14,040 matches
-
La sfârșitul actului, unde sunt enumerați martorii care girau acel document este menționată, imediat după domn "credința iubitului meu fiu, Ștefan Voevod". Actul reprezintă prima atestare documentară a viitorului domn al Moldovei. Din menționarea de către tatăl său ca asociat la domnie, rezultă Ștefan împlinise în 1450 cel puțin unsprezece ani, vârsta minimă impusă de cutumele vremii pentru o astfel de demnitate. Bogdan avea să fie asasinat, la 15 octombrie 1451, la Reuseni, de către fratele său vitreg Petru, alt fiu nelegitim al
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
Reuseni, de către fratele său vitreg Petru, alt fiu nelegitim al lui Alexandru cel Bun și care va domni ulterior sub numele de Petru Aron. Cronicarul polonez Jan Długosz relata astfel scena: „Un oarecare Petru, care pretindea că are drept la domnia Moldovei și se înțelesese cu Alexandru ca să împărțească toate deopotrivă, alegând prilejul când Bogdan, poftit la țară, la un unchi de frate al aceluiași Petru, era beat, pe o noapte urâtă, sosind numai cu o sută de moldoveni, înșelă străjile
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
durat atâta timp cât acest interes a existat. „În 1475 însă după luna lui iulie, în care Caffa fiind luată de turci, Mangopul intră in stăpînirea lor, Ștefan cel Mare ne mai având nici un interes a păstra ca soție pe moștenitoarea acelei domnii pierdute, se desparte de odrasla Comnenilor și duce la altar pe cealaltă Marie sau Vochița, fata lui Radu Vodă.” Maria va mai trăi puțin după divorț, la 19 decembrie 1477, după cum nota Grigore Ureche "pristăvitu-s-au doamna Maria ce era de la
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
i-au intrebatu pre toți: este-le cu voie tuturor să le fie domnu ? Ei cu toții au strigat într-un glas: “În mulți ani de la Dumnezeu sa domnești”. Și decii cu toții l-au rădicatu domnu și l-au pomăzuitu spre domnie mitropolitul Theoctistu. Și de acolea luo Ștefan vodă steagul țărâi Moldovei și să duse la scaunul Sucevii.” Politica dusă de Ștefan cel Mare pe plan intern de-a lungul domniei avea ca scop principal consolidarea puterii centrale a domnului și
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
cu toții l-au rădicatu domnu și l-au pomăzuitu spre domnie mitropolitul Theoctistu. Și de acolea luo Ștefan vodă steagul țărâi Moldovei și să duse la scaunul Sucevii.” Politica dusă de Ștefan cel Mare pe plan intern de-a lungul domniei avea ca scop principal consolidarea puterii centrale a domnului și asigurarea liniștii sociale. În acest sens, principalele direcții de acțiune au fost reprezentate de: repopularea țării prin împroprietărirea cu pământ și acordarea de privilegii răzeșimii, crearea unei noi clase aristocratice
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
sădiți de el pe tot întinsul țării. Căci acesta a fost actul politic mai însemnat, care lămurește puterea și politica marelui domn. El a fost un mare colonizator de oșteni. Toate «locurile pustii», adică fără proprietar, erau de drept ale domniei și domnul coloniza pe ele oșteni-plugari. Aceștia au format puterea de neînfrânt a domnului, înăuntru și în afară. Acest fapt este confirmat și de numărul mare de hrisoave de împroprietărire cu „loc în pustiu” în diferite regiuni ale țării, preponderent
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
sa cu marea boierime a fost una în general pașnică, caracterizată prin autoritarism domnesc, cu puține manifestări de nesupunere sau revoltă din partea boierilor. Relația a evoluat în timp, pe măsură ce autoritatea centrală a domnului se întărea. Astfel, în primii ani de domnie, Ștefan a căutat să țină sub control puterea boierilor prin menținerea privilegiilor, iertarea celor care l-au slujit pe Petru Aron și trimiterea de cărți de iertare și rechemarea în țară a boierilor fugari, în frunte cu boierul Mihu. Ștefan
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
Tăutu" - mai mult de treizeci de ani. Acest lucru a asigurat totodată și o mare stabilitate administrației țării. Ca urmare a acestor măsuri, Ștefan a avut de înfruntat doar două conspirații boierești în cei patruzeci și șapte de ani de domnie, cea din 1471 - când au fost decapitați trei mari boieri în frunte cu cumnatul său, marele vornic "Isaia" și cea organizată în 1504 - cu două zile înainte de moartea sa, care viza îndepărtarea fiului său Bogdan de la tron, terminată identic cu
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
erau la Verișcani și Reuseni, pe Siret, Țuțora și Cernăuți, pe Prut, Vadul Jorii, pe Nistru și Bătinești pe Putna. Poduri umblătoare erau la Târgul Siret, pe Siret, Cernăuți, pe Prut și Roman, pe Moldova. Principalele surse de venit ale domniei erau reprezentate de veniturile încasate din monopoluri și taxe vamale. Domnul avea monopolul exploatării și comercializării sării și argintului, precum și monopolul comerțului cu pește, ceară și blănuri prețioase. Vămile erau așezate pe principalele artere comerciale. Sistemul vamal cuprinde vămile externe
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
perioade, fiecare cu obiective specifice. La urcarea pe tron a lui Ștefan, contextul geopolitic făcea ca Moldova să fie obiectul încercărilor de hegemonie ai celor doi mari vecini, regatele Poloniei și Ungariei. În urma perioadei de instabilitate generată de luptele pentru domnie dintre urmașii lui Alexandru cel Bun, poziția ei față de cei doi vecini rivali se degradase considerabil, de unde necesitatea pentru tânărul domn de a duce o politică externă realistă și echilibrată. „Ștefan urmări încă din tinerețea lui un principiu, care îi
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
a politicii externe, Ștefan va acorda o atenție dezvoltării deosebită instituției însărcinate cu acest domeniu, logofeția. Marele logofăt avea să devină cel mai important dregător al țării. Ștefan și-a ales cu grijă colaboratorii din acest domeniu, în lunga sa domnie demnitatea de logofăt a fost îndeplinită doar de trei boieri: "Ioan Dobru" (8 septembrie 1457-5 februarie 1468), "Toma" (28 iulie 1468-26 august 1474) și Ioan Tăutu (14 apr.1475 - 7 oct. 1503). . Cei mai cunoscuți diplomați moldoveni din această perioadă
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
1497-1499 luptă cu polonii - ungurii, turcii și rușii intervin în favoarea lui Ștefan. Chiar cu tătarii lui Mengli Ghirei a avut mult timp relații bune. Prima perioadă, între 1457-1469, este caracterizată de acțiunile politice și militare pentru recunoașterea externă și consolidarea domniei. În acest sens erau vizate întărirea poziției Moldovei pe scena regională și recâștigarea libertății de acțiune a țării, simțitor îngrădită în deceniile anterioare. Imediat după înscăunare au loc ciocnirile cu polonii care-l adăposteau pe Petru Aron și cu care
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
În același context, Ștefan a intervenit și a numit patru domni în Țara Românească: Laiotă Basarab, Vlad Țepeș, Basarab cel Tânăr Țepeluș și Vlad Călugărul, împotriva unora dintre aceștia fiind nevoit să ducă campanii militare pentru a-i scoate din domnie, pentru că i-au trădat încrederea. O a doua linie majoră a politicii externe a perioadei a fost de a avea liniște și eventual sprijin în lupta antiotomană din partea vecinilor mari, în acest scop încheind „pace trainică și veșnică” cu Matei
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
când Davud-pașa a plecat în expediție în Arabia, a venit un sol din Moldova cu haraci pe doi ani și a plecat primind răspunsul de pace”. După încheierea păcii cu Imperiul Otoman și securizarea frontierei sudice, în ultima parte a domniei, Ștefan își va focaliza politica externă pentru rezolvarea chestiunilor în dispută de la frontiera nordică. În acest sens a dezvoltat un sistem de alianțe cu Cnezatul Moscovei (1491), Hanatul Crimeei și Marele Ducat al Lituaniei (1499), în scopul îngrădirii influenței polone
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
Moldovei. Numele «Moldoveanului» era cunoscut cu cinste în lumea întreagă, și polonii înșiși, dușmanii bătrânețelor sale, recunosteau fățis ce putere cuminte pleacă din sufletul acestui om cum nu se găsește ușor un altul.” Particularitățile strategiei și artei militare în perioada domniei lui lui Ștefan derivă din obiectivul politic pe termen lung al domnului Moldovei, acela de „apărare a ființării statului moldovenesc.” Caracteristica esențială a acțiunilor militare duse de Ștefan a fost astfel că acestea au urmărit nimicirea armatelor inamice și nu
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
vadurile Nistrului, supravegherea locurilor de trecere din interior și apărarea capitalei, Suceava. La urcarea pe tron în Moldova existau trei cetăți de zid - cele ale Sucevei, Neamțului și Hotinului și o cetate de pământ și lemn - cea a Romanului. În timpul domniei, Ștefan a cucerit cetățile de zid de la Chilia și Cetatea Albă (1462) și cetatea de pământ și lemn de la Crăciuna (1482). Totodată, a construit cetățile noi de zid de la Chilia (1479) și Roman (1483), precum și cetățile de pământ și lemn
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
propice agriculturii.Totodată este o zonă renunumită pentru cultivarea viței de vie. Clima este temperat-continentală, cu ploi multe toamna și primăvara și puține vara. Vînju Mare cuprinde vechile sate: Orevița Mare (care este cunoscută ca localitate încă din 1652 pe timpul domniei lui Matei Basarab); Nicolae Bălcescu, Bucura și Traian. Orașul se învecinează cu o serie de comune: Vînjuleț, Rogova, Poroina Mare, Corlățel, Punghina, Pătulele, având o suprafață de 95 km², ceea ce reprezintă 1,9% din suprafața județului Mehedinți. Obiectele din piatră
Vânju Mare () [Corola-website/Science/297201_a_298530]
-
Mircea cel Bătrân. De asemenea, numeroase hrisoave, purtând pecetea domnitorilor, consemnează numele târgului numit de obicei ""Ocna Mare"": Vlad Călugărul, Radu cel Mare, Vintilă Voievod, Radu Paisie, Simion Movilă, Radu Șerban și Radu Mihnea. "Sarea" aducea venituri importante în visteria domniei și astfel devenea un element esențial în economia statului. Sarea a reprezentat "monopolul domniei", domnitorul fiind stăpân al zăcământului, iar terenul proprietate privată a unui locuitor, acesta putând chiar să-l vândă. Totodată se stabilește cu certitudine, cu ocazia cercetărilor
Ocnele Mari () [Corola-website/Science/297217_a_298546]
-
de obicei ""Ocna Mare"": Vlad Călugărul, Radu cel Mare, Vintilă Voievod, Radu Paisie, Simion Movilă, Radu Șerban și Radu Mihnea. "Sarea" aducea venituri importante în visteria domniei și astfel devenea un element esențial în economia statului. Sarea a reprezentat "monopolul domniei", domnitorul fiind stăpân al zăcământului, iar terenul proprietate privată a unui locuitor, acesta putând chiar să-l vândă. Totodată se stabilește cu certitudine, cu ocazia cercetărilor din Cosota, că exploatarea zăcământului de sare se face din perioade foarte înaintate, încă
Ocnele Mari () [Corola-website/Science/297217_a_298546]
-
și a fost cucerită sau ocupată de mai multe ori. Între 454 și 464, insulele au fost supuse de către vandali, iar după 464 de ostrogoți. În 533, Belisarius, pe drumul său către campaniile împotriva din Africa de Nord, a reunit insulele sub domnia imperială (Orientală). Se știu foarte puține despre stăpânirea bizantină a Maltei: insula depindea de și avea guvernatori greci și o mică garnizoană bizantină. În timp ce mare parte a populației erau vechii locuitori romanizați, în această perioadă afilierea religioasă a acestora a
Malta () [Corola-website/Science/297134_a_298463]
-
sulițe. Ele serveau atât drept simboluri militare, cât și drept simboluri religioase încă din secolul al X-lea. După creștinarea Poloniei în 966, aceste "stanice" au fost probabil modificate înlocuind simbolurile păgâne cu simboluri creștine. Stindardul regal datează din vremea domniei regelui Boleslaus cel Generos (domnie 1076-1079), dar numai în timpul domniei lui Vladislaus the Elbow-High (r. 1320-1333) s-a stabilit modelul cu o pânză roșie împodobită cu pajura albă (stema Poloniei) ca stindard al Regatului Poloniei, simbol al autorității regale utilizat
Drapelul Poloniei () [Corola-website/Science/297195_a_298524]
-
simboluri militare, cât și drept simboluri religioase încă din secolul al X-lea. După creștinarea Poloniei în 966, aceste "stanice" au fost probabil modificate înlocuind simbolurile păgâne cu simboluri creștine. Stindardul regal datează din vremea domniei regelui Boleslaus cel Generos (domnie 1076-1079), dar numai în timpul domniei lui Vladislaus the Elbow-High (r. 1320-1333) s-a stabilit modelul cu o pânză roșie împodobită cu pajura albă (stema Poloniei) ca stindard al Regatului Poloniei, simbol al autorității regale utilizat la încoronări și în bătălie
Drapelul Poloniei () [Corola-website/Science/297195_a_298524]
-
simboluri religioase încă din secolul al X-lea. După creștinarea Poloniei în 966, aceste "stanice" au fost probabil modificate înlocuind simbolurile păgâne cu simboluri creștine. Stindardul regal datează din vremea domniei regelui Boleslaus cel Generos (domnie 1076-1079), dar numai în timpul domniei lui Vladislaus the Elbow-High (r. 1320-1333) s-a stabilit modelul cu o pânză roșie împodobită cu pajura albă (stema Poloniei) ca stindard al Regatului Poloniei, simbol al autorității regale utilizat la încoronări și în bătălie. În anii Uniunii Polono-Lituaniene (1569-1795
Drapelul Poloniei () [Corola-website/Science/297195_a_298524]
-
naționale legate la pălărie, pentru a identifica naționalitatea soldaților. În Polonia, până în 1831, nu a existat un consens privind culorile cocardei naționale. Soldații polonezi purta cocarde albe, alb-roșii, roș-albastre, alb-albastre sau alb-roș-albastre. Obiceiul a pătruns în Polonia din Saxonia în timpul domniei lui Augustus al II-lea (domnie 1697-1733), rege al Poloniei și elector al Saxoniei. În acea perioadă, cocarda purtată de militarii polonezi a luat, ca și în Saxonia, forma unei panglici albe de mătase înnodate la mijloc. Ulterior, ea a
Drapelul Poloniei () [Corola-website/Science/297195_a_298524]
-
identifica naționalitatea soldaților. În Polonia, până în 1831, nu a existat un consens privind culorile cocardei naționale. Soldații polonezi purta cocarde albe, alb-roșii, roș-albastre, alb-albastre sau alb-roș-albastre. Obiceiul a pătruns în Polonia din Saxonia în timpul domniei lui Augustus al II-lea (domnie 1697-1733), rege al Poloniei și elector al Saxoniei. În acea perioadă, cocarda purtată de militarii polonezi a luat, ca și în Saxonia, forma unei panglici albe de mătase înnodate la mijloc. Ulterior, ea a fost înlocuită cu o cocardă circulară
Drapelul Poloniei () [Corola-website/Science/297195_a_298524]