2,089 matches
-
o exprimare nefericită și neașteptată a unui potențial de suferință pe care naratorul, Sandu, nu încetează să-l anime. Ca și în romanul O moarte care nu dovedește nimic, tortura provine din îndoială, din epuizarea psihică pe drumul presupunerilor. O tiranie a "posibilităților închipuite" pare a lega finalul (misterios) al Irinei de romanul următor, al Ioanei. Desfăcut din îmbrățișarea castă a Ioanei, bărbatul se pregătește pentru ritualul său insomniac. "Vechile scene" ale vieții celor doi, imaginile unui trecut apăsător, descoperite cu
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
etc. Această dorință de a intra în conștiința celuilalt, pe care viața cotidiană ne-o refuză, ne-o îndeplinește literatura. Am acces la alteritate, iar acest acces îmi permite să revin asupra mea în condiții mai bune".(3) În fond, tirania posibilităților, cauza primă a disperării îndrăgostitului gelos (ce caută, interpretează, nu doar din lipsa certitudinilor, ci și din suspiciune, de teama mistificării), revine la necesitatea "organică" de a trece această limită. Sandu o intuiește, uneori: "de altminteri nu interpretez în
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
intră în sfera tragicomicului. Prevăzător, căpitanul își notează numerele într-un carnet, mulțumindu-se în cazul unui câștig, cu 10% din sumă, dar le notează greșit. Lefter Popescu ar fi vrut să câștige, în primul rând, pentru a scăpa de tirania "turbatului" (șeful său). Un final sentimentalist prezintă cuplul de altădată, într-o viziune romantică: doamna Popescu maică "bătrână, oacheșă, înaltă (...) și cu privirea extatică", aplecându-se mereu să culeagă cioburi, la mănăstirea Țigănești; domnul Popescu un "moșneag micuț (...) intrat la
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
un final suspendat pentru un cititor mai pretențios. Caracterizarea lui Lefter Popescu Personajul principal este Lefter Popescu, un om obișnuit, cu o viață liniștită, care vrea să câștige la loterie pentru a trăi mai comod și pentru a scăpa de tirania șefului. Numele Popescu îl plasează în anonimat, iar Lefter sugerează destinul său de om fără noroc la bani: "ți-ai găsit! eu și noroc!". Folosind caracterizarea indirectă, naratorul face un portret complex al protagonistului, referindu-se la mediul în care
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
boierilor, "îi izbea cu buzduganul de moarte". Având o fire închisă, ducea o viață izolată, era necruțător, suspicios, ursuz, neînduplecat, impasibil la suferințele oamenilor, stăpânea arta disimulării în relație cu boierii pe care-i pedepsea, deoarece voiau să iasă de sub tiranie. Era iute la mânie, neiertător, îi înfricoșa pe boierii care asistau la judecată, prin actele de cruzime, părea nesătul de putere și de stăpânire, avea o plăcere nestăvilită de a chinui oamenii, aproape sadică. Judecându-l pe spătarul Milescu îi
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
prin care se instituie și guvernează realitatea: ziarul - știi, obiceiul meu, pui mâna întâi și-ntâi pe „Aurora Democratică“, să văz cum mai merge țara. O deschiz... și ce citesc? Uite, țiu minte ca acuma: „11/23 Făurar ... a căzut tirania! Vivat Republica!“. (Actul I) La aceste vorbe consoarta îi răspunde cum nu se poate mai firesc: Auzi colo!, creând o primă punte spre un altundeva care ar putea fi o altă realitate. Iar Leonida continuă: Răposata dumneei - nevastă-mea a
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
unor focuri de pistol trase în noaptea de lăsata secului este expresia comică a unui fenomen social caracteristic pentru epocă. Pentru Conul Leonida, care se consideră democrat, lovitura de stat care l-a dat jos pe Cuza a marcat căderea tiraniei. Totodată, iminența revoluției îl umple de groază, deși este un republican notoriu. E evidentă și în această comedie aceeași tendință a lui Caragiale de a satiriza deformarea ideilor democratice în gura unor micburghezi pasionați de „politică“. Toată mișcarea piesei este
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
plă, nemulțumirile vecinilor cresc cu fiecare cuvânt spus, cu fiecare in ju rie adusă autorității masculine, cu fiecare spectacol oferit de către femeie. Ea contribuie prin acest tip de atitudine la crearea unei tensiuni permanente în interiorul micii comunități. Dacă există o tiranie masculină, documentele ne dezvăluie și o tiranie feminină. Ceea ce-i supără cel mai tare pe soți este ci că lea la. „Iute la fire și spornică la limbă“, soția vorbește și comentează orice, nu este îngăduitoare, nu se mulțumește cu
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
spus, cu fiecare in ju rie adusă autorității masculine, cu fiecare spectacol oferit de către femeie. Ea contribuie prin acest tip de atitudine la crearea unei tensiuni permanente în interiorul micii comunități. Dacă există o tiranie masculină, documentele ne dezvăluie și o tiranie feminină. Ceea ce-i supără cel mai tare pe soți este ci că lea la. „Iute la fire și spornică la limbă“, soția vorbește și comentează orice, nu este îngăduitoare, nu se mulțumește cu nimic, răs pun de atunci când ar trebui
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
puțini mai sperau în salvare, iar cei puțini așteptau să se întâmple o minune. Minunea s-a petrecut, se petrece încă sub ochii noștri și ea poartă numele martirilor de la Timișoara, cei dintâi care au avut curajul să strige în fața tiraniei: Vom muri și vom fi liberi!" Fără să știe, poate, ei repetau un strigăt pe care strămoșii lor n-au ezitat, în alte vremi, să-l arunce ca o sfidare în fața despotismului, a injustiției, a minciunii înrobitoare. O legătură tainică
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
pe care scriitorul Ion Druță ni-l propunea nu demult, ca unică șansă de redresare. A elimina de pe scenă un tiran, împreună cu garda lui de pretorieni abuzivi și sângeroși nu e destul. Sistemul însuși trebuie supus unei riguroase analize, fiindcă tirania de până ieri n-a fost opera unor extratereștri, ci o monstruoasă excrescență a sistemului. În numele celor care au murit înfruntând tirania și vizând o altă rânduială în societatea noastră, tinerii au nevoie acum de garanții instituționale contra voluntarismului, a
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
garda lui de pretorieni abuzivi și sângeroși nu e destul. Sistemul însuși trebuie supus unei riguroase analize, fiindcă tirania de până ieri n-a fost opera unor extratereștri, ci o monstruoasă excrescență a sistemului. În numele celor care au murit înfruntând tirania și vizând o altă rânduială în societatea noastră, tinerii au nevoie acum de garanții instituționale contra voluntarismului, a utopiei totalitare. Dialog poate fi, alături de alte forme de expresie civică, un instrument al reconstrucției viitoare. Ce să-i urez, în această
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
regim, însă curând după aceea s-a ajuns la estimări mult mai senine și mai adevărate. Atitudinea privitoare la fanariotism e cu deosebire semnificativă sub acest unghi. Bălcescu n-a văzut în el decât "o mare și monstruoasă clădire de tiranii". La distanță de câteva decenii, A.D. Xenopol avea să nuanțeze oarecum imaginea, pentru ca, în generația următoare, N. Iorga să ajungă a o reabilita în bună măsură. Interesat de continuități și permanențe mai mult decât de aparentele rupturi, marele istoric propunea
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
declară că va candida în alegeri, dezvăluindu-și astfel intenția de a rămâne la putere și după interimat. Ce se ascunde sub aceste declarații? Lumea se întreabă, neliniștită, cei care au plătit prețul cel mai mare în confruntarea cu forțele tiraniei, tinerii, se cred înșelați în așteptările lor. Întâia declarație importantă a Frontului adoptase pluralismul politic. Acum, după o lună, acest pluralism tinde să devină o simplă ficțiune propagandistică. Acoperind toate resorturile puterii, Frontul ține să-și adjudece un mandat susceptibil
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
cum ni se întâmplă nouă de la un timp. Adevăr imediat, în legătură cu evenimentele în curs, dar și adevăr istoric, relativ la un trecut mai aproape sau mai departe de noi. Prea puțini au reușit să respecte această normă a veracității înainte de răsturnarea tiraniei. Mă gândesc îndeosebi la sfera social-politică, cea mai expusă la contagiunea alterantă a discursului puterii și cea care a suferit distorsiuni mai grave în timpul dictaturii comuniste. Adevărul aproape că își pierduse oficial dreptul la existență. Întemeiată din capul locului pe
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
acum două secole, când fanariotismul adusese la disperare societatea românească, ideea resurecției revine în manifestările publice ca un laitmotiv. Este, firește, o resurecție a adevărului înainte de toate, căci adevărul e prima condiție a redresării. De aceea l-a și reprimat tirania cu atâta stăruință. Scos mai întâi din spațiul mass-mediei și din așezămintele formative, unde se instala cu precădere noul discurs al puterii, adevărul nu a mai găsit loc decât în intimitatea necontrolabilă a individului, restrânsă și aceasta uneori până la inexistență
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
pe un teren gol și că istoria acestei jumătăți de secol, adânc marcată de totalitarism, conține totuși destule pagini reconfortante, subscrise mai întâi de vechile partide politice, apoi de acei membri ai societății care n-au voit să mai îndure tirania comunistă. Mulți dintre ei și-au pierdut viața în închisori și lagăre de muncă. Morminte fără cruci (pentru a relua titlul cărții lui Cicerone Ionițoiu) au fost diseminate în tot spațiul românesc și ele sunt destul de numeroase pentru a indica
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
anume dinamică a puterilor, menită să asigure echilibrul social, reclamă prezența acestui factor. Ideea de bază pe care se sprijină societatea modernă e desigur aceea care, stipulând separația puterilor în stat, previne posibilitatea de a se ajunge la absolutism, dictatură, tiranie. Definirea precisă a competențelor și controlul mutual fac ca puterea legiuitoare, cea judecătorească și cea executivă să se armonizeze reciproc, asigurând un exercițiu cât mai deplin al drepturilor fiecărui cetățean. Problema e, în orice sistem democratic, ca nimeni să nu
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
experimentat în societățile apusene. "Presa liberă devine un arbitru", spunea Bolliac, atent și el la funcția acesteia de element armonizator. Prin ea se scurg tensiunile acumulate și se decantează ideile emise de corpul social. Presa contribuie la descurajarea abuzului, a tiraniei, împiedicând astfel soluțiile extreme, izbucnirile nestăpânite. Fără o presă liberă nu se poate închipui progres autentic. Libertatea în acest domeniu e un principiu democratic de la care nu se poate abdica fără pericolul căderii sub domnuia bunului plac, a despotismului ce
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
ianuarie vor ieși legi pentru viitorime. Entuziasmul produs la 1859 de găsirea unei formule ce promitea rezolvări în toate domeniile și o bună inserție în lume trimite gândul la ceea ce ni se întâmplă nouă acum, după eliberarea de o grozavă tiranie. Entuziasm popular, speranțe de îndreptare, căutări febrile în diverse domenii și mai ales în acela al reorganizării statului, totul invită la analogia cu epoca Unirii, al cărei dramatism același Kogălniceanu a știut să-l evoce cu precizie: În această epocă
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
putut remarca, la scurt timp, că istoricii au revenit la eveniment, că lunga durată a structurilor nu trebuie să o excludă pe cea scurtă, unde se plasează evenimentul. Orice formă ar lua procesualitatea istorică, ea tot istorie rămâne. A respinge tirania evenimențială nu înseamnă a refuza de plano orice eveniment. A ține cont de "metamorfozele"și "paradoxul" acesteia e o regulă de metodă asupra căreia s-a atras deja luarea aminte 8. Schimbările produse la nivelul formelor nu anulează istoria însăși
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
cum ar fi iluzia supereroului la Nietzsche pentru că ar constitui renunțarea la a mai trăi cu amarele scuze ale lucidității. Existența este superflua, este lipsită de boală neesențialului. Cu toate acestea, viața este tiranica și locul unde își exercită această tiranie este eu-ul, spune Cioran: "Universul începe și se termină cu fiecare individ în parte, fie el Shakespeare sau Neica Nimeni, pentru că fiecare individ își trăiește în absolut meritele sau nulitatea"29. Viața ca produs al hazardului este văzută de
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
cu forța, în numele a ceva mai bun pentru mine, insă mi-am dat imediat seama că lumea asta nu e decât un mare rahat. Cred că și d-ta ai pățit același lucru. Asta e, știu că am pierdut."30 Tirania vieții demonstrează a fi inevitabilă, dorința de a trăi, ca și capul zmeului, renaște mereu, mistuie, devorează și anihilează. Chiar dacă uram viața, ne agățam mizerabil de ea, spune Cioran, o blestemam, în timp ce dăm lumii copii, unul după altul. Cioran își
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
facă nefericiți, ca în schimb să ne dea mai multe iluzii într-o cădere mai mare. Conchide: Nu e plăcut să fii creștin"61 Unamuno afirmă: "Cel care gândește organic își supune ideile și se eliberează astfel de degradanta lor tiranie"62. Cioran, ca și Sábato, crede că, dimpotrivă, pentru un scriitor, nu este atat de importanță bogăția de idei, cât aprofundarea lor, că tocmai acea "tiranie" de care se ferea Unamuno este balsamul scriitorului. O idee aprofundata devine o obsesie
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Cel care gândește organic își supune ideile și se eliberează astfel de degradanta lor tiranie"62. Cioran, ca și Sábato, crede că, dimpotrivă, pentru un scriitor, nu este atat de importanță bogăția de idei, cât aprofundarea lor, că tocmai acea "tiranie" de care se ferea Unamuno este balsamul scriitorului. O idee aprofundata devine o obsesie fertila, care menține spiritul treaz. Meditația dominantă a lui Cioran se face pe marginea raportului om-Dumnezeu. Cioran atacă că pe un punct vulnerabil tocmai umilință predicata
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]