1,689 matches
-
fost primul care și-a dat seama că Iadul e pe pămînt, e de acord Roja, lăsați-l să continue chiar dacă nu prea mai avem timp, zice, chiorîndu-și ochii la flăcările care cuprind ultimele rămășițe ale cortului, colțul în care zace rucsacul lui Tîrnăcop. — O să facem pe victimele, zice Gulie, frumușică idee, numai așa putem scăpa cu fața curată, zice, de parcă abia atunci ar fi aflat de plan. — Cercul al șaselea, ereticii, zice Tîrnăcop, asta sîntem, niște eretici, pînă și Florentinul
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
armatei echipate ca de război așteptînd în dispozitiv de luptă. Cîteva autoturisme Dacia și Lada, abandonate la întîmplare pe trotuarele din fața Facultății de Geologie, îngreunează traficul. De partea cealaltă a bulevardului un autobuz ITB cu geamurile sparte și anvelopele tăiate zace eșuat pe spațiul verde în dreptul soclului care susține borna de Kilometru Zero a țării. Într-un asemenea decor să te aștepți la tot ce poate fi mai rău, se gîndește, începînd în sfîrșit să numere luminițele roșii ale camerelor de
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
Baricadă ți-a atras atenția să fii cu ochii în patru la comportamentul celor din jur. Erai înconjurat de o haită de șacali care s-au folosit de tine doar ca să-și atingă propriul interes. Era bine să afli ce zace în fiecare, să le cunoști istoria și planurile de viitor. Ghinionul tău c-ai nimerit în tabăra lor, și ani întregi te-au folosit ca pe un servitor ori de cîte ori a fost nevoie ca cineva să facă vreo
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
cînd ordinele se bat cap în cap, unul sau altul trebuie să-și ia asupra sa responsabilitatea de-a face primul rău, încolo trebușoara va merge ca unsă. Cineva cu mai multă prezență de spirit se avîntă în mijlocul bulevardului unde zace nenorocitul părăsit de restul lumii care se retrage în dezordine. Îl apucă de glezne și-l tîrăște pînă pe trotuar lăsînd pe caldarîm o dîră neagră de sînge. Glonțul îi găurise ficatul, murea încet, dar sigur, nimeni nu se înghesuie
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
și șvabi. Fără flamuri. În oricare cimitir din Oltenia, Maramureș, Hațeg, Vrancea, Argeș, deal sau seș. Nu cruce. Am fugit de pe cruce, ca Arghezi În Duhovnicească 1. Ajunge o piatră de râu și o tăbliță cu o inscripțe modestă: AICI ZACE VLAHONEAMȚU”. Așa Îl poreclise pe Paul, În tinerețe, amicul său Cornel Todea. * Emanciparea de matcă acționează diferit pentru introvertit și agorafob decât pentru cel care, În pofida iluziilor risipite, continuă să se considere „angajat” de partea cauzelor nobile și pierdute. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Nu ne-am mai vorbit două zile. Mă simt vinovată și încerc să mă revanșez pregătind cina. Îi gătesc mâcarea preferată, găluște umplute cu carne, prăjite. O fac cu mare grijă, asigurându-mă că fiecare este rumenită cum trebuie. El zace în pat, fumând cu ochii fixați în tavan. Cina e gata, îi strig. Se dă jos din pat și vine la masă. Îl servesc, îi pun în față bețișoarele, un șervet și un mic bol cu oțet. El împinge la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
apropie și se depărtează. Sufocarea. Încet, totul începe să stea locului. Așa cum moartea înțepenește. Ea își aude țipătul inimii. O să stăm de vorbă, îi zice ea. Coboară amândoi de pe vârful crizei lor. La Lan Ping, asta se manifestă prin febră. Zace în pat în brațele lui, tremurând, leșinând. Acum țipă isteric, lovind salteaua cu pumnul, pentru ca în clipa următoare să-și piardă cunoștința. El o îngrijește, plin de remușcare. Îi dă să mănânce terciul așa cum o mamă i-ar da pruncului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
diabetului și insuficiență respiratorie. Nu e în stare să înghită. Are în nas un tub pentru hrănire. În această dimineață deschide ochii. Ceea ce-l înconjoară e straniu, iar chipurile pe care le întâlnește sunt ostile. Închide ochii din nou și zace în tăcere. Are trupul strâns înfășurat într-o pătură din bumbac. Vântul din nord șuieră noaptea prin curte. Doi copaci bătrâni, înalți dar desfrunziți, din careul mărginit de clădiri, stau ca doi nebuni care se ceartă. Ce e în mintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
se întindă și mușchii feței se relaxează. Se instalează veșnicia. Când inima lui mare încetează să mai bată, aproape că zâmbește. În liniștea profundă, începe să se cearnă omătul. Vântul se oprește din văicărit și copacii nu mai tremură. China zace în nemișcare. Soții Mao stau în soarele dimineții savurându-și ceaiul de crizantemă, în timp ce Fang, noua secretară și amantă a lui Mao, îi dă acestuia raportul privitor la moartea lui Liu. Mao îl deschide, aprinzându-și o țigară. Își plimbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
și îi urară însănătoșire grabnică. Deci pot să-l aresteze, își zise ea, zâmbind larg și făcându-le cu mâna în semn de salut. Vine o înălțare care nu-i întotdeauna moarte. Un zbor care nu se termină întotdeauna frânt. Zace nemișcat în timp ce trece prin toate luminile imaginabile, iar razele-l pătrund de parcă ar fi apă. Se solidifică, dar nu tot deodată. Se depune ca sarea când marea se evaporă. Descuamându-se imediat ce se încheagă. Din când în când, este dus de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
alta. Când se întoarce, vede nicăieriul unde fusese. Nici măcar nu-i poți spune loc, până când îl inundă simțirea. Și atunci pierde tot nimicul care fusese. Aici e un pat în care trăiește el. Dar un pat mai mare decât orașul. Zace de-a lungul întinderii lui uriașe, o balenă în stradă. O creatură eșuată, lungă de mai multe cvartale. O chestie rătăcită din ocean revenită la greutatea nimicitoare a vieții, murind din cauza gravitației. Nimic suficient de mare să-l care până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
șirei spinării lui atârnă semafoare. În curând, din oasele lui răsar crengi și frunze. Localnicii mișună prin el, fără să vadă altceva decât stradă, piatră, copaci. Părțile corpului se întorc la el, așa de lent că nu-și dă seama. Zace în patul care se micșorează, făcând inventarul. Coaste: da. Burtă: avem. Brațe: două. Picioare: tot două. Degete: multe. Degete la picioare: poate. Tot timpul face asta, cu rezultate variabile. Își face o listă cu el însuși, ca la aparatele vechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
să-i spună soluția la întrebarea cu gemenele. Zice că s-o anunțe dacă-i vine vreo idee. Întrebarea e un căcat atât de absolut că-l ține treaz noaptea. Se gândește la ea, în cămăruța lui din Casa Schilozilor. Zace pur și simplu acolo, în patul pe care i l-au pregătit ei, gândindu-se la gemenele care pretind că nu-s gemene. Gândindu-se la Karin, pe unde ar putea fi, la adevărul despre ce i se întâmplase, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
acoperind orașul mai devreme. Nopțile nu prea putea dormi din cauza vântului; puține locuri de pe pământ aveau un aer atât de zgomotos. Făcu depresia ei tradițională de noiembrie, când avea impresia că a căzut peste parapetul de siguranță al lumii și zace acum sub cerul nesfârșit și cețos al Nebraskăi, incapabilă să facă altceva decât să aștepte primăvara și pe cineva care s-o găsească. Se autodiagnosticase cu tulburare afectivă de sezon, dar refuza să creadă în boli inventate recent. Riegel încercă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
frâna. Am derapat și am călcat linia continuă. Asta ai văzut tu: urmele noastre pe banda lui. Doar că noi am ajuns acolo după el. Ea stătea țeapănă, cu șira spinării ca o țepușă. — Ce-ați făcut? —Cum adică? — El zace în șanțul ăla. Tu și cu prietenul tău sunteți chiar acolo. —Glumești? Avea trei tone de metal peste el. Fiecare secundă conta. Am făcut ceea ce trebuia. Ne-am întors, am fugit înapoi în oraș și am anunțat. —N-aveați nici unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
rață pregătite special, având un miros Înțepător. Înainte de a fi servite, ele sunt ținute mult timp Într-o soluție de var, sare și cenușă. De o lună și jumătate, practic, răbdați de foame. În casă nu mai vine salariul. Tatăl zace undeva Într-un spital, nedumerit Încă de brusca schimbare din viața lui. A fost trecut În rezervă pe motiv de boală. Dobândită În timpul și din cauza serviciului. Astăzi este prima ta zi de lucru. Te Înțeapă uniforma de stofă groasă, te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Daniel Toroitich Arap Moi, va efectua o vizită oficială de prietenie În țara noastră. Este 2 septembrie și Împlinești patruzeci de ani. E miercuri. Deci, cum nu se poate mai bine. Bătrânul tăietor de lut, obosit, după ce a frământat pământul, zace pe prispă În lumina jilavă de octombrie. Ca să adune căldură pentru iarnă În oasele betege. Te observă trecând de mai multe ori prin preajma lui și spune: Eh... Călătorim, călătorim... Apoi „te prinde În gheare” și-ți povestește o Întâmplare din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
de maica mare, doamna Ilinca. Mitropolitul oftă, ar fi vrut să spună ceva, își drese glasul și-și lăsă privirea în pământ. Se întreba dacă tânărul plin de viață din fața sa nu face un gest de impietate. Marele lui prieten zace mort și părăsit în odaia rece, privegheat de un grăjdar, care-i aprinde lumânare de la lumânare să nu stea fără lumină, iar tânărul se ridică pe treptele măririi până sus și de acolo demonstrează că este energic și capabil și
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Constantin. Pe Ilinca au luat-o deoparte surorile domniei sale, ca să poată avea sufletul lui Scarlat liniștea de trebuință. L-am așezat la Mitropolie la Târgoviște. În primăvară am pus de i-au săpat pe piatră cam așa: „Supt această piatră zace jupân Scarlat vel paharnic, ginerele lui Io Constantin Basarab Voevod și fecior al lui Alexandru Mavrocordat, marelui dragoman al Porții turcești, tânăr încă, d-abia vârsta-i douăzeci și doi de ani ajungând, și un an și jumătate cu iubita
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Îl spintecă pe Rege cu spada și curge din el rumegușul.) DRACUL-PĂPUȘĂ (scormonește în pieptul Regelui și scoate o inimă mare de lemn vopsit): Cînd e vătămată / scoate-ți-o pe dată / Cînd e vătămată / scoate-ți-o îndată! (Regele-Păpușă zace cu sforile moi, Dracul Păpușă iese mușcînd din inimă. Din tavan coboară Îngerașul hidos, care-l încoronează iar pe Prinț, în sunetul fanfarelor. În salon, de sub pînză, iese domnul Bovary și aplaudă, în picioare.) III (Scena reprezintă același salon. Mobilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
ciocoilor... Îl știu eu... RICĂ: Lasă-l pe mine jupîne, îl pocăiesc eu! LEONIDA (izbucnește în plîns și închide telefonul): Om fără... RICĂ (închide și pune la loc telefonul milităros): Om fără ambiț! (iese) 10. Leonida cade pe scaun și zace. Efimița îngrijorată îi aplică diverse tratamente medicale: frecție, prișniță, masaj, ventuze poate, băi calde la picioare în timp ce el își plînge soarta ca Veta. LEONIDA: Nu... Nu mai voi... mai bine-mi este așa cum sînt. Știam eu c-o să mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
Colt 45! LEONIDA: Aide iute! EFIMIȚA: Odată pac! LEONIDA: Să-mi scrii! EFIMIȚA: Pac! (un foc de pistol ca un tunet, din recul Leonida zboară înapoi cu scaun cu tot vreo 4-5 metri). 11. Efimița suflă fumul de pe țeavă. Leonida zace în scaun, Efimița îi ia pulsul, îi ridică pleoapele, pune o flacără la gură, constată practic decesul. Fluieră scurt. Intră Grupul. În jurul Efimiței, Grupul intră cu un procuror (Rică), medici, fotografi, cameramani etc. ocupîndu-se de cadavru în mod profesional. Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
de Rosh Hashanah, însă, totul e pe dos și, dacă taică-meu plânge în bucătărie, acolo unde ar trebui să fie mama - și dacă o face fără a se pune la adăpostul ziarului, cu hohotele astea jalnice - e din cauză că mama zace în spital, în convalescență după o operație: acest detaliu explică singurătatea lui apăsătoare din ziua de Rosh Hashanah și faptul că tânjește așa de mult după afecțiunea și supunerea mea. Totuși, în acest moment din istoria familiei noastre, puteți paria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
și am putea începe să anunțăm lumea. Da, e de-ajuns ca străzile să înceapă să sclipească acoperite de-o crustă de polei ca să-i încolțească ideea că taică-meu, care trebuia să fie de cincisprezece minute acasă, la cină, zace mort într-o băltoacă de sânge, după ce s-a izbit cu mașina de vreun stâlp, undeva, pe drum. Când se întoarce în bucătărie, mama parcă-i un portret de El Greco. — Mâncați, dragii mamei flămânzi, ne zice ea cu glas stins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
copilăriei mele, după patru ani de ură crâncenă îndreptată împotriva lui Tojo, Hitler și Mussolini, și de dragoste pentru această republică bravă și fermă! De jertfire a inimioarei mele ovreiești pe altarul democrației noastre americane! Ei bine, am învins, vrăjmașul zace mort pe-o alee din dosul străzii Wilhelm și e mort fiindcă m-am rugat eu să crape -, iar acum vreau ceea ce mi se cuvine. Răsplata mea de soldat - cur american sadea! Pizda-acestei-glii-a-ta-e! Mă angajez să fiu fidel fofoloancei Statelor Unite ale Americii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]