1,997 matches
-
pe marginea drumului, într-un crâng de pini. Opri motorul și inhală parfumul pomilor. Adormi instantaneu. Gerard se plimba înainte și înapoi prin praf, în întuneric. Voia să se ridice de la sol și încercă de câteva ori să sară pe tufele de pelin care-l înconjurau. Dar acestea nu-i suportau greutatea și se prăbușea la loc, de fiecare dată. Într-un târziu, pe jumătate sări, pe jumătate zbură prin aer și ateriză pe o tufă de ienupăr, cam la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
câteva ori să sară pe tufele de pelin care-l înconjurau. Dar acestea nu-i suportau greutatea și se prăbușea la loc, de fiecare dată. Într-un târziu, pe jumătate sări, pe jumătate zbură prin aer și ateriză pe o tufă de ienupăr, cam la un metru deasupra solului. Stând pe acea stinghie improvizată, poate că ar adormit, dacă temperatura nu ar fi fost mult prea scăzută pentru o pasăre tropicală. Și îl țineau treaz urletele unei haite de animale, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
prea scăzută pentru o pasăre tropicală. Și îl țineau treaz urletele unei haite de animale, din deșert. Urletele se apropiau. Gerard își înfoie penele, semn de neliniște. Se uită în direcția sunetului. Văzu mai multe umbre întunecate mișcându-se printre tufe. Prinse licărirea unor ochi verzi. Își înfoie din nou penele. Și văzu cum haita se îndrepta spre el. Capitolul 76 Elicopterul Robinson R44 ateriză într-un nor de praf, iar Vasco Borden coborî, încovoiat sub elice. Urcă într-un Hummer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
era iar copilul acela negru, puștiul ăla păros, cel care-l mușcase de ureche - copilul negru se izbi în el, dur ca o piatră mare care-l lovea drept în piept. Vasco se dădu în spate, se împiedică de niște tufe de trandafir și se prăbuși, cu picioarele în sus. Și asta a fost. Copilul o luă la fugă, strigând după mama lui. Iar Dolly începu brusc să se comporte ca și cum nu-l cunoștea. El se tăiase și se zgâriase, încercând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
prăbuși, cu picioarele în sus. Și asta a fost. Copilul o luă la fugă, strigând după mama lui. Iar Dolly începu brusc să se comporte ca și cum nu-l cunoștea. El se tăiase și se zgâriase, încercând să se tragă din tufele de trandafiri, fără nici un ajutor din partea ei. Nu poți să fii demn, când te ridici în picioare cu dosul plin de țepi. Și când te privesc cel puțin o sută de oameni. În plus, trebuiau să apară și paznicii. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
impresia că știe s-o folosească ... o mână pe pat, cealaltă pe trăgaci. Dacă îți mai văd vreodată fața, te spulber, nemernicule, zise ea. Vasco nu răspunse, încercând să treacă mai departe, iar în clipa următoare auzi o explozie și tufele din fața lui, de pe cărare, săriră în aer într-un nor verde de petale, frunze și pământ. Așa că se opri. Imediat. Și se întoarse, încet, cu mâinile depărtate de corp. — Ai auzit ce am spus? zise ea. — Da, doamnă. Întotdeauna să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
la clavecin toată ziua, așa că mai bine să fiu François, fiul lui Franz, decît Karl Philipp Emanuel, fiul lui Johann Sebastian. Era scris că fiul lui Franz Weyergraf nu se va culca cu domnișoara Patakis În acel august 1958 În mijlocul tufelor care despărțeau stăreția de fermă. Fiul lui Franz Weyergraf nu avea dreptul să dezbrace din priviri o fată, n-avea dreptul să-i mîngîie sînii nici măcar pe deasupra rochiei și cu siguranță nu avea dreptul s-o atragă pe fată departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
eu ție! M-a luat la vânătoare, după vreo trei-patru luni de zile, ne-am dus la Pasărea, e o lizieră de salcâmi, a tras într-un iepure, eu am spus că mi-e frică, s-a dus el la tufa aia de mure, să-l scoată de-acolo, când s-a întors înapoi, îl așteptam cu arma lui. Cartuș pe țeavă, i-am tras în piept. Ei, din clipa aia, ai mei s-au despărțit. Ei, mama a aflat motivul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
când a dispărut ștandul de ceasuri de la ruși (Râde.). Un glob așa mare, erau 385 de ceasuri - prototipuri. Nu toate, dar cam 20%. Noaptea ies. Geamurile din interior se deschid foarte ușor. Parcarea aia e la doi pași... Casa Scânteii... tufe peste tufe. Și s-a făcut și mare vâlvă, două stații de radio emisie-recepție luate de-acolo. Alea, m-am dus și le-am dus. Mi-a fost frică. Prindeam cu ele toate canalele posibile. Ei, cât m-am jucat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
dispărut ștandul de ceasuri de la ruși (Râde.). Un glob așa mare, erau 385 de ceasuri - prototipuri. Nu toate, dar cam 20%. Noaptea ies. Geamurile din interior se deschid foarte ușor. Parcarea aia e la doi pași... Casa Scânteii... tufe peste tufe. Și s-a făcut și mare vâlvă, două stații de radio emisie-recepție luate de-acolo. Alea, m-am dus și le-am dus. Mi-a fost frică. Prindeam cu ele toate canalele posibile. Ei, cât m-am jucat la ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
stăpânului se pare că rezistase cel mai bine maiului timpului. Acoperișul se surpase în interior, în timp ce o parte dintre coloane erau încă în picioare, având urme de tencuială roșie. Celelalte case, prăbușite cu totul, erau năpădite de muri și de tufe de soc din care răsăreau cioturi de grinzi arse. Acolo unde fusese piața, lângă o adăpătoare de piatră, zăceau la pământ două statui sparte. Una de bărbat și alta de femeie, probabil ultimii protectori ai satului. Erau din materiale de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mi-am adus aminte ziua în care tatăl meu pusese să se aducă în curte un bloc de sare, lăsat nu departe de niște brazde de trandafiri pe care mama îi îndrăgea în chip deosebit; uitase de sare, plouase, și tufele de trandafiri se uscaseră. Câteva zile mama fusese supărată foc. L-am întrebat: - Crezi că donatistul a dat cu sare înainte, fără să-l vadă cineva? - Nu, cred mai curând că avea niște punguțe ascunse în mâneci și că a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
copiii trebuiau să fie Încă În Împrejurimi. Răscoliră străduțele și piețele aglomerate de adolescenți care veneau În centru pentru petrecerea nopții de vineri, și toate colțurile Întunecate și pustii din zona Tor di Nona, unde un rottweiler ivit dintre niște tufe Îi amenință rânjindu-și colții ascuțiți ca niște căngi. Un tip În scaun cu rotile, obez și cu o fizionomie de criminal chemă câinele cu câteva clipe Înainte ca acesta să-i sfâșie. — Nu sunt deloc un bun detectiv, Încercă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
gesturi hotărâte se grăbise să-l ridice pe Mașcatu. Dar nu știa ce să facă mai departe. Se uitase spre Mărineci, iar acesta părea împietrit pe lada lui. Pe fereastră alunecau lumina albă de lună și umbrele depărtate ale unei tufe de liliac. Ceilalți băieți nici nu respirau. În cele din urmă, îl rezemase pe Mașcatu de tocul ușii, iar pe Iscru îl așezase cu grijă pe lada pusă acum lângă fereastră. Apoi adormise buștean. În zorii zilei, când deja curtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
planuri. Dar tocmai când ieșea din pivniță o văzuse pe Ghighina alergând pe aleea grădinii și începuse să urle și să dea ordine: - Hoața! Prindeți hoața! Să vină gărzile și s-o ducem în cetate! Doi servitori se iviseră pe lângă tufele de răsură. Fata, și mai speriată, o luase spre grajduri unde dăduse peste Ioniță. Acesta tocmai înhămase caii la o trăsurică veche pe care o luau fără știrea stăpânului, el și Talpă, ca să ajungă la o petrecere, în Târgoviște. Prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
cine știe ce mic furtișag. Trăiau de azi pe mâine, jumulind câte un trecător ori coborând în satele din jur, pe la gospodăriile mai înstărite, pe unde puteau să mai intre prin vreun hambar. Stătuseră ascunși cât Zogru risipise călăreții, apoi ieșiseră dintre tufele de lemn câinesc, încredințați că orice fusese trecuse de multă vreme. - Haide, urcați până aici să-mi dați o mână de ajutor, că nu va fi degeaba. Cuvintele sigure și tonul poruncitor părea să-i fi convins. Gheară a urcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
întrebase nimic. Balta, mai mult o mocirlă fixată de stuf, era nemișcată, iar dincolo de ea se vedea Biserica Icoanei. O masala uitată ardea încă înfiptă în stânga bisericii albe. Nu era nimic, nu se auzeau decât broaștele și foșnetul lișițelor prin tufele din smârcuri. Zogru a coborât din trăsură și s-a uitat în zare. Era un cer curat, de vară bucureșteană, iar peste mirosul de bălegar ars se înălța din când în când și mirosul nămolului de baltă. Nu era nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
iar o treaptă În veșmântu-i auriu. În poiana-nmiresmată Râde-un ciocârlan zglobiu, Soarele la joc ne cheamă Printre flori și printre brazi, Hora bucuriei-ncinge Pentru toți copiii dragi. Ursul și șoricelul Martinică în pădure murmură încetinel Căci în tufa lui cu mure a găsit un șoricel. Șoricelul pofticios Nu se lasă de urs scos Și văzându-l mititel Ursul se-nvoi cu el: Hai să împărțim, măi frate, Mura asta-n jumătate. Cerul Adesea atât de-albastru e ceru
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
pe malul celălalt, nici o mișcare. Lea a făcut un semn și Ruben, Simon și Iuda s-au aruncat în apă ca să-l caute pe tatăl lor. L-au găsit într-un tufiș, bătut și dezbrăcat, iar în jurul lui iarba și tufele erau la pământ, ca după o luptă. Ruben a alergat înapoi la noi și a cerut țipând o haină ca să-l acopere și apoi l-au cărat pe brațe pe deasupra apei. Vaietele s-au potolit când a fost adus Iacob
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
pietre. Cum nu era nimeni pe acolo care să ne împiedice, am trecut pe malul celălalt și am găsit chiar locul unde fusese tata atacat. Am recunoscut luminișul pe care îl descria - cercul celor optsprezece copaci, iarba călcată în picioare, tufele culcate la pământ. Era și o urmă pe jos, acolo unde se făcuse un foc mare. Ni s-a făcut părul măciucă, Iosif m-a luat de mână, iar palma îmi era umedă de frică. Ne-am uitat în sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
să cobor poteca și s-o tai prin curtea din spatele blocului, dar când să zic că ajunsesem la liman, s-a auzit un fluierat. Uitându-mă în jur, l-am văzut pe Zolika, cățărat în Marele Copac, iar de printre tufe a apărut banda lui Lupu, erau toți în păr, m-au înconjurat în tăcere, a coborât și Zolika din copac, și atunci Lupu s-a postat înaintea mea, spunând că acum m-au prins și c-o să aflu pe pielea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
Ce tot spui? Gildas era băut zdravăn, făcut criță. De altfel, așa eram toți! Își lăsă iute În jos gulerul hainei. - Ia uită-te la asta! Trei zgîrieturi se vedeau ca niște dungi pe gîtul lui. - M-am tăvălit printre tufele de tuia cînd m-am Întors acasă la unu noaptea. Marie nici măcar nu păru să-l audă. - Du-l la cabinetul tău, pînă iau măsuri ca să-l trimit la IML, la Brest. Se uită țintă la ea de parcă ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Se arătase cumva prea stăruitor În povestea cu autopsia? Nu, manevrase foarte bine și ar fi putut să jure că ea apreciase sincer noblețea lui sufletească. După cum ar fi putut de asemenea să jure că ea Înghițise și povestea cu tufele de tuia. Venise cumva să verifice dacă se Întorsese Într-adevăr la ora 1 noaptea, așa cum Îi spusese cînd Îl Întrebase În legătură cu seara trecută? Dacă așa stăteau lucrurile, Yves nu avea de ce să-și facă griji. Sub pretextul că „el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
grijă curățate după ce a murit, dar nu suficient pentru a nu lăsa urme. Or, singurul care ar fi avut posibilitatea s-o facă este Yves Pérec, În cabinetul lui. Iar zgîrieturile de pe gîtul lui, după părerea mea, nu se datorează tufelor de tuia. Observă că, ascultîndu-l cu atenție și aproape fără să-și dea seama, Marie Încetinise. O felicită. Ea scoase atunci din buzunar una din scrisorile anonime pe care le recuperase la primărie și i-o Întinse. - Fără mine nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pe Pământ. 11 Din acea perioadă, Michel păstra o fotografie, făcută În grădina familiei Annabellei, În vacanța de Paște din 1971; tatăl ei ascunsese ouă de ciocolată În boscheți și În straturile de flori. În fotografie, Annabelle era În mijlocul unei tufe de forsythia; Îndepărta ramurile, absorbită de căutarea ei, cu gravitatea copilăriei. Chipul i se limpezea, se putea ghici de pe-acum că va fi extraordinar de frumoasă. Pieptul i se contura ușor sub pulover. A fost ultimul Paște cu ouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]