1,439 matches
-
(n. 1980, București) este un muzician, specializată în violoncel. După câștigarea premiului I la concursul internațional Young Concert Artists din New York în anul 2003, cariera violoncelistei se bucură de o recunoaștere pe plan mondial, muziciana fiind caracterizată drept o „veritabilă virtuoză, ale cărei sunete izvorâte din instrumentul sau sunt
Laura Buruiană () [Corola-website/Science/313840_a_315169]
-
de o recunoaștere pe plan mondial, muziciana fiind caracterizată drept o „veritabilă virtuoză, ale cărei sunete izvorâte din instrumentul sau sunt pline de culori, de dramă” (New York Times). Artista „ar putea la fel de bine să fie și o soprana. Ea îmbrățișează violoncelul că pe o extensie a propriului corp, personificând lirismul potrivit unui instrument ce este atât de apropiat vocii umane” (Washington Post). În același an, câștigă și premiul I la concursul internațional Arturo Bonucci de la Romă, fiind definită că „o artistă
Laura Buruiană () [Corola-website/Science/313840_a_315169]
-
și premiul I la concursul internațional Arturo Bonucci de la Romă, fiind definită că „o artistă cu o intuiție muzicală excepțională, dotată cu o tehnică desăvârșită...” (La Gazzetta del Mezzogiorno) S-a născut la București în anul 1980. A început studiul violoncelului la vârsta de 10 ani pregătindu-se la liceul de muzică „George Enescu” din București cu profesorii Constantin Gheorghiu și Dan Totan, iar între anii 1999 și 2004 studiază la Universitatea de Muzică București cu profesorii Marin Cazacu și Vasile
Laura Buruiană () [Corola-website/Science/313840_a_315169]
-
Franș Helmerson. De-a lungul anilor, a luat parte la mai multe cursuri de măiestrie din Germania, Spania, Franța, Olanda și România. Ca solista, Lăură a debutat pe scena faimoasei Filarmonici de la Berlin în anul 2006 interpretând primul concert pentru violoncel și orchestră de Dmitri Șostakovici împreună cu Orchestră Simfonica din Berlin, avându-l la pupitrul dirijoral pe James Gaffigan. „Lăură Buruiana a redat primul concert de violoncel concentrată pe dezvoltarea propriei voci și în același timp cu mare diversitate timbrala și
Laura Buruiană () [Corola-website/Science/313840_a_315169]
-
debutat pe scena faimoasei Filarmonici de la Berlin în anul 2006 interpretând primul concert pentru violoncel și orchestră de Dmitri Șostakovici împreună cu Orchestră Simfonica din Berlin, avându-l la pupitrul dirijoral pe James Gaffigan. „Lăură Buruiana a redat primul concert de violoncel concentrată pe dezvoltarea propriei voci și în același timp cu mare diversitate timbrala și de articulație. În mișcarea lentă, în această parte s-a evidențiat cel mai mult, artista a reușit într-un mod stringent să dezvolte dânsul popular ce
Laura Buruiană () [Corola-website/Science/313840_a_315169]
-
Europa a fost invitată să concerteze în săli importante precum Concertgebouw Amsterdam, Diligentia Theatre Haga, Konzert Haus Berlin, Glyptotek Copenhaga, Castelul Fontainbleau, Sala Flagey Bruxelles, Expo 2000 Hanovra. În anul 2004 a realizat integrală Sonatelor și Variațiunilor pentru pian și violoncel de L.v. Beethoven. Lăură Buruiana a înregistrat pentru Naxos (Sonatele pentru pian și violoncel de Enescu) și pentru Toccata Classics (portete de compozitori: Enescu și Vieru). În acest moment, Lăură este doctoranda la Universitatea Națională de Muzică București avându-l
Laura Buruiană () [Corola-website/Science/313840_a_315169]
-
Haga, Konzert Haus Berlin, Glyptotek Copenhaga, Castelul Fontainbleau, Sala Flagey Bruxelles, Expo 2000 Hanovra. În anul 2004 a realizat integrală Sonatelor și Variațiunilor pentru pian și violoncel de L.v. Beethoven. Lăură Buruiana a înregistrat pentru Naxos (Sonatele pentru pian și violoncel de Enescu) și pentru Toccata Classics (portete de compozitori: Enescu și Vieru). În acest moment, Lăură este doctoranda la Universitatea Națională de Muzică București avându-l că îndrumător pe Prof. Univ. Dr. Șerban-Dimitrie Soreanu. A fost inițiatoarea proiectului cultural „Remember
Laura Buruiană () [Corola-website/Science/313840_a_315169]
-
clasică și jazz cu Tudor Irimescu, susținând recitaluri la diferite manifestări culturale din Craiova. În aceeași perioadă, a făcut parte din trupa de muzică de cameră a Liceului de Artă "Marin Sorescu" din Craiova, alături de Monica Bălășoiu (vioară), Cristi Munteanu (violoncel) și Ioana Dârvă (pian). Pe 19 octombrie 2006, a participat la master-class-ul organizat la Craiova de Alexandru Tomescu (vioara), Horia Mihail (pian) și Răzvan Suma (violoncel), programul prezentat de Alexandru Munteanu, acompaniat la pian de Ioana Dârvă, fiind înregistrat și
Alexandru Munteanu () [Corola-website/Science/314916_a_316245]
-
a Liceului de Artă "Marin Sorescu" din Craiova, alături de Monica Bălășoiu (vioară), Cristi Munteanu (violoncel) și Ioana Dârvă (pian). Pe 19 octombrie 2006, a participat la master-class-ul organizat la Craiova de Alexandru Tomescu (vioara), Horia Mihail (pian) și Răzvan Suma (violoncel), programul prezentat de Alexandru Munteanu, acompaniat la pian de Ioana Dârvă, fiind înregistrat și difuzat de TVR Cultural. Pe 23 octombrie 2006, în sala de concerte a Liceului "Marin Sorescu", a susținut, împreună cu Orchestra Filarmonică "Oltenia" din Craiova, sub bagheta
Alexandru Munteanu () [Corola-website/Science/314916_a_316245]
-
Baciu și Sofia Teodoreanu( fiica compozitorului Gavriil Musicescu și mama lui Ionel Teodoreanu) la teorie- solfegiu, Aspasia Burada Sion - la pian, Alexandru Zirra la compoziție, ( care era și Directorul Conservatorului ), Ionel Ghiga și Constantin Georgescu la armonie, Nicu Teodorescu la violoncel și muzica de cameră, Gavriil Galinescu la pedagogia muzicii, Vasile Rebega la canto auxiliar, Antonin Ciolan la ansamblu coral, orchestră și dirijat. Cu el au învățat și Sergiu Celibidache și Emanoil Elenescu. Conservatorul se făcea în 7 ani dar Dumitru
Dumitru D. Botez () [Corola-website/Science/323409_a_324738]
-
amiralul Fiodor Litke. Marele Duce a învățat rusă, engleză, germană și franceză. A studiat matematica, științe, statistică și administrare guvernamentală. De asemenea, a avut în program lecții militare. Îi plăcea muzica și a învățat să cânte la pian și la violoncel. Îi plăcea desenul și a avut un mare interes pentru arte; de asemenea îi plăcea să citească iar fascinația pentru Homer l-a determinat să traducă Odiseea din germană. Când a împlinit opt ani a primit un iaht mic, pe
Marele Duce Constantin Nicolaevici al Rusiei () [Corola-website/Science/315989_a_317318]
-
dar și Robert Schumann, Edvard Grieg, Maurice Ravel, Domenico Scarlatti. Era modest și exigent cu sine însuși - „Dinu Lipatti dă impresia că se jenează cu propriul său geniu" (pianista Clara Haskil). Compozițiile sale, printre care "Fantezie pentru pian, vioară și violoncel" Op. 1 (1933), "Șătrarii, suită pentru orchestră" Op. 2 (1934), "Concertino în stil clasic pentru pian și orchestră de cameră" Op. 3 (1936), "Simfonie concertantă pentru două piane și orchestră de coarde" Op. 5 (1938), "Sonatină pentru mâna stângă" (1941
Dinu Lipatti () [Corola-website/Science/297412_a_298741]
-
Sulina, Județul Tulcea, d. 1 septembrie 1964, București), dirijor român, academician, director al Orchestrei Filarmonice din București, unul din cei mai mari reprezentați ai stilului dirijoral clasic caracteristic școlii germane. George Georgescu și-a început cariera artistică studiind vioara și violoncelul la București, apoi la Școala superioară de Muzică din Berlin, elev al lui Hugo Becker, eminent profesor de violoncel. Din 1910, face parte ca violoncelist din cvartetul de coarde de sub conducerea violonistului Henri Marteau. În 1916 suferă un accident și
George Georgescu (dirijor) () [Corola-website/Science/297668_a_298997]
-
cei mai mari reprezentați ai stilului dirijoral clasic caracteristic școlii germane. George Georgescu și-a început cariera artistică studiind vioara și violoncelul la București, apoi la Școala superioară de Muzică din Berlin, elev al lui Hugo Becker, eminent profesor de violoncel. Din 1910, face parte ca violoncelist din cvartetul de coarde de sub conducerea violonistului Henri Marteau. În 1916 suferă un accident și este nevoit să abandoneze cariera de violoncelist. La sugestia cunoscutului dirijor Arthur Nikisch, care îi recunoaște calitățile muzicale neobișnuite
George Georgescu (dirijor) () [Corola-website/Science/297668_a_298997]
-
pentru harpă și flaut, pentru corn și orchestră, 2 simfonii concertante, divertismente, serenade. În domeniul muzicii de cameră sunt de menționat cele 6 cvartete pentru coarde dedicate lui Haydn, sonate pentru pian, sonate pentru vioară și pian, triouri pentru vioară, violoncel și pian, cvartete pentru instrumente de suflat, sextetul "O glumă muzicală" etc. Pasionat de operă, a compus 17 opere, dintre care cele mai cunoscute, jucate și astăzi pe scenele tuturor teatrelor de operă din lume, sunt: "Răpirea din Serai", "Nunta
Wolfgang Amadeus Mozart () [Corola-website/Science/297669_a_298998]
-
gamă tonală și multitudinea intervalelor muzicale. Din cauza deteriorării raporturilor cu ducele Wilhelm Ernst, Bach este nevoit să părăsească Weimarul în 1717, transferându-se la curtea prințului Leopold de Anhalt-Cöthen. În acest timp, compune cele 6 concerte brandenburgice, precum și suitele pentru violoncel „solo”, sonatele și partitele pentru vioară „solo” și suitele orchestrale. În 1723, Johann Sebastian Bach este numit cantor și director muzical la biserica St. Thomas din Leipzig. Bach avea sarcina, pe de o parte, de a preda muzica elevilor de la
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
expresivă, se dispensează de armonie („Allemanda” din Partita a II-a), iar arpegiile și pasajele de virtuozitate în mișcare rapidă ne dau impresia de polifonie sau de succesiuni acordice (Preludiul din Partita a III-a). Aceleași probleme pun Suitele pentru violoncel solo (1720), în care valorifică posibilitățile tehnice și expresive ale instrumentului. A scris pentru violoncel, instrument folosit și în orchestră, dar a compus și pentru "viola da gamba" un număr de trei Sonate. Creația sa instrumentală este importantă pentru sinteza
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
de virtuozitate în mișcare rapidă ne dau impresia de polifonie sau de succesiuni acordice (Preludiul din Partita a III-a). Aceleași probleme pun Suitele pentru violoncel solo (1720), în care valorifică posibilitățile tehnice și expresive ale instrumentului. A scris pentru violoncel, instrument folosit și în orchestră, dar a compus și pentru "viola da gamba" un număr de trei Sonate. Creația sa instrumentală este importantă pentru sinteza artistică realizată, căci îmbină arta claveciniștilor francezi cu cea a violoniștilor italieni și a organiștilor
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
șase Concerte brandenburgice orchestra realizează un dialog cu grupul concertino. În Concertul nr. 1, grupul concertino se contopește aproape integral cu "ripieni", iar în Concertul nr. 3 dispare cu totul masa orchestrală, fiind alcătuită din trei grupuri: viori, viole și violoncele, fiecare având trei voci care dialoghează sau se unesc într-un ansamblu viguros. În aceste concerte Bach îmbogățește paleta timbrală, căci pe lângă grupul instrumentelor cu coarde el le folosește și pe cele de suflat cu rol solistic. În Concertul nr.
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
din 1849 mama i-a fost și cea dintâi profesoară de pian . Este de menționat că și tatăl familiei, Alexander, știa să cânte la pian. John, celălalt băiat dintre cei cinci copii ai soților Grieg, a învățat să cânte la violoncel, dar a mers pe calea unei cariere comerciale dupa exemplul tatălui. Deși aspira la început să devină preot și îi plăcea să recite poezii, micul Edvard nu a găsit o mare atracție în orele de școală și uneori căuta sub
Edvard Grieg () [Corola-website/Science/298316_a_299645]
-
1600. La început ea nu cuprindea decât instrumente cu coarde și arcuș (familia viorii) și un instrument de "basso continuo" (de obicei un clavecin). O orchestră din Dresda avea în 1731: 8 viori I, 7 viori II, 4 viole, 3 violoncele, 3 contrabași, 2 flaute, 5 oboaie, 5 fagoți, 2 corni, trompete (în număr variabil) și 2 clavecine (din care unul pentru basul continuu). O orchestră din perioada barocului muzical număra circa 20-25 de instrumentiști. În ansamblul lui Jean-Baptiste LULLY erau
Orchestră () [Corola-website/Science/315499_a_316828]
-
sistemului Sachs-Hornbostel, instrumentul cu coarde se mai numește (instrument) cordofon. Un grup de astfel de instrumente mai poate fi numit doar coarde (denumirea este folosită cel mai frecvent în legătură cu instrumentele de acest fel care intră în orchestra simfonică - vioara, viola, violoncelul și contrabasul). Coardele sunt puse în vibrație prin diverse procedee, dintre care cele mai întâlnite sunt: ciupirea, lovirea și frecarea. Construcția fiecărui instrument muzical avantajează doar una din aceste metode de execuție, deși sunt posibile (și uneori chiar folosite) celelalte
Instrument cu coarde () [Corola-website/Science/315164_a_316493]
-
cu coarde frecate, corzile sunt întinse deasupra unei cutii de rezonanță cu rozetă sau efuri. Aceste instrumente sunt mai sonore decât coardele ciupite. Cele mai cunoscute instrumente cu coarde frecate folosesc arcușul și fac parte din familia viorii (vioară, violă, violoncel, contrabas), fiind singurele coarde frecate ce intră în componența unei orchestre simfonice. Deși multe partituri orchestrale folosesc instrumente cu coarde ciupite (harpa sau, mai rar, chitara) și lovite (pianul), denumirea de „coarde” în raport cu orchestra nu se va referi la ele
Instrument cu coarde () [Corola-website/Science/315164_a_316493]
-
cu coarde ciupite (harpa sau, mai rar, chitara) și lovite (pianul), denumirea de „coarde” în raport cu orchestra nu se va referi la ele, ci exclusiv la coardele frecate. Astfel, scriitura pentru „coarde” folosește cinci partide: vioara întâi, vioara a doua, violă, violoncel și contrabas. (Contrabasul lipsește uneori. În unele partituri, contrabasul are exclusiv rolul de a dubla violoncelul la octava inferioară. Când este prezent în scriitura barocă, contrabasul interpretează linia basului continuu alături de cel puțin un instrument polifonic, de regulă cu coarde
Instrument cu coarde () [Corola-website/Science/315164_a_316493]
-
nu se va referi la ele, ci exclusiv la coardele frecate. Astfel, scriitura pentru „coarde” folosește cinci partide: vioara întâi, vioara a doua, violă, violoncel și contrabas. (Contrabasul lipsește uneori. În unele partituri, contrabasul are exclusiv rolul de a dubla violoncelul la octava inferioară. Când este prezent în scriitura barocă, contrabasul interpretează linia basului continuu alături de cel puțin un instrument polifonic, de regulă cu coarde ciupite. În aceste cazuri, contrabasul poate nici să nu figureze în partitură, includerea lui în ansamblu
Instrument cu coarde () [Corola-website/Science/315164_a_316493]