1,788 matches
-
de cincisprezece ani. Cu ei am copilărit, cu ei am crescut, cu ei mi am petrecut frântura din această viață, Fulgerele strălucesc pe cer și parcă toate sunt menite să facă același lucru - să cresteze lumea aceasta alcătuită din groază. Tunetele urlă prevestind înălțarea la cer a acestor victime nevinovate. Vărsarea de lacrimi glaciale din jurul meu e cea care mă trezește; ea-mi liniștește sufletul tulburat. Încetul cu încetul încep să-mi aduc aminte ce s-a întâmplat. Memoriile mă sufocă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Când am fost destul de mare să întreb despre ziua în care a venit tata, ea mi-a spus că în jurul lui se simțea prezența lui El și de asta merita băgat în seamă. Zilpa îmi povestea că El este zeul tunetului, al înălțimilor și al sacrificiilor teribile. El putea cere ca tații să-și taie fiii - să-i lase în deșert sau să-i măcelărească. Era un zeu crud, ciudat, străin și rece, dar, totuși, un tovarăș suficient de puternic pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
mele. Bunica observase deja centura Tabeei și se apropiase de mătușa mea cea cu capul acoperit de bănuți strălucitori. În câteva clipe, țipa la Ada cu o furie pe care eu o credeam rezervată doar zeilor care au la îndemână tunete și fulegere. Supărarea Rebecăi era teribilă. - Vrei să-mi spui că sângele ei a fost irosit? Ai închis-o undeva singură, ca pe un animal? Ada s-a ghemuit și a dat să-i răspundă, dar Bunica și-a ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
de înmormântare, așa că umbrele lor te vor bântui pentru totdeauna. Tu și fiii tăi ați făcut o generație de văduve și de orfani care nu vă vor ierta niciodată. Iacob, am zis, cu o voce care avea ecou ca un tunet, Iacob, am șuireat, cu o voce de șarpe care se leapădă de viață și totuși trăiește, Iacob, am urlat și luna a dispărut. Iacob nu va mai avea liniște în veac. O să piardă tot ce are și o să-i alunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
o parte, încercând să mă eliberez din laț sau măcar să mă ridic, dar mă durea mâna și, cum mă târau în urma lor, picioarele nu mă mai țineau, flăcările pârâiau cu zgomot, din direcția colectivei se auzea un bubuit ca de tunet, auzindu-l mi-a venit în minte ce-mi spusese Puiu despre seceriș și despre motorină, probabil că luase foc și motorina, iarăși am văzut mișcare printre flăcări și am vrut să strig să vină, să alerge cineva după mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
Mi-e frică... Pierric nu mai era În camera de spital. Era În bătaia furtunii, avea șase ani, se refugiase lîngă tumulus, stătea tupilat sub ploaie, tresărea la fiecare fulger care lumina marea spumegîndă și dezlănțuită, la fiecare bubuit de tunet care izbucnea, apoi se rostogolea mai departe vuind. Tremura strîngînd la piept o legătură de cîrpe și nu-și lua ochii de la dolmen. Ca și cum ar fi răsunat chiar sub monstrul de piatră, auzea ecouri neclare ale unor glasuri de copii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
așa. Cel care ți-a vorbit În minte nu era Tatăl. Eram eu. Suntem vii pentru că am avut noroc, nu pentru că mi-ar fi ascultat Tatăl ruga. Se trase Îndărăt și clătină din cap. - Nu. Am auzit glasul acela ca tunetul și vorbele acelea Încurcate, ca un susur de ape limpezi. Nu putea să fie decât Tatăl. Și pe urmă, cum de-au venit femeile taman după ce l-ai strigat? - L-am strigat pe Tatăl numai pentru că-mi era frică, măi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Te pomenești că vine ploaia, am zis. - Hai, făcu Runa. Nu e ploaia. Enkim se proptise În coate În culcușul lui, doar-doar ar vedea și el ceva. Numai că, deodată se strânseră norii, ca la un semn. Se auziră primele tunete, rostogolindu-se peste munte Înainte să se prăvălească spre noi, puternice și curățind totul În cale. Povârnișul se umplu de fire de apă ce se repezeau la vale. Apoi, stropi grei și deși de ploaie prinseră să cadă asupra noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
În alții, precum oile. După-amiază, furtuna se Înteți și se porniră niște fulgere cumplite, care scuturau pământul de parcă ar fi fost o frunză uriașă. - Ai mai vânat vreodată pe furtună? mă Îmboldi Logon deodată și, plini de veselie, nepăsători la tunete și la șiroaiele de ploaie, ne-am scos sulițele și am luat urma unei turme de animale din acelea, cu gâtul lung. Alergând necontenit și hăulind precum lupii, izbutirăm să le Încolțim În apropierea unui crâng, cu puțin Înainte de lăsarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Tek și Kikil nu apăreau să ne spună ce e cu el. Spre seară, simțirăm cum se Întețește vântul de Miazăzi, aducând cu el un miros pe care Începeam să-l recunosc deja. Era acrișor și tăios. Curând, auzirăm și tunetul nesfârșit al Mării celei mari, amestecat cu niște pârâituri ce-ți Înghețau sângele În vine - ziceai că pământul Însuși se rupe În bucăți care se rostogolesc În Marea cea mare. Grăbiți, ne urcarăm pe un deal molcom acoperit de stânci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Încet-Încet, În zimp ce pământul pe care Îl vedeam Într-atât de departe părea că se coboară din ce În ce mai mult sub noi, chit că avea ditamai muntele În mijlocul lui. Apoi, am prins a coborî la loc și, după o vreme, un tunet prelung a ajuns până la noi. Vishu a pus luntrele la loc pe drumul dinainte și s-a uitat cu Înțeles la Dyas. - Al cui neam e acolo? a Întrebat Dyas. - Sunt ăia blânzi ai lui Ausil, spuse Vishu, privind În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
spurcat ce ești? - Tot nu pricepi? Krog nu are Încotro, i-am spus și i-am Împlântat piatra ascuțită În beregată, că doar pentru asta alesese Moru un ucigaș să plece la drum. Și, În acea clipă, am auzit un tunet care s-a rostogolit peste tot cerul, după care deodată Începu să ningă cu fulgi deși, mari și grei. 41. Era pentru prima oară când am văzut asemenea ninsoare, cu tunete și fulgere care nu mai conteneau. Odată Scept dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
la drum. Și, În acea clipă, am auzit un tunet care s-a rostogolit peste tot cerul, după care deodată Începu să ningă cu fulgi deși, mari și grei. 41. Era pentru prima oară când am văzut asemenea ninsoare, cu tunete și fulgere care nu mai conteneau. Odată Scept dat Umbrei, oamenii lui se Înmuiară. Ne-am repezit peste ei cu bâtele și cu topoarele, În timp ce arcașii nu-i slăbeau, doborându-i care pe unde se nimerea: pe malul lacului, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
că se apropie? Ce se apropie? Cum? (Îl trage înapoi, îl ține în brațele sale cu forța.) Stai odată! PARASCHIV (Aproape nebun.): Vine ora la care trebuie să te omor! MACABEUS: Parcă ziceai... PARASCHIV: Ți-am promis că te omor... (Tunete, zguduituri, prin crăpăturile din chepeng curg fire de praf.) MACABEUS ( Pentru sine.): Ce tâmpit! PARASCHIV: Ți-am promis, ți-am promis... MACABEUS ( În punctul de sus al morbidității și excitației.): Ia dă-ți pantalonii jos! PARASCHIV (Nebun.): Trompeta, unde-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
apoi o nesperată blândețe a lui MACABEUS, un grohăit și o poticneală; urletul apocalipsei va acoperi de tot această scenă; câteva zeci de secunde de apogeu apocaliptic; apoi sunetele încep să scadă, furia se depărtează, scena rămâne în întuneric, câteva tunete îndepărtate, zgomotul murind, picături de ploaie, apoi tăcere deplină, întuneric deplin.) ACTUL II Câteva ore mai târziu. Lumânarea arde pe masă. Dezordine cumplită în încăpere. Un fel de peisaj după bătălie. PARASCHIV, la fel ca și la începutul primului act
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Mai târziu am început să simt ceva ciudat. Ploile veneau prea repede și se terminau dintr-odată. Sau veneau prea încet... Am început să le aștept prea mult și atunci când călătoream mi-era frică. Uneori se adunau norii, se auzeau tunete, așteptam să înceapă ploaia și norii se risipeau. Călătorii prin ploaie s-au speriat, au devenit tot mai puțini... Tot mai singuri... De altfel călătorii prin ploaie călătoresc întotdeauna singuri... IOANA: De ce? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Pentru că n-au ce-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
dar mie nu-mi pasă. Hi-hi... Ce supărat o să fie tata... De ce nu plouă? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Trebuie să înceapă... O știm!... (Cele două personaje sunt în așteptarea ploii; se produce o pală de vânt; apoi, din depărtare, un ușor tunet.) IOANA: Auzi? Ai auzit? Vine! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu, încă nu... Asta încă nu e ploaie... IOANA: Ba da, ba da... Simți vântul? Vântul aduce ploaie. Auzi? Vine ploaie! Auzi? (Tunete ușoare, la mare depărtare; cele două personaje puternic încordate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
o pală de vânt; apoi, din depărtare, un ușor tunet.) IOANA: Auzi? Ai auzit? Vine! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu, încă nu... Asta încă nu e ploaie... IOANA: Ba da, ba da... Simți vântul? Vântul aduce ploaie. Auzi? Vine ploaie! Auzi? (Tunete ușoare, la mare depărtare; cele două personaje puternic încordate.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu e ploaie... E altceva... E ceva confuz... IOANA: Ba nu, nu... N-ai auzit tunetele? (Vântul se întețește.) Vezi? Vezi? Vine o ploaie grozavă... Hai să plecăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
da, ba da... Simți vântul? Vântul aduce ploaie. Auzi? Vine ploaie! Auzi? (Tunete ușoare, la mare depărtare; cele două personaje puternic încordate.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu e ploaie... E altceva... E ceva confuz... IOANA: Ba nu, nu... N-ai auzit tunetele? (Vântul se întețește.) Vezi? Vezi? Vine o ploaie grozavă... Hai să plecăm... Hai... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu; nu... Mai stai... E altceva, nu e ploaie, e... Doamne, nu-mi dau seama dacă e ploaie sau nu... IOANA: E ploaie, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Vezi? Vine o ploaie grozavă... Hai să plecăm... Hai... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu; nu... Mai stai... E altceva, nu e ploaie, e... Doamne, nu-mi dau seama dacă e ploaie sau nu... IOANA: E ploaie, e ploaie... Hai să fugim... (Tunetele se aud din ce în ce mai puternic.) Sunt tunete, e ploaie! Să fugim! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu e ploaie, sunt numai tunete... Doamne, ce se întâmplă? IOANA: Nu te mai gândi! E ploaie! Trebuie să fie ploaie! Trebuie să crezi că e ploaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
să plecăm... Hai... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu; nu... Mai stai... E altceva, nu e ploaie, e... Doamne, nu-mi dau seama dacă e ploaie sau nu... IOANA: E ploaie, e ploaie... Hai să fugim... (Tunetele se aud din ce în ce mai puternic.) Sunt tunete, e ploaie! Să fugim! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu e ploaie, sunt numai tunete... Doamne, ce se întâmplă? IOANA: Nu te mai gândi! E ploaie! Trebuie să fie ploaie! Trebuie să crezi că e ploaie! Să fugim! Pe fondul gesturilor sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
e ploaie, e... Doamne, nu-mi dau seama dacă e ploaie sau nu... IOANA: E ploaie, e ploaie... Hai să fugim... (Tunetele se aud din ce în ce mai puternic.) Sunt tunete, e ploaie! Să fugim! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu e ploaie, sunt numai tunete... Doamne, ce se întâmplă? IOANA: Nu te mai gândi! E ploaie! Trebuie să fie ploaie! Trebuie să crezi că e ploaie! Să fugim! Pe fondul gesturilor sale naive, IOANA îl prinde de mână pe călător și-l silește s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ploaie! Trebuie să crezi că e ploaie! Să fugim! Pe fondul gesturilor sale naive, IOANA îl prinde de mână pe călător și-l silește s-o urmeze; lumina scade și cei doi sunt învăluiți de ceață și întuneric, acoperiți de tunete puternice și rafale de vânt; se mai aude stins glasul IOANEI.) VOCEA IOANEI: Plouă... plouă... Trebuie să înceapă... Trebuie... PARTEA A II-A A doua zi, dimineața. Lumina soarelui cade pieziș. Umbre lungi peste peron. Senzație de frig. CĂLĂTORUL PRIN
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
i-a vegheat și le-a șoptit descântece. A chemat întruna norișorii care învăluiau gromovnicul ce-l ținea încuiat popa Băncilă în lada din turnul clopotniței și i-a pus să răsfoiască filele bătrânei cărți, în care se pecetluiseră semnele tunetului ceresc ce va să vină. Și pe răscolire de unde, în hârjoana celor doi înlănțuiți, norișorii i-au povestit șișcoaicei despre pruncuța care se va naște. Când Ghiolul Negru a început să geamă a înzorie, Andromanda a tras macatul de peste cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
băieți îi spuneau uneori și Migu, ce-i drept destul de rar. În fiecare pauză, la catedra profesorului se forma un semicerc de fuste și pantaloni. Profesorul trebuia chestionat și întors pe toate părțile, pentru că examenul pe care-l anunța cu tunete și fulgere părea să fie cel mai greu dintre toate. El se sprijinea într-un singur cot (cealaltă mână o ținea în aer, într-o poziție nefirească, jucându-se cu o țigară neaprinsă) și surâdea unuia și altuia. Cu toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]