1,530 matches
-
țări. Și cea mai sfântă. Eliberarea!! Ultimele cuvinte fuseseră rostite pe un ton mai ridicat, așa cum era obiceiul domnitorului când anunța o decizie crucială În sfatul domnesc. Cuvântul „eliberarea” străbătu poiana și pluti deasupra pădurilor Încremenite În așteptare, până când un vuiet veni de pretutindeni, ca un răspuns la o Întrebare care nu fusese rostită. Întrebarea aceea era: „Sunteți gata să jertfiți tot ce mai aveți pentru acest vis?” Iar răspunsul venea ca un râu de munte, Învolburat, sărind peste pietre și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
porunci șeful grupului. Luminăția sa așteaptă prizonierul! Alexandru Își dădu seama că nimeni nu-și imagina că știe limba turcă. Așadar, Mahomed Îl aștepta. De aceea fusese lăsat În viață. Achingiul mai spuse ceva, dar cuvintele se auzeau din ce În ce mai greu. Vuietul furtunii acoperea totul, iar puterea vântului speria caii, care refuzau să mai Înainteze. Vântul bătea exact din fața turcilor, ajutând În schimb cavalerii Ordinului scutului și spadei În șarja lor nebună de salvare a lui Alexandru. În urma lor porniră și călăreții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de nisip. Ștefănel lăsă brațele, foarte Încet, ca niște aripi de vultur obosit de zbor. Apoi le ridică, așa cum ar fi ridicat o greutate inumană. Greu. Lent. Cu mușchii umerilor tremurând. Valurile crescură. Vântul deveni geamăt al mării. Geamătul deveni vuiet. Cerul se Întunecă. Lumina zilei scăzu, scăzu, până deveni o biată pâlpâire. La orizont se iviră fulgere. Alexandru era cutremurat de ceea ce vedea. Ziua se făcuse noapte. Lumina se făcuse Întuneric. Întunericul era străbătut de fulgere. Valurile mării se ridicau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ridice, dar i se Înmuiaseră picioarele, fața Îi ardea și nu era În stare să spună o vorbă. Simțea că-i plesnește țeasta și că-i vine să verse. Urechile Îi vuiau ca pe malul mării Înain tea furtunii, când vuietul valurilor acoperă orice alt zgomot și nu mai știi unde te afli. Zăcea Întins și picioarele Îi zvâcneau prin frunzișul arămiu căzut din migdalul marin. Cei care stăteau aplecați peste el păreau niște umbre clătinate de vânt. A Început să
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
cerul magic. Iar fecioara aceea Încântătoare se numește Genoveva. Nu-i așa că-i frumoasă? Adam a Înclinat capul În semn de aprobare. S-a Întins și el În pat pe spate, cu ochii la cer. Ploaia răpăia pe acoperiș, iar vuietul mării frământate era Îndulcit de depărtare. — Era a mea, a spus Karl. Cred că aveam vârsta ta, poate că eram chiar mai mic. Ai mei plecaseră din Indonezia și pe atunci locuiam la Haga. Eu nu dormeam bine, În fiecare
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
mai uita! E așa de jalnic! Nu-i decât un biet bătrân. Au Înaintat până la un Cadillac negru, unde Îi aștepta ușa ținută de șofer. Când a Închis-o În urma lor, Adam s-a pomenit la adăpost de freamătul orașului, vuietul circulației abia dacă se mai auzea. Mașina a urmat șirul de limuzine care părăseau hotelul, Înaintând lent, centimetru cu centimetru pe rampa În curbă. — Așadar, ia spune ce făceai tu la recepție? l a Întrebat Z. Credeam că nu cunoști
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
să dormim. — știu. De-asta ar fi trebuit să rămâi În pat. — N-am putut să dorm. Sunt Îngrijorat. Pentru ziua de mâine. Johan nu i-a răspuns. Adam n-auzea decât briza mării care se cam Întețise și aducea vuietul valurilor de dincolo de dealuri, marea părea dintr-odată aproape, ușor de ajuns. Johan a oftat. — Prostule, i-a zis. Dar nu părea supărat. Hai, nu mai e departe! Pășeau cu greutate pe câmpul accidentat, pietrele le zgâriau gleznele. Din față
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
fără să Încetinească. La răstimpuri se oprea și-l aștepta pe Adam, Îi Întindea mâna ca să-l ghideze și să se asigure că n-o să cadă. Nu-i plăcea când Adam cădea. Dar marea era aproape, simțeau prospețimea brizei, iar vuietul valurilor creștea pe măsură ce urcau panta. Nici măcar când alunecau nu țineau seamă de ascuțișul pietrelor de sub tălpi. — Acolo, Adam, a zis Johan când au ajuns În vârful movilei. Acolo e! Adam s-a așezat pe un bolovan plat aflat alături. Abia
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
se bărbierește. Și atunci, din senin - sau poate că amuțirea păsărilor a fost un avertisment destul de asurzitor? -, vine peste noi orga lui Stalin. Ne rămâne prea puțin timp ca să înțelegem de ce i se zice așa. Să fie urletul, șuieratul și vuietul ei? Din două-trei baterii de aruncătoare, bucata de pădure e acoperită progresiv. Nu ocolește nimic, e temeinică, face una cu pământul toți copacii tineri ce promiseseră adăpost. De acolo nu exista scăpare; sau poate, totuși, în ceea ce-l privea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
din mers și au început să se tăvălească prin mireasma zorilor, acolo unde sufletul meu rămâne stăpân. Prietenii mei m-au uitat într-o viață de vânturi. Ca o poveste de dor mă prefac în vălmășeala cunoașterii. Străzile orașului sunt vuiete de sensuri, ele au acele amestecuri de stări și dacă cineva ar dori nemurirea va trebui să înghită culorile anilor așa de ușor încât în ideea arderii să rămână un amestec de suflete. DE-ATÂTA DECEMBRIE Mi-am dus viața
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Ia, ia tăceți un pic! strigă Ilinca făcînd ochii mari. Toți tăcură și se uitară la ea curioși. N-auziți nimic? întrebă ea în șoaptă. Ce? Ce? răsunară în același timp glasurile celorlalți. S-aude un fel de mormăit... ori vuiet... ce-o fi oare?... Parc-ar bate cineva în mii de tobe. Într-adevăr, abia atunci își dădură seama cu toții că de undeva, dintr-un loc nedefinit, ori de pretutindeni, ajungea pînă la ei un vuiet înfiorător. Așa s-auzea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
fel de mormăit... ori vuiet... ce-o fi oare?... Parc-ar bate cineva în mii de tobe. Într-adevăr, abia atunci își dădură seama cu toții că de undeva, dintr-un loc nedefinit, ori de pretutindeni, ajungea pînă la ei un vuiet înfiorător. Așa s-auzea și la cu-cu-cutremur! explică Nuțu căscînd gura și înroșindu-se de groază. Ce cutremur, dom'le? îl contrazise imediat Bărzăunul. Nici atîta minte n-ai?... Tu nu-ți dai seama că ăstă-i zgomotul unei ape care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
de acord Nuțu. În clipa aceea însă, lumina de la lanterna lui Nuțu, care străbătea distanțele cele mai lungi, descoperi la o distanță nu prea mare de grup un fel de pată mare, strălucitoare, ce părea să fie totodată și izvorul vuietului asurzitor. Toți tăcură și se strînseră unii în alții. Virgil chiar crezu de cuviință s-o prindă cît mai strîns pe Ilinca cu brațul pe după umeri. Concomitent cu acest gest părintesc îi spuse cu o voce nemaipomenit de caldă: Te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
se întoarce, nici la eventualele pericole ce i-ar fi putut paște de pretutindeni. Cu aceiași pași înceți, fără să se îndepărteze unul de altul și cu ochii iscodind în toate părțile, pătrunseră cît mai adînc în peșteră. Pe măsură ce înaintau, vuietul scădea din intensitate, în schimb fiecare cuvînt spus cu voce mai tare se transforma într-o împletire de ecouri prelungite, ca niște chemări stăruitoare ale adîncurilor. Cît e de frumos! rosti Ilinca plină de entuziasm. Eu cred că nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
stai liniștit acasă și nu te grăbi la drum lung și primejdios!.. Că priceperea la îmblânzirea Balaurului Moșul a lăsat-o moștenire lui Băbălean de la Bobeica pe care-l înștiințez eu cu buciumul cel nou. De peste munți se auzea un vuiet înspăimântător. Orătăniile, animalele de casă și jivinele se agitau ca niciodată și căutau cotloane, locuri ferite, adăposturi și gaură de șarpe în așteptarea monstrului aducător de moarte. Oamenii își făceau semnul crucii și îngenuncheau în fața icoanelor din casa cea mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
ruga să ne împuterniciți pentru a ne adresa înaltelor foruri conducătoare cu propunerea de a i se acorda tovarășului Curdoba Silviu înaltul Titlu de Erou al Muncii Socialiste și Medalia de Aur Secera și Ciocanul. Sala fu cuprinsă de un vuiet de împotrivire și rumoare. Dragi tovarăși! Eu i-am informat pe tovarășii de la Direcție că tăurașii mei refuză furajele pe bază de cetină de brad. Și tovarășii mi-au spus că nu-s destul de flămânzi. Dar și după o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
siguranța cu care cred. Dragostea a fost dată copiilor căci aleatorul nu poate miza decît pe inconștiență. Neștiutorul n-are timp să întrebe, el vrea să cunoască. Scriitorul V. din spital mă privesc tînăr, gratulîndu-mă cu un surîs. Totul e vuiet gol peste emoții mute; incoerentul vulcanic al vieții îi dă farmec. Încet, încet, acesta ne ucide. Ce ciudat: toți oamenii mor din farmec! V. tînăr sînt numai entuziasm și minciună, prins în ceva ce ține de instinct, nerăbdător de a
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
își înclină capul ritmic în zbor pentru a privi mai bine. Îi spuneam destul de recent Doctorului că, dacă un aparat fantastic ar înregistra concluziile la nivelul istoriei, din pîlnia sa s-ar auzi, strigat de miliarde de voci, un singur vuiet: „-Să nu mor, să nu mor! Să-mi piară chinul, cumva, dar să fiu veșnic. Doar, doar apare-va o bucurie.” Iată-l acum pe V. tînăr complet altfel decît ceilalți ce, după o primă lovitură primită, devin entuziaști în fața
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
ieșirea la un terminal de templu. Toți sînt oficianți. Fiecare specialist e conștient că știe tot. Mai puțin, misterul. Și toți sencolonează în fața unei imense porți închise. Se îmbrîncesc, izbesc cu pumnii, se roagă și tînguirile lor se pierd în vuietul general fără să realizeze că poarta e un giulgiu întins peste o oglindă. Că, de-ar deschideo, de cealaltă parte, ar găsi, la fel de disperați și nădăjduitori, pe alții aidoma lor. 12 Speranța de mîntuire e alibiul propriei mele căderi. Asta
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
trăgând ușa în urma lui. 3 Peste vreo patruzeci de minute Fanny se întoarse în camera de zi și se tolăni în șezlong, înfășurata într-un halat alb, flaușat. Avea părul umed, picioarele goale și ochii închiși. În văzduh se auzea vuietul unui avion. Adrian intra pe ușă dinspre bucătărie, tot într-un halat de baie alb, flaușat, si cu slapi de cauciuc în picioare. Aducea o tavă pe care erau o cutie cu suc de portocale și două pahare. Privi spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
acoperea cealaltă ureche. Diminua astfel zgomotele care altfel, cu somnul său iepuresc, nu i-ar fi permis să doarmă deloc. Alegerea culcușului se dovedi a fi puțin inspirată. De cum își lipi urechea de capacul lăzii Filip tresări la auzul unui vuiet stins venit ca din măruntaiele pământului, un râcâit disperat de gheare, un fâșâit de celofan al unui stol îndepărtat de lăcuste, ronțăindu-i și măcinându-i cu mandibule minuscule nervii și orele de nesomn. în plus, lada de lemn funcționa
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
timp în timp, câte un poteraș, care pierdea la sorți trăgând paiul cel scurt, își apropia cu precauție urechea de gura tâlharului, pândindu-i ultima suflare. Dacă își încorda atenția, putea să audă un vâjâit spiralat, un vârtej marin, un vuiet stins și îndepărtat, ca atunci când închizându-ți ochii îți lași urechea sărutată de gura sidefată și netedă a unei cochilii. Zlota își dădu duhul abia când capul i se desprinse de trupul butoiului, rostogolindu-se în colb. Jandarmii cărară și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
consemnate în monografia satului. După ora 20, în timp ce eram la televizor pentru știri, ca din senin s-a stârnit o vijelie amenințătoare, primejdioasă, s-a întrerupt curentul electric, scot televizorul și frigiderul din priză și din bucătăria de vară privesc vuietul sinistru al vijeliei, legănarea pronunțată a coroanelor pomilor, norul de praf dens stârnit și purtat de departe, picurii mari de ploaie, într-un cuvânt - clocotul naturii dezlănțuite cu numeroase fulgere, tunete și trăsnete rar întâlnite în viața mea! Pentru moment
Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
peste lume, ca o tainică favoare. În pofida faptului că ambii fuseseră gata, din primul moment, să sară În laturi, unul din fața celuilalt, dimpotrivă, ceva, nevăzut, dar, asemuitor unui atotputernic magnet, Îi lipise și mai mult. Panica generată de seism trecu, vuietul acestuia se stinse către nord, iar cei doi tineri (asemeni imaginii dintr-o frumoasă poezie rusească, de pe la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, În care un ofițer ce se Întorcea din război voi să o ocrotească pe o tânără
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
Ziua era arșiță cumplită, iar noaptea se mai răcorea un pic - și spre dimineață pica rouă. Ostaticii Își scoteau limbile Înnegrite printre crăpături și-și mai alinau amarul. În primele trei zile, strigătele și gemetele prizonierilor se auzeau ca un vuiet continuu, a patra zi vaietele au Început să se mai stingă. După o săptămână, gemetele nu s-au mai auzit defel și trenul Înainta prin stepa nesfârșită lăsând În urmă duhoare de cadavre În putrefacție, amestecată cu miros de cărbune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]