1,691 matches
-
aș dori să zbor, să privesc Orașul din sufletul albastru de nor, să-ți văd ochii tăi de o prietenie ce mă sfâșie, mă izolează de timp. Și de ce să nu vrei a înțelege că mă vânează ca pe o vietate a însinguratelor nopți de pustiuri ce nu-mi repetă decât picătura izolată de viață, decât starea așezată la marginea unui deșert fără foame și sete, fără clipă și zări și fără provizii de dragoste albă, și fără pământ de erori
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
un asediu la capăt de vieți. Trecerea în nopțile mele albele nopți de iubire Ca o cetate închisă-n miezul crispat al munților sânge de stele prelins prin pletele tale descântec... Și dorul singur prin vânturile unei mări pustiite de vietățile somnambule. Și dorul prin covorul cald ce-ți sărută tălpile suspinând după setea de viață. Numai lacrimile, îmi scaldă-n zile trecerea unei neliniști ce-mi sună-n fiece secundă Ca un van descompus de iluzii... Prin trupul înghețat de
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
geniile. Fără noi. Pe spinarea cărora stau ei și sug sîngele poporului creator din liga a doua. Nu s-a inventat nici un geniu pe o insulă pustie, Robinson poate fi liniștit. Robinson Crusoe, nu cel al lui Cline. O asemenea vietate nu are copilărie. E chinuit de mic. În timp ce copilăria mea s-a desfășurat atît de normal Încît, cu excepția canarului, aproape nu mi-o amintesc. Mi-aș dori să-mi amintesc culori, sunete, copilași, performanțe sportive, triciclete, goarne, borcane cu dulceață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
să recunosc că nu-ți Înțeleg prea bine semenii, că ai mei nu sînt. Pentru viața mea de la balcon și pentru personaje am nevoie doar de cîteva segmente prelevate de la făpturi reale niciodată nu mi-am extras din realitate o vietate Întreagă ca s-o pun pe hîrtie, ce rost ar avea la care adaug fragmente psihosomatice fictive, și așa se naște, uneori cu mari dureri, un personaj de hîrtie, precum oamenii lui Golding, fiindcă tot aparținem aceleiași zodii. Și tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
imobilă), În literatură a rămas o preocupare constantă și cu greutate (aici echilibrul Între comerț și artă pare Încă asigurat). Literatura a schimbat mijlocul de locomoție sau hainele povestirii nu se mai poartă coif de fier , dar Înăuntru respiră o vietate (ceea ce nu se poate spune despre cinematografie, În interiorul căreia nu mai respiră nimic. Haina modernă, din aluminiu, acoperă un gol. Și nu-i omul invizibil). Scrisul a găsit cadențe noi. Iar transa este indusă prin tempo, a se asculta, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
moluscă prin gard, deoarece molusca ori lindina În special nu se poartă În gard, ci În păr. Ca să nu mai pomenesc de faptul că, indiferent ce ar fi fost În realitate, chiar și vierme, dacă deja ajunsese-n epoca bronzului, vietatea l-ar fi lăsat pe Căcădaie știrb și cu momița neconsumată. Ca-n nr. 41 al aceleiași reviste, unde Adrian Păunescu titrează izbitor: „Noua asasinare a lui Ceaușescu”. Îl ia În vizor pe Sorin Dumitrescu care, pe motiv că-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Carpați, șlagăr. Dezvăluirea din urmă zdrobește: „Știu că nu-i ușor să fii militar, mai ales că eu sînt o fire mai libertină”. Ți se pune-un nod În gît, primejdia pe lîngă care-am trecut cu toții prinde contur: dacă vietatea subterană ar fi fost libertină și pe vremuri, s-ar fi desființat TR-ul. Sau popota, cu toate că-ntr-o tabără de munte, locotenent-colonelul Sturza găsește-o femeie. „Între toți, aici, o femeie!” Ramona! Nu. „Este bucătăreasa Aurica Todoruț.” Ce face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
un anumit element este Într-o oarecare relație cu un al doilea element, atunci și-al doilea element este-n relație cu primul. Astfel Încît o relație de sens contrar Între două elemente simetrice ar putea exista numai la unele vietăți de același sex, cum ar fi algele de mare, a căror atitudine nu poate fi Însă numită, În nici un caz, politică. Și Încă o frază cu fundă, În alt ziar. „Visăm noi românii de mult timp la acei lauri dinamici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cine-a scris că n-are suflet, el, care alcătuiește singur liste de unde se deduce din cîteva focuri că Frontul a Învins? Dar Smaranda Jelescu? Reamintesc, pentru cine iubește și moare, subiectul emisiilor acestei femei miraculoase. Ei bine, dînsa era vietatea care-i Întreba mereu pe scriitori despre tezele din iunie, din iulie, din aprilie, din august, cînd oamenii se duc la mare. Marea timpului pierdut, de pildă, de tot, de jumătate de veac, de Mrquez. O tanti splendidă. Din zona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
implementeze puțin mai tîrziu acel crud obiect, sula, și nu doar la figurativ. O scrisorică pe care directorul revistei susține c-ar fi primit-o din mîinile tremurînde ale unui evreu, Îl determină să aștearnă cu năduf următoarele: „Epistola acestei vietăți neevoluate mă face să-mi reconsider multe opinii legate de suferințele evreimii de-a lungul secolelor, incluzînd aici și holocausturile și pogromurile imaginare”. Sublinierea lui. Așa că zic: Neacșule, nu te mai spăla cu săpun imaginar. Mircea Dumitrescu semnează articolul covîrșitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Și să ne Împodobim crierul cu ideea că tragicul președinte era supărat pe Ceaușescu de foarte multe anotimpuri. De unde i-a și ieșit porecla de disident tehnic. Douăzeci de ani de marginalizare sînt greu de suportat. Odată lămurite aceste avataruri, vietatea prezidențială a glăsuit În microfon că nu se simte vinovat de nimic, nici de decembrie, c-abia sosise, era iarnă, haos, și el doar În pulover, nici de mineriade, deoarece așa este dînsul, bun. Și dacă părinții soldaților Împușcați la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cu cîteva garsoniere. Nu s-a plîns niciodată, patriarhul. De o forță morală atît de mare, Încît a murit Într-o vineri. Ulcer perforat. Salvările au refuzat să-l interneze, era la modă regula hipocratică de-a nu fi internate vietățile de peste 65 de ani. El, 84. I-au făcut scobutil. Exact ce-i trebuia, că avea și glaucom. De-ar fi scăpat, prin vreo minune oarecare, ar fi orbit. Și-am venit de la dispensarul din creierul ud al munților și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
seama ce ai aici, nu? Cred că ai reușit să descoperi o socialistă de bună credință, de modă veche, înrăită, cu capul în nori. E o specie rară, să știi. Și acum, deșteptul de tine, ai reușit să prinzi această vietate și s-o transporți până aici. Deci ce va urma? Speri că se va împerechea în captivitate? Roddy sări în picioare. — Gata, Hilary! Ajunge. Las-o în pace. — Te-ai trezit cam târziu să faci pe cavalerul, nu crezi? — O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
trebuia să lovească mijlocul craniului se abătuse mult de la țintă și strivise ochiul animalului. În timp ce acesta se zvârcolea de durere, George stătea acolo încremenit, tremurând din toate mădularele. Dorothy a adus până la urmă o scoabă cu care a imobilizat nările vietății care urla și a omorât-o cu o singură lovitură zdravănă de baros. „Bărbații ăștia!“ bombănise ea cu dispreț, după care intrase în casă să se schimbe pentru a se bucura de un gin cu apă tonică înainte de masă. Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
în acest caz, părea că nu exista altă soluție decât să suporte mai departe situația. Dar mai erau desigur și animalele. Deși poate părea penibil, el nu simțea că își irosește cu totul viața atâta timp cât reușea să aducă oarece alinare vietăților supuse maltratărilor soției lui. Deja aștepta cu înfrigurare să le revadă, să se ducă în staulul de vaci și să bea în sănătatea lor din sticla pe care o ascunsese în dosul unor cărămizi desprinse ușor din perete. După-amiaza era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
lumina lanternei peste pămîntul devastat pentru a Îndruma privirea lui Helen; În lumină apăreau fragmente de sticlă spartă, petice de gheață și pete colorate: verdele și maroniul și argintiul urzicilor, ferigilor sau scaieților. La un moment dat lumină ochii unei vietăți. — Uită-te acolo! — E-o pisică? — E-o vulpe! Uite-i coada roșie! O văzură cum sare, ca un șuvoi lichid și sprinten de apă; Încercară s-o urmărească În timp ce alerga. Apoi Își stinseră lanternele și ascultară foșnetul frunzelor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
de pămînt sterp, de loc bombardat, unde clădirile fuseseră complet distruse. Dacă străzile din jurul zonei Ludgate Circus erau liniștite, aici păreau total părăsite. Din cînd În cînd, Însă, se auzea jos, sub troturarele sparte, huruitul metroului; de parcă turme Întregi de vietăți nemulțumite se aruncau prin canalele orașului - așa cum, Într-un fel, erau și ele, se gîndea Helen. Strînse brațul Juliei mai tare. Întotdeauna trăiai starea asta deconcertantă cînd, În timpul camuflajului, părăseai locurile pe care le cunoșteai mai bine. Te cuprindea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
pe ferestre neîncetat. Mă uit pe geam, obosită. îmi trec mâna pe frunte, să mi dau bretonul la o parte, și simt iar multe mici inflamații care zvâcnesc, nervoase. Parcă nu ar fi niște banale coșuri de adolescentă, ci niște vietăți autonome și viclene, care îmi bat în fruntea care mă doare, la fel cum bat în geam stropii de ploaie, care se întețesc și lovesc din ce în ce mai arțăgoși, ca niște talazuri oblice și înverșunate. îmi intră în nări, nechemat, mirosul de
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
pantofii care deja au început să mă bată și zăbovesc cu palma încinsă la piept, ascultând hipnotizată, parcă pentru prima dată, bătăile puternice ale inimii. închid ochii și-mi plimb îndelung palma pe trupul care zvâcnește tot, speriat, ca o vietate sălbatică pe care numai eu o pot îmblânzi, simțindu-l cum se destinde încetul cu încetul. Mă scol cu băgare de seamă, să nu-i mai produc tresăriri, și-mi pun o casetă cu Moody Blues. O pun iar și
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
zis că e lipsită de viață dacă nu i-ai fi auzit zvâcnetul în surdină al inimii. Un vuiet abia simțit se auzi de sus. Eduard înălță ochii spre cer. Zări plutind spre el un nor alb, cu conturul unei vietăți cu un corn în frunte. Nu, nu putea fi adevărat. Cum să auzi plutirea norilor pe cer? Să fie mai degrabă vuietul mării? Se întoarse să-l întrebe pe Bobo, dar îl văzu aplecat asupra desenului din nisip și se
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
netedă și ovală, mângâind-o cu mirare. De unde apăruse piatra? Privi înspre mare, care părea să se fi înviorat subit și trimitea către el panglici dantelate de valuri. Se uită sus, spre cer, și văzu norul alb, cu conturul unei vietăți cu un corn în frunte, îndepăr tându-se alene înspre larg. Vuietul surd încetase. Era târziu. Trebuia să-l conducă pe Bobo la gară. Se apropie de fratele său și îi întinse piatra albă. — Uite ce-am găsit! îi spuse. Ți-
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
totodată. Clara tăcea și-l asculta înmărmurită pe tatăl ei. Reacția lui neașteptată, de animal înjunghiat de moarte, o speriase teribil, chiar dacă ea nu arătase nimic. I se păruse că are în față cea mai străină persoană din lume, o vietate alcătuită doar din oase aninate pe o sfoară, o vietate care glăsuia smiorcăit și monoton, dos pind imagini de coșmar cu care își înveșmânta ciolanele. Era ca și cum mortăciunea pe care Clara o simțise uneori zăcând între ea și părinții ei
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Reacția lui neașteptată, de animal înjunghiat de moarte, o speriase teribil, chiar dacă ea nu arătase nimic. I se păruse că are în față cea mai străină persoană din lume, o vietate alcătuită doar din oase aninate pe o sfoară, o vietate care glăsuia smiorcăit și monoton, dos pind imagini de coșmar cu care își înveșmânta ciolanele. Era ca și cum mortăciunea pe care Clara o simțise uneori zăcând între ea și părinții ei prinsese viață, o viață monstruoasă, și luase chipul domnului Martin
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
mult timp în fața oglinzii rotunde, privindu-se și pipăindu-se din nou. Cine era femeia aceea care se uita la ea cu răceală, chiar cu dispreț? își recunoștea atingerea, dar nu recunoștea sclipirea ciudată din pupile, care luceau ca niște vietăți străine și pân ditoare. Se privi din nou, aproape cu groază. Privea chipul străin care era o mască și se întreba de ce nu poate da masca jos, de ce nu poate lua portretul acela de pe holul hotelului ca să și-l lipească
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
colo-colo și răscolind fără elan câteva movilițe de nisip. Un pescăruș solitar se plimba grav de la un capăt la celălalt al digului, ca un metronom. Valuri mici se zbăteau nevolnic, lăsând dâre de spumă albicioasă printre pietrele digului, ca niște vietăți care încercau în van să se elibereze, neștiind că dincolo de pietre e plaja și vor muri oricum asfixiate pe nisip. Oare de ce se încăpățânau să vină spre mal? De ce nu se duceau în larg, unde puteau crește în talazuri tumultuoase
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]