2,536 matches
-
și la traduceri și va punctă teme și motive comune cu cele din literatura antică. Cercetătorii au analizat pe larg influența lui Homer, Safo sau Simonide atât asupra Canturilor, cât și asupra volumelor sicilianului.475 Au identificat, de exemplu, o tonalitate profund leopardiană în traducerea fragmentelor din Simonide realizată de cel din urmă. Citind tălmăcirea lui Quasimodo, cititorul are impresia că se află în fața unor versuri scrise de Leopardi: O fiule / Ce grea pedeapsă-ndur! Inima ta nu stie; / Și dormi
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
poetul și traducătorul conviețuiesc, isi transmit moduri, cadențe, iar rezultatul este pe de o parte o tălmăcire presărată cu lexeme din idiolectul propriu, uneori inexistente în originalele în limba greacă, iar pe de alta, o poezie ce împrumuta imagini și tonalități de la poeții greci.480 Ermeticul îi atrage pe aceștia în efortul propriu de maturizare prin plăsmuirea limbajului, recreând versurile într-o limbă eliberată de crustele neoclasice și de banalitățile arcadice, într-un limbaj primitiv și esențial. Influență poeților străvechi asupra
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
data aceasta pe filiera ungarettiană deși el a negat aceasta este cel al naufragiului. În vreme ce la autorul romantic acesta marca finalul experienței cognitive prin liniștirea ființei într-o mare calmă, lângă țărm, la cel modern ancorarea eului, cu toate ca îmbracă aceleași tonalități liniștitoare, nu ajunge niciodată să fie definitivă și deplină. Mai mult, ea devine posibilă, chiar și pentru scurtă vreme, numai dacă este mediata de o altă imagine caracterizanta pentru universul sau liric, insula: insule naufragiază în imense acvarii. Căutând stabilitatea
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
leopardismului a scăzut numărul de calcuri directe din opera romanticului și s-a trecut de la imitatio la aemulatio. Nu lipsesc totuși imitatorii fideli precum Cardarelli, în versurile căruia se citesc cu claritate preluările lingvistice și suprapunerea servila a tematicii și tonalității: O gioventù, innocenza, illusioni, / tempo senza peccato, secol d'oro! / Poi che trascorsi siete / și costuma rimpiangervi / quale un perduto bene (...) Così rapidă / fugge la vită che ogni sorte è buona / per tanto breve giornata. / Solo di voi mi dolgo
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
un tempo la voce nuova, dopo Ungaretti e Montale. Salvatore Quasimodo è poeta originale e moderno: la voce nuova, Salvatore Pugliatti, Acque e terre, 'La Gazzetta di Messina', 22 iunie 1930. Deși admite că în opera prietenului sau existau unele tonalități ce aminteau de versurile altor moderni, nu consideră potrivite epitetele de dannunzian, pascolian sau ungarettian căci influență altor autori se ascundea în spatele vocii originale a poetului și se lasă cu greu descoperită: Non și può certo dire che în Offerta
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
-se, în imagini surprinzătoare, cu un sentiment, lipsit de ostentație, al neliniștii existențiale. Bunăoară, timpul „gonește la tot pasul pe străzi de-a lungul liniilor de rămas bun și lasă în urma sa prichindeii”. Rebelul dadaist revine la o elegie cu tonalități oarecum mai solemne: „Vezi tu în mine înșiruirea de stârvuri/ Și puntea durerilor închegate în șiruri de vremi,” epicul „înalt”, ca și elegia fiind deseori subminate de o imagistică violență, de repetiții, paralelisme sau de ziceri voit orale. Sunt utilizate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290319_a_291648]
-
de asemenea, traduceri din lirica germană. Volumul său Umbra timpului (1940) strânge poezii din perioada anterioară (1934-1939), texte în stil clasic redactate pe tema trecerii timpului (Panta rhei, Cântec de vremelnicie). Nici volumul Împlinire (1942) nu marchează o modificare în tonalitatea liricii sale, de altfel și el prezintă texte mai vechi, inspirația din marile mituri ale Greciei antice dominând și aici (Faunul, Centaurul, Narcis). În poezia lui Pillat nu se reflectă schimbările epocii sau poate detașarea aceasta clasică e modul prin
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
să-i descifreze mesajul). Resurecția baladescă în viziunea membrilor Cercului Literar de la Sibiu înseamnă o apropiere a acestora de parabolă. Textele lor capătă aspect alegoric. Este un univers fantasmatic cel pe care-l creează la limita dintre real și imaginar. Tonalitatea este incantatorie, balada fiind adesea pretextul pentru o călătorie în timp, în mitologie, în imaginar. Se creează, de fapt, o mitologie proprie și, prin intermediul personajelor-simbol care apar în poemele acestea, se încearcă o schimbare a lumii, o luare a ei
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Dormiți temnicerilor, dormiți,/ Lăsați-ne dracului un ceas"141. Horia Tănăsescu oferă o traducere din Vita nuova, Beatrice de Dante. Versuri pentru femeea mea, poezia lui Ovidiu Rîureanu, merită doar amintită. Poemul lui Geo Dumitrescu, Scleroză, dedicat Ninei Creucea, anunță tonalitățile care-i vor caracteriza poezia mai târziu. Descoperim aici aceeași violentare a limbajului cu care își va obișnui cititorii, ca și construcția simetrică, dar care introduce, la final, un element de noutate menit și el să răstoarne așteptările. Dacă raportăm
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
cât niște dușmani ai culturii populare. Inutili pentru societate, suplimentari chiar și concesivi pentru dânșii, ei practică un rit al izolării cel puțin banal". Împrumută aici ceva din tonul dur al celor care vor duce lupta de clasă și din tonalitatea oraculară. Articolul pare să fie generat și de absența unor titluri din vitrine și atunci accesul la bibliotecile private pare să rămână singura soluție pentru cel care dorește să se informeze. Nu știm în ce măsură diatriba aceasta împotriva colecționarilor și-a
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
din urmă sub îngrijirea lui Barbu Cioculescu. Între cele două se produce o mutație fundamentală, primul este unul al generației sale protestatare, celălalt e unul care nu mai pare a ieși atât de evident din tipare, se simte aici o tonalitate ușor elegiacă, ceea ce a făcut poate ca Tonegaru să fie receptat ca poet romantic. În realitate, e vorba de o trecere de la un lirism experimental la unul în care procedeele discursive nu mai au o simplă menire negatoare, în linia
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
la universul sentimental se estompează mai târziu. Poezia devine curgere, alunecare, imaginile se încheagă sub ochii cititorului, există aici o metamorfozare continuă în genul în care se înlănțuie imaginile fantasmatice sau cele ale visului (Alchimie). Atunci când poemul capătă ceva din tonalitatea incantatorie a versetelor din Cântarea Cântărilor, aura de mister în care figura invocată se învăluie, este potențată de recurgerea la un "tu" indefinit, așa cum se întâmplă în poemul amintit. Iubirea/iubita este recipientul magic în care sufletul se preschimbă. și
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
ani. Deși influența bacoviană se poate sesiza cu ușurință, există aici o pierdere într-un ținut al groazei permanente care depășește universul obsesiv al lui Bacovia. În cazul acestuia din urmă, versificația tradițională din primele volume, muzicalitatea voită conturau o tonalitate melancolică, un ritm care nu sugera doar monotonia unei astfel de existențe, ci o anumită voluptate a damnării. La Caraion, fiecare vers este scrâșnet de fiare, materie în descompunere, disonanțele, ruperea de ritm conturează o lume a torturii continue. Durerea
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
care îi marghează existența, e probabil însemnul creației. Imperfectul din incidentă sugerează și el aceeași detașare, privirea de la o distanță ironică a propriilor zbateri sufletești. Lirismul lui Tonegaru se constituie tocmai din aceste ruperi de ritm, din aceste schimbări de tonalitate. De aceea se multiplică și elementele care sugerează lipsa de consistență a imaginarului, a lumii descrise, prin termeni ca "legănându-se", "se aruncau năvoade (...) într-o zonă din străfunduri cu lumini", "miraj", interogații " Mă întrebam ce puteau fi decât Satane
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
fi vorba de așa ceva. E un "noi" care pune o pecete asupra generației de creatori și care le definește modalitatea de creație: "Ne adunasem himerici coborând din viața viitoare/ ca să murim drepți ca paiul grâului". Se păstrează și ceva din tonalitățile exersate de grupul de la Sibiu, o impresie de deplasare în spațiul legendei, al visului care anunță onirismul de mai târziu. Revolta e până la urmă împotriva încremenii lumii în tipare, totul e clișeu și orice atitudine, orice cuvânt, orice scriere nu
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
paharul acesta se metamorfozează într-un fel de Graal, viziunea artistului este cea care umple cupa aceasta dându-i viață. Piciorul paharului devine un pretext pentru lansarea unei invitații halucinante, magice la dans. Constant Tonegaru surprindea și el într-o tonalitate discursivă, folosindu-se uneori de un ton interogativ, imagini din existența comună: " - Câți morți mai sunt la ecuator?/ Pe vremea mea/ un blând guvernator era mutat/ disciplinar." (Scrisoare deschisă). O adevărată estetică a banalului regăsim și la Caius Dobrescu " Într-
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
20”, „Dilema” ș.a. Ca poetă, P. dezvăluie în versurile din primul volum, Corăbii (1970), un lirism al stărilor sufletești delicat conturate, rostite în formulări de o fermă concizie. Deși e vorba despre poezii de tinerețe, visarea și melancolia rămân aici tonalități adiacente, tutelar fiind aerul grav și meditativ. Elanul spre „nețărmurire” se vede contrapunctat de luciditatea unui eu poetic neliniștit, care percepe limitarea insinuată pretutindeni: „De-am fi putut fugi atunci/ Dar cum porneam ne-mpiedicam/ De uleioase frunze lungi/ Și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288816_a_290145]
-
Poemele lui C. închid o experiență dramatică și definesc un concept existențial arhetipal, cel al „satului-idee” - cum l-a caracterizat Lucian Blaga -, în circularitatea căruia nu sunt integrate decât acele motive lirice capabile să nuanțeze, prin reluarea unor aspecte fundamentale, tonalitățile elegiace ale „plângerii”. E de observat, de altfel, că orice încercare de a depăși această condiție prin abordarea unei motivații apăsat confesive va fi sortită eșecului, capacitatea sa de a transfigura trăirea nostalgică a rememorării fiind destul de redusă. În vechea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286608_a_287937]
-
am întors către noi pe alte căi./ Semnele trecerii se încrustau/ pe trunchiul arborilor-piatră de hotar” (No Man’s Land). Desigur, se află în Plângeri destule neîmpliniri expresive, o alcătuire zgrunțuroasă a metaforei, o oarecare discursivitate, alteori se regăsesc ecouri, tonalități din Radu Gyr (Tentație are ceva din pretextul baladelor acestuia), Dan Botta, Tudor Arghezi (cel din psalmi) sau Nichifor Crainic. Autenticitatea trăirii dă însă acestei poezii ce se crispează sub bătaia de aripă a neantului o vibrație aparte. SCRIERI: Plângeri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286608_a_287937]
-
traversate de erou sunt relatate în cea mai autentică manieră polițistă, I. dovedindu-se un bun cunoscător al tehnicii suspansului. Tonul degajat, atmosfera de bonomie și bună dispoziție, într-un cuvânt registrul „ușor”, sunt brusc abandonate, autorul introducând - neinspirat - o tonalitate gravă, ce distonează profund cu nota inițială. Dintr-o „joacă” de-a detectivul, protagonistul se vede transformat în martor al unei drame soldate cu o sinucidere, fapt ce dă o altă turnură întâmplărilor. Verva, dialogurile antrenante sunt înlocuite treptat printr-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287476_a_288805]
-
siluetele actorilor se conturează clar, în timp ce în celelalte două sectoare ale tabloului detaliile și culorile, deși se detașează de zonele întunecate, sunt dominate de uniformitate cromatică. O ambiguitate cromatică bleu-verde închis caracterizează spațiul în care este plasată Luna în timp ce o tonalitate galben roșiatică se răspândește în spațiul pictural în care se află păstorii și unde aceeași tonalitate asociază oamenii, animalele și focul. Corrain consideră că tabloul lui Elsheimer prefigurează, prin detaliile lui, un parcurs celest. Pe de o parte, grupul de
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
se detașează de zonele întunecate, sunt dominate de uniformitate cromatică. O ambiguitate cromatică bleu-verde închis caracterizează spațiul în care este plasată Luna în timp ce o tonalitate galben roșiatică se răspândește în spațiul pictural în care se află păstorii și unde aceeași tonalitate asociază oamenii, animalele și focul. Corrain consideră că tabloul lui Elsheimer prefigurează, prin detaliile lui, un parcurs celest. Pe de o parte, grupul de fugari se detașează, din perspectivă plastică, de scena prezentată. Pe de altă parte, grupul parcurge etapa
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
Beyaert notează și instabilitatea plajelor cromatice din tabloul intitulat La famille du peintre. Rochia neagră a Margueritei se află în relație de coexistență, fără efect de tranziție, cu cartea figurată în chip de pătrat mic și galben. Întâlnirea celor două tonalități cromatice extreme nu produce, în ciuda raportului înglobant/înglobat, efectul masei de culoare neagră pătrunsă de o inserție luminoasă. Răvășită de aceste valori contrare, intriganta rochie neagră manifestă, în acest context, o mișcare în aceeași măsură retensivă și protensivă rămânând, în
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
rezultă chiar din titlul răspunsului - „Convenționalismul” a dărâmat teatrul. La vremea începuturilor se aflau și tinerii poeți Pavel Nedelcu și Em. Ungheru. Activ aproape număr de număr, în perioada mai 1924 - mai 1928, este prolificul poet ortodoxist Constantin Goran, alternând tonalitatea imnică sau baladescă cu ritmurile poemului în proză. Alți poeți atașați grupării - ori atrași temporar de perspectiva afirmării - sunt Const. Z. Buzdugan, Ioan I. Ciorănescu, Miron Grindea (mai ales ca traducător). Sunt prezenți sporadic Victor Eftimiu, I. Gr. Periețeanu, C.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288583_a_289912]
-
n-a ajuns la stână nici acum. Încremenit sub gluga lui așteaptă / un semn divin cu magii austeri /, iar pe la spartul plaiului, pe toamnă, / pornește după steaua lui din cer”. Tonul jubilant și encomiastic, atitudinile euforice sunt contrapunctate intermitent de tonalități elegiace, cu vagi tente simboliste, pe alocuri date de terminologia neologistică: „Trec ființe morgane și tremură-n zare / schelete de berze muiate în clor, / mileniul a stat, nici un om nu mai moare”. Cuprinzând câteva zeci de poeme de dragoste, versurile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290281_a_291610]