3,544 matches
-
dar cu toate deficiențele lor, înțelegeau întotdeauna acest acord? Cercetarea neurologică, spuse Weber, sugera că nimeni nu putea fi vreodată sigur de ce înțelegea celălalt. Vorbele îi sunară incriminator chiar în timp ce-i ieșeau pe gură. Până și el auzea contradicția grosolană. Weber se uită la mulțimea din sala arhiplină. O femeie atrăgătoare, de vârstă mijlocie, într-o rochie în carouri, țineaîn mână o cameră de filmat miniaturală. Alții aveau reportofoane. Începe să semene un pic cu momentul în care prădătorii își sfâșie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
data trecută când fusese în oraș. Culorile obișnuite ale zilelor lui își schimbară nuanțele - semăna foarte bine cu un caz pe care-l descrisese odată în detaliu. Îl cunoștea pe Edward doar din literatura de specialitate, dar în De necuprins, Weber pusese stăpânire asupra lui, descriindu-l, poate, ca și cum l-ar fi descoperit. Edward se născuse parțial daltonist, ca zece la sută dintre bărbați, dintre care mulți nu descoperă niciodată că suferă de această afecțiune. Din cauza lipsei unor receptori de culoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
nu erau bine colorate. Mama lui îl înțelegea; și ea avea aceleași conexiuni îmbinate. Cei care aveau această afecțiune simțeau adesea gustul unor forme sau, în piele, textura cuvintelor vorbite. Acestea nu erau asocieri simple, nici puseuri de mofturi poetice. Weber ajunsese să considere sinestezia ceva la fel de durabil ca gustul căpșunilor sau răceala gheții: o funcție a emisferei stângi, îngropată cumva sub cortex, o intersecție de semnale pe care fiecare creier o producea, dar doar câteva creiere alese o înfățișau conștiinței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Edward nu dispunea de echivalente vizuale. Aceste culori pe care ochii lui nu le detectau erau totuși înregistrate în cortexul lui vizual sănătos, stimulate de numere. Percepea aceste nuanțe prin sinestezie; doar că pur și simplu nu le putea vedea. Weber spusese această poveste în urmă cu mulți ani, încheind-o cu vreo câteva idei despre camera zăvorâtă a experienței personale. Simțurile erau în cel mai bun caz o metaforă. Neuroștiințele îl reînviaseră pe Democrit: vorbim despre amar și dulce, despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
dulce, despre cald și rece, dar suntem la fel de departe de realitatea acestor calități ca o reprezentare virtuală grosolană. Nu putem comunica decât sugestii - purpuriu, ascuțit, acru - ale propriilor noastre senzații. Dar cu mulți ani în urmă, aceste idei fuseseră pentru Weber doar niște scrieri, fără aromă sau ton. Acum, vorbele se întorceau, scrâșnind și zăngănind, răsărind oriunde s-ar fi uitat - culori marțiene, nuanțe pe care ochii lui nu le puteau vedea, inundându-i creierul... În august, zbură la Sydney, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
printr-o tautologie post facto, de ce erau niște adaptări inevitabile. De ce erau bărbații poligami, iar femeile monogame? Totul se reducea la economia relativă a spermei versus ovul. Nu era tocmai știință; dar până la urmă, nici scrisul lui nu era. Pentru Weber, o mare parte din comportamentul conștient ținea mai puțin de adaptare cât de exaptare. Pleiotropie - o genă care generează mai multe efecte fără legătură între ele - încercări complicate de a explica anumite caracteristici în termeni de selecție independentă. Ideea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
să meargă direct la primele interviuri, fără să mai treacă pe la hotel. Primul interviu se transformă într-un profil de personalitate banal. Cel de-al doilea fu unul dintre acele dezastre în care cel care intervieva, total neinformat, voia ca Weber să comenteze orice, în afară de munca lui. Oare muzica clasică îi făcea într-adevăr mai deștepți pe copiii mici? Cât de aproape ne aflam de descoperirea unor medicamente care să stimuleze cunoașterea? Weber era atât de obosit după zbor încât practic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
care cel care intervieva, total neinformat, voia ca Weber să comenteze orice, în afară de munca lui. Oare muzica clasică îi făcea într-adevăr mai deștepți pe copiii mici? Cât de aproape ne aflam de descoperirea unor medicamente care să stimuleze cunoașterea? Weber era atât de obosit după zbor încât practic halucina. Auzea cum frazele sale devin mai lungi și mai puțin gramaticale. Când jurnalistul australian întrebă dacă America putea într-adevăr spera să câștige războiul împotriva terorismului, începuse deja să spună inepții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
acești cercetători aveau să le trâmbițeze acum. Până-și va ține discursul, toată asistența le va fi auzit deja. Unul dintre organizatorii conferinței, un „psihoterapeut holist“ din Washington, îi făcu o prezentare atât de luminoasă, încât părea batjocoritoare. Abia când Weber se urcă pe podium, într-un moment când Sydney insista că era ora 8.00 p.m., își dădu seama că toată chestia cu invitația ar fi putut fi o capcană. Privi spre marea pestriță a fețelor zâmbitoare, curioase, ale unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
impulsul narativ ar fi putut, de fapt, să preceadă limbajul. Întrebarea n-avea nici o legătură cu prezentarea pe care tocmai o încheiase. Părea să se refere, cel mult, la acuzația din Harper’s că-și ratase adevărata vocație, că Gerald Weber era, în adâncul sufletului său, un fabulist. Supraviețui recepției fără alte umilințe. Calvarul îi făcuse o foame nebună, la doar câteva ore după cină, dar recepția oferea doar Shiraz și bucăți unsuroase de hering pe biscuiți. Întreaga sală se molipsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
din studio, ochelarii se transformau în oglinzi. Se întâlni cu redactorul emisiunii, care-i prezentă notițele fotocopiate și printurile de pe internet. Recenzia din Harper’s ieșea din grămada de hârtii. Redactorul părea să discute despre o carte scrisă de altcineva. Weber stătu în cămăruța verde, înghesuită, privind într-un monitor minuscul cum invitatul de dinaintea lui se chinuia să pară natural. Apoi veni rândul lui. Îl conduseră pe un platou încadrat de aparatură, plin cu piese de mobilier lucioase de living. În jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
se uita în jos la ceea ce părea a fi o măsuță de cafea, dar era de fapt un prompter. Lângă el stătea o femeie - o soție simbolică. Femeia îl prezentă, deformând mai multe informații. Prima întrebare veni de nicăieri. —Gerald Weber. Ați scris despre atâția oameni care suferă de atâtea boli extraordinare. Oameni care cred că ce-i cald e rece și că negrul e alb. Oameni care cred că văd, deși nu văd. Oameni pentru care timpul s-a oprit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
prin grad. —O persoană care are amnezie sau halucinează nu suferă? întrebă bărbatul pe un ton jurnalistic, dispus să se instruiască. Și totuși tonul lui conținea un mugure de sarcasm, gata să înflorească. — Păi, să luăm, de pildă, halucinațiile, spuse Weber. „Să luăm“ sună mai degrabă ca „salam“. Descrise sindromul Charles Bonnet - pacienți cu leziuni pe calea vizuală în urma cărora orbesc cel puțin parțial. Pacienții cu Bonnet aveau deseori halucinații intense. Cunosc o femeie care se pomenește adesea înconjurată de desene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
se leagă. O oră, cât dură ședința, stătu la bufetul spitalului, calculând gradul în care se autoiluziona. Terapia nu-l ajuta cu nimic. Ea se agăța de știința medicală așa cum mama ei se agăța de Apocalipsă. Asigurările științifice ale lui Weber păruseră atât de raționale. Dar până la urmă, și Mark avea impresia că e rațional. Și începea să vadă mai limpede decâtea. La sfârșitul ședinței, Karin îi propuse o cină. — Ce zici de Grand Island, la Farmer’s Daughter Café? —Fir-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
vorba de logică. E vorba de supraviețuire. Ascultă, zice el, surescitat. Logodnicul tău? Prietenul sau ce-o fi. Încearcă și tu să afli ce făcea în noaptea accidentului. Întreabă-l dacă îi spun ceva cuvintele astea: calc-o. O clipă, Weber nu-și mai găsi brațul sau umărul stâng. Nu-și dădea seama deloc dacă mâna lui era sub sau deasupra lui, cu palma în sus sau în jos, întinsă sau pe lângă corp. Intră în panică, iar sperietura îl îngheță, trezindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
corp. Un subiect căruia i se fixa un șurub pe vârful unui deget avea să-l încorporeze treptat în imaginea sa corporală, extinzând percepția asupra degetului său cu câțiva centimetri. Cea mai mică denivelare putea deforma harta. În fiecare toamnă, Weber cerea unui amfiteatru plin de studenți să-și întoarcă limba invers, apoi să dea cu un creion de la dreapta la stânga la baza limbii, care se afla acum în punctul cel mai de sus. Fiecare subiect simțea cum creionul vine de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
secționată. Își pierduse mobilitatea întregului corp de la brâu în jos și ar fi trebuit să-și piardă și orice senzație. Dar Jeffrey își mai simțea încă trupul răsturnat, cu picioarele suspendate pentru totdeauna deasupra capului. O altă pacientă a lui Weber, Rita V., stătea cu încheieturile mâinilor încrucișate când căzuse de pe cal. A trăit apoi într-o agonie continuă, dorindu-și doar să-și îndrepte brațele care, de fapt, zăceau pentru totdeauna pe lângă corp. Și totuși alți cvadriplegici relatau că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
și alt tip de durere. O persoană putea suferi dureri persistente în orice organ extirpat - buze, nas, urechi și mai ales sâni. Un bărbat continua să aibă senzația de erecție în penisul său amputat. Un altul i-a spus lui Weber că se bucura acum de orgasme mult mai intense, care reverberau în piciorul lui tăiat. Apoi mai existau și războaiele de graniță, când hărțile cerebrale ale organului amputat invadau hărțile vecine. Undeva - doar Dumnezeu mai știa în care carte - Weber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Weber că se bucura acum de orgasme mult mai intense, care reverberau în piciorul lui tăiat. Apoi mai existau și războaiele de graniță, când hărțile cerebrale ale organului amputat invadau hărțile vecine. Undeva - doar Dumnezeu mai știa în care carte - Weber povestise cum descoperise o mână în mare parte nevătămată și sensibilă înflorind pe fața lui Lionel D., un pacient care suferise o amputație. Dacă era atins pe pomeți, Lionel simțea atingerea în degetul său mare care nu mai exista. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
pe pomeți, Lionel simțea atingerea în degetul său mare care nu mai exista. Dacă era mângâiat pe bărbie, o simțea în degetul mic. Când se dădea cu apă pe față, simțea cum lichidul i se scurge pe mâna sa dispărută. Weber opri dușul și închise ochii. Timp de câteva clipe, afluenți calzi continuară să-i șiroiască pe spate. Până și corpul nevătămat era el însuși o fantomă, construit de neuroni ca un eșafod de-a gata. Corpul era singura noastră casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
și el era mai degrabă o carte poștală decât un loc. Nu locuim în mușchi, articulații și tendoane; locuim în ideea și în imaginea, și în amintirea noastră despre ele. Nici o senzație directă, doar zvonuri și informații nesigure. Acufena lui Weber - o simplă hartă auditivă, reorganizată pentru a produce sunete-fantomă într-o ureche nevătămată. Avea să sfârșească la fel ca unul dintre pacienții săi cu atac cerebral, cu un braț stâng în plus, cu trei gâturi, un candelabru plin de degete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
miște degetele de la picioare, celor cu picioarele tăiate li se aprindea partea din cortexul motor responsabilă cu mersul. Chiar și cortexul motor al oamenilor întregi semnaliza când își imaginau doar că merg. Văzându-se pe sine cum fugea de ceva, Weber simți cum pulsul i-o ia la goană, deși stătea nemișcat în cadă. Simțire și mișcare, imaginație și faptă: fantome care se scurgeau una în cealaltă. Pe moment nu reuși să se decidă ce era mai rău: să fii închis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
prea multe accidente de mașină. Dacă aș cunoaște vreun indian american care să se priceapă la traumatisme craniene închise, ți l-aș recomanda mai degrabă pe el decât pe cei cu care ai vorbit tu. Nu pomeni numele lui Gerald Weber. Nici nu era nevoie. Daniel căpătase o aversiune irațională față de omul acela fără să-l fi cunoscut. —Trebuie să-i spun doctorului Weber, zise Karin. Voia să spună că-i scrisese deja. Chiar trebuie? Daniel intră într-o stare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
mai degrabă pe el decât pe cei cu care ai vorbit tu. Nu pomeni numele lui Gerald Weber. Nici nu era nevoie. Daniel căpătase o aversiune irațională față de omul acela fără să-l fi cunoscut. —Trebuie să-i spun doctorului Weber, zise Karin. Voia să spună că-i scrisese deja. Chiar trebuie? Daniel intră într-o stare de liniște extatică. De parcă ar fi meditat. Păi, e unul dintre cei mai buni... Dar până la urmă poate că nu era. Poate că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ca lucrurile să fie și mai triste. Când fata plecă, el canaliză spre Karin toată forța voinței sale, înnebunit să demonstreze o decență pe care până și ea avea să fie nevoită s-o recunoască. —Trebuie să-i spunem lui Weber de Mark. Aici suntem pe teritoriu necunoscut. Karin încuviință din cap, dar nu putu să-l privească. Toate lucrurile vechi erau iarăși noi. Întors în sfârșit în colțul său de lume, în cuibul său de pe malurile Conscience Bay, Weber ajunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]