6,807 matches
-
mă vrea trează Și salt în valuri aburi de păreri. Sărută-mă pe ochi și pe sprâncene Cu dragostea ce-n inimă o vrei, Dar stinge-ale iubirii fumigene Rupând durerea clipelor în trei. Și vom fi unul pentru veșnicie, Iar veșnicia una pentru noi Pășind în dragoste cu bucurie Vom trâmbița cu-al sunetelor ploi. Cafeaua o vom bea-ntr-un vis de ceară Printre iluzii prinse cu șiret Ca toți poeții-n timpul lor de seară Când scriu despre iubire
STIHURI (1) de CERASELA JERLĂIANU în ediţia nr. 2205 din 13 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383158_a_384487]
-
vom scrie, Dar eu fac iar aluzie la noi Prinzând un vers pe cerul din hârtie Că-n urma lui vin rimele în ploi. Zăpada poate oarbă să mai cadă Într-un defect al vremilor acut, Dar noi suntem a veșniciei pradă Ce-n stele cenușii ne-a prefăcut. Azi de răsare soarele-n furtună Nicicând durerea nu ne v-a-nsoți Chiar dacă-n inimă glasul răsună Din vorbe gri aduse peste zi. Poștașul poate să aducă nemurirea Pusă într-un colet sentimental
STIHURI (1) de CERASELA JERLĂIANU în ediţia nr. 2205 din 13 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383158_a_384487]
-
Acasa > Poezie > Cantec > EXTRAS DIN VEȘNICIA UNEI SPERANȚE Autor: Anghel Zamfir Dan Publicat în: Ediția nr. 1838 din 12 ianuarie 2016 Toate Articolele Autorului extras din veșnicia unei speranțe draga mea dragul meu Te voi căuta mereu cu speranța că pe undeva trebuie sa fie icoana
EXTRAS DIN VEŞNICIA UNEI SPERANŢE de ANGHEL ZAMFIR DAN în ediţia nr. 1838 din 12 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383163_a_384492]
-
Acasa > Poezie > Cantec > EXTRAS DIN VEȘNICIA UNEI SPERANȚE Autor: Anghel Zamfir Dan Publicat în: Ediția nr. 1838 din 12 ianuarie 2016 Toate Articolele Autorului extras din veșnicia unei speranțe draga mea dragul meu Te voi căuta mereu cu speranța că pe undeva trebuie sa fie icoana ta imaginată de sufletul meu dorul meu căutând va umbla ca un nebun scormonind comorile lumii să ți găsească urma privirii
EXTRAS DIN VEŞNICIA UNEI SPERANŢE de ANGHEL ZAMFIR DAN în ediţia nr. 1838 din 12 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383163_a_384492]
-
în viață mai pot sa privesc mai pot să admir să ating gândul dintr un baldachin să uit cum respiră sângele în mine să pot cât de aproape ajunge la tine de anghel zamfir dan azed Referință Bibliografică: extras din veșnicia unei speranțe / Anghel Zamfir Dan : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1838, Anul VI, 12 ianuarie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Anghel Zamfir Dan : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul
EXTRAS DIN VEŞNICIA UNEI SPERANŢE de ANGHEL ZAMFIR DAN în ediţia nr. 1838 din 12 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383163_a_384492]
-
inimi făurește, Sădind grădini de vis, speranțe curg prin stele, Și-n moartea lor, aurul scurs e dor topit, nu piere... E un adânc tăcut și blând, nu știe ce-i trufia; Nu-i soare, să vibreze singur, prin ceruri veșnicia, Ci creator nemuritor, căci viața-i biruință, El ne iubește! demni să fim, copii plini de credință! Iar îngerii cei decăzuți, îi poartă-ades mânie, Se-mpotrivesc, urzind intrigi, ascunși cu viclenie, Năpaste-aduc cu ura lor, dureri să curgă-ndată, În
GENIUL VIEȚII de AUREL AURAȘ în ediţia nr. 1838 din 12 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383184_a_384513]
-
acut al sentimentelor, proces afectiv ce tangențiază treapta superioară a percepției... Încă din titlu, poetul fixează în spațiul virtual, acest sentiment uman, exprimat cu acuratețe în poezia sa, care este „rouă pe buza de foc a gliei, sâmbure ce rodește veșnicii”, așa cum subliniază Persida Rugu. Este vorba de arhipelagul spiritual, format din mai multe insule ale iubirii în oceanul societății. În acest context iubirea poate fi față de femeia iubită, una sau mai multe, iubirea de aproapele, de părinți, de glie, de
CRONICĂ DE CARTE – GAVRIL MOISA: “ARHIPELAGUL IUBIRII” de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1838 din 12 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383187_a_384516]
-
să fim fericiți că suntem chemați să fim Biserica lui Dumnezeu, să avem bucuria că aparținem Bisericii Lui. Ea este un dar frumos, în interiorul căreia noi trăim deodată, cu Iisus Hristos, frumusețea negrăită a tainei istoriei neamului nostru și a veșniciei lui. Prin urmare, să fim recunoscători pentru darul Domnului, pentru că „împreună cu Hristos” noi exprimăm experiența de a fi cu toți uniți în numele Lui, experiența de a fi Biserică, manifestată de poporul lui Dumnezeu în jurul Sfintei Treimi... După această introducere și
VORBIREA DESPRE BISERICĂ ÎNTRE CURS ŞI DISCURS SAU A CUVÂNTA, ÎNTR-UN DUH CREŞTINESC, DESPRE CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI ROMÂNESC... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1792 din 27 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383114_a_384443]
-
Lucian Blaga (1895-1961) care a definit-o în modul următor: „Această matrice reprezintă identitatea cu sine însăși a românismului în cursul veacurilor; ea constituie permanenta și puterea noastră, în aceeași măsură ca plasma germinativă; ea e porțiunea noastră de „omenească veșnicie” în succesiunea necurmat împrospătată a generațiilor. Matricea stilistică colaborează la definirea unui popor tot așa de mult ca sângele și graiul. Ea poate să crească sau să scadă, dar când se stinge, se stinge și poporul”. Societatea îndeplinește astfel o
EU ȘI CELĂLALT de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 2236 din 13 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383271_a_384600]
-
iar deodată deveneam. Am fost meniți aceleiași ursite și în zadar s-au învârtit mereu ispite în jurul tău iubit și-n jurul meu. Când vom intra-n eternele omături ca să dormim, sunt sigur c-o să fim alături ca și în veșnicii să ne iubim. Anatol Covali Referință Bibliografică: Am fost meniți / Anatol Covali : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1917, Anul VI, 31 martie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Anatol Covali : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului
AM FOST MENIŢI de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1917 din 31 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383295_a_384624]
-
În care tu mi-ai dăruit din viața ta, Din timpul tău, din fericirea ta, Din ceea ce-ai visat c-ar fi putut să fie, Din dragostea ta pentru mama mea, Din dăruirea ta pe-acest pământ și-n veșnicie. Și mă întreb acum și teama mi- e ’n răspuns, Când voi veni să te-ntalnesc, atunci când vei renaște, Bătrână, șubrezita, în apus, Tu tata, tu mă vei mai recunoaște? Silvana Andrada Tcacenco- 20.02.2016 Referință Bibliografica: TIMPUL PĂRINTE
TIMPUL PARINTE DRAG de SILVANA ANDRADA în ediţia nr. 1892 din 06 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383335_a_384664]
-
iubitei sau ale morții, încă mai respir, încă mai iubesc lumina lunii, ferindu-mi tristețile stranii de gunoaiele fetide ale acestui secol; însingurat, răstignit cu brațele spre stele, am ridicat mrejele de pe vise și mi-am îndreptat aripile acolo unde veșnicia naște clipa... joi, 31 martie 2016 Referință Bibliografică: destin / Ion Ionescu Bucovu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1917, Anul VI, 31 martie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Ion Ionescu Bucovu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a
DESTIN de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1917 din 31 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383329_a_384658]
-
consta el, dar acesta era sentimentul care mă Încerca În acele momente. Am revenit În camera (sau, mai bine zis, În celula) mea mai tulburat decât plecasem. Mi-era frică să adorm, aș fi vrut ca noaptea să dureze o veșnicie, chiar așa, Încărcată de amenințări și incertitudini cum era. Faptul că mi s-a părut a descoperi În tavan ochiul unei camere de luat vederi mai curând m-a nedumerit decât m-a surprins. La ce le folosea să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
dat omului În stăpânire viageră Pământul, Adam și Eva erau hărăziți nemuririi, aveau legământ cu eternitatea și se măsurau cu nesfârșitul; după ce s-a supărat pe ingratitudinea, neascultarea ori, poate, pe insurgența lor de neînțeles și le-a tăiat macaroana veșniciei, ca unor nerecunoscători ce se aflau, Atotputernicul a pierdut din vedere să le preschimbe, lor și urmașilor lor, actul divin de proprietate, de, cu adevărat, sacră proprietate, În contract de cesionare a bunurilor pământești, așa cum reclama noua rânduială instituită prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
mai abrupt, mormintele, străjuite la fel de pietre funerare cu litere de bronz, Își rupeau alinierea; aici nu mai apăreau ocupațiile ca Într-o fișă de recensămînt, În schimb puteai citi fel de fel de stihuri „Tu care ești pierdută În neagra veșnicie...“ sau „Te-ai dus ca un crin de curată / copilă pe veci adorată...“, „nemîngîiatul tău mire“ și altele. În vase de tablă se decolorau trandafiri de hîrtie, Într-o mică vitrină improvizată moțăia o păpușă cu pleoapa căzută. Era atîta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
timp. Această veșnică nesiguranță a intensificat romantismul meu când venea vorba despre condiția iubirii. Nu exista nici o garanție că iubirea va supraviețui până mâine. Dacă erai iubit măcar o clipă, asta mi se părea extraordinar. Clipa iubirii echivala cu o veșnicie aparte. Precum algele pe valurile oceanului, ținându-se împreună un timp, așa era și cu oamenii - întâlnindu-se, trăind împreună un timp, pentru ca apoi să se despartă, dispărând pentru totdeauna. Dispariția fiind lucrul cel mai sigur în această lume. Imaginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
totul este doar un înveliș jalnic în care și-a găsit refugiul o exaltare tăcută. Mă apropii de masă. Cât fac pasul, până când îndoi piciorul din genunchi ca să-l pun cu teamă paralizantă în pământ, îmi pare că trece o veșnicie; mișcarea pare să nu aibă sfârșit. Dar, după ce pasul a fost făcut, după ce mișcarea s-a sfârșit, această mișcare îmi apare în amintire atât de fantomatic, de parcă n-au existat nici ea și nici efortul care a însoțit-o. Știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
dorul de a se odihni pe un relief, ochi care privesc fix în întunericul sângeriu și pulsatoriu. Și fâșâitul chibritului pe care mâna înghețată și țeapănă îl freacă frisonând și nesigur de cutie; până se aprinde chibritul, parcă trece o veșnicie, dar când, în sfârșit, cu un șuier lung, flacăra lui izbucnește, sar înapoi înspăimântat, și bățul aprins cade pe divan. Apoi, nevoia de a priza cocaină la fiecare zece minute când mâinile ostenite de atâta veghe iau, tremurând, de pe hârtia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
în coșul pieptului. Nu mai era dispus să riște nimic, drept pentru care decisese să atace el primul, indiferent de consecințe, pe oricine ar fi încercat să-l împiedice să ajungă la tabără. I se părea că merge de o veșnicie. Știa că undeva în fața sa se află ravena plină de noroi pe care trebuia s-o traverseze. Dacă ajungea acolo, nu mai era mult până acasă. Dacă n-ar fi fost ceața, chiar ar fi putut zări focul, asta în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cât un purice. Căpitanul stătea în picioare, cu spatele la el, privind pe fereastră. Godunov salutase și rămăsese încremenit în poziție de drepți, strângându-și în mâini boneta. După câteva momente de tăcere, care lui Boris i se păruseră lungi cât o veșnicie, Cerkatov se întorsese către tânărul soldat. Era un tip mic de statură, blond spălăcit și cu niște ochi cenușii, reci și total inexpresivi. Era îmbrăcat în uniforma de campanie și purta cizme negre. Boris nici nu îndrăznea să-l privească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pe axul lor, și sunetul înfundat al acestora în interiorul tuburilor de aerisire. Un nou val de ură și mai intensă se prăbuși peste el, în timp ce ceața din mașină se retrăgea de unde venise. I se părea că stă acolo de o veșnicie. Își trăsese capul între umeri și murmura o rugăciune sau măcar ce își mai amintea din copilărie că ar fi așa ceva. Dintr-o dată, mașina se eliberă de sub greutatea aceea uriașă și lumina lunii pătrunse din nou prin geamuri. Negura se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
coptă și latină. „Sufletul este alfa și omega“, zise Petru. „E bine tot ce Încuviințează Dumnezeu.“ „Fapta nu este bună sau rea În sine“, adăugă Simon. „Morala este statornicită de oameni, iar nu de Dumnezeu.“ „Fapta de milostenie este zălogul veșniciei“, zise Petru. „Minunea este o mărturie pentru cei Încă neîncrezători.“ „Dumnezeul vostru ar putea drege vătămarea unei fecioare?“ Îl Întrebă Simon, privindu-și Însoțitoarea. „El are puterea spiritului“, spuse Petru, vădit stînjenit de Întrebare. Sofia zîmbi cu Înțeles. „Dar oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
oda somnului, sub pleoapele lor aghesmuite cu balsam și cucuta visului, nu se Întrezărea semiluna verzuie a ochilor pieriți, căci bezna era deplină, bezna jilavă a timpului, negura veșnică a grotei. De pe ziduri și din bolta peșterii se prelingea apa veșniciei, susurînd lin pe vîna stîncii, precum sîngele În venele adormiților, iar uneori stropii cădeau pe trupurile lor trudite, pe chipurile lor Încremenite, rîurind printre ridurile frunții Înspre scoica urechii ori oprindu-se În arcada pleoapelor, după care se scurgeau precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
cîte se petrecuseră În sufletul său și În trupul său, nici el nu mai știa cînd, acum Îi apăreau ca-n vis, poate chiar fusese doar un vis, coșmarul vieții și coșmarul morții, coșmarul iubirii neîmplinite, coșmarul timpului și al veșniciei. În preajma sa, la stînga și la dreapta, Îi presimțea pe cei doi prieteni ai săi, pe păstorul Ioan și pe Malhus, căzuți Într-un somn letargic, Îi simțea, deși erau duși cu dușii, neclintiți și făr-de suflare, ca Îmbălsămați, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
să se Însuflețească, apoi plămînii și chiar ochii ferecați de plumbul somnului, ca și mădularul său adormit și rece, Înstrăinat precum se Înstrăinase păcatul de el. Apoi reveni cu cugetul În inima peșterii, În catranul vîrtos al beznei, deslușind clepsidra veșniciei timpului, pentru că vroia să-și strămute vremelnicia pămînteană În timp, să-și statornicească trupul și cugetul În miezul timpului, ca să se Întoarcă În vremea dinaintea somnului și a peșterii. Mai Întîi Își aminti de dulcele nume al Priskăi, pentru că ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]