13,496 matches
-
întocmai cum trecătorul surprins de ploaie se adăpostește sub umbrela prietenului pe care norocul i l-a scos în cale..." Provocat însă de cea mai mică ocaziune (și cele mai multe ori chiar de noi), spiritul lui vagabond pornea cu o grabă ciudată pe cărările fermecate ale gândirei și ale imaginației. Ore întregi ne vorbea astfel de toate, ne plimba prin toate domeniile, cu deosebire prin acel al filologiei, lăsându-ne întotdeauna încântați de tot ce aflam și învățam de la el. Nici azi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
pe care nu știu să le fi întrecut, sau chiar egalat, alți interpreți, nu numai de la noi, ci și de aiurea. Nu-mi aduc aminte în care act, Adam cântă recitativ câteva cuplete, al căror cuprins exploatează legenda unei metempsihoze ciudate, după care fiecare om ar constitui a doua fază a unei existențe, în care prima ar fi trăit-o în formă de pasăre. Aceasta ar explica de ce fiecare om seamănă cu o pasăre anumită; de ce unul e hrăpăreț ca un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
sarcina de ghid improvizat pe care mi-o iau. Nu sunt așa de prezumțios. Lucrul pe care mă bizui, mai exact "lucrurile" pe care contez (căci cred că pot invoca cel puțin două), sunt următoarele: în primul loc, acea nobilă, ciudată dar aproape elementară trebuință a spiritului uman, care ne îndeamnă mereu să evadăm din mediul, din timpul, din condițiile existenței noastre și cărora li se datoresc, deopotrivă, plăcerile voiajului, ale lecturei și ale reveriei; în al doilea loc, farmecul și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
văd în Apus (deși multe, foarte multe din vechile curți boierești ale Iașului erau înconjurate de ziduri groase), ci case bogate, de oameni bogați, fără prea mari aspirații dar cu gusturile destul de rafinate, de oameni cu viața construită dintr-un ciudat amestec de orientalizm și occidentalizm. Printre curțile vechilor boieri ieșeni cred că palatul acesta e una din cele mai impunătoare și ca gust în construcție și ca proporții în linii, una dintre puținele care justifică titlul de "palat" pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
orașului, n-a fost reședință princiară decât cu numele, după cum, pe vremea strălucirei sale, nici vechiul lui proprietar, candidat la scaun de domnie și potrivnic al Unirii, n-a fost prinț decât cu numele. Istoria lui continuă în același ritm ciudat și în aceeași desfășurare sinuoasă. Neputând fi palat princiar, clădirea aceasta va fi mai târziu destinată ca local de primărie. Dar va deveni temporar palat de justiție, în perioada reclădirei vechiului palat domnesc, pentru a fi cotropit apoi, în timpul războiului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
va ajuta să pun în lumină acel epizod remarcabil din istoria noastră culturală, pe care l-aș numi "Fenomenul Iași" și care, în intențiile și planurile mele, formează unul din principalele obiective ale acestei lucrări. Formula "Fenomenul Iași" e cam ciudată, o recunosc. Unora, ea va putea părea puțin barbară, pentru că, redusă, concentrată, comprimată, ea pare că ascultă de norme străine de sintaxa pe care ne-au transmis-o generațiile trecute, totuși de construcție modernă, tot ce poate fi mai modern
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
de asemeni în interesantele "Amintiri", pe care a început să le publice în "Adevěrul". Vorbind de ele, d. Athanasiu reproduce, ca un document al timpului, un articol apărut în ziarul "Timpul" pe care-l atribuie (cu just motiv) lui Eminescu. Ciudată coincidență; și simbolică totodată! Reacționar în concepțiunile sale politice și naționalist în sentimentele și credințele sale profunde, Eminescu ia totuși apărarea șefilor socialiști, la rândul lor democrați și revoluționari în credințele pe care le propagau și internaționaliști în doctrina lor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
poetului, să rămâie unite pentru totdeauna în amintirea noastră). În mediul Iașului, Eminescu a suferit într-o măsură, pe care n-o putem trece cu vederea, influența Junimii. Apoi, cu deosebire pe cea exercitată de prietenia cu Creangă (așa de ciudată și neexplicabilă totuși după unii). Căci pentru Eminescu, Ioan Creangă era incarnația poporului român, cu poveștile, cu cântecele, cu satele, cu apele, cu munții lui, era toată viața noastră rustică, era tot geniul național. În fața lui Creangă, Eminescu trebuie să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
-și schimbe și ea așezarea, odată cu preocupările și cu îndrumarea sa. Fenomenul acesta e de altfel vechi. Toată istoria Iașului e plină de începuturi strălucite, de întreprinderi generoase, de inițiative promițătoare, toate însă curmate brusc prin tot felul de împrejurări ciudate. În secolul al șaptesprezecelea, Iașul a fost (cum am mai spus-o și cum se știe) centrul unei activități culturale și artistice din cele mai fericite. Împrejurări fatale i-au pus capăt însă cu mult înainte de a se fi întipărit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
evoluția vieții, ca și cele pe care i le cerea situația. Cum astfel mare parte din lucrările sale de sistematizare și de modernizare n-au putut fi duse până la capăt, orașul a rămas plin de găuri, de ruine, de lucruri ciudate, urâte, meschine, care-l desfigurează și-l degradează. În centru, mizeria și degradarea aceasta e mai puțin vizibilă, deși nu peste tot (de pildă în acea porțiune din Piața Unirii de unde ar trebui să înceapă prelungirea străzii Ștefan cel Mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
în modul cum acestea reacționează față de unele probleme care preocupă mintea lor. Câtă distanță astfel, de la naționalizmul lui Russo, al lui Asachi, al lui Kogălniceanu, al lui Eminescu, până la credințele politice ale unor organizațiuni naționaliste și "creștine" de azi! Ce ciudat răsunet au, azi, cuvintele pe care Eminescu le pune în gura "maestrului Ruben" din "Sermanul Dionis", cu privire la acele taine ale vieții, despre care, cu cartea lui Zoroastru deschisă înainte, straniul înțelept întreține pe discipolul său, călugărul Dan: În șir, poți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
aniversarea a 30 de ani de la moartea lui Spiru Prasin. Căci principalele personagii ale epizodului ce urmează, în afară de povestitor, sunt tocmai regretatul Prasin și eminentul critic de la Iași, d. Ibrăileanu. La sfârșitul anului 1901, Prasin și cu mine am avut ciudata fantezie de a scrie o revistă o revistă de teatru pe care am intitulat-o "Irozii" și pe care am semnat-o cu pseudonimul "Mordax" (în forma "Mor-dax" pentru ca să se vadă că eram doi autori, ca frații Goncourt, ca alzacienii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
George Cantacuzino "Nababul", se desfăcuse în două. Procesul acesta de disociație, întâmplat la mic interval de la răscoalele țărănești, n-ar trebui pus în legătură numai cu moravurile timpului, cu neînțelegerile și rivalitățile personale, cu permanentele frământări care agitau acele eterogene, ciudate, uneori monstruoase, formațiuni care sunt partidele noastre politice. Raportat, mai ales, la frământările sociale care prevesteau marile evenimente de mai târziu, el divulgă începutul de descompunere în care oligarhia noastră politică intrase încă de pe atunci. Evenimentele se cunosc. La 19
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
ideea modernizării partidului conservator, a asimilării lui la starea socială actuală a României... Am neclintita convingere că România are nevoie de un partid conservator, democratic în compoziția sa, progresist în tendințele sale, reprezentând cu fermitate ideile de conservațiune socială..." Ce ciudate, neînțelese ne par azi cuvintele acestea... N-a trecut decât un sfert de secol de atunci și ele arată atât de vechi! Totuși, pentru starea de spirit și starea socială în care ne aflam atunci, pentru mentalitatea curentă și pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
injurie, pentru expresiunile vulgare și tăioase... Și aceasta nu numai când sunt la mijloc oameni de rând sau de intelectualitate și moralitate mijlocie, dar chiar când e vorba de oameni indiscutabil superiori. Ipoteza aceasta, rară de altfel, e nu numai ciudată în sine și aproape inexplicabilă dar extrem de interesantă în același timp. Mai întotdeauna ea se afirmă printr-o adevărată dedublare a personalităței, în felul celebrului caz Felida X examinat acum vreo patruzeci de ani de D-rul Azam de la Bordeaux. Poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
bună dispoziție. Într-o lucrare mai veche, care nu și-a pierdut totuși nici interesul nici importanța ("Cultura română și politicianizmul"), ocupându-se de diverse lucruri în legătură cu problema culturei noastre, d. Rădulescu-Motru blamează (și cu drept cuvânt) acea veche și ciudată pornire spre critică, întotdeauna negativă, care se manifestă sub forma de zeflemea. Acuzarea aceasta nu menajează junimizmul. Trebuie să recunoaștem însă că, în cercul Junimii, zeflemeaua a evoluat considerabil, s-a transformat, a câștigat, atât în formă și ca spirit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
mine! răspunde, cu cea mai senină seriozitate, Carp. Cu o singură țară din Europa ne găsim în raporturi bune; cu Italia. Și vreai să ne stricăm și cu ea?... Senzul acestei replici, nu tocmai plăcute, trebuie pus în legătură cu unele particularități ciudate ale personalităței lui Holban, și cu deosebire spiritului său tăios și rece. Și una pusă pe seama D-lui A.C. Cuza care pe la 1889 a condus, împreună cu Petre Missir și N. Volenti, ziarul Era Nouă, organul junimizmului politic. E greu de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
A.C. Cuza care pe la 1889 a condus, împreună cu Petre Missir și N. Volenti, ziarul Era Nouă, organul junimizmului politic. E greu de înțeles cum un spirit liber ca al d-lui N. Iorga a putut conlucra atâta timp cu temperamentul ciudat al d-lui A.C. Cuza. A fost o mezalianță. De aceea asociația politică s-a și desfăcut, așa cum se desfac căsniciile, în care nu domnește nici înțelegerea nici afecțiunea. Iar odată cu prietenia politică a încetat și cea personală. Totuși dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
mei își făceau siesta. Părinții picoteau în pat, iar eu mă încăpățânam să rămân treaz - deși serialul nu mă interesa -, pentru că nu voiam să recunosc că duminica, de fapt, se încheiase. Tim pul părea suspendat, iar eu aveam o senzație ciudată, ca o sfârșeală. La emisiunea despre șah a Elisabetei Polihroniade, nu mai rezistam și adormeam și eu. (2011) Serialele de altădată, pe limba copiilor Acum, dacă sar difuza pentru prima dată la vreunul dintre canalele TV, ar trece neobservate. Sau
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
își povesteau „fazele tari“ văzute la filmul din seara precedentă, dar această neplăcere era compensată de minunățiile pe care le vedeam după ce electricianul scotea capacul din spatele aparatului. Lămpile mă fascinau de a dreptul! Înăuntrul cămășii de sticlă se aflau structuri ciudate, ca niște construcții ale marțienilor. În plus, structurile acelea se aprindeau leneș și pulsau de parcă ar fi fost vii. Miaș fi dorit să am și eu lămpi noi, să mă joc cu soldățeii și săi pun să apere „generatoarele de
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
tot ce atingem ar trebui să devină morală. Singurătatea vrea să se decidă Între indiferență și Întrebări. Și, dealtminteri, nu detaliile șederii mele aici vreau să le consemnez, ci exigențele acestei dileme. Sfinxul grec a fost adesea confundat cu leii ciudați care păzesc piramidele sau decorează intrările În templele egiptene și care nu se tem de deșert, dimpotrivă, Îi surîd. În spatele lui Oedip, sfinxul culcat pe nisip lîngă mormintele faraonilor zîmbește cu gura slută și divină. Destinul oricărui pustiu e să
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
drepturile. Daca n-aș crede În bătăile ei totul mi s-ar părea fără sens. E un risc În orice bucurie, dar sînt hotărît să mi-l asum. CÎnd eram copil și mă jignea cineva mă apăram printr-un joc ciudat și Înfricoșător. Mă uitam la el cu tristețe și mi-l Închipuiam mort. Nu era acest joc bizar o Încercare instinctivă de a Învăța indiferența? În sinea mea eram convins că oamenii treceau prea grăbiți pe lîngă cimitirul Înconjurat cu
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
filosoful producea asupra celor ce-l ascultau aceeași impresie ca și muzica abilului cîntăreț sfîșiat de Apolo. Nu el-, ci judecătorii săi reprezintă clasicismul. Turbulentul Socrate e un spirit baroc. Cum și sfinxul e un animal baroc. Amîndoi pun Întrebări ciudate Într-o lume care sărbătorea ieșirea lui Tezeu din labirint și care, În cele din urmă, văzînd În ei un pericol, un risc, Îi suprimă pe amîndoi. Socrate e chiar mai ciudat decît sfinxul; după fiecare răspuns el surîde și
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Anteu, profund clasic, e și el un personaj baroc. Zburînd, el a spart cercul. Apropiindu-mă de țărm, regăsesc pescărușii țipînd În aer după ritualul cunoscut. O fată Înaltă și osoasă, cu atitudini cam băiețești și ochii verzi-apoși, de o ciudată neutralitate, pe care am mai văzut-o pe aici, stă sprijinită de o stîncă și desenează. Prietenul ei pescuiește alături. Încolo nu e nimeni În golf. În curînd, ploaia Îi va alunga, probabil, și pe ei. Îmi aduc aminte de
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
zeii antici au recucerit Olimpul sub chipuri creștine. Pictorii redescoperă frumusețea trupului uman, madonele au carnația din ce În ce mai vie, dar la Botticelli, pe chipul zeiței Venus, se cunoaște că undeva În apropiere Marsyas Începe să cînte din nou, În felul său ciudat și Înrobitor. De ce ar trebui să mă decid Între Apolo și Marsyas? În timp ce clasicismul Își găsește fericirea În echilibru, În repetiție și În Întoarcerea În sine, pe principiul cercului, barocul ni-l arată pe Marsyas cîntînd mai Întîi nedumerit, apoi
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]