3,708 matches
-
fi putut petrece ceva necurat, îi plăcea mai mult ipoteza disparițiilor. Orice, dar nimic care să îi mărească lui gradul de infracționalitate în secția pe care o conducea. Mergi încet! îi spuse el lui Pohoață, imediat ce acesta se urcase la volan alături de el. Vreau să mă uit pe traseu. Poate vedem ceva ce ne va ajuta în anchetă. Tânărul agent dădu din cap în semn că înțelege și demară. Conducea foarte aproape de marginea drumului, făcând manevre ample ca să ocolească denivelările pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
forestier mergea drept pe coasta muntelui, urmărind linia de nivel. Cu două zile în urmă, în mașina poliției împreună cu Vasilică Pohoață trecuse pe acolo dar nu reținuse asemenea detalii. Atunci nu se gândise la așa ceva. Mai mult, neaflându-se la volan, nici nu-l interesase pe unde merg. Tot ce își amintea era că drumul urca în munte și avea o mulțime de viraje și serpentine. Nici măcar nu putea spune în ce direcție se află exploatarea Pinforest-ului, ca să își poată da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
apoi dintr-o dată ușurat. La mai puțin de o sută de metri în față, tras pe marginea drumului, își văzu autoturismul. O luă la fugă într-acolo căutându-și cheile în buzunar. Deschise portiera și se prăbuși pe scaunul din spatele volanului. Cu mișcări precipitate introduse cheia în contact și o răsuci până la capăt. Avu o strângere de inimă la gândul că motorul nu va porni dar un zâmbet larg îi lumină fața când îi auzi torsul regulat. Întoarse în loc și porni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cuvântul "anchetă", dar nu comentă nimic. Rămăsese pe loc, privind în tăcere la convoiul ce trecea pe lângă el la vale nemai știind ce să facă. După ce ultima căruță se pierdu dincolo de cotul drumului, se întoarse spre mașină și urcă la volan. Ce-a fost asta? întrebă Ileana care asistase din mașină la toată tărășenia fără să coboare. Țigani zlătari. Știu cine sunt, vin aici de câțiva ani. Ce s-a întâmplat cu ei? Pleacă prea devreme, e mijlocul verii. De obicei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
țeavă lungă. Mulțumit, ieși afară și se îndreptă spre parcul auto. Aveau o Toyota de teren nouă, cu tracțiune integrală, care putea merge și prin apă. O cumpăraseră tocmai pentru a fi folosită pe terenul accidentat din munți. Urcă la volan și porni în viteză. Odată ajuns pe munte, opri mașina chiar înainte de podul de lemn peste Râpa Dracului. Cu motorul pornit, examină cu toată atenția platoul din fața sa. Soarele după-amiezii scălda totul în lumină. Era liniște și nimic nu părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
sinistru. Înțelese pe loc ce se întâmplă, bestia nu plecase nicăieri, era tot acolo. Părul de pe ceafă i se zbârli pe loc, în timp ce un tremur nervos îl cuprinse. Se răsuci pe călcâie și o zbughi spre mașină. Se aruncă în spatele volanului, pregătit să fugă în trombă. Ceva îl ținea însă pe loc, nici el nu știa ce, poate curiozitatea ori poate dorința de a răpune dușmanul nevăzut. Ridică arma, pregătit să tragă în orice ar fi ieșit din peșteră. Ceva se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
când constată că spotul luminos se pierde în valurile de întuneric din fața sa, ca și cum nici n-ar fi existat. Nici o reflexie, nici un detaliu în plus, nu reușea să distingă. Lumina era pur și simplu absorbită în interior. Se reîntoarse în spatele volanului și își cuprinse capul în mâini. Avea nevoie de timp de gândire. Trebuia să înțeleagă cu ce are de a face, dacă va fi în stare să o facă. Nu știa mare lucru în plus față de dimineață. Aflase că gloanțele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
-se de obloane, la fiecare viraj. Nu se mai gândea la nimic, se ghemuise cu genunchii la gură, încercând să-și protejeze capul de lovituri. În sfârșit, trecură podul de lemn și opriră în fața peșterii vâlvei. Boris coborî imediat de la volan și veni în spatele mașinii. Aruncă o privire scurtă spre prizonierul său și lăsă oblonul din spate să cadă. Îl apucă de picioare și îl trase jos. Omul acela avea o putere extraordinară. Cristian cântărea peste optzeci de kilograme, dar uriașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și îl lovi puternic cu patul pistolului în creștet. Mercenarul icni și căzu inert la pământ. Imediat ce se asi gură că bărbatul prăbușit la picioarele lui este inconștient, îl urcă în Toyota cu care acesta venise, după care trecu la volan. Cheile rămă seseră în contact. Porni repede motorul și întoarse mașina în loc, pornind în trombă pe urmele comisarului Simion Pop. Farurile spintecau întunericul nopții. Vasilică mergea cât putea de repede pe drumul forestier. De data asta nu mai era nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ca o rană în trupul muntelui, drumul croit de oamenii lui Mihailovici șerpuia pe sub copacii bătrâni. Farurile unei mașini ce gonea la deal, aruncau sulițe de lumină în întuneric. Nu-l interesa ce se petrece acolo jos, știa că la volan este Simion Pop, care se grăbea să ajungă pe platou. Se simțea împăcat cu tot și cu toate, nu era decât un observator ce privea detașat de acolo de sus. Și totuși, corpul de pe platou îl atrăgea ca un magnet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
În trei picioare, care Îi fusese oferit de ulani, care Îi arătaseră atîta considerație cum poate nimănui nu i se arătase vreodată acolo, doar că ea se prefăcuse că nu vede scaunul acela ordinar de lemn, oribil de ordinar lîngă volanele sale de mătase. Stătuse În picioare tot restul vizitei. Vorbise cu el În franceză, ceea ce Îl tulburase pe ofițerul ulanilor care stătea deoparte, la o distanță acceptabilă, cu sabia scoasă, ținută la umăr. Ținută care trăda nu atît salutul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
SÎnt pregătit să mor, mamă!“ zise el. Ea Îl Întrerupse tăios, poate prea tăios: „Mon fils, reprenez courage!“ Atunci, pentru prima oară, Își va Întoarce ușor capul În direcția străjerilor. Vocea ei era acum șoptită și se Îngemăna cu foșnetele volanelor de mătase. „Voi sta În balcon“, zise imperceptibil. „Dacă voi fi În alb Înseamnă că am reușit...“ „Ba dimpotrivă, veți fi În negru, presupun“, zise el. Dezmeticindu-l din toropeală, toboșarii se porniseră iar, Îi simțea tot mai aproape și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
împreună. Aveau să parcheze automobilul aproape de o zonă cu restaurante și să se împrăștie fiecare la restaurantul său, ca să se întâlnească din nou după exact nouăzeci de minute într-o piață puțin mai îndepărtată, unde comisarul, de data asta la volan, avea să-și culeagă subalternii. Evident, nimeni pe aici nu știe cine sunt ei, în afară de asta, nici unul nu are un P majusculă pe frunte, dar bunul-simț comun și prudența recomandă să nu se plimbe în grup prin centrul unui oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
la vânătoare și încă nici unul nu văzuse fugind vreun ghepard ori nu se auzise de existența lui. Limbajul e conservator, umblă mereu cu arhivele în spate și detestă actualizările. Comisarul parcase mașina la întâmplare, acum avea harta orașului desfăcută pe volan și, nerăbdător, căuta locul postului șase-nord la periferia septentrională a capitalei. Ar fi relativ ușor să-l localizeze dacă orașul, exceptând cazul în care avea formă de romb, ar fi înscris într-un paralelogram, așa cum, în vorbirea rece a albatrosului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
oricâte semafoare roșii i-ar apărea în cale era puternică și comisarul nu-i rezistă. Nu fugea, zbura, abia ridica piciorul de pe accelerație, dacă trebuia să frâneze, o făcea în derapaj controlat, așa cum îi vedea făcând pe acei acrobați ai volanului care, în filmele în care au loc urmăriri cu automobile, îi obligă pe spectatorii mai nervoși să dea cu pumnul în scaune. Niciodată nu condusese comisarul în felul acesta, niciodată nu avea să mai conducă în felul acesta. Când, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
similar mai înainte, dar adevărul trebuie repetat de multe ori ca să nu cadă, sărmanul de el, în uitare. Și eu ce fac, se întrebă comisarul. Chemă ospătarul, căruia îi dădu înapoi ziarul, achită nota și plecă. Pe când se așeza la volan, aruncă o privire spre ceas. Zece și jumătate, gândi el, e o oră bună, exact cea pe care o stabilise pentru al doilea interogatoriu. Se gândise că ora era bună, dar nu știa să spună nici de ce și nici pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
fi, acuma o femeie, pffffiu, O să vedem cum o să se termine chestia asta, Când or să termine de stors istoria asta, or să inventeze alta imediat, așa se întâmplă întotdeauna, nici nu vă imaginați dumneavoastră câte se învață agățat de volanul ăsta, și vă mai spun un lucru, Spuneți, Spuneți, Contrar a ceea ce crede toată lumea, oglinda retrovizoare nu servește numai pentru a controla mașinile care vin din spate, servește și pentru a vedea sufletul pasagerilor, pariez că niciodată nu v-ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
numai pentru a controla mașinile care vin din spate, servește și pentru a vedea sufletul pasagerilor, pariez că niciodată nu v-ați gândit la asta, Mă uimiți, într-adevăr, niciodată nu m-am gândit, Păi vedeți, e așa cum vă spun, volanul ăsta ne învață multe. După o asemenea revelație, comisarul găsi că era mai prudent să nu mai continue conversația. Numai când șoferul opri mașina și spuse, Am ajuns, își făcu curaj să întrebe dacă ce spusese despre oglinda retrovizoare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
târându-i pe oameni în cele mai mari dezastre, ci, dimpotrivă, ar trebui să le îndepărteze de ele și să se poarte bine, pentru că sufletele, dacă ies din corp, aproape întotdeauna sunt pierdute, nu știu unde să se ducă, nu numai în spatele volanului unui taxi se învață lucrurile acestea. Comisarul nu ieși, era vremea ca vinul servit etc., etc. Șeful redacției intră, Vă cer scuze că v-am făcut să așteptați atât, dar mă ocupam de o problemă și nu puteam s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
are niște mâini mari, masculine, foarte pricepute, mi-a rupt chiloții brutal, dintr-o mișcare, știam că încep să câștig și că viața reîncepea, l-am apucat cu brațele de gât și m-am urcat pe genunchii lui, trecând pe sub volan, sunt mică și încap, el a dat puțin scaunul pe spate, l-am descheiat la pantaloni și-am intrat ușor, îmi spunea versuri la ureche, Bună seara, iubită bună și rea/ Am să intru în tine ca piciorul în nea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ți-o dă ea!, ba da, totdeauna ea mi-a dat liniștea, după textul ăla cu mătură după tine, crezi că se mai poate repara ceva?, ești un naiv, ca totdeauna!, altfel, n-aș fi putut fi artist... Maestrul strânge volanul cu mâinile lui frumoase, ar vrea să omoare vocea din el, strigoiul, dar plâng iar amândoi... Brezoi... mai e puțin și vine satul, Cristeștii lui de tinerețe. Trece prin Poieni, încetinește pe lângă bisericuța veche vreo 400 de ani, cu hramul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
aripile lunii iunie, Îmblânzind distanțele peste care creșteau umbre și strivind umbrele galbene, Înnegrindu-le... A urmat o frână bruscă și Amory, zgâlțâit, a deschis ochii. La marginea drumului se afla o femeie care vorbea ceva cu Alec, aflat la volan. Mai târziu avea să-și amintească aspectul de harpie pe care i-l dădea capotul vechi și vocea spartă și cavernoasă cu care vorbea — Sunteți băieți de la Princeton? — Da. — Unu’ de-al vostru e mort aicia și alți doi aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Delira pe jumătate și-i striga Întruna cuiva că are un curs de chimie la opt și zece. — Nu-mi dau seama ce s-a Întâmplat, a zis Ferrenby, cu Încordare În voce. Dick conducea și refuza să plece de la volan. I-am atras atenția că a băut prea mult, pe urmă a apărut afurisita aia de curbă și... Of, Doamne Dumnezeule! S-a trântit pe podea, cu fața-n jos, izbucnind Într-un plâns spasmodic, fără lacrimi. Sosise doctorul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
iunie Întunecat În largul Mării Nordului. - Ia te uită! Amory Blaine! Amory a aruncat o privire spre strada aflată cu un nivel mai jos. Un automobil de curse scund se oprise la semafor și o față veselă, cunoscută, se ițea din spatele volanului. - Hai jos, nemernicule! l-a strigat Alec. Amory i-a strigat și el un salut și, coborând scările de lemn, s-a apropiat de automobil. Se mai Întâlnise din când În când cu Alec, dar bariera numită Rosalind se ridica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
etajul doi. În spate, încă pe motocicletă, un domn gras cu chelie, îmbrăcat în haine de nuntă, sforăia regulat. Oamenii șovăiau - să-i miște de-acolo? Poate aveau hemoragie internă. Grasul mirosea a băutură. După câteva judecăți privind alcoolul la volan și interzicerea motocicletelor în București, mai ales noaptea, oamenii începură să dezbată dacă să cheme mai întâi salvarea, poliția, televiziunea sau pompierii. O doamnă mai slabă de înger leșină și un aurolac începu să țipe ceva despre pedofili și sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]