12,312 matches
-
care a avut nenorocul de a se fi născut într-o familie burgheză și de a fi trăit într-o societate superficială, de "snobi". Alese astfel, citatele sunt mai degrabă dezamăgitoare. Se întrevede în acest jurnal o mare singurătate, cîteva tristeți vechi și o enormă preocupare pentru scris. Ca episoade rotunde, Camil Baltazar decupează din jurnalul scriitoarei două: cel al îngrijirii soldaților bolnavi, în primul război mondial, în gara Focșani și cel despre începuturile literare îndărătul cărora se află unchiul dramaturg
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
versuri în stil clasic, tipărite prin revistele vremii. S-ar putea însă ca poeziile pe care le reproduc mai jos să nu-i aparțină. Și atunci, cine este adevăratul „producător”? Poate, până la sfârșitul lecturii, voi dezlega enigma. De ce? De ce înmulțești tristețea lumii cu tristețea ta? De ce cobori în durerea ta fără mine? De ce nu înfrângi orgoliul singurătății? Bucuria este pentru toți... Durerea este pentru toți... De ce ți le iei singură? Dă-mi mâna ta desfrunzită, Ochii închizându-și petalele, Fruntea pălind
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
clasic, tipărite prin revistele vremii. S-ar putea însă ca poeziile pe care le reproduc mai jos să nu-i aparțină. Și atunci, cine este adevăratul „producător”? Poate, până la sfârșitul lecturii, voi dezlega enigma. De ce? De ce înmulțești tristețea lumii cu tristețea ta? De ce cobori în durerea ta fără mine? De ce nu înfrângi orgoliul singurătății? Bucuria este pentru toți... Durerea este pentru toți... De ce ți le iei singură? Dă-mi mâna ta desfrunzită, Ochii închizându-și petalele, Fruntea pălind în lumină. Lasă
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
Venera sa cea fermecătoare (și vindecătoare: farmec înseamnă și leac, medicament), ci pe Venus genitrix, zeița născătoare de viață. Care îl ajută, iată, să se vindece de boli sufletești pe care nu știa că le are. O recunoaște cu „sinceră tristețe”. 9 aprilie 2007 Am scos din sacul cu eticheta „documente literare” caietul lui P.H.L. După mutarea în noua locuință nu mi-am revenit suficient, încât să pun ordine în cărți și dosare. Acestea din urmă trebuie triate, pentru a reține
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
este chiar realitatea, refuzând adevărul (trist!) al vieții conștiente. Și acum câteva nopți dorea cu același patos să se convingă singur că nu este vis, că el chiar zboară! S-a trezit gemând și a fost cuprins, instantaneu, de o tristețe copleșitoare. „Așadar, orice vârstă ai avea, copilul din tine își cere drepturile. Ești în stare să le recunoști?” - îl întreabă naratorul pe Domnul R. Iar „eroul” caută răspunsul urmărind-o pe Clara cum crește, de la o zi la alta și
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
Bărzăunul, chiar și numai faptul că ajungem pînă acolo și intrăm într-o lume nouă, necunoscută și plină de taine, tot ar fi destul!... Dar, în afară de asta, noi vom descoperi înăuntru lucruri interesante") și adierea erosului, cu fiorul, entuziasmul și tristețile sale: sfîrșitul aventurilor Bărzăunului, ne sugerează, subtil, autorul, înseamnă, de fapt, sfîrșitul vîrstei de aur a copilăriei. Stilistic, romanul lui Dumitru Vacariu e fără cusur. Prozatorul are, fără îndoială, harul povestirii, stăpînind arta portretului și a descrierilor fastuoase (iată Stînca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
timpul amintirii, irigat de lirismul poetului: "Mare noroc pe bietul om că nu dă numai peste hăuri și mocirle în viața sa, ci mai întîlnește și țancuri înfrățite cu soarele și luna, poieni de lumină și cîntec și, mai ales, tristețea dulce a amintirii!". "Aventurile Bărzăunului" este nu doar un roman cu totul remarcabil, dar, alături de celelalte titluri de pe "Ulița copilăriei" de la "Junimea" din Iași, poate fi un argument pentru a reformula, sub flamura maioresciană a valorii estetice, literatura zisă "pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
timp posibil. Și Bărzăunul se lăsă convins ca în această aventură atît de însemnată să participe și Ilinca. Și, de nu vor mai fi alți amatori după vrerea lor, să fie admis chiar și Nuțu lui Răstoacă. Ilinca, Bărzăunul și... tristețea A utobuzul avea deja o întîrziere de 15 minute. Bineînțeles că asta nu era ceva ieșit din comun și toți sătenii erau obișnuiți cu astfel de întîrzieri. În stație erau cel puțin zece copii care-și așteptau părinții de la combinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
l-ar fi luat atunci cineva la bani mărunți să spună din ce motive a tras el o asemenea concluzie, zău că n-ar fi știut ce să răspundă. Îl apucase așa, un fel de furie imposibilă, amestecată cu multă tristețe și trebuia să găsească un vinovat. Eh, făcu el cu o mare doză de descurajare, apoi scuipă într-o parte, mai spuse cîteva cuvinte fără prea mare importanță în ceea ce ne privește și porni glonț spre casă, tăind de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
cele auzite, direct acasă la Bărzăun. L-am găsit în grădina din spatele casei, întins pe o pătură și încercînd să citească "Legendele Olimpului". Cu greu l-am convins să-mi vorbească. Dar pînă la urmă mi-a povestit, cu destulă tristețe în glas, cît de mult s-au străduit cu toții să scoată liliacul din pletele Ilincăi și cum s-a întors numai el în peșteră să-și caute lanterna, pentru că n-a mai vrut să intre nimeni cu el. Toți erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
putea convinge, poate, să meargă altă dată cu el în pădure, la pescuit... s-o privească mereu, s-o știe lîngă el... s-o audă țipînd de plăcere cînd îi aruncă păstrăvii pe mal... Și porni mai repede. Totuși o tristețe aparte pusese stăpînire pe el. Începu chiar să-i pară rău, dar rău, că nu are mai mult cu măcar 2-3 ani..., să zică și de el lumea că-i flăcău de însurat, așa cum zicea despre alții... să meargă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
aplecă buzele spre chemarea apei, închise pleopele și sorbi cu nesaț, odată cu lichidul rece, imaginea ochilor mari și neguroși... Și tot cu ochii închiși se ridică și scoase un fel de oftat aparte, cum nu mai oftase niciodată, de parcă toată tristețea omenească s-ar fi întîlnit atunci în el... Cînd deschise pleoapele și se trezi singur în decorul fantastic al pădurii, căpătă deodată convingerea că a devenit alt om. Îi venea și să rîdă și să plîngă, să strige ori să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
asta venisem la tine. Dar tu ne-ai luat cu flecăreala și uite că am uitat. Hai mai repede! Și porni în fugă spre poartă urmată de Nuțu, în timp ce Bărzăunul rămase pe loc, sub o nemăsurat de grea povară de tristețe. Haide, mă!... Nu mergi odată? strigă la el Ilinca din poartă. Ce-i cu tine de ești așa molîu? Vin și eu... îndată... răspunse abia murmurat Bărzăunul. Duceți-vă voi înainte! Iar în mintea sa începură să se împletească într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
niciodată așa cum ar vrea cititorul M are noroc pe bietul om că nu dă numai peste hăuri și mocirle în viața sa, ci mai întîlnește și țancuri înfrățite cu soarele și luna, poieni de lumină și cîntec și, mai ales, tristețea dulce a amintirii! Ce s-ar fi făcut Bărzăunul, altfel?... Păi, tot sufletul său era plin uneori de rîpe și smîrcuri întunecate. Ar fi putut el trăi oare dacă peste toate acestea n-ar fi strălucit deseori zorii speranței, ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
cum se spune de obicei, ci din ce-ar fi putut fi! Și mai avea ceva Bărzăunul puțin mai altfel ca restul lumii: oricît de trist ar fi fost, dacă intervenea ceva frumos, care să-l bucure, uita de orice tristețe. De pildă, atunci cînd l-a văzut pe Virgil ținînd-o pe Ilinca de deget, a crezut că nu va mai putea rîde niciodată și că el nu face altceva nimic mai bun decît să se mintă singur. Mai poate oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
de ce să nu mai scriu în continuare? Așa! se răsti la mine Bărzăunul întorcîndu-mi ochii de ied părăsit... Pentru că totul a fost frumos pînă am ajuns acolo... sus... Nu-nțeleg. Eh, ce știi tu!... Și clătină din cap, cu atîta tristețe, încît mi-a fost rușine de mine că pot fi atît de neștiutor. A fost frumos, reluă el mai rar și mai calm, grozav de frumos... dar numai pînă acolo, sus, unde am descoperit nu comorile din inima muntelui... ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
nu comorile din inima muntelui... ci prăpastia care mă desparte de Ilinca... Eu pentru ea am făcut ce-am făcut... Și s-a depărtat de mine cu mîinile la spate și capul în pămînt... Am participat din tot sufletul la tristețea lui și i-am promis că mă voi opri, deocamdată, aici cu povestirea. CUPRINS Ioan HOLBAN Pistrui, expediții, aventuri și întîiul freamăt al dragostei..................................5 Pistrui, expediții, aventuri și întîiul freamăt al dragostei 5 Comoara din Dealul Ursului 11 Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
dragostei 5 Comoara din Dealul Ursului 11 Unde se vede că nu toate întâmplările se petrec din întîmplare 52 Unde se vede că, pentru a lua o hotărîre, este nevoie ca, mai întîi, să te hotărăști 60 Ilinca, Bărzăunul și... tristețea 70 Unde se vede că o expediție, fie ea cît de grea, se pregătește mult mai ușor atunci cînd dorești neapărat să fii alături de o anumită persoană 76 La drum! 85 Întîmplarea de la mlaștină 93 Piatra Domniței 101 Unde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
cu cea a imperfecțiunii lumii unde se află ostracizat, "aruncat", temperate de încântarea de a fi oaspete al luminii, o singură dată în istoria eternității, au făcut ca în poezia creată să se îmbine melancolia cu elanul înălțării, extazul cu tristețea metafizică, cultul realității cu năzuința de eliberare. Ca atare, poezia a fost dintru început reflexivă, o meditație asupra depășirii finitudinii și prizonieratului ontic. In fața muțeniei misterului a luat naștere prima formă concretă a gândirii, cuvântul care este numire prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ritmicitate, și anume acela al ritmicei antinomice. Ca atare, dacă de cele mai multe ori ritmica sensurilor în lirica eminesciană este armonizantă, reflectând comuniunea universală, alteori ea este disonantă sau chiar antagonică, relevând latura inarmonică a lucrurilor, a lumii. Așa se naște "tristețea metafizică" din poezia eminesciană de iubire, conștiința dureroasă a denivelării potențialului spiritual între realitate și idealitate, dintre necesitatea internă hyperionică și inerția telurică, refractară spiritualității. Acest gen de ritmică antitetică apare cu osebire în Pe lângă plopii fără soț.... Ce e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a creației, adică a descoperirii unui adevăr neschimbător al vieții, al lumii. Poetul filtrează tot ce trăiește exaltare, deprimare, lumină, beznă prin taumaturgia poetică. El are, în raport cu omul comun, șansa unei modalități superioare de exorcizare a dramei ontologice. Transfigurată liric, tristețea metafizică devine încântare. Scriind: "dacă îmi va reuși poemul, atunci voi fi trăi ca zeii și mai mult nu am râvnit", rezultă că bucuria creării tragicului este un catharsis, care pentru Hölderlin constituia o bucurie mai înaltă decât atunci când poetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ce vrei de la mine. ...Ești muta, neclintita identitate Nu ceri nimic. Nici măcar rugăciunea mea. Dumnezeule, de-acum ce mă fac ? În mijlocul tău mă dezbrac. Mă dezbrac de trup ca de o haină pe care o arunci în drum. În poezia Tristețe metafizică, poetul se plânge că, deși și-a deschis ochii cunoașterii către toate adâncurile, deși cu întreaga creatură și-a ridicat rănile în vânt. "nici o minune nu se împlinește". Și totuși, "cu cuvinte simple ca ale noastre s-au făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
-mi iau geamantanul și plec"; neliniștea greierului mic pe care îl prinde Crăciunul fără nici o rezervă de grăunțe, iar furnica refuză să-l împrumute și îl mai și bârfește la toată lumea că "s-a dus și i-a cerut"; neliniștea tristeților provinciale, dintre care: "De panorămi cu-o ferestruică/ Și cu-o maimuță roasă-m dos,/ Ce-ar semăna cu domnul Duică/ De-ar fi oleacă mai frumos"; neliniștea îndrăgostiților de sub un arțar, pe care steaua invocată îi trimite la culcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
tonul luminos, afectiv, emblematic fiind în acest sens, finalul din Rapsodii de toamnă: Gâze, foi împrăștiate, Muza mea satirică V-a-nchinat cu drag la toate Câte-o strofă lirică. Dar când știu c-o să vă-nghețe Iarna mizerabilă, Mă cuprinde o tristețe Iremediabilă. Neliniștea luptei dintre lumină și întuneric a preocupat pictorii din totdeauna. Ea a fost rezolvată de Vermeer în favoarea luminii, concentrată ontologic și axiologic în perlă, iar umbrele puține care mai răzbat sunt alungate total de un alt olandez, Vincent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
suferința. Starea filozofică a suferinței a creat arta lui Van Gogh, încheiată cu tabloul Stol de corbi deasupra unui lan de grâu, prefață imediată la autoliza pictorului, al cărui cuvânt ultim apare emblematic pentru condiția umană: "La tristesse durera toujours"tristețea o să dureze pururi. În muzică, meditația asupra suferinței metafizice este excepțional exprimată de părțile lente din concertele pentru pian ale lui Mozart, mai ales concertele 21 și 27. Filozofie a suferinței este de asemenea Simfonia neterminată a lui Schubert. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]