1,491 matches
-
de cădere, este primit și el în brațele lui Tetis și ale unei oceanide, Eurinome, și ascuns de ele într-o peșteră din adâncul marelui fluviu Ocean 30 care înconjoară pământul, curgând jur-împrejurul lui, fără izvor și liman; acolo, sub vuietul de valuri fără capăt și sub spuma lor albă, a stat Hefaistos ascuns timp de nouă ani, de nimeni știut, făurind giuvaeruri. Și astfel doi zei de rang înalt ajung, prin violență, în lumea ei și găsesc la ea ocrotire
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
simt pierduți și Aias strigă: „Zeus, părinte, dă-ne un cer curat, să vedem; apoi, dacă așa vrei, nimicește-ne în plină lumină!“ Tristețea, durerea și moartea îi învăluie pe eroi ca într-un nor întunecat. Și mai sunt zarva, vuietul, vacarmul câmpiei cotropite de luptă. Se aud până în eter strigăte de războinici și de zei, strigăte de luptă, de amenințare și de spaimă, de chemare, de încurajare și de îndemn, de biruință sau de deznădejde, sau de furie oarbă, sau
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
alte analogii, acelea cu libera viață a elementelor sau a muritorilor care îi dublează imaginea într-un joc secund dintr-un alt timp, în care Forța, aceeași, ia alte forme, analoage, dar neînsângerate. Dintr-o altă lume, unde zarva și vuietul luptei ucigașe nu străbat nici măcar ca amintire sau spaimă. Lumea păcii, prin comparații imanente textului, transcende cercul închis al războiului, și aceasta este singura transcendență din poem. Zeii în nici un fel: ei sunt însăși imanența în uman a unui omenesc
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
este numai imanența Forței și a legilor ei. Cum scânteiază în soare bronzul armelor pe câmpia morții, înălțându-se până mai sus de eter? Ca un foc pustiitor care se vede de departe, mistuind pădurile de pe un munte. 54 Iar vuietul luptei este acela al furtunii, al vijeliei și al ploii grele, care umflă puhoaiele și râurile: se năpustesc în râpe și văi și curg asurzitor, măturând tot în calea lor până ajung să se verse în mare, unde se înfruntă
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
Ariel îndeplinește cu un brio extraordinar, de care, cum s-a văzut, era atât de mândru. La prima vedere, s-ar putea crede că spiritul a pus în slujba lui toate elementele: apele mării, vânturile, norii cu întreg văzduhul, cu vuietele, fulgerele și trăsnetele lui, însuși focul ca pârjol de flăcări. În realitate, totul fusese o înscenare foarte bine calculată și executată, iar pirotehnia o asigurase însuși polimetamorficul duh. A rămas atât de încântat și exaltat de ce făcuse, încât, întors la
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
rănit de cădere, este primit și el în brațele lui Tetis și ale unei oceanide, Eurinome, și ascuns de ele într-o peșteră din adâncul marelui fluviu Ocean care înconjoară pământul, curgând jur-împrejurul lui, fără izvor și liman; acolo, sub vuietul de valuri fără capăt și sub spuma lor albă, a stat Hefaistos ascuns timp de nouă ani, de nimeni știut, făurind giuvaeruri. Și astfel doi zei de rang înalt ajung, prin violență, în lumea ei și găsesc la ea ocrotire
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
simt pierduți și Aias strigă: „Zeus, părinte, dă-ne un cer curat, să vedem; apoi, dacă așa vrei, nimicește-ne în plină lumină!“ Tristețea, durerea și moartea îi învăluie pe eroi ca într-un nor întunecat. Și mai sunt zarva, vuietul, vacarmul câmpiei cotropite de luptă. Se aud până în eter strigăte de războinici și de zei, strigăte de luptă, de amenințare și de spaimă, de chemare, de încurajare și de îndemn, de biruință sau de deznădejde, sau de furie oarbă, sau
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
alte analogii, acelea cu libera viață a elementelor sau a muritorilor care îi dublează imaginea într-un joc secund dintr-un alt timp, în care Forța, aceeași, ia alte forme, analoage, dar neînsângerate. Dintr-o altă lume, unde zarva și vuietul luptei ucigașe nu străbat nici măcar ca amintire sau spaimă. Lumea păcii, prin comparații imanente textului, transcende cercul închis al războiului, și aceasta este singura transcendență din poem. Zeii în nici un fel: ei sunt însăși imanența în uman a unui omenesc
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
ea este numai imanența Forței și a legilor ei. Cum scânteiază în soare bronzul armelor pe câmpia morții, înălțându-se până mai sus de eter? Ca un foc pustiitor care se vede de departe, mistuind pădurile de pe un munte. Iar vuietul luptei este acela al furtunii, al vijeliei și al ploii grele, care umflă puhoaiele și râurile: se năpustesc în râpe și văi și curg asurzitor, măturând tot în calea lor până ajung să se verse în mare, unde se înfruntă
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
Ariel îndeplinește cu un brio extraordinar, de care, cum s-a văzut, era atât de mândru. La prima vedere, s-ar putea crede că spiritul a pus în slujba lui toate elementele: apele mării, vânturile, norii cu întreg văzduhul, cu vuietele, fulgerele și trăsnetele lui, însuși focul ca pârjol de flăcări. În realitate, totul fusese o înscenare foarte bine calculată și executată, iar pirotehnia o asigurase însuși polimetamorficul duh. A rămas atât de încântat și exaltat de ce făcuse, încât, întors la
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
să se dezlănțuie cu o furie de nestăvilit. În răstimpuri, pădurea răsuna de câte un strigăt de fiară flămândă, ori a vreunei prăzi, a cărei viață tocmai se curma... în aer continuând să plutească vălurit ecoul lor. Când și când, vuietul vântului sfâșia vijelios liniștea, cu un muget de fiara sălbatică... Vijelia frământă întruna copacii încărcați de zăpadă, care se aplecau trosnind în fața ei. Umbre ciudate se închipuiau în unduitul lor. Deodată în vâjâitul geros al vântului, parcă se deslușea strigătul
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
lăuntrul meu până la glezne până la genunchi până la durerile pe care le păstrez ascunse așa încerc să uit cuvinte fiecare sunet se zbate zadarnic țintuit de ochii tăi cealaltă preferă profunzimea incalculabilă a tăcerilor nerevendicate ridică din umeri placidă refuză ostentativ vuietul impetuos al valurilor în acest timp cealaltă jumătate a mea surâde îngăduitoare 3 iunie 2011 Inexplicabila părăsire a eșafodului singur se trăsese pe viață ca pe o roată supliciul fusese întâmpinat cu zâmbetul pe buze mulțimile amuțiseră gâtuite de mirare
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
care, poate, o aștepta să revină pe meleagurile natale. Chemarea străbunilor a îndemnat-o să-și deschidă portița ferecată a inimii, îndemnând-o la călătoria îndelung visată. Așteptarea n-a fost de prisos, se simțea acasă, gustând, cu ochii amintirilor, vuietul pădurii, liniștea cimitirului ori dulceața merelor domnești din fața casei părintești. Și-a întâlnit rudele, i s-au dezvăluit taine, mistere ascunse ale sufletelor oamenilor. S-a simțit împlinită, descătușându-și noianul chinuitoarelor temeri și întrebări fără răspuns. A plecat spre
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
de siguranță!", iar vaporul se desprinde de chei. Să lăsăm Odiseea, să răsfoim ghidurile și mai ales să nu uităm să trimitem cunoscuților și necunoscuților ilustrate, însoțite de câteva rânduri, eventual cu vorbe prescurtate, în vreme ce continuă zgomotul roților pe șine, vuietul elicelor în aer, iar pe puntea vaporului toată lumea zâmbește auzind un vals desuet: "Valsuri, acum? Cine mai are vreme de valsuri, mon cher? Ne trebuie altceva, care să ne sugereze beția vitezei în cursele de formula unu..." Festina lente? Cine
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
cupola sa întunecată, cu zidurile fosforescente, cu ferestrele mute lucind fantomatic, părea mai ireal ca oricând. Curenții nopții învîrtejeau vizibil fumul alcătuirii sale. Era atât pustiu, atâta geometrie, așa atroce singurătate, că mi-am pierdut pentru câteva clipe/cu un vuiet în urechi, cunoștința. Minuscul, față în față cu marele conac, cu infinita construcție, ne înfruntam în tăcere. Făcusem primii pași pe scara înghiocată când poarta centrală, sus, în capul treptelor, s-a deschis lent și o femeie a început să
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
străfunduri mie însumi necunoscute, Și ce vrei? Ispita mea este credința, te ispitesc să crezi! În tine? Nu! Te ispitesc să crezi în Dumnezeu! Cum așa?! Se trage violent din spatele meu și eu tot nu mă întorc la el, doar vuietul de jos al mării, câte o stea licăre deasupra și două umbre care se luptă, Te ispitesc să crezi că nu-ți dai drumul de pe stânci fiindcă te ispitesc eu! Și sare la grumazul meu, o clipă vreau să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
cum să greșești, la vârsta mea, Theo, și el își ridică privirea spre mine, nu te mai apuci de pictură de șevalet, m-am obișnuit prea mult cu peretele, Când l-ai cunoscut pe meșter? îl întreb eu din nou, vuietul cald al pădurii se-apropie și se-ndepărtează de noi ca o răsuflare de animal uriaș domolită de somnul ancestral al fiarei, Janos își aprinde cu gesturi încete o nouă țigară și pentru o clipă sunt și eu tentat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
de sus. Blanchard adoptă aceeași poziție. Privirile ni se întâlniră. Jimmy Lennon îi făcu semn arbitrului să treacă într-un colț neutru, iar microfonul de ring coborât de pe o grindă de lângă reflectoarele din tavan. Lennon îl apucă și strigă peste vuietul mulțimii: — Doamnelor și domnilor, polițiști și suporteri ai elitei L.A.-ului, a sosit momentul tangoului cu Foc și Gheață! Mulțimea era în delir: ovaționa și tropăia. Lennon așteptă până când vuietul se transformă într-un murmur, apoi intonă: — În seara aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
de lângă reflectoarele din tavan. Lennon îl apucă și strigă peste vuietul mulțimii: — Doamnelor și domnilor, polițiști și suporteri ai elitei L.A.-ului, a sosit momentul tangoului cu Foc și Gheață! Mulțimea era în delir: ovaționa și tropăia. Lennon așteptă până când vuietul se transformă într-un murmur, apoi intonă: — În seara aceasta vom asista la zece runde de box de categoria grea. În colțul alb, în șort alb, avem un polițist din Los Angeles cu un palmares personal de patruzeci și trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
împărați -, brutal și fără vreo comemorare a celui mort, se declară sigur de ceea ce simțeau marinarii săi. — Își doresc, cer - strigă el - alegerea unui om care să recunoască în sfârșit meritele și necesitățile glorioaselor forțe navale. Oamenii răspunseră printr-un vuiet. El aminti deodată numele lui Gajus Caesar Germanicus, nepot - declamă - al miticului Marcus Agrippa, cel mai mare marinar aflat vreodată în slujba Republicii, omul pe ale cărui tâmple, potrivit latinei somptuoase a lui Vergilius, strălucea cununa rostrelor smulse dușmanului. „Cui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
parte În alta a drumului spre Shanghai, aruncîndu-l pe Jim pe grămada fluturîndă de mătase de parașută. Se ținea de cutiile de rații stivuite În jurul lui și Îi asculta pe Tulloch și pe locotenentul Price strigînd unul la celălalt peste vuietul motorului. Prin camuflajul decolorat al geamului din spate al cabinei, Jim putea vedea mîinile bandajate ale locotenentului, ridicate În mod deliberat de pe volan, În timp ce lăsa camionul În viteză să se bălăbănească și să se Îndepărteze de mijlocul drumului. Cauciucurile ajunseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
reflectînd ideea celor vii despre morți. Două avioane de luptă Mustang trecură pe deasupra capului lui, conducînd un Superfortress care venea dinspre vest cu ușile de la bombe deschise, gata să reverse cutiile Spam și revistele Reader’s Digest pe cîmpurile pustii. Vuietul dudui În pămîntul de la picioarele lui Jim, zguduind șirul de vehicule distruse. Jim lăsă În jos revista și observă că bărbați Înarmați alergau din tunelul de intrare al stadionului, vocile lor fiind acoperite de zgomotul avionului. Superfortress se plimba pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
un cuțit lung la beregată. Năclăiți de viscol și sudoare Îl țin până când animalul, stropit de sânge, rămâne inert, sacrificat. Lampa de benzină Își forțează tirajul, cu țeava la câțiva centimetri de zidul pe care Își scuipă flacăra albastră cu vuiet pofticios de prăpăd, căci ea va pârli porcul, În timp ce nevasta vecinului, cu destulă greutate, dar și cu mare grijă, pune pe o masă, ținându-l de urechi, cazanul cu apă clocotită. Flacăra albastră va pârli porcul cu linsul ei fierbinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
el, după care Își văzu mai departe de treaba lui cu piesele motorului. Adică, tăcu. Tăcu și el. Și se lăsă Într-adevăr o mare tăcere. Întâi o trepidație puternică. O bufnitură. Și totul Începu să se prăbușească cu un vuiet asurzitor Într-un nor de praf din care săreau așchii de scânduri, grinzi forfecate, cărămizi, fiare și cioburi de sticlă. I se păru că se petrece cea mai puternică explozie și prăbușire la care asistase sau la care se gândise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
scrii În chitanțier până te doare mâna. Pleci acasă cu vreo șapte lei În buzunar, nivelul bunăstării tale materiale s-a mai ridicat, fără a pune la socoteală și leafa de 750 de lei pe lună, În troleibuz citești nuvela Vuietul de Ion Lăncrăjan, publicată În ziarul Scânteia, iar acasă te Întâmpină privirea mută și Îndurerată a mamei tale. Răzbate către tine gândul ei chinuit. Când o să faci și tu ceva În viață? Și tot În gând Îi răspunzi: Cu toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]