14,689 matches
-
sărut; într-o îmbrățișare se întâlnesc gând cu gând... ” - notează P.H.L., dând o turnură lirică participării directe la „povestea” personajelor sale. 11 iunie 2006 Poposesc, din nou, la fel de curios, în paginile lăsate (când? cui?) de P.H.Lippa. Oare cât din trăirile Profesorului aparțin autorului însuși? Greu de spus. Și nici nu are importanță. După instalarea comuniștilor la putere, sub ocupația sovieto-rusească, devenise, ca mulți alți români veniți din Basarabia, tot mai însingurat, făcând față cu greu nevoilor de subzistență. Retras din
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
tren accelerat...) a început să i se insinueze în suflet (oare bănuiește ceva?), să îl captiveze tot mai mult cu vorba ei calmă, cu felul cum îl privește drept în ochi, deschis, oferindu-i cu generozitate și încredere gândurile și trăirile ei imediate. Domnul R. se surprinde admirându-i mâinile frumoase, părul negru contrastând cu fața smeadă, și își dă seama că, într-adevăr, Teodora a început să-l intereseze „nepermis de mult”, cum conchide, pe un ton de reproș, P.H.
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
avea Profesorul, cu experiența și doxa lui! Ar trebui să se întrebe dacă nu cumva Teodora urmărește tocmai «complicațiaă, ca modalitate de a ieși din monotonia existenței cotidiene, intuind șansa unei reechilibrări sufletești la alt mod, cu altă intensitate a trăirii... Un bărbat, dacă are bunul simț de a admite alternativa, trebuie și să verifice care este cea adevărată. Prin urmare, stimate domn Profesor, renunță la postura înțeleptului, a «protectoruluiă! Fii onest! Nu o dezamăgi pe Teodora cu vorbe mari! Te-
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
cvasi-necunoscut, al cărui nume îl reținusem, ca student, dintr-o anecdotă picantă, colportată odinioară de boema ieșeană (demult mutată la cimitirul Eternitatea!). Iată-l deci pe scriitorul nostru încercând, în acest caiet manuscris, să confere un sens real (și realist!) trăirilor „în vecinătatea lui Eros” (P.H.L.) ale unui sexagenar (sau, oricum, apropiat de această vârstă). Un subiect (literar?) pe care nu cred că l-aș fi „prizat” cu același interes când aveam vreo 25-30 de ani. Cât de greu învață omul
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
că avea răbdare să o asculte, dar era vădit interesat de tot ce spunea ea. Mai târziu a aflat și de ce: experiența de viață și aceea intelectuală îl aduseseră la convingerea că fiecare om are „adevărul” lui, un capital de trăire unică și irepetabilă, ce se adaugă și dă un plus de consistență conținutului de umanitate al lumii întregi. După ce a înțeles acest lucru, Teodora părea să fi căpătat o mai mare siguranță de sine, o anume dezinvoltură în gesturi, ceea ce
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
cea mai adevărată. Profesorul acceptă spusele Teodorei: deși are „calitatea de autor”, bărbatul nu știe ce înseamnă minunea apariției unei noi vieți în propriul trup, simțită de femeie ca o adevărată re naștere. Femeia este privilegiată sub raportul cunoașterii, al trăirii acestei fericiri izvorâte din posedarea, fizic și spiritual, a unei certitudini fundamentale. Chiar dacă este urmată de dureri, neliniști, așteptări temătoare, emoții zilnice provocate de ființa fragilă ce palpită la sânul său, sub privirea sa... Ce altă minune există, după Creația
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
venea și să rîdă și să plîngă, să strige ori să cînte... nu mai știa nici el singur ce-ar vrea să facă... Dar în clipa aceea se simți bărbat în toată puterea cuvîntului și asta însemna cea mai formidabilă trăire din toată viața lui de pînă atunci. Îl uimea totul din jur, dar mai cu seamă îl uimea propria sa ființă devenită alta. Începu să se uite cu mare atenție la el... la brațe, la picioare... își umflă pieptul... Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
fi simțit măgulit și Sadoveanu. Cîteva din aceste considerații fură îndreptate spre Gheorghiță, care căpătă o aură mult mai însemnată decît în opera creatorului său. Cînd termină de povestit, toată făptura Bărzăunului radia de o bucurie aparte, un fel de trăire interioară, dar pe un plan superior, cum Ilinca nu mai întîlnise la altcineva. Și nu numai că-i lăudă Bărzăunului talentul de povestitor, dar nu știu ce-i veni că-l întrebă dacă nu cumva scrie și el. Romane nu, răspunse Bărzăunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
noi, oamenii avem creierul format din 100 miliarde de celule nervoase. Omul pierde o celulă a creierului pe secundă, în mod natural. Aurora: Cu toate aceste pierderi, am putea trăi 300 de ani, dar îl consumăm printr-o viață, o trăire intensă și abuzivă, de cele mai multe ori. Profesorul: La întălnirile cu elevii studenți, aici la Observator, le spunem acest lucru, dar și multe date: cănd un om este treaz creierul lui generează 25 de wați, suficient să țină aprins un bec
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
sublim, ce apar deosebit de pregnant în tablourile lui El Greco și Van Gogh, în Chant sacré din Cvartetul 132 beethovenian, în lirica lui Hölderlin, în Iluminările lui Rimbaud... Această "ruptură inefabilă" această "sfâșiere luminoasă" (Valéry), are loc în momentul când tensiunea trăirii poetice atinge punctul critic al purificării și ec-stazei, astfel încât, prin descărcările energetice ale transei poetice, eul uman hibrid se transformă în eter pur. "În cea mai înaltă formă a existenței tale tu pierzi conștiința că exiști", scrie Eminescu. Devii o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Absolut sau Deschisul hölderlinian? Evaziunile marilor poeți, ale marilor creatori ai artelor sunt vii, și nu abstracte, împărtășite, pătimite, și nu teoretice. Pe de o parte, pentru că sunt revelații ale unor vizionari, ale căror momente de iluminare sunt energizate de trăirea profundă, cu spiritul și inima, a actului de instituirea a unei neorealități ideale; pe de altă parte, transa acestor trăiri devine inițiatică, produce atât la creator cât și la contemplator, acel fior (Schauder) eliberator goethean, acel "fulger sacru" hölderlinian, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
nu teoretice. Pe de o parte, pentru că sunt revelații ale unor vizionari, ale căror momente de iluminare sunt energizate de trăirea profundă, cu spiritul și inima, a actului de instituirea a unei neorealități ideale; pe de altă parte, transa acestor trăiri devine inițiatică, produce atât la creator cât și la contemplator, acel fior (Schauder) eliberator goethean, acel "fulger sacru" hölderlinian, care ne "explodează" moarte și înviere în cel mai fascinant Dincolo; de fapt, cea mai densă și orbitoare Plenitudine. Tempt me
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
altă limbă." Eliberarea metafizică Revenind, dacă necesitatea armoniei satisface certitudinea noastră ontologică, a finitudinii, totodată spiritul tinde organic către eliberare. Poemul trebuie să ne ofere deschidere către libertatea fără limite. Eliberarea spiritului cititorului are loc, aparent paradoxal, prin făurirea și trăirea unor structurări și ritmicități care să realizeze iterativ numărul de aur al armoniei, așa cum se întâmplă, de pildă, în muzica lui Bach, artă a ritmicei absolute și care, tocmai prin această ordine perfectă oferă cea mai largă libertate spiritului. Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
deplin de viața pământească alături de prieteni, natură, fete frumoase, se înalță dincolo pentru a se pierde extatic în iubirea eternă. Poemul eminescian exprimă dinamismul muzical al existențialului uman simțire și intelect îmbogățit cu dinamica ritmurilor universale. Astfel, are loc o trăire în continuă desfășurare cu inflexiuni ce se prelungesc în ecouri repetate în văzduhurile profunde ale sufletului, ecouri care continuă și după ce poemul s-a "încheiat", așa cum se întâmplă, de pildă, în Peste vârfuri, O, mamă..., Trecut-au anii..... Bolnav in
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
care se întinde în celebrul poem în contrast cu nemărginirea cosmică, astrală, desfășurată în Miorița. * Este bine cunoscut de asemeni faptul că viziunea cosmică reprezintă una din trăsăturile esențiale ale creației eminesciene. Acest fapt nu numai pentru că orizontul în care se desfășoară trăirea poetică este nemărginit, ci pentru că această trăire este văzută la scară și în iradiere universală. Gândirea pe marile coordonate reiese în primul rând din forța de demiurg cu care poetul domină dimensiunile și problematica majoră a existenței. Este suficient să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
nemărginirea cosmică, astrală, desfășurată în Miorița. * Este bine cunoscut de asemeni faptul că viziunea cosmică reprezintă una din trăsăturile esențiale ale creației eminesciene. Acest fapt nu numai pentru că orizontul în care se desfășoară trăirea poetică este nemărginit, ci pentru că această trăire este văzută la scară și în iradiere universală. Gândirea pe marile coordonate reiese în primul rând din forța de demiurg cu care poetul domină dimensiunile și problematica majoră a existenței. Este suficient să amintim în acest sens măiestria cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lui Eminescu deschid perspective în stare să ne interiorizeze infinitul cerul, stelele, luna, marea venind să lărgească dintr-odată spațiul poetic acest infinit, nu rămâne exterior, ci are funcție bine definită acela al cosmicului ca modalitate de expresie lirică, de trăire poetică. Dimensionarea cu nemărginire a momentului poetic are rolul de a conferi acestuia valoare universală, și anume, de a ne induce fiorul eliberării radicale a spiritului. Astfel, luceafărul dezmărginește spațiul sufletesc al Cătălinei: "Dar un luceafăr răsărit/ Din liniștea uitării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fericiți pământeni, în contrast cu tot înaltul din care luceafărul nu va mai coborî, astfel încât cele două sfere rămân definitiv distanțate. Universul eminescian are caracterul de a nu fi niciodată static, ci în permanentă mișcare, în continuă expansiune, exprimând neliniștea, frământarea marilor trăiri ale poetului. Această expansiune are un îndoit dinamism: se petrece atât pe vectorii spațiali, cât și pe dimensiunea timpului, ca o sete neistovită de cele două necuprinsuri. În Melancolie perspectivele se adâncesc în trepte, în cercuri de rezonanță succesive. De la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
primele poeme. În Venere și Madonă poetul visa o lume care să gândească din perspectiva basmului și să trăiască după modul poetic. Climatul de poveste, prezent în numeroase poezii, nu este nici el simplu decorativ, ci reprezintă o modalitate de trăire a stării poetice ("Arfele visează mituri"; Iar în ochii ei albaștri/ Toate basmele s-adună") care face posibilă ca și în balada vrânceană, comuniunea nemijlocită cu lucrurile. La Eminescu miticul are rolul de înveșnicire feerică a realului, transformându-l în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ca hierofanie feerică a omului cu întreaga natură, începând cu "gura de rai" de pe plaiul pământesc și sfârșind cu munții mari și cerul astrelor. Iar vorbind de indieni, trebuie reliefată viața lui Rabindranath Tagore, care reprezintă un model paradigmatic de trăire filozofică și poetică în spiritul panteismului hindus, unificarea universală având loc sub semnul iubirii. * La moderni, Nietzsche, a îmbinat, asemenea presocraticilor, la modul ideal gândirea cea mai profundă cu poezia. Întreaga sa filozofie are vibrație și elevație lirică, în pisc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
statică, încremenită "secțiunea de aur" a vechilor greci ci o armonie în mișcare, așa cum are loc în dans. Este de la sine înțeles că "poezie gânditoare" nu însemnează filozofare versificată, ci acea poezie iluminată activă care impulsionează inima, sufletul, spiritul la trăirea transfigurată a vieții. Este viața ideală. Cititorul ales, cel cu vocația trăirii poetice, află acest impuls transfigurator la poeți-gânditori și gânditori-poeți precum filozofii presocratici, Pindar, Platon, Khayyam, Shakespeare, Hölderlin, Nietzsche, Eminescu, Tagore și de sigur și la alți creatori din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mișcare, așa cum are loc în dans. Este de la sine înțeles că "poezie gânditoare" nu însemnează filozofare versificată, ci acea poezie iluminată activă care impulsionează inima, sufletul, spiritul la trăirea transfigurată a vieții. Este viața ideală. Cititorul ales, cel cu vocația trăirii poetice, află acest impuls transfigurator la poeți-gânditori și gânditori-poeți precum filozofii presocratici, Pindar, Platon, Khayyam, Shakespeare, Hölderlin, Nietzsche, Eminescu, Tagore și de sigur și la alți creatori din aceeași familie cu largi deschideri luminătoare. Citiți și recitiți, de fiecare dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
schimbării, iar spiritul uman este un martor antrenat în vremuirea opusă eternității. Dar schimbarea nu dizolvă totul, pentru că timpul păstrează o rezervă, o aspirație de a se depăși spre durata eternă. Acel prisos de durată cu potențial de veșnicie este trăirea poetică, prin mijlocirea căreia încă în această viață evanescentă omul poate atinge năzuința nobilă, cea a realizării perfecțiunii, adică a contopirii cu "sfânta Natură". Și realizând această unitate, omul consimte la viață. O ambiguitate se află la originea lucrului poetului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
le va plăcea să-si vadă propriile înfăptuiri uzate și distruse".: frapantă premuniție a antispiritualității și anticulturii actuale. Neliniște intensă bântuie și răscolește zecile de personaje figurând pe Poarta Infernului a lui Auguste Rodin. Dar dacă aici foamea de absolutul trăirii constituie mântuirea, în grupul Burghezii din Calais începând cu personajul cel mai în vârstă care este resemnat, în celelalte personaje străbate o undă de neliniște tot mai intensă, culminând cu a celui mai tânăr, care vede în toată dimensiunea sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
nou, necunoscut și susceptibil de a ne tulbura dulcea rutină familială. De la mama am luat un entuziasm adesea nejustificat, pe care ea, în cele din urmă, l-a abandonat discret, în favoarea unei poze zâmbitoare și prea puțin conectate la propriile trăiri. Mi l-a dat mie, ca să mă dezechilibreze perfect. Am început să dispar cu mult timp în urmă. De fapt, tot dispar, puțin câte puțin, de când a murit Lea. Cu care nu mi-a fost niciodată clar ce grad de
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]