5,157 matches
-
să stea în același loc din motive complet străine de dorința lui, Gacel Sayah năzuia să săvârșească aceleași isprăvi ca tatăl său, singurul războinic în stare să străbată de două ori Pământul pustiu din Tikdabra și să cerceteze cele mai uitate unghere din Tenere. Drept e că acum avea ocazia să-și găsească o soție frumoasă cu care să se stabilească în vreo oază fertilă din Ciad, sau chiar să coboare până la malurile Nigerului și să-și cumpere o casă mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
de cîte ori mă aproprii de subsoluri. Seară de seară În fața unui televizor, urmărind emisiuni dintr-o țară vecină, ascultînd pînă la demență o limbă necunoscută din care doar neologismele Îți fac semne prietenești și Începi să deslușești ticurile aproape uitate ale unui limbaj cultural; parcă revezi după ani de zile chipul unui om cu care te-ai simțit bine, preț de o oră Într-o gară, și nu Îndrăznești să-l oprești pentru că nu ai siguranța că nu Îl confunzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de un tramvai, un tablou atîrnat ani de zile deasupra patului, pînă și culoarea unui tapet pot să ne programeze pentru vitalitate sau morbiditate, pentru a fi Învingători sau Învinși. Și apoi ereditățile. Bolile bunicilor și ale străbunicilor, apetiturile lor uitate sau rămase necunoscute urmașilor de gradul trei. Cum să realizezi un portret În care dimensiunile interioare și definitorii Îți rămîn cu desăvîrșire interzise? Cine ar fi putut s-o vindece pe studenta de la germană de coșmarul din care se trezea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ei catifelate - s-a și mutat pe cerul celeilalte emisfere. De-acum Înainte, pe tropicul subecuatorial al Capricornului, acolo unde mă născusem spre a-l lepăda În lumină, Îmi văd nisipurile, cochiliile goale ale subțiorilor, apa tulbure Într-o lagună uitată, apa din uterul meu. O să-și spele trupul cu o bucată de săpun găsită În buzunar, o să se scufunde În această apa neschimbătoare, mereu schimbătoare ca o zi de ianuarie cu drumuri ascunse sub piele. Cer senin, Înghețat, ochi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ceea ce se petrece În creierul meu cînd scriu o singură propozițiune s-ar putea Întinde pe kilometri Întregi de gîndire În care Întîmplările se succed fără oprire ca niște vehicule rapide, teleghidate; sînt tulburătoare aceste itinerare cu surprizele lor, gările uitate ale creierului zburînd vertiginos prin fața unui ochi absorbit Înlăuntrul său. Și cînd citesc ce-am scris, abia cîteva cuvinte inodore, incolore ca niște pastile mici homeopatice În care s-au comprimat mii de vieți fremătătoare de plante distilate În retortele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
normal cînd Îți reglezi predispozițiile la baremul obișnuit, cînd toleranța devine natură și te trezești Într-o seară Întrebînd: dar de ce se aprinde lumina, de ce curge apa, de ce mîncăm, de ce gîndim? Brusca ieșire dintr-o normalitate acceptată În altă normalitate uitată ne contrariază ca o erezie. A Început toamna. E o zi nehotărîtă ca firea celor născuți la granița dintre zodia Fecioarei și zodia Balanței, o zi ca atunci cînd am scris primul rînd al acestei cărți. Un soare pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
nici să se bâlbâie, femeile nu mai îndrăzneau să-i corecteze felul de a vorbi și greșelile de gramatică. Poate vedeau noua dragoste în el, cea de sub fața plină de lacrimi. Acasă se așeza la masă, căutând în memorie chipuri uitate, scriind cuvinte noi din limba țării, din dicționarul nou pe care nu-l prea deschisese de mult. Cuvintele erau concrete, aproape că le putea lua între degete, jucându-se cu ele. Așa cum făcea vântul jucându-se cu firele de păr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Lumea lor apărea uriașă și ciudată, frumoasă, păstrătoarea câmpiilor perene, desenatoarea liniilor care formau drumurile, convergând până la urmă și formând munții, bisericile uriașe, întemeind scheletul ființei pe care-o locuiau, Pământul. În tot acest timp, ploaia aștepta o de mult uitată comandă, undeva între Lumea de Deasupra și Cea de Dedesubt. Curenții ce purtau gândurile navigau cu aceeași amețitoare viteză ce îi caracteriza, umpleau spațiile goale, le dezgoleau apoi pe cele pline, lăsau din loc în loc cele cerute de oameni și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
că efectul bombelor era relativ; În fața crimelor gratuite, ca În fața oricărei crime cu motivație confuză, opinia publică Închidea ochii strîns, ca la lumina năucitoare a fulgerului; atît de frică cît și din dorința ca treaba să fie cît mai curînd uitată. Practica Însă dovedise că intrigile puteau provoca explozii cu mult mai nimicitoare decît niște bombe. Oamenii sînt dispuși să admită orice intrigă, mai ales dacă sînt Îndrumați spre un individ care pare de o moralitate ireproșabilă. Depravații nu cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
a pregătirilor pentru întâmpinarea marilor sărbători creștine. Pe lângă semnificația strict religioasă, aceste sărbători sunt prilej de petrecere pentru tot satul; sunt puse „în lucrare”, după scenarii vechi, adăugate și îmbunătățite, piese din arsenalul spiritual, păgân și creștin, fără să fie uitate vechile practici agropastorale. Nașterea Domnului este întâmpinată de obiceiul colindatului, când grupuri de băieți și fete, tineri și tinere adresau gazdelor, cântând la geam, urări de sănătate și belșug. După ce colindele au fost „încreștinate”, textul colindului amintește de momente pline
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Carlos Ruiz Zafón Umbra VÎntului Traducere din limba spaniolă și note de Dragoș Cojocaru Lui Joan Ramon Planas, care ar merita ceva mai bun CIMITIRUL CĂRȚILOR UITATE Încă Îmi amintesc dimineața aceea cînd tata ma dus pentru prima oară să vizitez Cimitirul Cărților Uitate. Se cerneau primele zile ale verii lui 1945 și umblam pe străzile unei Barcelone prinse sub ceruri de cenușă și sub un soare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Umbra VÎntului Traducere din limba spaniolă și note de Dragoș Cojocaru Lui Joan Ramon Planas, care ar merita ceva mai bun CIMITIRUL CĂRȚILOR UITATE Încă Îmi amintesc dimineața aceea cînd tata ma dus pentru prima oară să vizitez Cimitirul Cărților Uitate. Se cerneau primele zile ale verii lui 1945 și umblam pe străzile unei Barcelone prinse sub ceruri de cenușă și sub un soare de abur care se revărsa peste Rambla de Santa Mónica Într-o ghirlandă de aramă lichidă. — Daniel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
din tuneluri, scări, platforme și punți ce lăsau să se ghicească o gigantică bibliotecă de o geometrie imposibilă. M-am uitat la tata, cu gura căscată. El mi-a zîmbit, făcîndu-mi cu ochiul. — Daniel, bine ai venit În Cimitirul Cărților Uitate. Presărate pe culoare și pe platformele bibliotecii se profilau o duzină de figuri. Unele dintre ele s-au Întors să salute de la distanță, și am recunoscut chipurile mai multor colegi de-ai tatei din tagma librarilor de modă veche. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
mai tîrziu - indiferent cîte cărți am citi, cîte lumi am descoperi, cîte am Învăța și cîte am uita -, o să ne Întoarcem. Pentru mine, aceste pagini fermecate vor fi mereu cele pe care le-am Întîlnit pe culoarele din Cimitirul Cărților Uitate. ZILE DE CENUȘĂ — 1945-1949 1 Un secret valorează tot atît cît valorează cei de care trebuie să-l păzim. CÎnd m-am trezit, primul meu impuls a fost să-l fac părtaș la existența Cimitirului Cărților Uitate pe cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
cu locomotivele din alamă. Mi-i aminteam ca pe niște ani de pace și de tristețe, ca pe o lume care se destrăma, care se evaporase treptat Începînd cu zorii acelei dimineți cînd tata mă dusese să vizitez Cimitirul Cărților Uitate. Într-o zi, tata a descoperit că Îi dăruisem Clarei cartea lui Carax și a avut un acces de mînie. — M-ai dezamăgit, Daniel, Îmi spuse. CÎnd te-am dus În locul secret, ți-am spus că acea carte pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
recunoscut vechea poartă din lemn și fațada barocă la care mă condusese tata cu șase ani În urmă. Am urcat treptele și m-am adăpostit de ploaie sub arcada portalului, care mirosea a urină și a lemn mucegăit. Cimitirul Cărților Uitate mirosea a mort mai tare ca oricînd. Nu-mi aminteam că ciocănelul de bătut era un chip de drăcușor. L-am apucat și am lovit În ușă de trei ori. Ecoul cavernos se Împrăștie În interior. Imediat am ciocănit din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
și vorbești cu ea: să-mi spui ce mai face. Să afli dacă e fericită. Și dacă și-a iertat tatăl. Cu puțin Înaintea zorilor, avînd cu mine doar o lampă cu ulei, am pătruns Încă o dată În Cimitirul Cărților Uitate. CÎnd am făcut-o, mi-o imaginam pe fiica lui Isaac străbătînd aceleași coridoare Întunecate și nesfîrșite cu aceeași hotărîre ce mă călăuzea și pe mine: salvarea cărții. La Început am crezut că Îmi aminteam ruta pe care o urmasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
marginea fotografiei, Însă, Îndărătul acelei vitrine vetuste, Încă se mai putea ghici un chip sever, o siluetă spectrală insinuîndu-se dinapoia literelor imprimate pe sticlă: Fiii lui Antonio Fortuny Casă fondată În 1888 În noaptea cînd mă Întorsesem În Cimitirul Cărților Uitate, Isaac Îmi povestise că Julián Carax Întrebuința numele de familie al mamei, nu al tatălui: Fortuny. Tatăl lui Carax ținea un magazin de pălării În Ronda de San Antonio. M-am uitat din nou la portretul acelei perechi și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
prin parcul Laberinto și cărți poștale vechi, cu Barcelona Începutului de secol. Printre toate acele mărunțișuri plutea Încă vechea bucată de ziar pe care Isaac Monfort Îmi notase adresa fiicei sale Nuria, În seara cînd mă dusesem În Cimitirul Cărților Uitate ca să ascund Umbra vîntului. Am studiat-o În lumina prăfoasă care cădea printre rafturile și cutiile Îngrămădite. Am Închis cutia și am vîrÎt adresa În portmoneu. Am intrat În prăvălie, hotărît să-mi ocup mintea și mîinile cu treaba cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Îi cîștigam Încrederea chiar În clipa aceea, aveam să ratez ocazia. Singura carte pe care o puteam juca era să spun adevărul. — Permiteți-mi să vă explic. Cu opt ani În urmă, aproape din Întîmplare, am găsit, În Cimitirul Cărților Uitate, un roman de Julián Carax pe care dumneavoastră Îl ascunseseți acolo pentru a evita ca un bărbat care Își spune Laín Coubert să-l distrugă, am zis eu. Mă privi fix, nemișcată, ca și cum s-ar fi temut că universul avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
că se va mai gîndi la ofertă. Chiar În acea noapte, magazia editurii din Pueblo Nuevo a ars, și cărțile lui Julián odată cu ea. — Mai puțin cele pe care dumneavoastră le-ați salvat și le-ați ascuns În Cimitirul Cărților Uitate. — Așa este. — Aveți vreo idee pentru care motiv ar dori cineva să ardă toate cărțile lui Julián Carax? — De ce se ard cărțile? Din prostie, din ignoranță, din ură... cine mai știe. — Dumneavoastră de ce credeți? am stăruit eu. — Julián trăia În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
imagineze, de exemplu, că s-a decretat starea excepțională în capitală și că, prin urmare, s-au suspendat garanțiile constituționale, iar după un timp, când praful se va fi așezat, când nefasta întâmplare va fi trecut pe lista timpurilor trecute, uitate, atunci, da, să se pregătească noile alegeri, începând printr-o campanie electorală bine studiată, bogată în jurăminte și promisiuni, în același timp avându-se grijă să se prevină prin toate mijloacele și fără să se strâmbe din nas la vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
toate împrejurările ce-i pot discredita eroul. Parcă i se încălzește inima când poate scoate la iveală vreun exemplu de cruzime sau de meschinărie și el exultă pur și simplu, ca inchizitorul la autodaféul unui eretic, când printr-o poveste uitată poate face de rușine pietatea filială a reverendului Robert Strickland. Zelul său a fost uluitor. Nici un amănunt nu a fost prea mărunt pentru a-i scăpa atenției și puteți fi sigur că dacă Charles Strickland a lăsat neachitată o notă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
coloane din marmură, Înalte de cel puțin cinci coți, unele Încă având deasupra lor capiteluri. În față, rămășițele sfărâmate ale unei scări care, după numai două trepte, dispărea În pământ. Locul acela străvechi, unde odinioară se celebraseră ritualurile unui zeu uitat, fusese Închis printr-o zidărie din blocuri grosolane de tuf, se obținuse astfel un spațiu vast, care se Întindea Îndărătul edificiului, pe toată lungimea lui. Ar fi putut fi sediul unui priorat, Își zise poetul. Sau capitulul unei mânăstiri. Sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ai filosofiei tale... Bine, iată-ne, suta ta de oi, Reglează-ți vocea, cântă, toarnă vorbe... noi dormim... Doar ești student, cum ni se spune; Ai făurit, mai zilele trecute, Un plan de curs, din câte știm Extras dintr-un uitat folio, Ai adulmecat izul unei ere, Umplându-ți nările de praf, Și-apoi, ridicându-te din genunchi, Ai publicat, cu un strănut gigantic... Dar un vecin din dreapta mea, Considerat un „Pupă-n fund“, Deștept și pus pe Întrebat, Prea serios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]