14,383 matches
-
satisfacția părinților adoptatori și a mamelor biologice în raport cu acest proces. De asemenea s-a înregistrat o adaptare mai bună post-adopție, a tuturor membrilor triadei, pe măsură ce legătura dintre cele două familii a fost mai intensă. Semnalând rezultatele pozitive ale acestor studii tindem să înclinăm spre a fi pentru adopția deschisă. Trebuie să precizăm însă că, studiile în domeniu sunt limitate, preponderent de tip calitativ, transversale, realizate în mare măsură pe eșantioane mici, neprobabiliste. O altă limită semnificativă identificată de Gross 189 este
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
familiile canadiene care au adoptat copii cu vârstă de peste 6 luni din România, apelează în medie la 2 servicii, în timp ce, familiile biologice apelează în medie la 0,48 servicii. De menționat este faptul că, numărul serviciilor utilizate de familiile adoptive tinde să crească în timp (ex. media în a treia fază a studiului pentru familiile adoptive a ajuns la 2,4). Interesant de constatat este că, media numărului de servicii utilizate de familiile care au adoptat copii din România cu vârstă
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
și care determină solicitări, provocări și conflicte unice. Acestea sunt întărite de atitudinile celorlalți care, deși par a accepta adopția, o consideră a fi o alternativă inferioară nașterii unui copil și, totodată, o alternativă riscantă. Kirk231 sugerează că, părinții adoptatori tind să-și internalizeze aceste atitudini, să se simtă alienați și să vorbească despre sine ca aparținând unui grup minoritar. Pentru a face față handicapului de rol și sentimentelor de alienare, adoptă unul dintre cele două mecanismele de coping: de conștientizare
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
între comportamentul de recunoaștere a diferențelor și bunăstarea psihologică a familiei adoptive. De altfel mecanismele de respingere a diferențelor sunt asociate cu o slabă empatie a părinților adoptatori față de nevoile copilului adoptat și cu o comunicare deficitară în familie care tinde să întărească convingerea copilului că "a fi altfel" înseamnă "a fi deviant". Lipsa comunicării nu permite explorarea deschisă și onestă a semnificației și rezultatelor adopției, inhibând astfel dezvoltarea unei relații de încredere și acceptare între copilul adoptat și părintele adoptiv
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
de diferite cicluri ale vieții. Aceștia au arătat că, modelul de coping bazat pe rejectarea diferențelor, este comun în rândul părinților care au copii foarte mici, dar descrește în intensitate, odată cu creșterea copiilor. Astfel, părinții cu copii preșcolari și școlari, tind să adopte un stil de coping bazat pe acceptarea diferențelor sau o combinație a celor două forme de coping 235. Indiferent de rezultatele studiilor care au testat sau vor testa teoria lui David Kirk, importanța acesteia nu poate fi negată
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
copilului, capacitatea de autocontrol și stăpânire de sine, încrederea interpersonală, valorile și, în mod deosebit, de dezvoltarea cognitivă. Experiența clinică sugerează că, acei copii, cu stimă de sine scăzută, un sentiment al eficienței scăzut și un simț al controlului slab tind să evalueze negativ experiența adopției și să utilizeze strategiile de coping mai puțin eficiente în procesul de adaptare. De aici se structurează două categorii de copii: cei care se autoînvinuiesc pentru că au fost abandonați determinându-i să manifeste adeseori un
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
De aici se structurează două categorii de copii: cei care se autoînvinuiesc pentru că au fost abandonați determinându-i să manifeste adeseori un comportament depresiv, de retragere în sine și lipsa dorinței de comunicare. În mod contrar, cealaltă categorie de copii tinde să învinovățească pe alții pentru propriul status, fie pe părinții biologici, fie pe părinții adoptatori. În acest caz, dificultățile de adaptare se manifestă sub formă externalizată prin: furie, agresivitate, comportament de opoziție, minciună, furt etc.250. Alături de variabilele anterior menționate
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
fi puse pe seama multiplelor forme de protecție. 2. O altă explicație posibilă ar fi tocmai discontinuitatea dintre formele de protecție și inconsecvența în climatul educațional și afectogen. În afară de acestea, faptul că, un copil a beneficiat de măsuri multiple de protecție tinde să-l predispună la întârzieri cognitive și ale limbajului. De semnalat însă că, această predispoziție este mai scăzută decât în cazul copiilor care au beneficiat numai de măsura plasamentului în centre, în acest caz, stimularea cognitivă și comunicarea cu asistenții
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
cu prilejul Anului Nou La începutul fiecărui An Nou, oamenii din toate țările și de toate condițiile sociale își fac urări peste urări, fiecare însă, potrivit culturii sale, dorințelor sale ce nu i s-au îndeplinit ori năzuințelor spre care tind. Lăsând la o parte "urările" altor popoare, voi vorbi aici numai de una din ale poporului nostru. Românul își urează de ziua aceasta cât și la sărbătorirea momentelor vesele din viața sa, numai "noroc" și "sănătate", ceia ce s-ar
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
al său pentru a se produce de acum înainte în lume: în uzine, baraje, centrale, pretutindeni unde funcționează fără oprire și în toate părțile pistoane, turbine, ruaje, mașinării de tot felul, pe scurt, giganticul dispozitiv instrumental al marii industrii, care tinde să se resoarbă în descărcările electromagnetice ale computerelor de a cincea generație și ale altor hipermașinării ale "tehno-științei". În aceasta se vădește de fapt evenimentul crucial al Modernității în calitate de trecere de la domnia umanului la cea a inumanului: acțiunea a devenit
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
și a roboticii mai apoi. Legea scăderii tendențiale a ratei profitului în perioada capitalistă nu este decât expresia pe planul economic a fenomenului crucial care afectează producția modernă: invadarea acesteia de către tehnică și expulzarea vieții. Chiar și atunci când, totuși, producția tinde să se identifice cu dispozitivele tehnice și, astfel, cu tehnica însăși, menținerea în interiorul său a unui rol tot mai scăzut al muncii vii nu înseamnă nimic altceva decât următorul lucru: ca și în cazul științei pure, transformarea lumii presupune un
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ea și pentru ea, de vreme ce legile degajate în teorii vor fi legile înseși ale funcționării dispozitivului, ale "acțiunii" sale. Nu mai este necesară nici măcar intervenția minimală a vieții, de pildă sub forma unei pârghii de comandă ce trebuie deplasată, aceasta tinzând să dispară în măsura în care dispozitivul este proiectat în așa fel încât să fie capabil să se autoregleze și să se autocontroleze el însuși, devenind propriu-zis un sistem, reflexie fidelă a sistemului teoretic al cărui "realizare" este. Însă acest mod de abordare
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
unde aceasta nu este niciodată luată în considerare, nici în calitate de cauză, nici în calitate de scop, nici măcar ca mijloc. Care este starea de lucruri din care purcede orice producție în universul tehnicii, când această producție, care a scos în afara sa praxisul și tinde să o facă în mod constant, se găsește readusă la un proces obiectiv? Este starea anterioară a dispozitivului instrumental însuși, adică ansamblul tehnicilor care există la un moment dat. Pornind de la acestea este posibil a construi unele noi, a căror
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
vorba în toate cazurile de moduri de realizare a vieții, moduri a căror înfăptuire este dorită de către viață în măsura în care aceasta este în ultimă instanță sporire de sine. Și totuși, chiar și atunci când îmbracă toate caracterele culturii și, mai mult chiar, tinde în calitate de cultură științifică să joace un rol predominant în universul modernității, știința nu încetează totuși să prezinte un caracter singular, care o diferențiază de celelalte manifestări ale spiritului și care face ca, într-un anumit fel, să trebuiască ales între
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
unui campus universitar decât la invitația expresă a unui decan sau a unui președinte care vorbește în numele instituției universitare ca atare. Dintr-o asemenea marginalitate rezultă că conceptul de Universitate închide în sine o contradicție, dacă este adevărat că ceea ce tinde să promoveze el, și anume o universalitate limitată și excepțională, se înfățișează ca un monstru logic. Însă această contradicție ne face să ne gândim imediat la o întrebare: de ce trebuie instituite legi și reglementări diferite de acelea care guvernează în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
de "epoci", adică de o istorie a formelor tipice ale acestei activități productive rezultă în final din faptul că în fiecare monadă viața nu este doar conservare, ci si sporire. În acest fel, "plusul" ca "plus de sine" spre care tinde orice activitate, pentru că el se realizează deja pe planul vieții numite materiale, adică producătoare de bunuri materiale, o determină pe aceasta asemenea unui "progres", a unei transformări cel puțin virtuale cu titlu de auto-transformare făcând din ea, cu alte cuvinte
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
corporale (hrană, sexualitate, îmbrăcăminte, locuință, sănătate), în vreme ce rolul necesităților și bunurilor intelectuale, estetice și spirituale scade progresiv. Și aceasta deoarece 2) în lumea generată de revoluția galileană dezvoltarea vieții și a culturii cedează locul unei dezvoltări tehnice autonome și care tinde să controleze procesul de producție în ansamblul său, ordonându-l și organizându-l după bunul său plac. În așa fel încât 3) individul este confruntat cu o transcendență din ce în ce mai opacă și ininteligibilă. Pe de-o parte, ansamblul medierilor prin care
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
la eforturile comune și solidaritatea în înfruntarea unor primejdii, participarea la bucurii și necazuri comune. Relațiile dintre indivizi sunt directe, aceștia simt că aparțin aceleiași comunități, asemenea unei părți într-un organism, într-un întreg. Fundamentală este cooperarea, nimeni nu tinde să ia locul altuia. Într-o societate deschisă, legăturile sunt mediate, impersonale. Ca atare, indivizii nu se cunosc direct, trăiesc într-un mediu cumva abstract. Pozitiv este faptul că ei intră liber în relații unii cu alții, inclusiv în relații
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
membrii săi întrețin relații directe, informale. Dintr-o perspectivă juridică, familia monoparentală apare ca un grup de persoane între care s-au stabilit drepturi și obligații, reglementate prin norme legale 27. Față de accepțiunea juridică a familiei nucleare, clasice, familia monoparentală tinde să constituie o abatere, în sensul producerii efectelor juridice nu în urma încheierii unor contracte, cum ar fi în cazul căsătoriei legale, ci preponderent ca urmare a unor relații de descendență sau adopție 28. În comparație cu familia tradițională, care îndeplinea mai multe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
din punct de vedere al legitimării simbolice, să fie apropiate imaculatei Maria (alăturarea nu este forțată, pornind de la ideea că o mamă perfectă e o mamă virgină), deși li se refuză sexualitatea ca sursă suplimentară de pângărire și chiar ele tind spre abstinență, ca soluție de purificare capabilă să le facă mai apte pentru rolul de mamă. Fetele mame se află într-un conflict simbolic, undeva la mijlocul distanței între cele două posibilități fundamentale ale naturii feminine 15: arhetipul afrodic, având ca
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
într-un raport de inversă proporționalitate față de standardul de viață al familiei. Astfel, se asociază sărăcia, șomajul, marginalizarea, cu un număr mare de copii care au oportunități scăzute de dezvoltare. Suportul social acordat mai ales familiilor sărace care au copii tinde să producă efecte nedorite, în sensul încurajării unei natalități ridicate, mai ales în aceste segmente ale populației. Planificarea familială face posibilă conștientizarea responsabilității asumate ca părinte, creează premise pozitive dezvoltării copilului dorit. Suportul financiar pentru familiile cu copii se referă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
de zile înainte, 60 de zile după naștere, concediu de lehuzie), perioada creșterii copilului până la vârsta de 2 ani (sau 3 ani, dacă este bolnav). Toate aceste reglementări vizează în primul rând funcționalitatea mecanismului de factură biologică specific femeilor, dar tinde să amplifice, să prelungească implicarea mamelor în îngrijirea copiilor și, astfel, sub intenția generoasă a protecției maternității, se instituie un tip subtil de presiune socială care le determină pe femei să dezvolte anumite comportamente sociale și nu altele. Femeile cuprinse
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
o etică a drepturilor (centrată pe principii cu o aplicabilitate universală, bazată pe dreptate și corectitudine), iar femeile spre o etică a grijii (bazată pe recunoașterea importanței contextelor particulare și asumarea relațiilor)20. De aici, se poate considera că bărbații tind să-și impună autoritatea prin apelul la legi și norme, făcându-se cumva exponenții acestora, iar femeile ar realiza mai mult o condiționare de factură afectivă, purtând de grijă și fiind sensibile la menținerea unor relații armonioase. Etica drepturilor se
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
asupra copilului apare în urma divorțului. Copilul este încredințat unuia dintre părinți; acesta rămâne reprezentantul său legal. Părintele îndepărtat nu mai exercită o autoritate legală, neputând, de pildă, să hotărască în numele copilului ce formă de educație să urmeze acesta. Părintele singur tinde să-și mărească autoritatea asupra copilului pe care îl are în îngrijire; în primul rând, pentru că a cumulat toate rolurile parentale: De multe ori, mamele divorțate sunt mai severe, pentru că în mod tradițional autoritatea o are tatăl. Atunci când acesta lipsește
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
aduce venit familiei. Într-o astfel de situație, părintele unic decide singur (de la hotărâri privind instituționalizarea copilului până la cele legate de tipul de școală pe care să-l urmeze etc.). Atunci când femeile au fost socializate într-un astfel de model, tind să-l reproducă în propria familie. Starea de monoparentitate este adesea receptată ca situație de criză, presupunând măsuri speciale și, ca atare, este înregistrată o retragere pe codurile cele mai tari. În cazul de față, femeile tind să restabilească ordinea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]