2,254 matches
-
și, în cele din urmă, soarele începu să răsară. Pentru prima oară, de mult timp, se vedea un cer albastru, cu nori albi. În lumina rară a soarelui, greierii păreau să fi amuțit. În locul lor, strigătele de luptă ale soldaților zguduiau tot muntele. Foarte repede, coastele muntelui se umplură cu cadavre însângerate, împrăștiate sau îngrămădite, unele peste altele. Într-un loc zăcea jalnic un mort, în timp ce alți doi-trei, căzuseră unii peste alții, în alt loc. Vederea leșurilor îi stimula pe războinici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
un steag fixat pe spate alergă în jos, spre ei. Hideyoshi îl recunoscu drept un vasal de la Nagahama. Daikichi nu era decât un mic templu de munte. Când ploua, prin acoperiș intra apa. Când sufla vântul, pereții și grinzile se zguduiau. Nene locuia și-și slujea soacra în templul principal, cu doamnele de onoare cazate în odăile preoților. Vasalii veniți ulterior din Nagahama clădiseră în zonă mici colibe sau se încartiruiseră în casele sătenilor. Prin urmare, în aceste condiții mizere trăise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
încrederea. În noaptea aceea, conversă cordial cu Hidekatsu. A doua zi, traversă Fuwa împreună cu tânărul și intră în Nagahama, rămânând cu aceleași calde impresii. În Nagahama, însă, după ce vasalii săi superiori îl însoțiră pe Hidekatsu până la poarta castelului, fu iarăși zguduit, când află că Hideyoshi era plecat de câtva timp. Se dusese la Kyoto, unde avea treburi de stat importante. Iarăși m-a păcălit Hideyoshi! mormăi Katsuie, enervându-se, din nou, și se grăbi să pornească mai departe, pe drumul spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
aștepta zadarnic ca natura să-și urmeze cursul. Numai de-ar fi venit odată soarele primăverii, să topească zăpada. Dar nămeții care lui îi păreau niște impenetrabile ziduri de apărare aveau să se dărâme încă înainte de sosirea primăverii. Katsuie era zguduit de lovituri una după alta: căderea Castelului Gifu, revolta din Nagahama, capitularea lui Nobutaka. Iar acum, Hideyoshi se pregătea să atace provincia Ise. Katsuie simțea că nu putea nici să plece, nici să stea pe loc. Dar zăpada de la hotarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
după ce trimisese în miazănoapte scrisoarea către clanul Uesugi, Hideyoshi anunță plecarea armatei în Ise. Își împărți forțele în trei divizii, avansând pe trei drumuri diferite. Cu strigăte de război, sub nori de steaguri și în tunete de tobe, marșul lor zguduia munții și prăpăstiile. Toate cele trei armate traversară masivul montan central din Omi și Ise, pentru a se regrupa în regiunea castelelor Kuwana și Nagashima. Acolo se găsea Takigawa Kazumasu. — Mai întâi, să vedem ce strategie de luptă alege Hideyoshi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
bătaie pentru a nu scăpa ocazia de a tăia capetele grăjdarilor. Ridicându-și săbiile însângerate cât mai sus în cerul dimineții, aduseră jertfă viața prizonierilor și țipară către demoni. Întreaga armată răspunse cu strigăte războinice. Talazuri învolburate de armuri se zguduiau și tremurau prin ceața dimineții, fiecare om întrecându-se să fie primul. Cai transpirați se frecau unii de alții, luptând să ajungă în frunte, iar companiile de lăncieri năvăleau înainte unele după altele, în învălmășeala lucirilor de lănci. Se auzeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
s-au dus la Muntele Tagami. Genba bătu din palme. — Au fugit? râse el zgomotos, privind în jur, spre ofițerii din statul major. Zice că Ukon a fugit! Iute de picior mai e! Și râse din nou, cu tot trupul zguduindu-i-se de satisfacție. Încă nu se trezise din toropeala beției în care căzuse după ceașca de sake a victoriei. Genba nu se mai putea opri din râs. Chiar atunci, mesagerul care fusese trimis la tabăra principală a lui Shibata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
declarase hotărârea de a rămâne pe Muntele Oiwa și nu părea dispus să se răzgândească sub nici o formă. Ochii lui Katsuie scăpărau de furie. — Nătărăul! răcni el, aproape ca și cum ar fi scuipat sânge; apoi, cu un geamăt greu care-i zgudui întreaga ființă, mormăi: Genba se poartă scandalos. Și, privind în jur, spre locul în care războinicii așteptau în camera alăturată, țipă cu glas ascuțit: — Yaso! Yaso! — Îl căutați pe Toshida Yaso? întrebă Menju Shosuke. — Firește! zbieră Katsuie, descărcându-și furia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Shosuke erau încă ascunse de coif. — L-am ucis pe Shibata Katsuie! răcni un samurai. Mâinile astea au luat stindardul de comandant! strigă altul. Apoi, se stârniră toate glasurile, un om revendicând una, altul afirmând alta, până începu să se zguduie tot muntele. Și totuși, oamenii lui Hideyoshi încă nu știau idee că acel cap nu-i aparținea lui Shibata Katsuie, ci lui Menju Shosuke, căpitanul pajilor săi. — L-am omorât pe Katsuie! — Am ținut în mână capul seniorului din Kitanosho
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
veți putea să vă jucați cu mine. Și le arătă cu degetul spre nasul său. Sora cea mijlocie râse puțin, poate fiindcă era singura căreia i se părea că semănă cu o maimuță. Dar, deodată, detunăturile și strigătele de luptă zguduiră zona și mai puternic decât înainte, cuprinzând întreaga regiune a castelului. Deasupra începea să apară cerul dimineții. Micile prințese văzură fumul ridicându-se dinspre zidurile castelului și începură să țipe și să plângă, năucite. Hideyoshi le dădu în grija unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
după altul, pe malul opus. Apoi, prăjinile fură împinse repede pentru a aduce bărcile înapoi, ca să transporte încă o serie de oameni. Cât ai clipi din ochi, singurul om rămas pe țărm fu Sanzo. În sfârșit, strigătele războinicilor începură să zguduie cerul umed al nopții, de pe malul opus, până în zona de sub zidurile castelului. În acel moment, un colț al cerului se înroși, iar deasupra Cetatea începură să danseze scântei sclipitoare. Iscusitul plan al lui Shonyu izbutise perfect. Castelul Inuyama căzu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o vâltoare de sânge. Împușcăturile nu conteneau o clipă. Era o luptă disperată, într-un loc îngrădit de coline, iar nechezatul cailor și dangătele lăncilor și ale săbiilor lungi răsunau în toate direcțiile. Vocile războinicilor strigându-și numele către adversari zguduiau cerul și pământul. Curând, nu mai rămase nici o poziție neangajată, pe toată întinderea îngustă a zonei, nici un comandant sau soldat care să nu lupte pe viață și pe moarte. Tocmai când unele trupe păreau învingătoare, se prăbușeau; și tocmai când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui Ieyasu fu expediat la Osaka. Îl însoțiră și fiii lui Kazumasa și Honda. Războinicii care le urau drum bun ostaticilor stăteau aliniați de-a lungul străzilor, plângând. Astfel se sfârșea acțiunea lor de la Muntele Komaki - o acțiune care, temporar, zguduise întreaga națiune. Nobuo veni la Okazaki în ziua a paisprezecea, spre sfârșitul anului, și rămase până în cea de-a douăzeci și cincea. Ieyasu nu spuse nimic neplăcut. Timp de zece zile, îl întreținu pe acel om binevoitor al cărui viitor era atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
vedea în Armenime. Acolo, în fieful lor. Cum aflu noutăți, te iau pe sus și te duc acolo - îmi răspunde el zâmbitor. În clipa următoare, dispare în galopul calului. Îl urmăresc resemnat. După scurtă vreme, apare în același galop nebun, zguduind dughenile din jur. --Mai domol, streche, că scoli și morții! Asta nu știu dacă am rostit-o, dar știu că am gândit-o. Ca un adevărat călăreț de Țarigrad, a sărit din șa și a aruncat dârlogii în mâna unui
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
Domnul, am chemat pe Dumnezeul meu din locașul Lui; El mi-a auzit glasul și strigătul meu a ajuns la urechile Lui. 8. Atunci pămîntul s-a cutremurat și s-a clătinat; temeliile cerului s-au mișcat și s-au zguduit, pentru că El Se mîniase. 9. Fum se ridică din nările Lui și un foc mistuitor ieșea din gura Lui: cărbuni aprinși țîșneau din ea. 10. A plecat cerurile, și S-a coborît: un nor gros era sub picioarele Lui. 11
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85050_a_85837]
-
Doamne! a zis sufocându-se Brigit. Și noi care am crezut că au toți o... o... o... Nu putea să vorbească din cauza râsului. —Pereche! a reușit în sfârșit să fornăie. — Am crezut... am crezut... m-am ridicat eu cu umerii zguduindu-mi-se de râs. Că numai unul din ei are voie să-și poarte pantalonii de piele într-o... într-o..., o vreme a trebuit să-mi pun capul pe masă și să bat cu pumnul în tăblie, într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
când, Brigit mă apuca de braț și abia reușind să vorbească, îmi zicea: —închipuie-ți cum e să ai o... o... o... pereche de pantaloni la comun! Iar în următoarele zece minute, ne prăpădeam iarăși de râs, iar hohotele ne zguduiau tot trupul, în timp ce lacrimile ni se rostogoleau pe fețele roșii și aprinse. Totul sub privirile tipilor din Mayo care ne urmăreau năuciți. Sau eu spuneam: — Nu poți să intri în gașca lor decât dacă ai picioarele la fel de lungi și aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
asta cu restul? m-am întrebat. — Am înțeles, a zis el. Ei, mai stăm de vorbă când eul tău o să fie din nou cu picioarele pe pământ. Mi-a întors spatele și a plecat! încrederea în mine mi-a fost zguduită din temelii. Ca și cum, dintr-odată, luminile ar fi scăzut în intensitate, petrecerea ar fi încetat să mai fie un eveniment monden strălucitor. Devenise o simplă adunătură de idioți și de lipitori care se îngrămădiseră într-un apartament minuscul din New York
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
la interfon. A ridicat receptorul și a tras adânc aer în piept. Apoi a strigat mai tare decât am auzit pe cineva strigând vreodată: —DU-TE-N PIZDA MĂ-TII! După care s-a întors și a început să se zguduie de râs. — Asta o să-l învețe minte pe cretin! —îmi dai voie și mie? am întrebat-o nerăbdătoare. Ești invitata mea. Brigit se prăbușea de râs. —Hmmm, mi-am dres eu glasul. OK, încep. DA, DU-TE-N PIZDA MĂ-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
cincizeci de penny pe care-i aveam în pușculița roșie, în formă de cutie de scrisori, pe care mi-o dăruise mătușa Julia. Dar pușculița e încuiată în casă, mi-a atras atenția Claire, după care amândouă s-au prăbușit, zguduite de un râs malițios. Mama s-a întors și a zis că trebuie să stăm în fața casei pentru ca bărbatul să ne vadă atunci când ajungea la noi. Vecinii ne-au oferit adăpost și ceai, dar mama a zis că ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
al propriului tată la capitolul atrocități. —Mă urăsc, se smiorcăia el cu fața îngropată în mâini. Mă urăsc. Vincent dădea și el apă la șoareci, fiindcă, în timpul ședinței de dimineață, Josephine îl obligase să-și examineze copilăria. Iar Stalin se zguduia de plâns fiindcă primise o scrisoare de la Rita prin care aceasta îl anunța că n-avea voie să vină acasă după ce ieșea de la Cloisters. Rita ceruse divorțul. în sala de mese erau atâția oameni care plângeau, încât ai fi zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
mai comporte așa. în seara aia, mersul la culcare a reprezentat o glorioasă formă de eliberare. Pentru un timp, puteam să scap de mintea mea zdruncinată care rula tot felul de scenarii. Dar, la miezul nopții, m-am trezit brusc, zguduită de o nouă mișcare a plăcilor psihicului meu. De data asta a fost vorba de o amintire groaznică: aceea a momentului când Brigit m-a prins furând douăzeci de dolari din geanta ei. Am furat, m-am gândit întinsă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
mai rămăsese nimic. Nu mai aveam serviciu, nici bani, nici prieteni, nici vreo relație, nu mai aveam nici un fel de respect de sine și nici un strop de demnitate. M-am cutremurat fiindcă o înțelegeam. Mi se părea că pământul se zguduise într-adevăr sub picioarele mele. Consumul de droguri îmi anihilase orice dorință de a merge înainte în viață. Rămăsesem blocată, trăind într-o existență de adolescent, când toți cei din jurul meu se comportau ca niște adulți. Un șoc de proporții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
să văd musacaua! Gata, să văd musacaua... ăsta nu-i piper, astea-s pastilele verzi pentru somn și astealalte sunt pentru tremurătură și alelalte sunt pentru vise și alelalte pentru morți, lasă că știu eu, Rock Rock Rock again, se zguduie farfuriile și furculițele și cratița și borcanele și masa cu leacuri mirodenii siropuri pentru suferința cea mare, mare cât grădina lui Dumnezeu Nebunul, c-așa mi-a fost dat mie, puiule, să n-am liniște decât aici, la bunătatea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
livrat neantului. Da, îi era dor de Irina, de ce să nu recunoască. Ar fi fost o pereche, poate. Frați, cine știe, ar fi rezistat presiunii de anulare care îi tot anulase. Acum, măcar acum, în noaptea de cataclism, când se zguduise zdravăn șandramaua purgatoriului și primejdia semăna atât de bine cu eliberarea, ar fi trebuit s-o găsească, să se regăsească, să se recunoască, în sfârșit, după atâtea ocoluri, pereche. „Irina și Dominic, Irina și Dominic“, descânta preoteasa. Gura de jăratec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]