-un mop. Uneori mă las cuprins de lene. Investigația în cazul lui Beth e din nou pe rol? E un caz prioritar? — Nu, sunt aici pe cont propriu. De unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
gât. — N-am dat decât de o pistă moartă, dar o să ți-o dezvălui, dacă ții morțiș. Am învârtit revolverul pe deget. — Ard de nerăbdare, căcatule. Așa că spune-mi! Meeks deschise un seif încastrat în biroul lui și scoase un teanc de hârtii. Le studie, apoi se roti cu scaunul și vorbi cu fața la perete: — Am primit un pont despre Burt Lindscott, un producător de la Universal. L-am obținut de la un tip care-l ura pe Scotty Bennett, amicul lui Lindscott. Scotty
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
un mic reflector prins de un trepied și fixat în așa fel încât lumina să cadă în centrul saltelei. M-am întrebat de unde era alimentat, apoi am remarcat la baza trepiedului o legătură pentru baterii. Într-un colț zăcea un teanc de cărți stropite cu sânge. Majoritatea erau romane SF, dar printre ele săreau Anatomia lui Gray și Omul care râde al lui Victor Hugo. — Bucky? M-am întors: — Încearcă să dai de Russ. Spune-i ce-am găsit. Eu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
lângă mașină, m-am îndreptat spre ea. Aranja în portbagaj un braț de cărți și lucrări, cu spatele la mine. Am interpelat-o: — Cât ți-a permis Lee să păstrezi din suta de mii de parai? Kay încremeni cu mâna pe un teanc de picturi făcute de copii. — Ți-a povestit Lee despre legătura dintre mine și Madeleine Sprague? De-aia ai urât-o pe Betty Short în tot timpul ăsta? Kay își trecu degetele peste picturile micuților, după care se întoarse și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
În „departamente“: Biroul de Știri, Reportaje, Editorial, Paginare... Pereții aveau aceeași culoare liliachie ca și cei de la recepție și erau la fel de goi. Nu existau nici un fel de pereți despărțitori, iar mesele de lucru ale jurnaliștilor se revărsau unele peste altele. Teancuri de hârtie, bilețele galbene și măzgălite se scurgeau de pe un birou pe următorul, ca Într-o avalanșă filmată cu Încetinitorul. Monitoarele computerelor licăreau sub lumina becurilor din tavan, iar posesorii lor, cocoșați deasupra tastaturilor, concepeau știrile de a doua zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]