10,579 matches
-
din nou, dar mai încet. Ăăă! Ăă! Ă! Fetele o luară la fugă țipând. Logic. Am crezut mai întâi că fug în sat să aducă o pușcă sau alt fel de ajutor, dar mi-am dat seama că, de fapt, zăriseră printre copaci un pui de căprioară căruia îi curgea sânge din nas și se duseseră după el să-l panseze, să-i ia tensiunea, să-l doftoricească. Ursul se opri în fața mea și începu să gesticuleze cu labele-i uriașe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
lumii; o comunicare va mai fi încă posibilă în pustiul lipsit de viață, lipsit de viața mea și de orice amintire despre mine. Amintesc primele impresii înregistrate, care sunt cele care contează. Astăzi am ajuns până la terasa sub care se zărește, mai jos, o fâșie de plajă pustie și marea cenușie. Scaunele de plastic cu spătarele înalte și curbate, în formă de coș, ca să apere de vânt, erau așezate în semicerc: păreau să sugereze o lume în care specia umană a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
un tânăr cu niște plete de salcie plângătoare era ghemuit într-un colț, îmbrăcat într-o haină lungă de pânză grosolană. Ascensorul semăna mai mult cu un lift de mărfuri, închis cu o ușă pliantă. La fiecare etaj pot fi zărite birouri pustii, ziduri decolorate cu urme de mobile dispărute și țevărie vizibilă, un pustiu de podele și tavane mucegăite. Agitându-și mâinile roșii cu încheieturi lungi, tânărul oprește ascensorul între două etaje. — Dă-mi manuscrisul! Nouă ni l-ai adus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
să vină acasă să ia micul dejun. L-am însoțit de două-trei ori, deși nu-mi place să mă scol cu noaptea-n cap și-mi povestea entuziasmat despre păsările pe care le vedeam și despre șopârlele pe care le zăream furișându-se prin praful drumului; în câteva zile învățase cum se numea fiecare. Și priveam cum răsare soarele în spatele nostru și-i simțeam căldura. Știți cum este, Mma, acolo, la marginea lui Kalahari. E acel moment al zilei în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
fericită să stea la taclale la o ceașcă de ceai. O să meargă acolo, să vadă cum stau lucrurile. Cât despre restul zilei, o să vadă el ce-o să facă până seara, când avea să se întoarcă Mma Ramotswe. Mma Potokwane îl zări, ca de obicei, în timp ce el își parca mașina sub unul dintre arbuștii de liliac. — Te văd! strigă ea de la fereastră. Te văd, domnule J.L.B. Matekoni! Domnul J.L.B. Matekoni îi făcu semn cu mâna în timp ce-și încuia mașina. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
așteptară încă patru ore. Apoi, cu puțin timp înainte de ora douăsprezece, când aerul din mașină devenise sufocant de fierbinte de la soare, și chiar în momentul în care pe Mma Makutsi începeau s-o scoată din sărită notițele unchiului ei, o zăriră pe Mma Badule ieșind din casă prin spate și îndreptându-se spre garaj. Se așeză la volanul Mercedes-ului rablagit și ieși în marșarier pe alee. Unchiul porni mașina și urmări de la o distanță apreciabilă Mercedes-ul care se îndrepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
de lemn și sângeram. O să-l arunc și-o să cumpăr o saltea mare, tărișoară, comodă. M-am frecat cu mâneca, cu un colț al așternutului, deja glandele lacrimare s-au pornit. Îmi curge nasul și, în vreme ce mă șterg de plapumă, zăresc imaginea Carinei, lângă pat, cu mâinile în șold, pregătită parcă să-și tocească unghiile de fața mea. Deși prezența ei acolo, dis-de-dimineață, nu prevestea nimic bun, m-am silit s-o întreb pe cel mai conjugal ton cu putință: - Îmm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
îngrozitor de multe, vedeam scamele înainte de a vedea costumele, vedeam pistruii înainte de-a vedea dacă e bărbat sau femeie, dacă-mi întindea cineva mâna, eu vedeam ce formă au unghiile, știam ce culoare de ruj avea trecătoarea pe care-o zărisem, știam și câte fire de păr alb avea, cum era îmbrăcat cerșetorul din față de la Continental. Starea asta dura de obicei câteva zile, mă mișcam prin casă ca somnambulul, într-un soi de transă. Tot ce mi se spunea ajungea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
am uitat. - E perspectiva, Carina! o anunț vesel de descoperirea mea. De undeva, pe strada îngustă, se-aude înfundat o sirenă. Parcă iese din ziduri, nu trece nici o mașină. Lumea doarme încă, ferestrele sunt acoperite de obloane ghintuite, nu se zăresc trecători. Știu că femeia îmi arătase, din cap, direcția asta. Dacă totuși nu e cea bună? Nu ajung nicăieri, aceleași ziduri, porțile închise, aș fi vrut să ies în centrul Budapestei sau undeva pe malul Dunării, lângă podul acela mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
așteptă pînă cînd nu mai avu nici o Îndoială că se Îndepărtaseră definitiv, se tîrÎ pe nisip spre șalupă, Încercînd să facă În așa fel Încît aceasta să Îl ascundă, interpunîndu-se mereu Între el și cei care l-ar fi putut zări de pe vapor. CÎnd ajunse În dreptul ei, se strecură cu grijă Înăuntru și puse mîna, fără grabă, pe cîteva cuțite late, ață de pescuit și cîțiva metri de lanț de ancoră. Se Întoarse cu toate acestea, tot pe brînci, adăpostit acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
mai speriat copil din lume. Astfel se scurseră două luni lungi, și de-acum albatroșii uriași părăsiseră insula, zburînd către miazăzi, cînd din aceeași direcție Își făcu apariția vela desfășurată și semeață a unui vapor de mare tonaj. Oberlus Îl zări primul, cocoțat cum era În turnul lui de veghe aflat pe culmea abruptă a falezei, și aproape imediat porni În căutarea prizonierului său, care săpa pămîntul, și, trăgîndu-l cu lanțul de gît, Îl obligă să-l urmeze pe Înălțimi, nelăsîndu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
tînăra lor fiică, aproape o copilă, cu părul foarte negru și pielea din cale-afară de palidă. Atît de absorbit era să contemple mișcările primelor femei pe care le vedea după atîția ani, Încît fu cît pe-aci să se lase zărit de un grup de marinari care Înaintau spre mijlocul insulei pentru a-și face provizii de apă, pricină pentru care fu nevoit să se Întindă pe burtă În ultima clipă și chiar să-și țină respirația cînd respectivii trecură la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
dus ocolind Capul Bunei Speranțe, se duse la fund În noaptea aceea fără să Înțeleagă cum era cu putință să se fi lovit de un zid de piatră, cînd, după calculele lui, nu mai erau decît două săptămîni pînă să zărească țărmul peruan. În „cartea pilot” cumpărată pe bani grei de la un pilot spaniol renegat nu figura nicăieri că acolo, chiar pe linia Ecuatorului, la șapte sute de mile de Tierra Firme, se ridica vreo insulă. Dar așa se făcu că, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
că acolo, chiar pe linia Ecuatorului, la șapte sute de mile de Tierra Firme, se ridica vreo insulă. Dar așa se făcu că, În zori, cînd vîntul se liniștise, iar valurile Încetaseră să mai izbească puternic În zidul de piatră, Oberlus zări corpul navei, făcut țăndări, odihnindu-se pe cornișa de stîncă, leșurile care pluteau și sacii cu ceai pe care-i tîra curentul spre mal. Trei bărbați, vlăguiți și răniți grav, reușiseră cu chiu, cu vai să se urce pe coastă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
se strigau pe plajă și zeci de broaște-țestoase uriașe pe care prima zgâlțîitură le prinsese În picioare, se zvîrcoleau cu burta În sus, osîndite să moară astfel, cîteva luni mai tîrziu, În cea mai crudă și mai lentă agonie. Îl zări apoi pe norvegian, a cărui siluetă se profila pe fundalul Îndepărtatului incendiu, mergînd În patru labe, cu lanțurile Încurcîndu-i-se și agățîndu-se de stînci și de tufișuri, și se ascunse În desiș, căci Își dădu imediat seama că era dezarmat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Dacă nu avea, prin urmare, norocul de a ajunge curînd pe insula Charles sau În partea sudică din Albemarle, pomenitul curent avea să-l tîrască În Pacific și În cazul ăsta s-ar fi scurs luni de zile Înainte să zărească din nou pămîntul. Ba chiar exista riscul să Încapă pe mîinile triburilor de sălbatici din Noua Guinee sau Melanezia, dacă, prin cine știe ce miracol, ar fi reușit să rămînă În viață pînă atunci. Avea nevoie de un vapor cu vîsle și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
se simți important și stăpîn pe viața lui și a altora mai des, iar asta Îl făcuse ca - În cele din urmă - să abandoneze vînătoarea și să se Închidă pentru totdeauna În singurătatea unei insule. În anumite după-amieze, cînd Îi zărea În depărtare pe cei care se ocupau de aprovizionarea cu balene, În lungile lor peregrinări din Oceanul Arctic pînă la Antarctic, evoca, nu fără nostalgie, puținele momente În care se bucurase de o adevărată plenitudine și aproape fericire, dar Îi era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
În absența aproape totală a vîntului, Împinși mai mult de un curent suav care venea dinspre coastele peruviene. Același curent Îi devie cu cîteva grade spre sud, Îndepărtîndu-i de direcția prevăzută, dar, la jumătatea celei de-a doua săptămîni, străjerul zări pămînt și În fața lor Începu să se profileze tot mai clar o insulă aridă, stîncoasă și solitară, refugiu al iguanelor, pelicanilor și albatroșilor uriași, care se Înălța suav, de la plajele liniștite și ansa de la nord, pînă la abruptele țărmuri din partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
zămislite de iad, Înainte ca o macetă lungă și ascuțită să-i străpungă stomacul. Cu horcăitul agoniei, Diego Ojeda se Încovoie, În timp ce Niña Carmen deschidea ochii, suprinsă că ieșise din ea, pentru a-l descoperi Însîngerat și muribund și a zări, În același timp, chipul sinistru al asasinului. Vru să strige, dar nu reuși s-o facă, deoarece Își pierdu cunoștința. Iguana Oberlus Îl trase deoparte pe rănit, Își dădu jos pantalonii slinoși și, pentru prima oară În viață, pătrunse o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
murdar de sînge uscat, și căută apă ca să se spele. Lanțul, legat de picior cu niște cătușe prinse la capăt cu un șurub, Îi Îngăduia o mare libertate pentru a se deplasa prin peșteră, cu excepția punctului celui mai depărtat, unde zări trei mari cufere din lemn și o laviță grosolană. Din stalactite picura o apă foarte curată, care era strînsă Într-un recipient ingenios, făcut din carapace mari de broască-țestoasă, legate pe principiul vaselor comunicante, din care bău, spălîndu-se apoi din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
aibă răbdare Încă o noapte, așteptînd să ancoreze pe una dintre insulele mari unde se gîndea să se stabilească definitiv, dar, fără să știe din ce pricină ciudată, vechiul glas răgușit și autoritar părea să-i fi strigat, atunci cînd zărise plaja liniștită, că acolo și nicăieri În altă parte trebuia să facă dragoste cu Ojeda pentru prima oară. Acolo, În locul În care o aștepta fiara. Nu-și dăduse seama În acel moment că era același glas care Îi poruncise să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
el, Oberlus, nu avea să mai ceară nimic nimănui. Nici măcar zeilor. Ceea ce dorea lua cu forța, iar pe cel care i se opunea Îl anihila. Și astfel, lumea Înțelegea. Lungit pe stînca lui, Își plimba luneta asupra insulei și Își zărea supușii, cu spinarea Încovoiată, muncind cu sîrg douăsprezece ore pe zi fără să scoată o vorbă sau să lase să le scape vreo tînguire. Disciplinați și supuși, nu Îndrăzneau nici măcar să-și ridice capul spre locul unde se afla el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
domnul Garret imediat, iar oamenii să se pregătească pentru manevre... Mă amuză să salvez naufragiați. Zece minute mai tîrziu avea să se Întoarcă perfect bărbierit și Îmbrăcat În uniformă, În timp ce gabierii Începeau să strîngă pînzele și coasta de lavă se zărea Înaintea lui cu maximă claritate, Încît aproape că se puteau distinge trăsăturile bărbatului care, În picioare pe stîncă, nu Înceta să-și agite brațele, cu disperare. — Te-am văzut! Te-am văzut! mormăi ciufut căpitanul, acceptînd cana de cafea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
s-o facă. Îi blestemă pe englezi, dar și mai mult se blestemă pe sine că se lăsase surprins de neașteptata sosire a navei. Știa dintotdeauna că prima lui obligație era să se asigure, În fiecare dimineață, că nu se zărește nici o pînză la orizont și greșise Într-o privință atît de fundamentală și de simplă. Cu o noapte În urmă, citise pînă foarte tîrziu și apoi, cînd ar fi trebuit să se culce, avusese chef să facă amor, cu toate că Niña
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
uita lung și spre răsărit, În căutarea unui pămînt despre care el o asigura că se afla acolo, deși nu putea fi Încă zărit. Făcu ceea ce Îi ceruse el și, incitată de dorința de a ajunge odată sau de a zări măcar țărmul, vîsli la rîndul ei, făcîndu-și ferfeniță mîinile, Însuflețită de o dorință necontrolată de a Înainta spre răsărit. Patruzeci de zile, poate cincizeci, stătuseră la bordul acelei fragile ambarcațiuni, ale cărei crevase Începeau să cedeze deja de-a dreptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]