1,431 matches
-
Germanicus se uita pe jos, ca pe colina Actium, fiindcă bucățile acelea de marmură erau rămășițe ale unor inscripții și statui. Ieși la iveală o mică sculptură în piatră de Siene: era zeul Thot, simbolul cunoașterii. Poate că îi ținuse tovărășie stăpânului palatului în ultimele zile. — Să nu atingi nimic, îi spuse Germanicus fiului său. Trecură de statuia micului zeu, străbătură locul îngust care înconjura palatul și care fusese odinioară o grădină. Se îmbarcară din nou. Marea era foarte limpede. Văzură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
periferia Centrului”. Un studiu de caz privind canonizarea critică a avangardei românești Post-scriptum Bibliografie Capitolul I. De la estetism la preavangardism Astfel mă întorceam, în nenumărate seri de vară, la sfîrșitul veacului trecut, spre casa părintească de la marginea orașului. Reveneam, în tovărășia familiei, pe străzi cu zgomotele potolite și trotuarele pustii (...) Așteptam... așteptam... și nu știam ce. Așteptam probabil ca vremea să ne apese mai puțin și totuși să ne zdruncine mai mult. Ne omora monotonia acelui sfîrșit de veac de liniște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
împușcatului, la cei din Caracal le-a venit ideea ca să construiască un metrou și în orașul lor. Bineînțeles, că pe timpul acela orice mișcă în țara asta, în materie de construcții, trebuia să aibă aprobarea și binecuvântarea celui mai tovarăș, dintre tovarășii olteni, ai tuturor timpurilor, așa că o delegație din Caracal, s-a prezentat la București pentru a-și expune proiectul. Metroul din Caracal a fost aprobat, numai că mai trebuia rezolvată o singură piedică, de natură tehnică, ce să facă pe parcursul
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
vinovați, de-a fost nevoie să fie condamnați la închisoare?... Sincer să fiu, nu înțeleg!... Ceaușescu vru să protesteze, dar Dej îi făcu semn să nu-l întrerupă pe oaspetele din Vest. Noi, în Italia, avem relații foarte bune cu tovarășii din mișcarea socialistă și nici o clipă cred ca nu s-ar pune problema, dacă am veni la guvernare, să-i excludem din viața politică sau să-i trimitem la închisoare. Doamne ferește!... Socialiștii reprezintă, ca și noi, mișcarea muncitorească, cum a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Mai târziu, după lăsarea întunericului, mai fură convocați și alți slujitori devotați și de taină ai partidului, în timp ce Fane măturătorul, ajutat de doi paznici comunali, nu mai prididise să care cu tăgârța, cu sarsanaua și cu papornița bucate alese pentru "tovarășii delegați". Despre ce discutară și ce puseră la cale acolo cu toții, de cu seară până noaptea târziu, într-o manieră care aducea cu întâlnirile conspirative ale celulelor comuniste de pe vremuri, pentru muritorii de rând rămase un mister. Ceva transpiră totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
de posturi cauzate de permanenta sa stare de ambiguitate. Iormorogul este poate cea mai nesociabilă dintre creaturile rezervației. Nu se simte niciodată singur, cele două fețe ale sale sunt într-o permanentă dispută. Spre deosebire de alte creaturi ale rezervației, nu caută tovărășia nimănui și nu are niciodată nimic de povestit, căci e lipsit de amintiri. Totuși, într-o zi, Iormorogul a avut un vis ce i-a provocat o atât de mare neliniște, încât a doua zi l-a povestit pe rând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
legăturilor ei prea apropiate cu oamenii, motiv pentru care constituie un real pericol pentru specie. În aceeași măsură în care oamenii văd și ei în ea o amenințare. Fapt ce le determină să rămână circumspecte și să nu-i caute tovărășia. În consecință, dialogul cu ele este cât mai frust, incidental și neinteresant pentru niciuna din părți. De altfel, cele mai triste și umilitoare experiențe le-a trăit când era la circ sau la grădina zoologică, unde spășenia și bufoneria confraților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
cuvântului necomplicat nu am putut-o pătrunde. Mă consider o ființă îndeajuns de complicată, ca să nu menționez cât de delicată era situația în sine. Sau poate că relația ei de iubire era atât de dureroasă și deficitară, încât întocmai o tovărășie grotescă ca a mea avea aerul să o relaxeze și să compenseze neîmplinirea ei. La un moment dat, m-a invitat la confesiune. Mi-a mărturisit că realizează cât de singur sunt și că pesemne mi-aș dori să discut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
pot spăla mai des, dacă asta te ajută să-ți faci drum încoace. Ah, nu! A fost doar o singură dată. Nu sunt instrucțiuni să mai revin. Asta vrea să însemne că ai găsit ce căutai? Prin urmare, îmi refuzi tovărășia! Nu știu cum ar trebui să procedez. Presupun că o să ne mai întâlnim o dată, cu condiția să mă recunoști. Acum însă trebuie să plec. Sunt în întârziere. Va trebui să întorci capul pentru o clipă, apoi am să dispar. Îți datorez ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
colind în fiecare seară toate locurile din Ouro Prieto în speranța că-l voi întâlni. Serile și nopțile este liber să se plimbe singur, ziua somnambulizează și noaptea bate cârciumile din Ouro Prieto de unul singur, căci nu caută niciodată tovărășia nimănui. Mai stă de vorbă circumstanțial cu localnicii ce-l abordează din curiozitate, dar fără prea multă convingere, fiind cunoscut că virtuțile lui din starea de veghe nu ar fi diferite de cele ale unui om normal. Îmi place efervescența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de-a se mișca de pe un picior pe altul, asemănător păsărilor Flamingo. Nimic din privirea și gesturile lui Santiago nu trădau către lume sentimentele sale. Pentru restul lumii, Santiago trecea drept un taciturn și un însingurat, era cineva a cărui tovărășie nu era căutată. Marea era singura care cunoștea frământările lui. Seara, după ce bilețelul se odihnea deja șifonat în pumnul ei, se calma subit, încrețitura apelor se destindea într-o linie dreaptă. Pelicanii pluteau liniștiți și se uitau mirați la pești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
care el continuă să le ignore. Pesemne el se știe unicul supraviețuitor al speciei sale și ar vrea să rămână și ultimul. Pe parcursul celor cinzeci de ani, pe care "Lonely George" i-a petrecut printre oameni, i s-a oferit tovărășia celor mai stranii dintre țestoase, dar el a ales celibatul pe viață; specia lui se va stinge la capătul celor o sută de ani pe care va urma să-i mai trăiască. "Lonely George" ne adresează mereu o privire melancolică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
dreptul la titlul de maestru, Întrucât nu desfășurase niciodată vreo activitate În Învățământ. Dar, În sinea lui, se simțea măgulit: era drept ca profunzimea științei să fie recunoscută. — Eu sunt cel care Îți mulțumește pentru invitație, messer Teofilo. Și pentru tovărășia voastră, căreia sper că nu Îi voi displăcea. — Ce tot spui, maestre! Va fi o cinste pentru noi toți să pătrundem În intimitatea domniei tale, Începând cu cel ce se află imediat la dreapta. Spițerul arătă spre un bărbat Înalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Florenței, o reacție tipică pentru oamenii simpli, Își zise el. Se așeză la loc zăpăcit, sperând că nimeni nu băgase de seamă. Teofilo fu cel care curmă tăcerea. — Domnia ta vei Înțelege acum de ce obișnuim să ne referim la mica noastră tovărășie cu numele de adepți ai celui de al Treilea Cer, zise el ținându-și privirea ațintită asupra femeii care se Îndepărta spre fundul sălii, cufundată Încă Într-o tăcere ireală, pentru a se face mai apoi nevăzută Îndărătul unei perdele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Însemnat de bolile pe care le vădește. Străjerii o știu prea bine și se mulțumesc să adune În fiecare zi câte un pumn de bănuți ca să ne lase În pace. Crede-mă, messer Alighieri, noi, tâlharii, suntem Într-o bună tovărășie În cetatea florinului. Dante lăsă să Îi scape un semn involuntar de Încuviințare. Într-adevăr, Între oamenii atârnați În spânzurători și gloata care aplauda nu exista o mare deosebire. Poate că mișelul acela i-ar fi putut fi de folos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
soarele, lui Yvars marea nu-i mai făgăduia nimic. Apăsa pe o singură pedală și, cu fiecare învârtitură a roților, i se părea că a mai îmbătrânit puțin. Își simțea sufletul tot mai greu când se gândea la atelier, la tovarășii de muncă, la patron, cu care în curând va trebui să dea ochii. Fernande se neliniștise: - Ce-o să-i spuneți? - Nimic. Yvars încălecase pe bicicletă, dând din cap. Strângea din dinți; pe fața lui mică, negricioasă și zbârcită, cu trăsături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
fost bună, ar fi pictat peisaje. Din păcate, iarna bătea la ușă și, până în primăvară, nu se mai putea face mare lucru. Încercă, totuși, dar trebui să renunțe curând; frigul îl pătrundea până la oase. Își petrecu mai multe zile în tovărășia tablourilor, fie așezat în fața lor, fie privind din când în când pe fereastră. Își luă obiceiul să plece de acasă în fiecare dimineață. Ieșea cu gândul să facă schița vreunui copac, a unei case strâmbe, a unui chip întâlnit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
unde nu-l cunoștea nimeni. Acolo putea să vorbească, să surâdă, să fie la fel de binevoitor ca înainte, căci toată lumea îl lăsa în pace. Își făcu și câțiva prieteni, care nu cereau prea mult de la el. Îi plăcea mai cu seamă tovărășia unui băiat ce-l servea într-un bufet de gară, unde mergea adesea. Acesta îl întrebase o dată "ce făcea în viața de toate zilele". - Sunt pictor, răspunsese Jonas. - Pictor sau zugrav? - Nu, pictor. - Atunci e greu, spusese celălalt. Și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
a satului. Discursurile sale despre colectivizare semănau prin smerenie cu predicile preotului Petridean despre Viața de Apoi. Țăranii Îl ascultau ca pe un povestitor dăruit, dar sărac cu duhul. Nici măcar nu chicoteau când le vorbea la Căminul cultural despre binefacerile tovărășiilor și ale gospodăriilor agricole. Unii Îl și numeau „tovarășul părinte”, iar preotul Petridean Îl invita de fiecare dată la masă și, după două, trei pahare de țuică, i se adresa cu „frate Coriolane”, spre mirarea golită de sfânta mânie proletară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
mai înțelegea om cu robot și râsul fusese scos definitiv din circuit. Singura cartelă ce încă rezistase și pe care o aveau majoritatea roboților era cartela cu amintiri; robotul o putea întrebuința în momentele de respiro, la o șuetă cu tovarășii sau în delegații, cum făcea și Felix S 23 acum. Noi am fost patru la părinți, spuse el visător, după ce puse păhărelul cu antigel pe masă. Eu am fost al doilea în serie, deși ai mei m-au vrut prototip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
ducând pe după umeri volumul de aer dislocat de corpul tov. inspector Pătrașcu. Dânsul e tov. Petrică, responsabilul localului familial, îl arătă el pe un om mic, rotofei, numai zâmbet. Tov. Petrică, ia fugi matale înainte și trage-un protocol pentru tovarășii, să nu creadă c-au nimerit la satelit străin. Tov. Petrică se-nclină și fugi iute spre locul de muncă. Porniră cu toții spre localul familial. — Dom’le, credeam că nu ne mai găsiți. Trecusem pe conserve - zise tov. Roșca. Visam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
fac! Se îndreptă spre țarc. Iahuben, mergând alături de el, îi mai spuse: - Știi, vin cu tine. Puarem mi-a trimis poruncă să te însoțesc. Auta zâmbi bucuros dar în țarc intrară în tăcere. Văzîndu-l pe omul negru între ei, în tovărășia soldatului înarmat, proaspeții robi îl priviră cu ură și cu teamă. Se feriră din calea lui, ori de câte ori s-a apropiat de ei să le vorbească. Neamul daza știa ce înseamnă să fii rob. Aveau și ei câțiva robi. Unii dintre
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
îndrăznețul sclav cine e stăpân în tabără, puse un sutaș să-l biciuiască și Tefnaht nu mișcă un deget ca să-l scape. Biciuit fu și Mai-Baka și lăsat patru zile fără hrană. Astfel, Auta trebui să se mulțumească numai cu tovărășia lui Iahuben. Când era singur, căuta să stea cât mai des de vorbă cu oamenii rome și cu robii lor care nu erau atât de păziți, dornic necontenit de a ști mai mult, de a afla ce încă nu bănuise
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
apropia de gurile râului Hapi, Mener fu slăvit ca rege, nu al Atlantidei care se scufundase în mare, ci al țării Ta Kemet, care nu era încă a lui. Și Mener fu dus cu luntrea spre corabia regală să țină tovărășie regelui mort. Țărmul verde din Ta Kemet strălucea în soarele dimineții. CAPITOLUL XXVI Atlantida nu se scufundase toată, cum credeau cei plecați. Și nici deodată. Corăbiile scăpate de urgie ajunseseră în Marea dintre Pământuri când încă zguduirile subpământene tot mai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
era de cei dintâi fiori ai dragostei pământene, ce se poate petrece într-o călătorie prin văzduh. CAPITOLUL XXX În clipa când luntrea săltă și țâșni în aer, cei doi străini împreună cu Nefert și cu Auta își priviră cu grijă tovarășii de călătorie. Ntombi își dădu seama cea dintâi că se ridică în aer și când văzu pământul depărtîndu-se dedesubt și vârfurile copacilor sub podeaua străvezie a luntrei, țipă îngrozită, cerând zeilor să aibă milă de ea. Capul acum i se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]