KorAP: Find »[drukola/base=uluit & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...47 48 49 ...57 >

1,424 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439

din mine. Îmi tăia respirația. Era absolut sălbatic. Mă ura. Trebuia să mă urască dacă mă făcea să sufăr în asemenea hal. Abia dacă-mi amintesc cum mi-am petrecut acele două zile în spital. Îmi aduc aminte vag ce uluită eram când toate celelalte mame spuneau că acum viețile lor s-au schimbat pentru totdeauna, cum niciodată n-o să te mai gândești doar la tine, când vorbeau de problemele pe care începeau să le aibă pe parcursul procesului de adaptare a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
baloane cu heliu. Era clar că Anna fusese la un soi de petrecere. Aproape că am plâns de ușurare când am descoperit în rucsac o sticlă de vin alb. —Mersi, Anna. Îți plătesc mâine. Și am plecat. Anna arăta tot uluită și înfricoșată. A dat din cap mută. —OK, a reușit să îngaime. Am verificat-o pe Kate. Continua să doarmă liniștită. Aproape că mă așteptasem s-o găsesc stând ridicată în pătuț, cu brațele încrucișate, vrând să știe unde era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
culoare au ochii ei? m-a întrebat Adam. —Albaștri, i-am răspuns. Dar la început toți copiii au ochii albaștri. După un timp, de obicei, li se schimbă culoarea. Adam a continuat s-o privească pe Kate cu o expresie uluită. — Dacă noi doi am avea un copil, atunci cu siguranță ar avea ochii albaștri, a meditat el ca și cum ar fi vorbit singur. Am tresărit șocată. Aproape că nu-mi venea să cred ce auzisem! Adam flirta cu mine? Am simțit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
mai comentăm ce ai spus. —OK, am aprobat eu ușurată. Slavă Domnului! Tocmai voiam să mă apuc să-mi fac bagajele să mă întorc la Londra. —Oricum, a continuat mama. Băiatu’ are douăzeci și patru de ani. De unde știi? am întrebat-o uluită. —Ei, mi-a făcut ea cu ochiul, atingându-și vârful nasului cu degetul. Am sursele mele. — Vrei să zici că l-ai întrebat, am spus. O cunoșteam mult prea bine pe mama. Se poate să-l fi întrebat, mi-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
am răspuns eu făcând un efort foarte curajos să mă relaxez. Și ce mâncăm? —Brânză cu mucegai și supă de struguri, friptură de vită bourguignonne cu cartofi dauphinois, iar la desert zabaglione după propria mea rețetă. Pe bune? am întrebat uluită. Nu-mi imaginasem că Adam era un bucătar așa de sofisticat. Mai curând, crezusem că e genul cartofi prăjiți și cotlete. Cantitate, nu neapărat calitate. — Nu, mi-a răspuns Adam râzând. Îți bați joc de mine? Primești spaghete bolognese și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-i așa? A zis uitându-se la mine cu blândețe, dar și cu milă, de parc-aș fi fost cam idioată. —Dar... eu am avocat, i-am spus. —Ai avocat? m-a întrebat el. Într-adevăr? Măi să fie! Chiar uluit. Și deloc mulțumit. —Ăăăă... da, sigur că am, am spus. —Măi, măi, dar ce hărnicuță ai fost! a exclamat el răutăcios. N-ai pierdut deloc timpul. —James, ce vrei să spui? Au trecut două luni, am protestat eu. Și eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
care nu voiam să le aud. Dar pe care trebuia să le ascult dacă voiam să pricep de ce mă părăsise James. Păi, totul se învârtea în jurul tău, nu-i așa? a zis el. —Cum? În ce fel? l-am întrebat uluită. — Veneam acasă, după o zi îngrozitoare la serviciu. Dar tu nu voiai să discutăm despre asta. Tu începeai să-mi povestești despre ce făcusei tu în ziua aia, îmi spuneai tot felul de istorioare și te așteptai să râd. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
Știi că noi, contabilii, nu prea avem trecere la femei. Cred că nu suntem destul de incitanți. Îți vine să crezi așa ceva? N-am știut niciodată că James a crezut că e prea serios și prea plictisitor pentru mine, am spus uluită. —Ei, haide, a exclamat George neîncrezător. Nu ești de acord cu mine că, dintre voi doi, tu ești de obicei sarea și piperul în orice situație? —Ba da, am admis disperată să-l fac pe George să nu se oprească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
ai grijă de Kate, i-am spus calmă. S-a făcut deja marți? m-a întrebat mama nedumerită. Nu, mamă, azi e vineri. Dar tot mă duc la Londra. Și te mai duci o dată marți? m-a întrebat ea nițel uluită. —Poate, am zis eu. Nu puteam să-i dau un răspuns. Nici eu nu știam dacă aveam să mă mai duc sau nu. Ce se întâmplă? m-a întrebat ea suspicioasă. Am niște chestii de rezolvat cu James, am spus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
și prietenii tăi adorați să-l urâți“, așa-i? După tot ce-am făcut pentru tine? Asta vrei?! a încheiat el în gura mare, cu fața foarte aproape de a mea. Dar tu chiar ești băiatul rău din poveste, am exclamat uluită. Tu ești cel care a avut o aventură, nu eu. —Dumnezeule! a urlat, a urlat de data asta cu-adevărat James. N-o să încetezi să mă bați la cap cu chestia asta, nu-i așa? N-o să încetezi să încerci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
dau jos din metrou, să traversez pe partea cealaltă, să mă întorc direct la apartament și să-i spun că am greșit și că ar trebui să încercăm din nou. Dar n-am făcut asta. Și proastă cum eram, confuză, uluită, nedumerită și mâhnită, chestia asta mi-a spus ceva. Dacă l-aș fi iubit într-adevăr, dacă mi-aș fi dorit cu-adevărat să fiu cu el, atunci m-aș fi întors. Deci știam că procedasem corect. Cel puțin așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
țăcăneau pe gresia de pe podele cu ecou. Nu anunțasem pe nimeni că mă întorc, așa că nimeni nu mă aștepta. Și se părea că nimeni nu venise să aștepte pe nimeni. Am ochit un hamal singuratic. Tocmai îi explica unui bărbat uluit că să pierzi un avion e o chestie nefericită, dar să pierzi două avioane e o dovadă de neglijență. Am trecut țăcănind pe tocuri pe lângă magazinele oblonite, pe lângă birourile de schimb valutar care se profilau în întuneric și pe lângă standurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
Coke, loțiune de protecție solară, reviste pentru femei și chipsuri pe care eu, Anna și Kate ne-o construiserăm. Adam a rămas în picioare, în timp ce umbra lui s-a proiectat asupra mea și a Annei, care rămăseserăm întinse pe șezlonguri uluite. Adam nu părea prea relaxat. Șarmul lui obișnuit și degajat lipsea din peisaj. Adam părea stânjenit și ușor neprietenos. Mie îmi bătea inima să-mi sară din piept. Mă simțeam îngrozitor de dezavantajată. Doamne, de ce nu mă avertizase Helen, într-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
lui Adam din cauza sunetului de pași bocănind în sus pe scări. După care Helen a dat buzna în cameră. S-a uitat de la mine la Adam și apoi de la Adam înapoi la mine. — Ce se întâmplă aici? a întrebat ea uluită. Eu amuțisem complet. Nu puteam să scot nici un sunet. Nu știam ce naiba să-i spun. Conform tradiției, Adam a intrat în rolul salvatorului. —Helen, a zis el cu blândețe, te deranjează dacă te rog să mă lași câteva minute cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
corect, am spus, încercând să adopt o tonalitate pragmatică. Vii la Londra. Pentru ce? De ce? — Am o slujbă, mi-a răspuns el ca și cum ar fi fost cea mai naturală explicație din lume. Dar cu facultatea cum rămâne? l-am întrebat uluită. Renunți? — Nu, m-a lămurit el. Dar o să fie altfel. O să studiez noaptea. —De ce? l-am întrebat neînțelegând încă. De ce faci asta? Pentru că acum, când am un copil de întreținut, trebuie să muncesc. Iar în Dublin n-am găsit nici un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252

dovezi și, chiar dacă le-ar avea, n-ar crede nimic și i s-ar părea că visează urât, pentru că lucrurile trebuie să se petreacă numai cum și le imaginează ea dinainte în mintea ei. Ar fi de-a dreptul bolnavă, uluită ea însăși de ce-ar putea să facă și ce-ar trebui să facă, adică scenele acelea de care o cred capabilă, cu lacrimi și crize de gelozie și de orgoliu și pe urmă indiferență sau indiferența de la început și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
al nouălea cer. Îmi aduce flori - știu, asta faci și tu întotdeauna -, dar mi le oferă cu un gest anumit pe care nu l-am văzut la tine, de parcă m-ar adora, de parcă aș fi unica ființă de pe pământ. Sunt uluită și-mi place. Îl sun la cele mai nepotrivite ore și-l întreb dacă pot să-l văd și e gata, de parcă m-ar fi așteptat până atunci; tu lucrezi, pentru tine meseria și dorul ăla al tău de-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222

de sudoare și alte diverse mirosuri umane. Sursa apăru repede când omul de afaceri slăbănog de lângă mine reuși să-și deschidă servieta și scoase din ea punga de hârtie inscripționată cu marca unei cunoscute rețele de fast-food. L-am privit uluit, gândindu-mă: n-o să faca una ca asta, nu se poate să facă așa ceva, dar, iată că, mormăind vag niște scuze - „O să se răcească“ -, își desfăcu larg fălcile și, înfundând în ele o îmbucătură zdravănă din acel cheeseburger umed și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
vorba de... de cartea pe care o citiți. — Ce-i cu ea? — N-ați observat nimic special în legătură cu fotografia de pe coperta din spate? Întoarse cartea. Nu, nu înțeleg... Și apoi, plimbându-și privirea de la mine la fotografie și invers, zâmbi uluită. Ei, nu se poate... Zâmbetul îi lumină toată fața; totul se schimbă dintr-o dată: deveni brusc binevoitoare și radioasă. Apoi izbucni în râs. — Și stăteați acolo... dar e incredibil! Sunt o mare admiratoare a dumneavoastră. V-am citit toate cărțile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
și cu glasul înăbușit. — Nu cred prea mult în talentul meu de pictor. — Trebuie să crezi. — Este ultimul dintr-o serie de șase tablouri inspirate din legenda lui Orfeu. — Și dacă și celelalte sunt la fel de bune ca... Am privit-o uluit. Poftim? — Înfățișează lira lui și capul lui retezat purtate de apele Hebrusului. M-am așezat pe pat. — A! — Acum înțelegi de ce nu vreau să le arăt altora lucrările mele. Erau puține speranțe să se spulbere tăcerea care a urmat. Priveam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
am reușit să mă mobilizez să mă uit la ele sau măcar să le scot din ambalaje. După-amiază m-am dus la apartamentul lui Findlay să văd ce hârtii furase. Nu-mi spuneau nimic nou. În schimb, am fost indignat sau uluit sau îngrijorat de scrisoarea Tabithei, iar față de dovada concretă pe care o aducea că le scrisese editorilor și îi implorase să-i furnizeze serviciile mele când eu nu nici măcar nu știam de existența ei, nu puteam decât să manifest in

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
își revenea încet și se pomeni privind-o pe salvatoarea lui, o femeie foarte atrăgătoare și cu o înfățișare inteligentă, de vreo treizeci și ceva de ani, cu păr blond lung și un zâmbet blând: și imediat făcu ochii mari, uluit.Clipi de trei, patru ori. O cunoștea pe această femeie. La început a crezut că e Shirley Eaton. Apoi clipi din nou, o amintire și mai fugară ieși la suprafață. Avea legătură cu Joan... cu Sheffield. Cu... da! Era pictorița

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459

din piept, iar stomacul meu s‑a Întrebat dacă va fi În stare să suporte o nouă „surpriză“. — Mă aștept să fii diseară la petrecere, ca să Întâmpini oaspeții. Asta‑i tot. M‑am uitat la Emily, care părea absolut, total uluită, iar fruntea ei Încrețită dovedea că sarcina asta constituise pentru ea o surpriză la fel de mare ca și pentru mine. Am auzit eu bine? i‑am șoptit lui Emily, care nu a putut decât să dea din cap și să‑mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
ori, dar nici n‑am dat bună ziua. — Mamă, vin cu primul avion. Te sun când ajung la aeroportul JFK. Vin acasă. Am Închis telefonul Înainte ca ea să apuce să răspundă și am ridicat privirea spre Miranda, care părea sincer uluită. Am simțit cum un zâmbet vag străbate spre fața mea prin valurile de durere și greață atunci când mi‑am dat seama că o lăsasem, pentru moment, fără grai. Din nefericire, și‑a revenit rapid. Exista posibilitatea foarte vagă să nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609

Iar apoi, la privirea inexpresivă a lui Duncan, adăugă: Nu mă recunoști? Duncan Îl privi atent și-l recunoscu În cele din urmă. Îl chema Fraser - Robert Fraser. CÎndva fusese coleg de celulă cu el. Duncan rămase o clipă prea uluit să poată articula ceva. O secună se simți de parcă ar fi plonjat Înapoi În vechea lume a Închisorii, cu mirosul ei, cu sunetele confuze și ecourilor lor, cu mizeria mistuitoare și toată plictiseala de-acolo... Fața Îi deveni rece și-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]