1,978 matches
-
omorât pisica. De-atunci mi se întâmplă să visez ba canarul meu mort, ba pisica și mă trezesc, bineînțeles. Ca să-l ascult pe Tuberculosul tușind. Eu cred că are plămânii ciuruiți. Cum să dormi, Doamne sfinte, când auzi pe cineva tușind încontinuu lângă tine? M-am dus de câteva ori la Moașa, s-o rog să-l mute în altă cameră. A clătinat din cap. Nu. Nu se poate. N-am reușit s-o înduplec nici cum. Și e o crimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
coridor, a treia ușă pe stânga”. Am bătut în ușă și am intrat. G. stătea la o masă încărcată de dosare, citind ceva și jucându-se cu un cuțit de tăiat hârtie. Se făcea că nu mă observase intrând. Am tușit ca să-i atrag atenția și atunci, ridicând privirea spre mine, se schimbă brusc. Deveni jovial. „A, scuză-mă”. Nu ne tutuisem niciodată până atunci, dar pentru el n-a fost nici o dificultate ca să sară peste acest mic neajuns. Doar mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Stăteam, cu nervii întinși, la pândă. Câtva timp nu sforăia. Respira liniștit. Apoi începea un concert sinistru; sforăia, șuiera, pufăia și horcăia în același timp. În clipa aceea nervii mei se aprindeau și îi simțeam ca pe niște mărăcini fierbinți. Tușeam tare ca să-l trezesc. El deschidea ochii și-mi surâdea. Doamne, cât îl uram atunci. După ce că mă ținea nedormit, mai și surâdea în bătaie de joc. Îl blestemam și juram să plec din azil. Dimineața, când marea ieșea din cețuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
din egoism, o lege pe care copacii din junglă o respectă cu o liniște de catedrală. Bătrânii cuceriseră, însă, cei mai mulți, această liniște. Moartea nu-i mai impresiona. Li se părea normal că Tuberculosul care bolea cam toată vremea, iar noaptea tușea aproape continuu, împiedicându-i pe ceilalți să doarmă, arăta din ce în ce mai prăpădit și mai stins. „Săracul, scuipă sânge, zicea câte unul, mai bine să-l ia Dumnezeu, să nu se mai chinuie atât”. Nici măcar lui Siminel, care se ferea cu grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mă, îi striga el, mai bine ajută la stingerea focului decât să ne împuți aici”. Dodo și Anton se zăpăciseră și nu-și găseau locul. Mirosea puternic a ierburi arse. Un fum înecăcios și înțepător ne făcea pe toți să tușim și să ne frecăm încontinuu la ochi. Cu o batistă la gură, Dinu a trecut pe lângă mine fără să mă vadă. Am pornit și eu spre ieșire, cu gândul să iau o găleată, când am zărit-o pe Laura. Alerga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
vieții lui, „teoria orificiului”, care suna pe scurt astfel: venim pe lume printr-un orificiu, respirăm printr-un orificiu, ne hrănim printr-un orificiu și dispărem printr-un orificiu. În clipa când sosea Moașa, însoțită de Arhivarul, Călugărul devenea serios, tușea de două, trei ori ca să-și dreagă glasul și începea ceremonia funebră. Un cor prăpădit de bătrâni, dirijat de Dodo, se străduia din răsputeri să fie la înălțimea situației, în timp ce, în asistență, toți stăteau cu capetele plecate, așteptând să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
alunge pe curioși. Înaintam acum pe un coridor luminat orbitor, acoperit cu un covor gros, de culoarea muștarului, care absorbea sunetul pașilor, și am auzit foarte clar când Francisc - s-a înțeles, cred, că era mut ca și Profetul - a tușit ca să-mi atragă atenția să mă opresc. Mi-a făcut un semn binevoitor dar imperativ să trec în stânga unde se afla un lavabou cochet și elegant, cu uși de cristal și chiuvete de faianță albă. Acolo, laba lui enormă mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
născocire. Nu pricepeam, e adevărat, un lucru. De fiecare dată când mă duceam în sala cu oglinzi ritualul era același. Francisc se dădea la o parte și pornea după mine ca un servitor bine stilat. În dreptul lavaboului se oprea și tușea semnificativ. Cunoșteam semnalul. Trebuia să mă spăl pe mâini. O făceam sub privirile atente ale cerberului mut care, când terminam, se dădea politicos la o parte. După acest ritual simbolic, eu pătrundeam într-o sală pustie, dar Francisc rămânea afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
i-am rugat pe fotoreporteri să plece. Eram obosit. Vroiam să-mi beau cafeaua în liniște. L-am simțit pe funcționarul aeroportului apropiindu-se, dar n-am întors capul. „Să aștepte, până îmi beau cafeaua”. Când am terminat, el a tușit de câteva ori, ca să-și anunțe prezența. Mi-a explicat că undeva se dezlănțuise o furtună ieșită din comun. Cumplită. Cei doi piloți care zâmbeau atât de fotogenic refuzaseră să facă zborul. Le era frică. Nu îndrăzneau. Singura speranță rămâneam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să nu fie prinț? Poate că părinții lui au fost regi, într-o insulă îndepărtată”. Bucuria aceasta era umbrită de griji. Căci Filip, cu ura lui sfântă împotriva Tuberculosului, n-avea încredere nici în suferința vecinului său de cameră care tușea și scuipa sânge. Mă avertiză apucându-mă de mână: „Cu ultimele puteri e în stare să aducă o pisică și să i-l dea pe Prințul”. Dar Prințul mă interesa pe mine? I-am întors spatele lui Filip și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mici. M-am dus să iau o smochină, am dus-o la gură, dar n-avea un gust bun. „Ce rele sunt, de ce oare?” m-am întrebat. Mă preocupa în continuare cine tăiase smochinul și deodată am auzit pe cineva tușind în spatele meu. M-am întors, era Francisc, încălțat cu pantofi de pânză (ce ciudate sunt amănuntele într-un vis). Vroia să închidă ușa. Am făcut un pas înainte, am intrat în sala cu oglinzi și m-am oprit. Bătrânul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
iert totul. Când s-a luminat de ziuă m-am hotărât să n-o mai deranjez niciodată pe Marta. Mi-am luat pușca și am ieșit. Pe trepte, mi-a venit o idee. „Cel puțin să-i sperii”. Și am tușit zgomotos. Până să ajung la cotul casei, Aristide se ridicase, speriat, și se încheia la pantaloni grăbit, cum făcusem eu în bălării în fața Profetului; văzându-mă cu pușca în mână încremeni, cu pantalonii pe jumătate descheiați. „Domnule Daniel, bâigui el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ridicol? Nu pot să fac așa ceva. Unul ca mine n-are voie să se arate în ismene. Un mit trebuie să rămână un mit, domnule sculptor. De undeva de pe coridoare se auzeau chemări înfundate. Ochii începuseră să mă înțepe și tușeam din pricina fumului. Se auzi și un urlet de câine care m-a înfiorat. În acest timp, Bătrânul stătea, provocator, în mijlocul trâmbelor de fum ce se îndeseau tot mai mult. Se ridicase în picioare și ochii îi străluceau. Observând că intrasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
endroit bien connu, mais ne demandez pas mon avis. C’est bien ça, vous savez, dans ce cas, la confiance c’est tout. A votre service, monsieur.“ Ceilalți doi clienți ieșiseră, mă simțeam cam jenat. Mă hotărâsem, atrăsesem atenția bătrânului tușind ușor și Îi spusesem că venisem să caut o cunoștință, un prieten care de obicei trecea pe-acolo, domnul Agliè. Mă privise de parcă aș fi fost omul care-i telefonase. Poate că, adăugasem eu, nu-l cunoștea ca Agliè, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Urechi-tăiate, nu trișa Încă o dată“, striga Olcott. Dar Kelley, nereușind să se separe de medium, Încerca să-l sufoce. Devenise un fel de chewing-gum, de care ultimul dintre frații Fox Încerca să se descotorosească. Apoi și Theo căzu În genunchi, tușea, se confunda cu acel ceva parazit care-l devora, se rostogoli pe jos, apărându-se ca și cum ar fi fost cuprins de flăcări. Fantasma care fusese Kelley Îl acoperi mai Întâi ca un lințoliu, apoi muri lichefiindu-se și Îl lăsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
singurul nostru adăpost arhitectura dorinței redusă la pîntece un pîntece În tranzit de la un niciunde către un altul! Întristat de propria-i viziune și detectînd satisfacția răutăcioasă a publicului, se revoltă În fața dorinței sale de a face pe plac străinilor. Tușește. Își trădează propria țară de dragul unor... ce? Aplauze? Nici nu există. O apucă pe o altă cale. — Miracolul Americii este cel al mișcării nu al regretului În New Mexico chipul lui Iisus a țîșnit pe o trotilla În Plaquemine Fecioara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
face un Bourbon Libre și, ascultă ce-ți spun, n-o să vezi tu Cuba Libre cît timp Castro Încă mai trage din trabuc. — Toate băuturile lui sînt servite la pachet cu cîte o predică, zice arătarea, trage un fum și tușește. Taie vîrful trabucului și și-l reaprinde. Un bar nu e sală de prelegeri! strigă către barman. — Nimeni nu ți-a ținut ție vreo predică de să se prindă de tine, Alferez. Alferez se Întoarce să se uite la Wakefield
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
tine, Sandina, toți sînt aici cu un scop. E timpul să intervină. Wakefield se ridică și privește În jur după haine. Le găsește aruncate după un cufăr, la picioarele cuibului lui. Cu goliciunea cum acoperită, se apropie de bucătărie și tușește. Ambele femei se Întorc către el. — Nu știu ce să spun. Ar trebui să știu ce să spun, dar nu știu. Își dă seama că e Încă drogat, un pic beat, iar corpul lui Îi spune că tocmai a trecut printr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
nu semănam perfect cu taică-miu, spuneam că de pe cine știe unde sunt luat sau ne-o încurcat la maternitate. Nu m-au făcut din prima pionier. Aveam 10 la învățătură și 5,6 la purtare. Spărgeam geamuri din senin. Băteam copiii. (Tușește și râde.) Profesorii - când am terminat opt clase - mi-au sfătuit părinții să-l dea acolo, la Piatra, la liceu. Și io am spus: „Nu, mă duc“. Ca să scap de teroarea aia a lor de slăbiciune, că să fi spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
trecut o oră și după o oră o venit și l-o scos pe Ștefănescu, pe Badea. Gheorghiță era mai periculos, o vrut să stingă tot neamul soției lui - vreo 5 victime avea. El fusese milițian la penitenciar, la Bacău (tușește), și era considerat periculos. Ștefănescu, cum fusese plimbat de-atâtea ori, întors, judecat iarăși... Cu Gheorghiță nu prea puteam discuta. Avea perioade - acuma vorbea una, acuma vorbea alta, vorbea singur. Și Badea era om normal. O omorât pe nevastă-sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
mea. Pensie - nu. Servici - nu. Casă, nu cred... că moșnegii au murit și frații au început să scoată ochii după casă. Ori mai găsesc ceva? Sau, dacă nu mai găsesc, trebuie să mă duc să mai fac o ispravă, ceva. (Tușește.) Atunci, îmi mai vine foiță la cap, cine știe ce... Bine, și anii, da’... un an de zile, la început, când am venit aici... Am primit o scrisoare de-acasă și pocăita mi-o trimis o iconiță mică și mi-o spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
tot ce-aveam... Deci în ’92 am cumpărat eu astea și-n ’93, în ianuarie, am început să le vând. M-o-mbătat pe mine de două ori. (Râde.) Nu bag mâna-n foc nici dacă nu m-o fi bătut vreodată. (Tușește.) Când eram beat de mă lua ea, de mă urca în pat, mi-o fi tras vreo fleașcă. Dar în ianuarie am început să vând și în iunie nu mai aveam nimic. O stat și am cheltuit banii împreună. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
a patruș’ opta fapta asta, am fost recunoscut de către dânșii. Eu nici n-am știut că-i asta acolo. Am avut de-a face cu ea în ’84, când era la judecătoria sectorului trei, la Sfânta Vineri, unde întorcea 19. (Tușește.) Și i-am promis eu atuncea că o să fac, o să dreg. Vorbe de ocnaș... Atunci au costat vorbele alea un an preț pe restrictivă la Galați... pentru niște vorbe... Când ameninți în instanță, e nasol. Păi, când mă condamni prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Să luăm, pentru început, două fragmente de poeme „marine” scrise în 1913 de Vinea și, respectiv, Tzara: „Vreau să rămîn aci la Tuzla/lîngă valsurile moarte-n casa albă/ cînd pleacă școlarii rahitici/ și-n plaje sîngeră macul sălbatic/ cheag tușit în amiaza fragedă.// seara bate semne din far/ peste goarnele vagi de apă/ cînd se întorc pescarii cu stele pe mîini/ și trec vapoarele și planetele” (Ion Vinea, „Tuzla“) „Se întorc pescarii cu stelele apelor/ împart bucate săracilor, înșiră mătănii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
potaia aceea bătrână, hămesită și murdară. — A, da, câinele acela vagabond. Câinele acela bătrân vagabonda prin împrejurimi. Uneori le intra și lor în bucătărie sau răsturna găleata de gunoi, stârnind furia lui Mă-chan. Gaston se ridică și deschise fereastra. Câinele tușea afară. Se pare că și câinii bătrâni se îmbolnăvesc de astm, ca și oamenii. Gaston luă mâncare de la el din farfurie și i-o azvârli câinelui. Tomoe și Mă-chan l-au privit disprețuitor și apoi au întors capul. — De azi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]