1,207 matches
-
cu Aristotel asupra acestei noțiuni de greșeală tragică, chiar dacă Corneille, vom vedea mai încolo, emite restricții. Corneille îl citează textual pe Aristotel pe care îl ia ca model: În primul rând, el (Aristotel) nu vrea nicidecum ca un om foarte virtuos să ajungă din fericire în nenorocire și susține că asta nu produce nici milă, nici teamă, pentru că este un eveniment cu totul și cu totul nedrept. Unii interpreți accentuează puterea acestui cuvânt grecesc μιαρου, pe care îl recomandă spre folosire
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
condiții principale pe care le cere marele maestru (Aristotel) tragediilor excelente, și care se regăsesc atât de rar reunite într-o aceeași lucrare. (...) Prima este ca cel ce suferă și este persecutat să nu fie nici complet rău, nici complet virtuos, ci un om mai mult virtuos decât rău, care, prin vreo trăsătură de slăbiciune umană, care să nu fie o crimă, nimerește într-o năpastă pe care nu o merită; cealaltă, ca persecuția și pericolul să nu vină nicidecum de la
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
marele maestru (Aristotel) tragediilor excelente, și care se regăsesc atât de rar reunite într-o aceeași lucrare. (...) Prima este ca cel ce suferă și este persecutat să nu fie nici complet rău, nici complet virtuos, ci un om mai mult virtuos decât rău, care, prin vreo trăsătură de slăbiciune umană, care să nu fie o crimă, nimerește într-o năpastă pe care nu o merită; cealaltă, ca persecuția și pericolul să nu vină nicidecum de la un dușman, nici de la cineva indiferent
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o crimă împotriva naturii, care îi provoacă spectatorului o milă și o teamă maxime. Greșeala acestui om corect, care într-o privință este un model de virtute, în sensul cornelian al termenului (curaj), nu ar putea fi mai mare. Cel virtuos a devenit fratricid! Și Racine reia definiția aristotelică a eroului tragic. El scrie, în Prefața la Andromaca, în 1667: "Aristotel, departe de a ne cere eroi perfecți, vrea dimpotrivă ca personajele tragice, adică cele a căror nefericire constituie catastrofa din
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
află moartea lui Pyrrhus, dovedește imensitatea disperării sale în fața actului ireparabil pe care chiar ea l-a înfăptuit. 7.7. Un nou resort tragic: admirația față de virtute Corneille și Racine nu adoptă același punct de vedere în cazul personajului complet virtuos pe care Aristotel îl exclude din universul tragic. Pentru Racine, un asemenea caz nu este acceptabil. De aceea, în Ifigenia, s-a îndepărtat de tradiție, cea a lui Eschil și Sofocle, care termină piesa cu sacrificarea eroinei. Așa cum explică în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
preferă să preia ideea deznodământului de la Pausanias care povestește că, după o veche credință obișnuită în ținutul Argos, o altă Ifigenie, fiica Elenei și a lui Tezeu, ar fi fost sacrificată. În ochii lui Racine, Ifigenia este o eroină prea virtuoasă pentru ca spectatorul să-i poată accepta moartea fără indignare. "Cum ar fi arătat, scrie el în Prefață, să fi murdărit scena cu omorul oribil al unei persoane atât de virtuoase și atât de plăcute pe care trebuia să o reprezint
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sacrificată. În ochii lui Racine, Ifigenia este o eroină prea virtuoasă pentru ca spectatorul să-i poată accepta moartea fără indignare. "Cum ar fi arătat, scrie el în Prefață, să fi murdărit scena cu omorul oribil al unei persoane atât de virtuoase și atât de plăcute pe care trebuia să o reprezint în persoana Ifigeniei?" Euriphile, dimpotrivă, care păcătuiește prin gelozie, poate fi sacrificată. "(...) ajungând în nenorocirea în care această amantă geloasă voia să o împingă pe a ei rivală, (ea) merită
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nenorocirea în care această amantă geloasă voia să o împingă pe a ei rivală, (ea) merită să fie cumva pedepsită, fără ca prin asta să fie complet nedemnă de compasiune." În schimb, Corneille contestă excluderea din scena tragică a personajelor "foarte virtuoase" sau "foarte rele". "El (Aristotel) nu vrea ca un om complet inocent să ajungă în nenorocire, pentru că, acest lucru fiind abominabil, trezește mai mult indignarea împotriva celui care îl persecută, decât mila pentru nenorocirea lui; el nu vrea nici ca
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
celui care l-a făcut să sufere, având în vedere că pedepsirea unei mari crime poate corecta în noi vreo imperfecțiune având legătură cu ea, cred că nu trebuie să ne opunem la expunerea pe scenă a unor oameni foarte virtuoși sau foarte răi aflați în nenorocire." (Discurs despre Tragedie) Dacă un om "foarte virtuos", persecutat de unul "foarte rău" , scapă dintr-un pericol în care acesta continuă să rămână, apare mila, fără să fie înăbușită de ura față de personajul care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
crime poate corecta în noi vreo imperfecțiune având legătură cu ea, cred că nu trebuie să ne opunem la expunerea pe scenă a unor oameni foarte virtuoși sau foarte răi aflați în nenorocire." (Discurs despre Tragedie) Dacă un om "foarte virtuos", persecutat de unul "foarte rău" , scapă dintr-un pericol în care acesta continuă să rămână, apare mila, fără să fie înăbușită de ura față de personajul care persecută. Configurația este atunci acceptabilă. Pentru a-și ilustra vorbele, Corneille citează ca exemplu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
crimele lui Focas și Cleopatra sunt prea mari pentru a-l face pe auditor să se teamă că ar comite ceva asemănător, sfârșitul lor funest poate avea asupra lui efectele despre care tocmai vorbeam." (Discurs despre Tragedie) Cazul omului foarte virtuos care este persecutat "din ordinele altuia care nu (este) destul de rău ca să atragă prea multă indignare asupra lui și care arată mai mult slăbiciune, decât atitudine criminală în persecuția pe care o efectuează" este și el demn să figureze în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
personaj de martiriu nu ar putea intra în universul tragic, pentru că el imprimă în sufletul spectatorului milă, și nu teamă. Or, după cum arată Corneille în Discurs despre Tragedie, Polyeucte a cunoscut din partea publicului o primire entuziastă. "Excluderea unor persoane complet virtuoase care ajung în nenorocire expulzează martirii din teatrul nostru. Polyeucte a reușit aici împotriva acestei maxime, iar Heraclius și Nicomede au plăcut, deși ei nu stârnesc decât milă, și nu teama sau vreo altă patimă destinată purificării, pentru că noi îi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să reformeze tragedia atribuindu-i un scop moral, nu-și dă seama, fără îndoială, că astfel o golește de sens. Considerând perimată noțiunea de fatalitate care acționează în ea, i-ar plăcea ca la sfârșitul nefericirilor sale să triumfe personajul virtuos. Fénelon (1651-1715), care se situează în tabăra Anticilor, sfătuiește, în Scrisoare către Academie (1714), în numele moralei, ca din tragedie să fie excluse pasiunile. Este o cale experimentată de Voltaire (1694-1778) în prima sa tragedie Oedipe, în 1718, unde se arată
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scrie în Scrisoarea către d'Alembert despre spectacole (Lettre à d'Alembert sur les spectacles, 1758). El nu poate suporta ca Molière să-l facă pe spectator să râdă pe socoteala lui Alceste, care îi apare ca omul cel mai virtuos din lume, însuflețit, în gesturile și vorbele sale, de o puternică ură împotriva viciului. În schimb, îl consideră pe Philinte, pe care Molière îl prezintă ca pe un om rezonabil, un monstru de egoism și de ipocrizie, o ființă pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fiului: unde mergi, nefericitule? Dacă focurile indignării nu-i ard inima, când Narcisse reușește să-l corupă pe Nero, este, cu siguranță, un om de nimic; nu-și va putea salva reputația decât mărturisindu-și imbecilitatea." Model oferit spectatorilor, omul virtuos este personajul de predilecție al dramei. Diderot îl aduce în scenă chiar de la prima sa piesă, Fiul nelegitim (Le Fils naturel), jucată în 1756. El zugrăvește aici nefericirile lui Dorval, acest "om rar, care a avut în aceeași zi bucuria
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sensibilitatea preromantică a lui Richardson, Beaumarchais pretinde să facă și el din elogiul virtuții subiectul primei sale drame, Eugénie, scrisă în 1767. Este, spune el, "disperarea la care imprudența și răutatea altuia pot conduce pe o persoană tânără, nevinovată și virtuoasă, în actul cel mai important din viața omului". Diderot și Louis-Sébastien Mercier ar vrea să regăsească forța și energia vitală a teatrului grec care, în simplitatea, gustul său pentru adevăr, aduna mulțimile. Diderot contestă puternic poziția abatelui d'Aubignac, care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
franceze oferă spectacolul cu monștri ai căror crime sunt făcute scuzabile de către autorul care plasează în gura lor maxime ce le justifică acțiunile infame. Rousseau neagă posibilitatea existenței acestui teatru edificator pe care Enciclopediștii visează să-l fondeze. Un personaj virtuos, după părerea lui, nu are cum să placă publicului. "Să se pună, numai ca să vedem, pe scena franceză, un om drept și virtuos, dar simplu și necioplit, fără galanterie, și care să nu spună fraze meșteșugite; să fie pus un
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
infame. Rousseau neagă posibilitatea existenței acestui teatru edificator pe care Enciclopediștii visează să-l fondeze. Un personaj virtuos, după părerea lui, nu are cum să placă publicului. "Să se pună, numai ca să vedem, pe scena franceză, un om drept și virtuos, dar simplu și necioplit, fără galanterie, și care să nu spună fraze meșteșugite; să fie pus un înțelept fără prejudecăți, care, primind un afront de la un spadasin, refuză să meargă să se lase ucis de ofensator, și să se epuizeze
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Rousseau își amintește aici fără îndoială de declarațiile abatelui Du Bos care, în Reflecții critice asupra poeziei și picturii (Réflexions critiques sur la poésie et la peinture, în 1719), în capitolul consacrat lui Platon, obiecta că un personaj în întregime virtuos ar fi o capodoperă de plictiseală 20. Pentru el, care stigmatizează, în întreaga sa operă, ravagiile civilizației și care nu concepe fericirea decât în întoarcerea la starea de origine, introducerea teatrului la Geneva ar constitui un flagel redutabil. Cu mult
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
el pe scenă două personaje stoice. În Emilia Galotti, din 1772, el mută în Italia secolului al XVII-lea tragica întâmplare a eroinei romane, Virginia, povestită de Titus Livius. Răpită de un prinț care voia să o dezonoreze, Emilia, tânără virtuoasă, este înjunghiată de tatăl ei, dornic să o sustragă oprobriului, chiar în momentul în care era ea însăși pe punctul de a se sinucide. Această piesă, în care tatăl și fiica sunt prea stoici în fața nenorocirii pentru a-l emoționa
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cele două lucruri." Dacă pledează pentru unirea râsului cu emoția, o face atât din spirit realist, cât și din spirit moralist. El îl apără pe Molière împotriva lui Rousseau, scandalizat că se poate râde de Alceste. Râsul cu privire la un personaj virtuos nu este, după părerea lui Lessing, un râs de excludere, ci are ca funcție să dezvolte la spectator o aptitudine de a găsi ridicolul în comportamentele sociale, adoptarea unei priviri critice. "Orice extravaganță, orice contrast cu realitatea pe care îl
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ținut seama de ea în mod suficient. "Molière, de exemplu, spune el, ne face să râdem de Mizantrop, și totuși, Mizantropul este omul cinstit din piesă. Ceea ce înseamnă că Molière este dușmanul virtuții, făcându-l demn de dispreț pe omul virtuos."51 Ba nu: Mizantropul nu devine demn de dispreț; el rămâne cel care este, și râsul care izbucnește din situațiile în care îl plasează autorul nu-l lipsește de stima noastră. La fel se întâmplă cu Distratul: râdem de el
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
informează cu privire la moravurile curente: mă instruiește asupra viciilor și defectelor cele mai obișnuite ale secolului nostru și ale Națiunii noastre care ar merita dezaprobarea și bătaia de joc a Înțelepților; și, în același timp, îmi arată în câte o persoană virtuoasă, mijloacele prin care Virtutea rezistă acestor corupții, ceea ce face că eu culeg din această carte, recurgând mereu sau meditând la ea, în orice circumstanță sau în orice acțiune m-aș afla, tot ce este necesar de învățat de către oricine vrea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și infirmitatea." Goldoni refuză introducerea în comedie a unor personaje cu moravuri scandaloase. Nu se cuvine decât să faci să apară episodic un personaj de nemernic și cu singurul scop de a-l pune mai bine în valoare pe cel virtuos. Iată de ce în Gemenii venețieni, trădătorul, Pancrazio, nu apare decât când și când, cu unicul scop de a trezi repulsia spectatorului. În Teatrul comic, Goldoni îi atribuie lui Orazio următoarele cuvinte: "Nelegiuiții pot fi arătați pe scenă; dar nu și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe urmă, când se vrea introducerea unui caracter de om rău într-o comedie, este prezentat din lateral și nu din față, ceea ce înseamnă același lucru cu a spune că nu va apărea decât când și când, și în contrast cu personajul virtuos, pentru ca, pe cât posibil, virtutea să fie lăudată, iar viciul defăimat." (II, 4) În schimb, personajele care încearcă să-și readucă partenerii pe drumul cel bun, abundă în teatrul său. În La Serva amorosa, Coralina, care este un model de virtute
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]