2,637 matches
-
trece dincolo de lucrurile materiale, întrucât ea surprinde aspecte mai importante ale persoanei, cum ar fi aspectele mai raționale ale existentei ei de creatură, făcută după chipul lui Dumnezeu. Acest tip de fericire se corelează mai mult decât necesar cu sensul transcendent al naturii umane care permite o dezvoltare spre un sens ultim al existenței și care umple inima de o bucurie ce se prelungește în timp. 1. O fericire în pelerinaj Să cauți cu orice preț fericirea, înseamnă să riști să
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
pe deplin fericită. Acest tip de fericire este atent la trăirile existențiale ale persoanei și aspiră la valorile fundamentale care trec dincolo de nevoile de bază și deschid persoanei drumul spre partea cea mai profundă a propriei existențe, partea spirituală și transcendentă. Aceste dimensiuni nu sunt separate de ceea ce este uman și concret, așa cum nu sunt dislocate de procesul de dezvoltare al persoanei. Ci, dimpotrivă, ele ajută persoana să pună ordine printre diferitele componente evolutive ale vieții sale, astfel încât fiecare parte din
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
devine un principiu educativ pentru propria creștere, deoarece tocmai în el persoanele consacrate găsesc forța să-și exprime dorința de fericire prin comportamente autentice; în același timp, comuniunea cu Dumnezeu este cea care dă valoare acțiunilor lor, acest raport cu transcendentul motivându-i să fie instrumente de comuniune cu ceilalți. „Numai în măsura în care ne dăruim, ne oferim, ne punem la dispoziția lumii, a datoriilor și a exigențelor care, pornind de la El, ne interpelează în viață, în măsura în care ceea ce contează pentru noi este lumea
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
deschidere și implicare nu se poate da un răspuns propriei vocații, pentru că autotranscendența este rodul aspirațiilor profunde ale omului în încercarea de a fi responsabil pentru ceva și pentru cineva, realizând astfel adevărata natură a ființei sale deschise față de realitățile transcendente. „Prin autotranscendență se înțelege faptul că a fi om înseamnă în mod fundamental a fi orientat spre ceva ce te transcende, spre ceva ce stă dincolo și deasupra noastră, ceva sau cineva, un sens care trebuie realizat, o altă ființă
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
în aplicare zi de zi. Acest lucru este însă posibil numai în măsura în care suntem dispuși să ne lăsam luminați în interior, astfel încât, în spirala inimii, să poată intra lumina celui care-i cheamă pe consacrați să-și continue drumul spre realitățile transcendente. Întrucât este creatură, orice ființă vie este chemată să se lase transformată de iubirea lui Dumnezeu de-a lungul întregului ei drum de viață. Cine caută fericirea adevărată nu poate să se excludă de la această muncă de transformare și de
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
raportul cu Dumnezeu. Întăriți de aceste experiențe ce-i reînnoiește din interior, persoanele consacrate învață să se deschidă firesc unele față de altele, înlesnind acele relații ce le ajută pe fiecare să crească și să se maturizeze în baza propriului potențial transcendent. Capitolul 5 ITINERARII PSIHO-EDUCATIVE PENTRU O «FERICIRE» ITINERANTĂ Fericirea nu este o chestiune prefabricată, ci este un drum de viață. În viața consacrată fericirea este un itinerar care cere implicare din partea persoanelor și care le motivează să progreseze pentru a
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
sa de bunăstare viitoare cu răspunsul concret pe care trebuie să-l dea în fiecare zi. De altfel, fiecare zi reprezintă o nouă ocazie pentru a putea reînnoi această dorință de a sta bine cu sine, cu ceilalți și cu transcendentul. „Căci omul este constituit în societate, inteligent și liber, de Dumnezeu Creatorul; dar, mai ales, este chemat ca fiu la însăși comuniunea cu Dumnezeu și la împărtășirea fericirii Lui”. Acest drum existențial are o valență profund educativă, deoarece pregătește la
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
obiectul prezenței tale. Privirea pură a melancoliei este modul cel mai ciudat prin care femeia ne face să credem că a fost cândva tovarășa noastră în Rai. Melancolia este o religiozitate fără nevoia Absolutului, o lunecare din lume fără atracția transcendentului, o slăbiciune pentru aparențele cerului egală insensibilității la simbolul acestuia. Posibilitatea ei de a se dispensa de Dumnezeu - deși îndeplinește condițiile inițiale ale apropierii de el - o transformă într-o voluptate, care se satisface creșterii ei proprii și slăbiciunilor ei
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
dușmanul ce trebuie răpus sau măcar uitat? Desigur timpul - și numai el. Am fi noi înșine - de-am trage ultimele consecințe. Dar plictiseala se definește chiar prin ocolirea acestora; ea caută în imediat ceea ce nu poate fi găsit decât în transcendent. " A omorî timpul" nu înseamnă decât a nu mai "avea" timp - căci plictiseala e creșterea lui abundentă, multiplicarea lui nesfârșită în fața sărăciei imediatului. "Omori" timpul pentru a-l sili să intre în tiparele existenței, pentru a nu-și mai însuși
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
-i străină în sine? Ești singur totdeauna față de tine însuți, nu față de altcineva. Filozoful se gândește la Divinitate, credinciosul la Dumnezeu. Unul la esență, altul la persoană. Divinitatea este ipostaza abstractă și impersonală a lui Dumnezeu. Credința fiind un imediat transcendent, ea își extrage vitalitatea din ruina esențelor. Filozofia e doar o aluzie existențială, precum Divinitatea e un aspect indirect al lui Dumnezeu. Nu vorbi de singurătate dacă nu simți cum se clatină Dumnezeu... și nici un blestem, dacă nu-L auzi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a te îneca, de a te înălța la ceruri prin spânzurătoare sau de a-ți curma viforos zilele pleacă dintr-un sublim al plictiselii - flaut în fund de iad. A stoarce din clipe un cântec de pieire, a născoci veninuri transcendente în urâtul vremii, a-ți spulbera dracii în sânge și în devenire... Rostul metafizic al timpului e să ne descarce de povara individuației. A fi e o întreprindere atât de grea, fiindcă urcăm spre a nu fi; un vid avântat
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
am cădea în plină sfințenie dacă Dumnezeu ne-ar sări într-ajutor. Șovăirile lui ne mai țin în rând cu lumea. De ce nu m-ai făcut, Doamne, un prost etern sub bolțile tale nătîngi? Spiritul e carne lovită de streche transcendentă. Lupta nu se dă între om și om, ci între om și Dumnezeu. De aceea, nici problemele sociale și nici istoria nu pot rezolva nimic. Gândul la Dumnezeu nu servește decât spre a muri. - Nu de bunăvoie te-ndrepți spre
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
este un triumf, este un acces al altor regiuni, metafizic diferite de viață. Prin moarte, care devine o regiune aparte a firii, omul se eliberează, iar agonia, în loc să deschidă perspective înspre viață, în care ea se realizează, descoperă sfere complet transcendente ei. În deosebire de aceste viziuni, sensul adevărat al agoniei îmi pare a fi revelația imanenței morții în viață. Pentru ce sentimentul imanenței morții în viață îl au așa de puțini, iar experiența agoniei este atât de rară? Nu cumva
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a morții. Ei viețuiesc ca și cum viața ar avea un caracter de definitivat. Este în structura echilibrului superficial al oamenilor normali de a simți viața într-o autonomie absolută de moarte și de a o obiectiva pe aceasta într-o realitate transcendentă vieții. De aceea, ei consideră moartea ca venind din afară, nu dintr-o fatalitate lăuntrică a firii. A trăi fără sentimentul morții înseamnă a viețui dulcea inconștiență a omului comun, care se comportă ca și cum moartea n-ar constitui o prezență
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
este altceva decât o altă formulare a dialecticii demonice a vieții, după care aceasta naște forme pentru a le distruge într-o productivitate irațională și imanentă. Multiplicitatea formelor vitale nu se însumează într-o convergență transvitală sau într-o intenționalitate transcendentă, ci se realizează într-un ritm nebun, în care nu poți recunoaște altceva decât demonia devenirii și a distrugerii. Iraționalitatea vieții se manifestă în această expansiune debordantă de forme și conținuturi, în această pornire frenetică de a substitui aspecte noi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și pentru moarte, pentru fenomenul dramatic al muririi. Aici se manifestă caracterul demonic al timpului, în care se desfășoară atât nașterea cât și moartea, creația ca și distrugerea, fără ca în acest complex să se evidențieze o convergență înspre vreun plan transcendent. Numai într-o demonie a timpului este posibil sentimentul iremediabilului, care ni se impune ca o necesitate ineluctabilă împotriva tendințelor noastre cele mai intime. A fi absolut convins că nu poți scăpa de o soartă amară pe care ai dori
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
morale; când mă gândesc ulterior la acea apreciere, nu-i mai găsesc nici o justificare. Morala a devenit atât de complexă și de contradictorie deoarece valorile ei nu se mai constituie în ordinea vieții, ci s-au cristalizat într-o regiune transcendentă ei, păstrând slabe legături cu tendințele iraționale și vitale. Cum să întemeiezi o morală? Mi-e atât de scârbă de acest cuvânt, "bine", este atât de fad și de inexpresiv! Morala spune: lucrați pentru triumful binelui! Dar cum? Prin împlinirea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
faptul că eu nu pot pricepe cum de există astfel de oameni într-o lume în care moartea, neantul, tristețea și disperarea alcătuiesc un cor atât de sinistru, încît fac imposibile eforturile noastre de a mai auzi melodii sublime și transcendente. Că sânt oameni care nu disperează niciodată, iată un fapt impresionant și care dă de gândit. Cum se poate ca în entuziasm specificarea obiectelor să fie inexistentă? Cum se poate să realizezi numai dintr-o plenitudine și un exces în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de fatalitatea ființei mele. Oare voi mai putea viețui după astfel de probleme, voi mai putea continua să trăiesc după astfel de viețuiri? Oare ceea ce trăiesc eu e viață, sau un vis absurd, o exaltare reverică îmbrăcată în imperceptibile melodii transcendente? Nu se țese în mine fantezia grotescă și bestială a unui demon și nu este neliniștea mea o floare din grădina unei ființe apocaliptice? Toată demonia acestei lumi pare a se fi concentrat în neliniștea mea, amestec de regret, de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în această lume și oricât m-aș fi separat de ea, distanța dintre mine și ea n-a făcut decât să mi-o facă mai accesibilă. Deși nu pot găsi un sens în lume, un sens obiectiv și o finalitate transcendentă, care să arate înspre ce evoluează lumea și la ce ajunge procesul universal, varietatea de forme a existenței a fost totuși în mine un prilej de veșnice încîntări și tristeți. Am avut momente când frumusețea unei flori a justificat în fața
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în planul imanent al devenirii. Escatologia le-a fost străină (cel puțin modernilor). Hegel - care este mai înclinat spre escatologie, dintre filozofii "oficiali" ai lumii moderne -, n-o concepe totuși în sensul creștin al unei rezolvări finale pe un plan transcendent, ci pe un plan imanent. Revenirea la sine și interiorizarea spiritului absolut sfârșesc istoria nu în dramă, așa cum se desfășoară sfârșitul în viziunile apocaliptice. De altfel, dialectica, absolutizând procesul și istorizînd cosmosul, refuză - teoretic vorbind - escatologia. Între stil și escatologie
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
viața sa și un prilej de tragedie. Nu este naționalist acela pe care nu-l chinuie până la halucinație faptul că noi, românii, n-am făcut până acum istorie, ci am așteptat să ne facă istoria, să ne dinamizeze un torent transcendent ființei noastre; nu este naționalist acel ce nu e frământat de limitarea fatală care închide România în cercul și fatalitatea culturilor mici, a acelor culturi care n-au curajul să se învîrtă în jurul propriei lor axe: nu e naționalist acel
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sens ascendent. Schema formală a soartei noastre este orizontala. Ne-am târât în vreme. Popoarele fericite ale Pământului sânt irupții și de aceea soarta lor trezește implicit reprezentarea verticalei. Goticul este stilul ascendenței, al elanului vertiginos, dar orientat, al devenirii transcendente. O individualitate se determină după elementele gotice din suflet. Predominarea lor caracterizează pregnanța ei. Elanul unei culturi exprimă prezența internă a patosului gotic. Căci goticul este verticala spiritului. Din el derivă tragicul, sublimul și renunțarea, ca pasiune pentru altă lume
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
așa încît tot ce-i urma n-avea să mai fie istorie, ci paradis terestru. Pentru orice mare revoluționar există o soluție în istorie. Ceea ce el știe teoretic masele o simt practic. Dacă escatologia creștină "continuă" istoria într-o lume transcendentă, revoluționarul o "rezolvă" în imanență. Utopicul spiritului revoluționar pleacă din convingerea că istoria se poate termina în lume, că în imanență este posibilă o ieșire, că, în fine, devenirea este compatibilă cu o soluție. Închinîndu-se ascunzișurilor materiale ale istoriei, masele
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sens, teocrația este singura care are o bază logică și metafizică. Dacă autoritatea derivă numai de la oameni, atunci îi lipsește orice temei mai adânc, și în afară de relativismul uman nu mai este nici o ieșire. Derivarea suveranității și autorității dintr-un principiu transcendent justifică totul, cu condiția să crezi într-o divinitate. Imanentismul modern a săpat atât pe Dumnezeu, cât și orice fel de autoritate și suveranitate. Modul în are un om politic își transformă voința în lege ține de un complex de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]