5,438 matches
-
și o galerie de fresce populate cu figuri de Îngeri și de creaturi fabuloase. L-am urmat pe paznic de-a lungul acelui coridor de palat și am ajuns Într-o mare sală circulară unde o adevărată bazilică de neguri zăcea sub o cupolă sfîșiată de fascicule de lumină ce atîrnau din Înalt. Un labirint de coridoare și de rafturi ticsite cu cărți urca de la bază spre vîrf, configurînd un stup urzit din tuneluri, scări, platforme și punți ce lăsau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
participat la bizantina dezbatere și s-a mărginit să mă observe de după monoclul său cu un zîmbet voalat. Sau poate că privea doar cartea pe care o țineam În mînă. 2 În duminica aceea, norii alunecaseră din cer și străzile zăceau scufundate sub o lagună de ceață deasă și arzătoare care făcea să asude termometrele de pe pereți. La jumătatea după-amiezei, cînd să tot fi fost vreo treizeci de grade, am pornit-o spre strada Canuda pentru a mă Întîlni cu Barceló
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Un glas profund, care șoptea și rîdea. În camera Clarei. Am Înaintat Încetișor spre ușă. Mi-am pus degetele pe clanță. Degetele Îmi tremurau. Ajunsesem prea tîrziu. Am Înghițit În sec și am deschis ușa. 9 Trupul gol al Clarei zăcea pe niște cearșafuri albe care străluceau ca mătasea. MÎinile maestrului Neri alunecau pe buzele ei, pe gît și pe piept. Ochii ei albi se ridicau spre tavan, Înfiorîndu-se sub asalturile cu care profesorul de muzică o penetra Între coapsele palide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
convingerea ignorantului. Am rămas să mă uit cum se Îndepărta prin acea galerie infinită, pînă cînd silueta i se topi În penumbră și m-am Întrebat ce făcusem oare. 15 Magazinul de pălării Fortuny, ori ce mai rămăsese din el, zăcea la parterul unui edificiu Îngust, Înnegrit de funingine și cu un aspect mizerabil, În Ronda de San Antonio, lîngă piața Goya. Încă se mai zăreau literele imprimate pe geamurile soioase și un afiș În formă de gambetă Încă mai flutura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
o piele palidă și chenăruită cu linii aurite, din acelea care se dăruiau odinioară la prima Împărtășanie. Își păstrase semnul de carte, o sforicică stacojie. — Uitați-vă, În fotoliul ăsta l-au găsit mort pe bătrîn. Doctorul a zis că zăcea acolo de două zile. Ce trist e să mori așa, singur ca un cîine. Și vedeți că el și-a căutat-o, dar, chiar și așa, vedeți că Îmi dau lacrimile. M-am apropiat de fotoliul mortuar al domnului Fortuny
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
niște lințolii. Un crucifix atîrna deasupra culcușului. Era o oglinjoară pe o comodă, un vas, un urcior și un scaun. Un dulap Întredeschis odihnea pe perete. Am Înconjurat patul pînă la o măsuță de noapte acoperită cu sticlă, sub care zăceau, presate, fotografii ale Înaintașilor, ferpare de funeralii și bilete de loterie. Pe măsuță era o cutie muzicală din lemn sculptat și un ceas de buzunar Înghețat pentru totdeauna la ora cinci și douăzeci. Am Încercat să Întorc arcul cutiei muzicale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
clipă, apoi Încuviință. — Scrisoarea am pus-o În sertarul de la comoda din antreu. Dacă cumva franțuzoica s-o Întoarce Într-o zi. O fi tot acolo... Ne-am apropiat de comodă și am deschis sertarul de sus. Un plic portocaliu zăcea În mijlocul unei colecții de ceasuri oprite, nasturi și monede ieșite din uz În urmă cu douzeci de ani. Am luat plicul și l-am examinat. — Dumneavoastră ați citit-o? — Auziți, drept cine mă luați? — Nu vă supărați. Ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
fac zgomot și i-am lăsat tatei un bilet pe comoda din vestibul, spunîndu-i că aveam de făcut cîteva comisioane și că urma să mă Întorc la librărie pînă la ora nouă și jumătate. CÎnd am ieșit În prag, străzile zăceau Încă ascunse sub mantia albăstrie ce plutea peste umbre și peste băltoacele pe care burnița le semănase pe timpul nopții. Mi-am Încheiat scurta pînă la gît și m-am Îndreptat cu pași repezi către piața Cataluña. Scările metroului exhalau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
reducea la o baie minusculă, fără duș și fără cadă, prin care pătrundeau tot soiul de arome, Începînd cu cele de bucătărie de la barul de jos și terminînd cu adierea țevilor și conductelor vechi de aproape un veac. Casa aceea zăcea Într-un perpetuu semiîntuneric, un balcon de Întunecimi susținut de niște ziduri scorojite. Mirosea a tutun negru, a frig și a absențe. Nuria Monfort mă privea În timp ce eu mă prefăceam că nu bag În seamă precaritatea locuinței sale. — Cobor În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
șevalet, o masă și un scaun. Nu era covor pe podea, nu era nici sobă, nici cămin. Pe masa încărcată de vopsele, cuțite de paletă și tot soiul de lucruri am găsit un căpețel de lumânare. L-am aprins. Strickland zăcea într-un pat deloc comod, pentru că era prea mic pentru el, și se învelise cu toate hainele ca să-i fie cald. Dintr-o privire se vedea că are febră mare. Cu glasul spart de emoție, Stroeve s-a repezit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
a fost nevoie ca cineva să-l supravegheze toată noaptea și ea făcea cu schimbul cu soțul ei. Mă întrebam la ce se gândea în ceasurile acelea lungi când ședea pe întuneric la căpătâiul lui. Strickland făcea o figură stranie zăcând acolo, mai slab ca oricând, cu barba lui roșie nețesălată și privind în gol cu ochii aprinși de febră. Boala parcă-i mărise și le dăduse o strălucire nefirească. — Îți vorbește vreodată noaptea? am întrebat-o într-o zi. — Niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
avea să se scoale din pat, am rămas și eu cu ei în atelier. Stăteam de vorbă cu Dirk. Dna Stroeve cosea și mi s-a părut că recunosc cămașa pe care o cârpea ca fiind a lui Strickland. Acesta zăcea întins pe spate. Nu vorbea. O dată am văzut că și-a ațintit ochii asupra lui Blanche Stroeve și am citit în ei o ironie ciudată. Simțind privirea aceea intensă ea și-a ridicat la rândul ei ochii și o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
albaștri erau înnebuniți de groază. Îi mai deformau și lentilele. Azi-dimineață când portăreasa a urcat să-i ducă o scrisoare, a văzut că nu-i răspunde nimeni. A auzit pe cineva gemând. Ușa nu era încuiată, așa că a intrat. Blanche zăcea în pat. Îi fusese îngrozitor de rău. Pe masă era o sticlă cu acid oxalic. Stroeve își ascunse fața în mâini și se legănă înainte și înapoi gemând. — Dar era conștientă? — Da. Ah, Doamne, dacă ai ști cum suferea! Eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
meargă spre bine, iar apoi disperat pentru că datorită complicației de care se temuse doctorul că va surveni, vindecarea era imposibilă. Sorei îi era milă de tristețea lui, dar avea prea puține lucruri să-i spună ca să-l consoleze. Biata femeie zăcea absolut nemișcată, refuzând să vorbească, cu ochii ficși de parcă ar fi pândit venirea morții. Acum era doar o chestiune de o zi-două. Și când, târziu, într-o seară, m-a vizitat Stroeve, am știut că a venit să-mi spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
că a venit să-mi spună că e moartă. Era absolut sfârșit. Abia acum își pierduse total volubilitatea și a căzut istovit pe canapea. Am simțit că nici un cuvânt de consolare nu slujește la nimic și l-am lăsat să zacă acolo în tăcere. M-am temut că o să-i par un om fără inimă dacă citesc, așa că am stat la fereastră fumându-mi pipa până când a fost el dispus să vorbească: — Ai fost foarte bun cu mine, a zis el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
bărbia îi era arse de acid. Era îngrozitor să-i vezi pielea ei așa de frumoasă rănită. A murit în liniște, așa că n-am știut că e moartă până când nu mi-a spus sora. Era prea obosit ca să mai plângă. Zăcea inert pe spate de parcă i-ar fi pierit vlaga din mâini și din picioare, și curând am observat că a adormit. Era primul somn natural în care se cufundase de o săptămână încoace. Natura uneori atât de crudă se arată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
palmelor, strigăte; iar în mijlocul camerei vreo doisprezece bărbați se băteau pe viață și pe moarte. Deodată năvăli înăuntru poliția și toți cei care putură se repeziră la ușă. Când se făcu puțin loc în dreptul tejghelei, îl găsiră acolo pe Bill zăcând fără cunoștință pe podea, cu o tăietură mare la cap. Căpitanul Nichols îl trase în stradă pe Strickland, căruia îi sângera brațul și avea hainele zdrențuite. Și căpitanul era plin de sânge de la un pumn primit în nas. — Cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
cruțe de excursia asta blestemată. Presupun că timpul meu nu-i mai puțin prețios decât al lui. Ata nu vorbi, dar împreună cu băiatul îl urmară până în casă. Fetița care-l adusese se așezase între timp pe verandă, unde o bătrână zăcea întinsă cu spinarea la perete și-și răsucea țigări de-ale băștinașilor. Ata făcu un semn către ușă. Doctorul, întrebându-se furios de ce se poartă, toți atât de ciudat, intră și-l găsi acolo pe Strickland curățându-și paleta. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Era în aer ceva ostil care-l făcea să șovăie. Simțea că i se pun în cale niște forțe invizibile. Erau mâini nevăzute care parcă-l trăgeau înapoi. Nimeni nu se mai apropia acum ca să culeagă nucile de cocos care zăceau și putrezeau pe pământ. Pretutindeni, un aer de dezolare. Tufișurile se întindeau peste tot și ai fi zis că foarte curând pădurea din epoca primitivă o să reintre în stăpânirea acestei fâșii de pământ care-i fusese smulsă cu atâta și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
de marmură, un intens parfum de flori se răspândea În văzduh, purtat de briza ce venea dinspre mare. Întins pe niște perne de purpură, Împăratul desena, distrat, cu o rămurică, forme geometrice pe pământ. Întinse mâna spre un cedru care zăcea pe jos și Îl arătă unui bărbat mai tânăr, aflat În picioare, lângă el. - Așadar, așa e făcut pământul? Întrebă după o clipă de reflecție. - O sferă solidă, curbată În fiecare punct al său, confirmă Guido Bonatti, astrologul curții. Frederic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
la vale. Pe ultimii pași fu nevoit să se ajute cu mâinile, agățându-se de smocurile spinoase de deasupra; apoi, În sfârșit, fu În măsură să arunce o privire de partea cealaltă. La vreo treizeci de pași, o siluetă Întunecată zăcea Împotmolită pe prund, parțial ascunsă de vegetație. - Era adevărat... iat-o, bâigui bargello. Și lui Dante Îi venea greu să Își creadă ochilor. Ușor Înclinată Într-o rână, o galeră de război zăcea rezemată de malul râului, cu Întregul rând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
vreo treizeci de pași, o siluetă Întunecată zăcea Împotmolită pe prund, parțial ascunsă de vegetație. - Era adevărat... iat-o, bâigui bargello. Și lui Dante Îi venea greu să Își creadă ochilor. Ușor Înclinată Într-o rână, o galeră de război zăcea rezemată de malul râului, cu Întregul rând de vâsle Întinse, pregătită parcă să o pornească În larg. - Pesemne că diavolul a călăuzit-o până aici, murmură bargello Înfiorându-se. Dante nu izbuti să Își stăpânească un zâmbet. Cunoștea bine legendele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
la gură, cu un sughiț. - Dar sunt... - Sunt morți. Cum au spus oamenii dumitale. Zeci de vâslași, aliniați pe băncile lor, păreau să ia parte la o parodie macabră, aplecați peste rame parcă În sforțarea convulsivă a vâslitului. Alte siluete zăceau răsturnate spre pupa, În jurul timonei. Cadavrele erau umflate și acoperite de un lichid uleios, ca și când ar fi rămas mai multe zile expuse la soarele fierbinte. Privi În jur dezorientat. O adiere de vânt cald mătură puntea, ridicând dinspre bănci un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
apucă să zărească imaginea unui craniu, peste două oase În cruce. La mijlocul punții era un tambuchi care dădea spre cală. Poate că Încărcătura navei avea să Îi dezvăluie misterul. Apucând o cange, o Înfășură iute Într-o cârpă gudronată care zăcea pe jos. Din câteva mișcări de amnar, aprinse torța improvizată, iar apoi se aplecă În gol, făcând lumină. Nu văzu echipamente, vergi sau vele de schimb, nici vreun fel de produse alimentare, nici provizii de apă sau de vin. Nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
scris. Trupul unui bărbat ședea rigid, imobil. Mort, dar nu abandonat păcii și odihnei veșnice, și nici Înclinat să strige răzbunare, Întrucât nimeni nu ar fi putut scoate acel strigăt. Capul său, aproape desprins de trup printr-o lovitură sălbatică, zăcea atârnându-i peste umăr. Dante Își Înăbuși strigătul care Îi năvălise pe buze la vederea acelui om. Apoi trecu pragul, apropiindu-se. Din rană cursese sânge din belșug, stropindu-i veșmintele și țâșnind pe o foaie peste care Încă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]