KorAP: Find »[drukola/base=trib & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...47 48 49 ...319 >

7,958 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

dacilor liberi. Istoricul D. Protase spune: "Creștinismul (ca formă universală) și romanizarea (ca mutație etno-culturală) pe pământul Daciei au mers mână în mână și s-au completat reciproc, reprezentând pilonii de rezistență și dăinuire ai întregii romanități nord-dunărene în fața pericolului triburilor migratoare. Prin creștinismul răspândit în limba latină s-a constituit și consolidat populația romanică nord-danubiană, singura creștină în afara Imperiului, la Dunărea de Jos și mijlocie, populație care va deveni cu timpul poporul român. Românii, ca popor, s-au născut și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pământul ce vrei să ni-l dai, nu este cultivat cu plugul, nu are vite și nici nu e locuit de oameni". Rezultă că pământurile nelocuite de oameni (autohtoni), nu interesau pe migratori care nu puteau astfel supraviețui. În Dacia, triburile germanice, astingii și lacringii, au fost colonizate încă din perioada romană (ante 275) și, ca mici agricultori, au obținut o parte din pământul daco-roman, încă înainte de părăsirea provinciei. Satele aflate sub stăpânirea goților plăteau o dijmă în produse (natură), însă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
întâmpină două obiecții: 1. în alte provincii, elementul roman a pierit, deci și în Dacia, și în limba română nu s-a păstrat influențe germane (în Dacia nu a fost o colonizare masivă germană) și 2. după "Viața Sf. Sava", triburile germane migratoare trăiau separat de autohtoni, în tabere deschise (seminomade), la fel s-a întâmplat în Italia, unde ostrogoții n-au lăsat urme în limba italiană. Acest aspect l-a subliniat F. Lot, care afirma că "de la ostrogoți n-a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de agricultori, crescători de animale (păstori) și meșteșugari cu vechi tradiții. Habitatul, cultura materială (civilizația), riturile funerare și practicile din secolele IV-VI reflectă fenomene social-economice, culturale, religioase din viața populației locale, dar sunt și influențe și prezențe efective ale triburilor imigrate, sarmați, goți, gepizi. În cadrul acestor influențe și prezențe se află cuprinsă, după 275, și contribuția comunităților de daci liberi, care s-au stabilit pe teritoriul fostei provincii după plecarea legiunilor și au adus cu ei elemente de cultură materială

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
În cadrul acestor influențe și prezențe se află cuprinsă, după 275, și contribuția comunităților de daci liberi, care s-au stabilit pe teritoriul fostei provincii după plecarea legiunilor și au adus cu ei elemente de cultură materială și spirituală proprii. Soarta triburilor imigrate, care nu au părăsit aceste locuri, a fost integrarea și asimilarea lentă în masa populației autohtone, romanice și apoi românești-ei "dispar"! Arheologia și numismatica dau mărturie că populația autohtonă a continuat să locuiască în vechile așezări sau în altele

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
o nouă dominație, cea gepidă. În această perioadă (454-567), viața populației autohtone din Dacia a cunoscut o relativă liniște și evoluție social-economică. Această perioadă se încheie în 567, când are loc răsturnarea stăpânirii politico-militare a gepizilor din Câmpia Tisei de către triburile războinice ale avarilor. Populația romanică din Dacia trăia în obști sătești, dezvoltate din obștea arhaică și, în evoluția sa spre românitate, nu a reușit să se ridice la forme superioare de organizare social-politică și, în acest fel, în împrejurările istorice

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
obștea arhaică și, în evoluția sa spre românitate, nu a reușit să se ridice la forme superioare de organizare social-politică și, în acest fel, în împrejurările istorice ale trecerii la feudalism a fost nevoită să trăiască sub dominația schimbătoare a triburilor alogene. Dar aceste populații alogene, inferioare ca număr și grad de civilizație, nu au putut schimba structurile social-economice și lingvistice ale autohtonilor, care și-au continuat drumul lor firesc spre rânduielile medievale și desăvârșirea etnogenezei românești. În evoluția romanității nord-dunărene

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
spre teritoriile aflate la apus de Don, la sfârșitul sec IV a. H. și își vor întinde dominația până la Nipru. Marile uniuni tribale sarmatice au ocupat în următoarele secole stepele dintre Don, Marea Caspică și Munții Caucaz. Deplasarea masivă a triburilor sarmatice în stepele de la apus de Don se declanșează la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului II a. H. Ei vor domina, demografic și politic, spațiu de la nord și nord-estul Mării Negre. Civilizația sarmatică, fondată în stepele din părțile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
care s-au amestecat, reprezintă ultimul val masiv de populație sarmatică în mediul dacic, ei se instalează aici în așezări stabile și renunță la viața nomadă. Sarmații care aparțin acestui val (secolele II-III) au inclus o parte a uniunii de triburi alane, care, în primele secole după Hristos, ocupau zone întinse din stepele de la nordul Munților Caucaz și al Mării Caspice. Iazigii au ajuns la începutul secolului I d. H. în teritoriile est-carpatice stăpânite de dacii liberi, o parte din ei s-

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
nomade de păstori aflate în nordul provinciilor Chinei, pe care cronicile respective îi cunoșteau sub numele de Hiung-Nu, la sfârșitul secolului III a. H. Când puterea confederației hunice este zdrobită de chinezi, la sfârșitul secolului I d. H., o parte din triburile hunice migrează spre apus sub presiunea altor neamuri. Triburile hunice au rămas o vreme în stepele dintre Marea Aral și Lacul Balhaș, dar, pe la mijlocul secolului al IV-lea, ele se pun în mișcare și, fiindu-le închisă calea spre sud

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
care cronicile respective îi cunoșteau sub numele de Hiung-Nu, la sfârșitul secolului III a. H. Când puterea confederației hunice este zdrobită de chinezi, la sfârșitul secolului I d. H., o parte din triburile hunice migrează spre apus sub presiunea altor neamuri. Triburile hunice au rămas o vreme în stepele dintre Marea Aral și Lacul Balhaș, dar, pe la mijlocul secolului al IV-lea, ele se pun în mișcare și, fiindu-le închisă calea spre sud, din cauza statului persan, ele pornesc spre apus și trec

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
identificat refugiul vizigoților în Podișul Central Moldovenesc și valul de pământ ridicat între localitățile Ploscuțeni, valea Siretului, și Stoicani, valea Prutului. Dar hunii au amânat un timp atacarea pozițiilor fortificate ale vizigoților, încercând să se acomodeze noii situații. Coaliția de triburi condusă de huni a reușit în decurs de un an, 375-376, să cucerească întreg spațiul dintre Don și Nistru, apoi s-au oprit pentru organizarea teritoriilor cucerite. Dar, între timp, a izbucnit un conflict violent în interiorul conducerii vizigote din Dacia

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
nord-vest, dar goții s-au opus cu armele și gepizii au pierdut lupta. După înfrângere, gepizii s-au retras (stabilit) pe versantul Carpaților nordici, unde anterior locuiseră costobocii sau vandalii. Participarea lor, în 269 d. H., într-o coaliție a triburilor germane împotriva Imperiului indică stabilirea gepizilor în apropierea frontierei romane. Gepizii au început să graviteze spre regiunea situată la apus de Vistula, dovadă și alianța cu vandalii-acesta era sensul mișcării lor, spre vest și sud-vest, destinul lor istoric. Vreme de peste

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
400, sub presiunea hunilor și în urma plecării vandalilor spre apus, situația lor se va modifica. Apariția călăreților nomazi huni în apropierea Carpaților a provocat transformări adânci în situația politică și demografică, ceea ce a dus la deplasarea spre apus a numeroase triburi germanice. În urma instalării hunilor în Europa centrală, Pannonia, gepizii au rămas pe loc și au devenit supuși ai hunilor, ba chiar au participat la expedițiile lor antiromane. De fapt aceste schimbări nu s-au produs imediat, trecerea Volgăi de către huni

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în sudul provinciei și părăsirea regiunii de către vandali, care, după o lungă peregrinare prin Europa, se stabilesc în nordul Africii. Gepizii nu au putut profita de noua situație creată în Pannonia, la începutul secolului al V-lea, datorită prezenței unor triburi germanice sprijinite de Imperiu (ostrogoți, skiri, heruli) și mutării centrului puterii hunice în Pannonia, între 420-425. Hunii au antrenat în înaintarea lor grupuri de ostrogoți și alani. De aceea, gepizii au continuat să rămână o vreme în teritoriul (patria) lor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
elemente tradiționale de civilizație, credința creștină și legăturile cu Imperiul, monede, obiecte de podoabă și arme, ci o lume gepidă contaminată de influențe nomade. Care a fost soarta gepizilor, după 567? După înfrângerea lor, nepotul regelui se refugiază cu tezaurul tribului, împreună cu episcopul arian, la Constantinopol. Un număr mic de familii gepide îi însoțesc pe longobarzi, în Italia, în 568, dar majoritatea lor neavând unde să se refugieze, au rămas pe loc (nord-vestul Daciei) și cu timpul vor fi asimilați de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
acest moment, drumul avarilor spre Constantinopol și spre coasta nord-pontică era deschis. Deoarece slavii din Câmpia munteană au refuzat să recunoască stăpânirea avarilor, aceștia au organizat, în 578/579, cu sprijinul flotei bizantine, o expediție în nordul Dunării, în urma căreia triburile slave au fost supuse (vezi cap. V). În anii 584-586, avarii și slavii au organizat noi atacuri la Dunărea de Jos, iar în 586, avarii au trecut Dunărea, în Dobrogea, unde au cucerit Durostorum și Tropaeum, au fost cucerite sau

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și clanuri. Societatea avară se caracteriza prin persistența relațiilor gentilice, dar și prin diferențiere socială, aristocrația militară întrunea o serie de privilegii. Unitatea administrativ-teritorială și economică de bază era aul-ul, alcătuit dintr-o rețea de clanuri, reunite apoi în triburi. Deasupra tuturor acestora se afla administrația centrală și aristocrația militară, cu un sistem complicat de ranguri și funcții. În vârful piramidei statului avar se afla kaganul, cunoaștem doar numele lui Baian. Kaganatul avar (567-796) era o adevărată "mașină de război

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cătun cuvânt străvechi în limba română, care la origine însemna loc întărit. Apoi, după cucerirea romană, termenul cătun a fost înlocuit cu sat, termen latin derivat din fossatum (loc întărit). Geograful grec Ptolemeu spune că Dacia este împărțită în numeroase triburi-această organizare de triburi este specifică asocierilor de sate libere și presupune existența obștilor țărănești. Stăpânirea romană în Dacia n-a însemnat predominarea sclavagismului, a muncii cu sclavi, dar nici a colonatului. De aceea, obștea țărănească a fost singura verigă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
limba română, care la origine însemna loc întărit. Apoi, după cucerirea romană, termenul cătun a fost înlocuit cu sat, termen latin derivat din fossatum (loc întărit). Geograful grec Ptolemeu spune că Dacia este împărțită în numeroase triburi-această organizare de triburi este specifică asocierilor de sate libere și presupune existența obștilor țărănești. Stăpânirea romană în Dacia n-a însemnat predominarea sclavagismului, a muncii cu sclavi, dar nici a colonatului. De aceea, obștea țărănească a fost singura verigă de legătură între sclavagism

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
din regiunea carpato-dunăreană, slavii au primit influențe privitoare la ritul și ritualul de înmormântare păgâne și chiar unele elemente creștine. În ceea ce privește organizarea social-economică și politică a slavilor în timpul marilor migrații, după izvoarele scrise, sclavinii și anții alcătuiau o uniune de triburi, condusă de un șef militar (vezi mai sus). Procopius spune că ei nu sunt conduși de un singur om, ci trăiesc din vechime în rânduiala democrației militare, treburile lor sunt hotărâte de obște. Adunarea triburilor este cea care decide, iar

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
anții alcătuiau o uniune de triburi, condusă de un șef militar (vezi mai sus). Procopius spune că ei nu sunt conduși de un singur om, ci trăiesc din vechime în rânduiala democrației militare, treburile lor sunt hotărâte de obște. Adunarea triburilor este cea care decide, iar comandantul militar (voievodul) era ajutat de un sfat al bătrânilor. Deplasările lor nu se făceau de întregul trib, ci fărâmițat, în grupuri separate, mari sau mici, conduse de un șef militar (Ardagast). Temelia structurii sociale

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
singur om, ci trăiesc din vechime în rânduiala democrației militare, treburile lor sunt hotărâte de obște. Adunarea triburilor este cea care decide, iar comandantul militar (voievodul) era ajutat de un sfat al bătrânilor. Deplasările lor nu se făceau de întregul trib, ci fărâmițat, în grupuri separate, mari sau mici, conduse de un șef militar (Ardagast). Temelia structurii sociale a obștilor sătești slave o reprezenta familia patriarhală slavii trăiau încă în faza relațiilor gentilice. Ca urmare a contactelor (legăturilor) cu populația romanică

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
locuitori, dar oastea însăși era alcătuită din provinciali romani și lupta se dă dincoace de Haemus, în jurul Dunării.11 Slavii instalați în nordul Dunării, în fosta provincie Dacia, sunt denumiți "daco-slavi", de istorici și filologi, iar după 602, au rămas triburi slave și în nord ce au conviețuit cu autohtonii. Istoricii români mai vechi au subliniat că slavii așezați în Dacia s-au purtat ca niște cuceritori și cotropitori, și au transformat pe autohtoni în robi (i-au supus) ai acestor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
khaganul avar Baian împotriva slavilor. Avarii cer slavilor să li se supună și să plătească darea din produse, însă aceștia refuză, războiul izbucnește și, în urma confruntării, slavii sunt înfrânți și supuși. Confruntarea militară din Câmpia munteană, în 578, evidențiază că triburile slave pătrunse în nordul Dunării, în secolul al VI-lea, erau independente față de stăpânirea avarilor.13 Pe de altă parte, subliniază Iorga, este limpede că slavii din al doilea val au cunoscut pe autohtoni prin intermediul germanilor-o dovedește numele de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]