2,431 matches
-
ea devine adeseori - chiar dacă nu întotdeauna la modul explicit - și teorie a poeziei, reușind în ultimă instanță să dea socoteală de bogăția structurală a acestei lumi, iremediabil scindate. Limbajul însuși nu mai poate funcționa în acest context ca vehicul al „transcendenței goale”, ci, asemenea oricăror corpuri fizice ale lumii actuale, se manifestă ca un obiect de experiență, printre altele, în cadrul actului de referință. În acest sens poate fi invocată și poziția lui Eugen Coșeriu, care - în tentativa de a combate teoria
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
savană-ntinsă și cu sălbatic nume, Lung ocean de iarbă necunoscut În lume, O cumpănă se-nalță aproape de un puț, Și-n orizon se-ntinde ca gîtul unui struț.” Șesul nemărginit cheamă figura singurătății: „mută, sterilă, nepătrundă”. Poet fără simțul transcendenței, Alecsandri privește departe, spre orizont, și, nevăzînd decît pustietatea goală, se Întristează. Oceanul de iarbă nu-i spune nimic, mișcarea procesuală a naturii sălbatice (nașterea, moartea ierburilor) nu-i stimulează imaginația cosmică. Natura, ca să fie frumoasă, trebuie să fie accesibilă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
am și eu sunt, cea a existenței lui Dumnezeu ca fiind contradictorie, cea a imposibilității de a pune problema originii spiritului, cea a afirmării Ființei, cea a faptului religios, cea a neliniștii metafizice, cea a ordinii în natură, cea a transcendenței divine. Există în găndirea marceliană o nevoie neîncetată de a pune o întrebare care-și așteaptă răspunsul, astfel încăt răspunsul însuși trebuie să dea naștere unei noi întrebări. Marcel afirmă cu tărie, urmăndu-l pe Kant: „caracteristica rațiunii este de a
Fiinţă şi transcendenţă la Gabriel Marcel. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Alin Negomireanu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2276]
-
Marcel afirmă cu tărie, urmăndu-l pe Kant: „caracteristica rațiunii este de a se interoga asupra ei înseși”. Se poate afirma că există în găndirea marceliană un principiu, conform căruia omul poate fi și rămăne liber doar în măsura în care rămăne legat de transcendență. Ideea fundamentală a încercării noastre este aceea de a înțelege modul în care Gabriel Marcel își elaborează teoria existenței avănd la bază reinterpretarea conceptului de transcendență. În această încercare este important să urmărim modul în care filosoful pune problema justificării
Fiinţă şi transcendenţă la Gabriel Marcel. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Alin Negomireanu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2276]
-
principiu, conform căruia omul poate fi și rămăne liber doar în măsura în care rămăne legat de transcendență. Ideea fundamentală a încercării noastre este aceea de a înțelege modul în care Gabriel Marcel își elaborează teoria existenței avănd la bază reinterpretarea conceptului de transcendență. În această încercare este important să urmărim modul în care filosoful pune problema justificării metafizice a credinței, precum și efortul acestuia de a dezvălui condiția umană. Demersul marcelian îi amintește omului că este doar un oaspete cu drept de ședere limitat
Fiinţă şi transcendenţă la Gabriel Marcel. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Alin Negomireanu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2276]
-
În această încercare este important să urmărim modul în care filosoful pune problema justificării metafizice a credinței, precum și efortul acestuia de a dezvălui condiția umană. Demersul marcelian îi amintește omului că este doar un oaspete cu drept de ședere limitat. Transcendența-i permite să-și recunoască neputința, finitudinea, failibilitatea și culpabilitatea, ea este răspunsul spiritual la limita a ceea ce poate fi făptuit. Filosoful francez vorbește de două versante ale operei sale: versantul teatral și cel filosofic: „L’œuvre de Marcel offre
Fiinţă şi transcendenţă la Gabriel Marcel. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Alin Negomireanu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2276]
-
implică, în raport cu cel care aderă la el, o relație care nu era cea pe care o puteam întreține cu condiția mea”</footnote>, care se bazează pe încercarea de a fundamenta o teorie a existenței și valorii, pe reinterpretarea conceptului de transcendență. Gabriel Marcel este fără îndoială gănditorul francez care a tradus cel mai direct sentimentul dramatic al existenței umane. Filosoful francez consideră că tot ce evocă ideea de sistem este de netolerat, el preferănd denumirea de „socratism creștin”, care desemnează mai
Fiinţă şi transcendenţă la Gabriel Marcel. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Alin Negomireanu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2276]
-
întregii realități și a omului însuși prin concepte și definiții logice. Marcel are o extremă neîncredere în privința tehnicii și a științei, el le reproșează că dezumanizează omul desacralizănd lumea. Filosoful francez va refuza, în numele experienței subiective, „să considere relația imanență - transcendență ca expresie a unei veritabile antinomii”. Absolutul nu va mai fi căutat, ca în teologia creștină, în afara „relativului”, ci în intimitatea experienței interioare, deoarece explorarea „lumii interioare”, consideră Marcel în Journal métaphysique, „ne oferă căi de acces în intimitatea universului
Fiinţă şi transcendenţă la Gabriel Marcel. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Alin Negomireanu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2276]
-
oferă este experiența plenitudinii. Suferința cauzată de neliniște este datorată raportării la plenitudine, în afara căreia experiența a ceea ce ne lipsește ar fi de neconceput. Experiența interioară este nu numai sursa revelatoare a ființei, ci ea se arată învestită cu dimensiunea transcendenței - sentimentul unei plenitudini eterne și imuabile, realizarea valorii, măntuirea spirituală, presupun tocmai acest lucru. În afara asentimentului la transcendența care ne animă, consideră filosoful francez, nu suntem și nu valorăm nimic. Analoagă experienței muzicale, transcendența oferă deschidere spre înțelesul profund al
Fiinţă şi transcendenţă la Gabriel Marcel. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Alin Negomireanu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2276]
-
ne lipsește ar fi de neconceput. Experiența interioară este nu numai sursa revelatoare a ființei, ci ea se arată învestită cu dimensiunea transcendenței - sentimentul unei plenitudini eterne și imuabile, realizarea valorii, măntuirea spirituală, presupun tocmai acest lucru. În afara asentimentului la transcendența care ne animă, consideră filosoful francez, nu suntem și nu valorăm nimic. Analoagă experienței muzicale, transcendența oferă deschidere spre înțelesul profund al existenței, „grație căreia fiecare om, din solistul stăngaci de la început se transformă într-un «membru extaziat (emerveillé) al
Fiinţă şi transcendenţă la Gabriel Marcel. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Alin Negomireanu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2276]
-
ea se arată învestită cu dimensiunea transcendenței - sentimentul unei plenitudini eterne și imuabile, realizarea valorii, măntuirea spirituală, presupun tocmai acest lucru. În afara asentimentului la transcendența care ne animă, consideră filosoful francez, nu suntem și nu valorăm nimic. Analoagă experienței muzicale, transcendența oferă deschidere spre înțelesul profund al existenței, „grație căreia fiecare om, din solistul stăngaci de la început se transformă într-un «membru extaziat (emerveillé) al unei orchestre»”, dirijate de Dumnezeu, ieșirea în etern despre care se poate spune că este orchestra
Fiinţă şi transcendenţă la Gabriel Marcel. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Alin Negomireanu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2276]
-
în obiectul său. Iubirea și credința nu pot fi despărțite, iubirea fiind pentru filosoful francez cea care se îndreaptă numai spre ceea ce „este etern, situănd ființa iubită deasupra lumii genezelor și a vicisitudinilor” și ea reprezintă „negarea cunoașterii ce ignoră transcendența”. Iubirea se distinge de cunoaștere și nu se poate defini decăt dincolo de orice cunoaștere, este dincolo de orice justificare și singura în măsură să justifice. Marcel consideră că revelația este în esență ceea ce nu poate fi găndit, iar problema lumii se
Fiinţă şi transcendenţă la Gabriel Marcel. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Alin Negomireanu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2276]
-
lumea ce-l împresoară este simplu: utilitate, comoditate mintală, paradox, gratuitate și eroare. Completănd kantianismul trebuie să fim de acord cu afirmația lui Hegel că filosofia este o activitate inutilă. Numai că spațiul vid, situat de Kant dincolo de natură, adică transcendența înlăturată din găndirea sa este sediul Adevărului. În fond totul se reduce la un foc între logicul deschis și mistic. Repet însă: Adevărul nu este fructul pasiunii adevărului”, cum a spus De Broglie, după căte îmi amintesc, ci este legat
Valoarea supremă a omului. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Laura Alexandra Mutulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2293]
-
foc între logicul deschis și mistic. Repet însă: Adevărul nu este fructul pasiunii adevărului”, cum a spus De Broglie, după căte îmi amintesc, ci este legat de vocație, care văzută creștin, se cheamă har. Omul istoriei reflectă imperfect și util transcendența. Ieșirea omului din timp înseamnă existenței schimbătoare cu realul transcendent în esență, relevat celor aleși, urmați de credincioși. Astfel sensul existenței își are sediul în Istoria sacră. Blaise Pascal afirmă că [...]. Însă în cazul în care Universul l-ar strivi
Valoarea supremă a omului. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Laura Alexandra Mutulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2293]
-
de exemplu, îl concepe ca pe un plăsmuitor al lumii. El acționează ca un olar care modelează lutul din care, sub mâinile sale, vor ieși formele vieții. El se distinge de lume, reflexie a "slavei" creatorului ei, cum scriu teologii. Transcendenței Creatorului i se opune imanența creatului. Dumnezeu ar fi putut să nu facă lumea. Ar fi putut s-o facă altfel decât este. Creația este trecerea de la infinitatea lumilor posibile și concepute în judecata divină la unica lume reală în
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
dispoziție a Dasein-ului prin care ființarea, în întregul ei, nu se revelează pur și simplu, ci cunoaște o mișcare de îndepărtare, lăsând loc Nimicului. Menținându-se în Nimic, Dasein-ul este, de fiecare dată, dincolo de ființarea în între-gul ei. Aceasta este transcendența (M. Heidegger, Repere pe drumul gândirii). Teama de pericol este de o mie de ori mai îngrozitoare decât pericolul prezent. Neliniștea pe care ne-o provoacă previziunea răului este mai de nesuportat decât răul însuși pentru că imaginația alimentează nemijlocit groaza
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
pe sine și pe ceilalți că realizarea ființei lui depinde de împlinirea unei promisiuni ce-i stă în puteri s-o împlinească, ratatul este ființa care își ratează esența. Esența lui e neatingerea esenței. El devine o ființă căzută din transcendența propriului său scop, din esența sa de ființă mișcătoare. În acest univers agitat de mișcarea necontenită către țeluri situate dincolo de noi, lenea, în schimb, aduce cu sine cultul nemărginit pentru limita interioară. Leneșul trăiește înfășurat hrisalidic în urzeala infinită a
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
reprezintă, drept forma de manifestare a unei puteri "supranaturale", deci ca putere instituită pur și simplu. În acest caz, sursa puterii nu mai este verificabilă, căci ea cade în afara transmisiei neîntrerupte pe care o presupune lanțul educator-educat, retrăgîndu-se fie în transcendența divinului, fie în aceea a unui timp prestigios și imemorial, în transcendența originii. Devenirea în spațiul libertății. Iubirea Am văzut că primul contact cu eul meu ca eu gol, care premerge oricărui proiect și oricărei preluări în proiect, se produce
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
instituită pur și simplu. În acest caz, sursa puterii nu mai este verificabilă, căci ea cade în afara transmisiei neîntrerupte pe care o presupune lanțul educator-educat, retrăgîndu-se fie în transcendența divinului, fie în aceea a unui timp prestigios și imemorial, în transcendența originii. Devenirea în spațiul libertății. Iubirea Am văzut că primul contact cu eul meu ca eu gol, care premerge oricărui proiect și oricărei preluări în proiect, se produce în frică. Tocmai pentru că, prin amenințare, hotarele mele sânt puse în discuție
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
problema din termenii minor-psihologizanți în care e pusă ea la Jung: "- S-ar putea ca totul să fie o chestiune de limbaj. Poate că ceea ce numiți "nedreptatea" și "cruzimea" lui Iahve nu sânt decât formule aproximative, imperfecte, pentru a exprima transcendența absolută a lui Dumnezeu. Iahve este "Cel ce este", deci deasupra Binelui și Răului. El este cu neputință de cuprins, de înțeles, de formulat; prin urmare el este în același timp "milostiv" și "nedrept": e un mod de a spune
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
așa, vulgaritatea respectivă este înlocuită prin alta, prin traducerea lui psihologistă sau logic-"realistă" (Ideile sânt concepte logice sau abstracții psihologice, detașate din analitica procesului gândirii - rădăcina profană a "raiului platonic" etc.). " Dacă îl înțelegi pe Platon în sensul unei transcendențe a Ideilor, atunci o interpretare atât de grosolană nu ar putea să explice răsunetul milenar al platonismului. Dar nu numai atît: o asemenea înțelegere mi se pare absolut aberantă. În Platon, Ideile sânt de fapt valori. Or, cum poți spune
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
reușite extraordinare, la un Van Gogh, de pildă, sau în câte un portret al lui Rembrandt. Gîndește-te însă și filozofic de când începe plasarea infinitului în "dincolo", în "acolo": o dată cu proasta înțelegere a lui Platon de către Plotin. El vorbește primul de transcendență ca epékeina - dincolo, acolo." Vorbim iarăși despre cei 70 de ani ai săi și despre ce vede înainte. "Mă întrebai ieri de ce nu încep să huzuresc, de vreme ce mi-am terminat Tratatul. De ce, de pildă, nu citesc Gogol de la biblioteca comunală
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
a fi", pentru că în momentul realizării sale supreme, erosul este sângele pe care îl preiei sau îl predai, deci însăși specia - mediul extern - devenită interioritate. E aici, ca în orice reușită de "a fi", un mod de a-ți îmbrățișa transcendența. Căci sângele, ca și orice mediu intern, e mai mult decât purtătorul său. Mediul intern e dincolo de purtător, el rămâne transcendent în imanența lui. Această trecere, care este o împlinire în sfera lui "a fi", este însuși miracolul omului și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
reală ― și din ce punct anume avântul acesta devine total necontrolat, în măsura în care unei probleme reale nu-i poate corespunde nici o cunoaștere reală. Or, aici intervine divorțul meu față de amicii mei. Zona aceasta, a posibilului tulburător, această cupă fără fund a transcendenței în care pot fi turnate în neștire cele mai crâncene credințe, toate speranțele, spaimele și fantasmele noastre, mă tulbură și pe mine așa cum pe Kant îl tulbura ușurința cu care Swedenborg făcea excursii în lumea "de dincolo". Și Kant și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
rol deosebit în viața mea: bunicul meu, mama, Noica, Bernea... Nu deschiderea către posibilul altei lumi îmi lipsește, ci disponibilitatea de a crede că invizibilul poate fi sistematizat, investigat, într-un cuvânt cunoscut. Pentru mine religiile sânt enorme metafore ale transcendenței. Când spun "metafore", iau cuvântul în sens propriu: o uriașă cantitate de elemente din lumea vizibilului este mobilizată și pregătită pentru a fi "transportată dincolo" (metaphorein), cu gândul că în felul acesta invizibilul ar putea fi intuit, aproximat etc. În
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]