12,623 matches
-
Marschallin din Cavalerul Rozelor. Cu rolul Marschallin și-a încheiat carieră la teatrul Sân Carlo din Napoli. S-a retras în 1953 după a doua căsătorie; cariera ei a adunat 19 ani. Vocea să a fost admirată pentru calitatea căldurii lirice și pentru abilitatea unor pianissime pe note înalte și a climaxului vibrant, dar s-a spus despre tehnică să că ar fi fost neortodoxa și uneori 'eretica'. După retragerea de pe scenă a început să picteze, lucrările ei fiind expuse. A
Stella Roman () [Corola-website/Science/312592_a_313921]
-
Ion Buzea a fost angajat că solist al Operei din Cluj-Napoca iar apoi al Operei Naționale din București, după care a fost apreciat la Viena mai bine de un deceniu că un nume important, afirmându-se pe cele trei scene lirice principale (Wiener Staatsoper, Volksoper și Theater an der Wien). Martin Vogel, critic austriac spunea despre Ion Buzea într-o emisiune televizată că tenorul clujean devenise unul dintre idolii publicului de operă vienez. Repertoriul sau a cuprins roluri din muzică italiană
Ion Buzea () [Corola-website/Science/312599_a_313928]
-
și pe cale orală, unele au ajuns în folclor. Lirica poetului se concentrează asupra unor teme mari, sacre, cosmice, precum Dumnezeu, suferință, viață, moarte, mântuire, veșnicie. Scriitura se prezintă într-o tonalitate gravă, pe măsura temelor. Poemele sunt stăbătute de fior liric ce se vrea venit din tradiția imnografică bizantină. Poeziile sale anunță un destin singuratic, o voce pustnicească. Pentru poet, singura salvare rămâne Iisus Hristos, Care este autentic doar în Ortodoxie. Își creează astfel propria sa mitologie creștină, punând în centru
Gabriel Iordan-Dorobanțu () [Corola-website/Science/312796_a_314125]
-
încearcă să se cenzureze permanent pentru a nu cădea în patima nălucirii și a părerii de sine. Prin poezie năziește să se ridice la o stare sufletească aptă de o mistică ascetică autentică, invitând pe toată lumea la un urcuș dumnezeiesc liric și creștin. Fiindcă nu se adresează atât cititorului avizat, cât, mai ales, marelui public, creația sa literară pare a face rabat de la exigențele unor filtre prea academice.
Gabriel Iordan-Dorobanțu () [Corola-website/Science/312796_a_314125]
-
este prezent pe front ca reporter unde realizează o compoziție istorică („Atacul de la Smârdan”) punând în valoare mișcarea unui personaj din câteva linii. Ca peisagist Grigorescu nu urmărește specificul etnografic ci sugestiile plastice. Peisajul realizat de acesta are o tentă lirică înfățișând seninătatea verilor toride de pe meleagurile românești luminate puternic, determinând un univers ireal. Importanța luminii în peisajele grigoresciene este deosebită subordonând componența limbajului plastic și anume forma, culoarea și spațiul. Față de motivele din nordul Franței pictate în tonuri intense, folosind
Arta românească în secolele XIX și XX () [Corola-website/Science/312040_a_313369]
-
este una din cele patru "Opere naționale" din România, fiind cel mai mare teatru liric al țării. Denumirea de „Opera Română” fusese utilizată cu mult timp înaintea unei clădiri special destinate teatrului liric din capitala României. Compozitorul, dirijorul, cântărețul și profesorul român George Stephănescu a fost cel care a luptat mereu pentru fondarea acestei instituții
Opera Națională București () [Corola-website/Science/312239_a_313568]
-
este una din cele patru "Opere naționale" din România, fiind cel mai mare teatru liric al țării. Denumirea de „Opera Română” fusese utilizată cu mult timp înaintea unei clădiri special destinate teatrului liric din capitala României. Compozitorul, dirijorul, cântărețul și profesorul român George Stephănescu a fost cel care a luptat mereu pentru fondarea acestei instituții artistice, pe care a întemeiat-o sub denumirea de "Compania Opera Română". Trupa lirică bucureșteană s-a lansat
Opera Națională București () [Corola-website/Science/312239_a_313568]
-
clădiri special destinate teatrului liric din capitala României. Compozitorul, dirijorul, cântărețul și profesorul român George Stephănescu a fost cel care a luptat mereu pentru fondarea acestei instituții artistice, pe care a întemeiat-o sub denumirea de "Compania Opera Română". Trupa lirică bucureșteană s-a lansat sub nume propriu la la 8 mai 1885, prezentând progresiv un repertoriu din ce în ce mai bogat și mai ales. Spectacole de operetă și operă comică mai fuseseră organizate în acea perioadă, facilitate de apariția în 1877 a Legii
Opera Națională București () [Corola-website/Science/312239_a_313568]
-
La început repertoriul consta mai ales din opere italiene și franceze de mare popularitate, dar și opere comice din creația națională, în care au apărut pe scena bucureșteană primele mari voci românești. Deși existența unei trupe artistice românești de teatru liric, sub numele de "Compania Opera Română", s-a făcut cunoscută încă din 1885, înființarea Operei Române ca instituție independentă și finanțată de la buget s-a realizat abia în 1921. Premiera absolută s-a făcut cu opera "Lohengrin" sub bagheta lui
Opera Națională București () [Corola-website/Science/312239_a_313568]
-
În 1603 apare la Nürnberg o colecție de piese sub numele de "Sacrae symphoniae diversorum excellentissimorum auctorum". Compoziția muzicală care, din secolul al XVII-lea, este denumită tot mai frecvent "simfonie" (în italiană: "sinfonia") este preludiul instrumental al unei opere lirice, specie dezvoltată în acel timp în Italia, mai ales la Florența - începând cu Jacopo Peri ("Euridice"), Giulio Caccini ș.a., în cadrul cercului cultural "Camerata de' Bardi", având ca mentor muzical pe Vincenzo Galilei. Un exemplu îl constituie "sinfonia" cu care se
Simfonie () [Corola-website/Science/311549_a_312878]
-
proporții medii sau mari , de obicei alcătuită din trei, patru sau cinci părți ( de obicei din patru). În partea I este de obicei utilizată forma de sonată, precedată de o introducere lentă; în partea a doua avem deseori un moment liric lent, de obicei în formă de sonată sau de tip ABA, sau temă cu variațiuni; partea a treia este de obicei un dans - scherzo; iar partea a patra un final rapid. Ordinea celor două părți mediane este câteodată schimbată, și
Simfonie () [Corola-website/Science/311549_a_312878]
-
suflători de lemn (flaut, oboi, fagot), corni și timpane. Începând cu ultimele simfonii de J. Haydn, în orchestră sunt cerute trompete și clarinet (care nu este utilizat într-un număr mare de simfonii de W.A. Mozart). Sub influența operei lirice, se adaugă mai târziu cornul englez, contrafagotul, suflătorii de alamă cu ambitus mai grav decât cornul francez (trombonul, tuba) și harpa. Acestora se adaugă vocea umană, așa cum a fost ea consemnată mai întâi în Simfonia a IX-a de L.
Simfonie () [Corola-website/Science/311549_a_312878]
-
José Embil (n. 21 ianuarie 1941, Madrid) este un tenor și dirijor spaniol. Este renumit pentru vocea sa puternică și versatilă de cântăreț liric sau tenor lirico-dramatic care i-a permis să cânte chiar și roluri de bariton, prin virtuozitatea artei sale vocale și calitatea interpretării sale dramatice. Jose Placido Domingo Embil s-a născut la 21 ianuarie 1941 în cartierul Barrio de Salamanca
Plácido Domingo () [Corola-website/Science/311610_a_312939]
-
a fi prădat de turme („că-i mai ortoman/ș-are oi mai multe,/mândre și cornute/și cai învățați/și câni mai bărbați”). Scriitorul reconstituie acțiunea legendară din baladă, dându-i mitului aspectul unei realități contemporane. El dezvoltă tema lirică din baladă, suprapunându-i o structură epică și o intrigă antropologică. Investigarea Vitoriei Lipan se desfășoară după un plan conceput de ea, în care intuiția feminină joacă un rol foarte important, semănând cu o „vânătoare”. Deși ancheta este condusă formal
Baltagul (roman) () [Corola-website/Science/311765_a_313094]
-
vie. Tenacitatea morală a Vitoriei Lipan poate fi comparată cu cea a eroinei antice Antigona, ambele personaje neacceptând niciun compromis pentru a săvârși ceea ce consideră ele că ar fi drept. Romanul "Baltagul" este o operă literară poetică compusă din elemente lirice și epice. Sadoveanu folosește o limbă literară ce derivă din graiul poporului, având forme și nuanțe originale. Stilul romanului este unul solemn, cu propoziții și fraze sentențios-naive cu caracter oral, semănând cu exprimarea dintr-o carte populară veche. Criticul literar
Baltagul (roman) () [Corola-website/Science/311765_a_313094]
-
naturii singuratice. „Căci așa cum balada populară a ridicat un incident sângeros din viața păstorilor la înălțimea eternă a poeziei, tot astfel Mihail Sadoveanu a transfigurat balada într-un poem de atitudine și de largi perspective, expresie armonioasă a geniului său liric și narativ”, scria Perpessicius. Criticul Cornel Regman îl considera „cartea cea mai răscolitoare, și artisticește cea care concentrează toate darurile de rapsod ale scriitorului”. În opinia sa, "Baltagul" semnifică o biruință a valorilor țărănești asupra înnoirilor ireversibile produse în satul
Baltagul (roman) () [Corola-website/Science/311765_a_313094]
-
Nota extremă în acut este fa2, întâlnită în rolul lui Arturo din "I Puritani" de V. Bellini. În funcție de calitățile vocale (ambitus, volum, culoare) dar și de temperamentul solistului, tenorii s-au grupat în aproximativ șase mari subcategorii: tenorul lirico-lejer, tenorul liric, tenorul spint, tenorul dramatic, heldentenor, tenorul buff. "Este cea mai usoara voce de tenor si de un caacter mai mult tandru decat pasionat". (Basu) Alte denumiri: Descriere: Roluri: Tenori: Alte denumiri: Descriere: Roluri: Tenori: Alte denumiri: Descriere: Roluri: Tenori: Alte
Tenor () [Corola-website/Science/311827_a_313156]
-
actualei expoziții personale, deschisă la Muzeul Palatelor Brâncovenești Mogoșoaia, nu are o îndreptățire de tehnicism estetic, nu se revendică de la analogii din istoria spectacolului - cutare parte precedând intrarea Corului, la antici, ori articulând uvertura și primul act, în partiturile tragediei lirice, cum o elaborase clasicismul. Dacă adopta scriitura greacă, Prologos și o întipărește în suprafață efigiei pictate, că urma a unei strădanii impavide, calm încrezătoare, este pentru că, astfel, devenite un soi de labarum al dreptei vestiri, tablourile să desfacă, mereu emergentă
Paul Gherasim () [Corola-website/Science/311937_a_313266]
-
esențiale ale lui Mieß fiind redarea efectelor de lumină și relaționarea ei cu culoarea. În această perioadă, Friedrich Mieß începe să-și găsească paleta și stilul său propriu, operele sale găsindu-și prospețimea și căldura, totul fiind îmbogățit cu efecte lirice. După perioada romană, Friedrich Mieß revine la Brașov unde-și deschide un atelier de pictură, el fiind unul dintre primii sași care au trăit profesionist din pictură. Călătorind mai rar, după anul 1894, cu preponderență după 1897, Mieß s-a
Friedrich Mieß () [Corola-website/Science/311428_a_312757]
-
aflat la desăvîrșirea mijloacelor expresivității și, deopotrivă, o profundă motivație existențială a gestului de a scrie, o distincție poetică ce purta marca stilistică(amprenta) unui poet profund, grav, cerebral, dar și ispitit de spiritul ironic-detașat, nonconformist și rebel în fața canoanelor lirice de atunci.De altminteri, simboluri precum șoimul ori crinul sunt-în cazul poetului Ioan Vieru- embleme înscrise pe scutul unei conștiințe poetice austere și dramatice,arctice,dar,deopotrivă,senzuale. Poezia lui Ioan Vieru este susținută de un filon grav, pe care
Ioan Vieru (poet) () [Corola-website/Science/311458_a_312787]
-
unit cu instrumentalismul” este, ca și wagnerismul, “ultimul cuvânt al geniului omenesc". Puncte de vedere presimboliste conțin și alte articole publicate de Macedonski în “Literatorul”, ca "Despre poezie" sau "Despre poemă" (1881), în care poetul pledează pentru concentrare și sinteză lirică, pentru poezia care să adune în ea, imprevizibil, mișcări sufletești contrastante. Teoretizând simbolismul, Macedonski a înțeles să-l și promoveze stăruitor în literatura română. În numele acestui curent, directorul “Literatorului” a încurajat de fapt tot ce se deosebea de poezia românească
Literatura română simbolistă () [Corola-website/Science/312375_a_313704]
-
să revoluționeze lirica. După modelul lui Rollinat, din care a și tradus, Macedonski a afișat uneori preferințe morbide pentru macabru, ca în "Vaporul morții", de exemplu. Dar pasiunea lui cea mare a fost instrumentalismul, poetul propunându-și să creeze efecte lirice prin pure combinații de imagini și sunete ca în "Rimele cântă pe harpă" și "Guzla". Unele din aceste poezii, de exemplu, “Înmormântarea și toate sunetele clopotului” sau “Lupta și toate sunetele ei”, au fost publicate în volumul "Poezii" din 1881
Literatura română simbolistă () [Corola-website/Science/312375_a_313704]
-
oboseala psihică, disperarea, apăsarea, spaima, nevroza, toate fiind sugerate prin simboluri, fără a fi numite; - corespondența dintre cuvintele-simbol și elementele din natură este principalul procedeu artistic de construire a poeziilor simboliste. Trăsăturile obiectului din natură sugerează stările interioare ale eului liric. (De ex: cuvântul-simbol "plumb" are drept corespondent un metal greu, de culoare cenușie, maleabil și cu o sonoritate surdă) - preferința pentru imagini imprecise, difuze, fără contur; - muzicalitatea creației simboliste se construiește fie prin prezența instrumentelor muzicale, fie prin muzicalitatea interioară
Literatura română simbolistă () [Corola-website/Science/312375_a_313704]
-
în Austria și Germania însă nu s-a dedicat unei cariere pedagogice. Ca pianist Harasiewicz posedă poate cea mai complexă paletă de culori fiind considerat unul dintre cei mai compleți pianiști de muzică clasică păstrând un echilibru perfect între elementul liric și virtuozitate. Între anii 1958-1974 el a înregistrat 14 discuri LP pentru casa de discuri Philips ce cuprind majoritatea lucrărilor lui Chopin, precum și câteva dintre compozițiile lui Franz Liszt și Johannes Brahms; Colecția Chopin fiind reeditată pe 10 cd-uri de către
Adam Harasiewicz () [Corola-website/Science/312474_a_313803]
-
având influențe din muzica rock progresiv a anilor '70 și muzica college rock de la sfârșitul anilor '80, specificând „Acestea nu sunt decât puncte de plecare, 'condimentate' din plin cu o doză substanțială de chitară heavy și cu versuri opace”. Partea lirică era descrisă drept „înduioșătoare și inteligentă”, recenzia încheindu-se astfel: „Albumul "Placebo" poate părea, din punct de vedere al sunetului, o combinație între Smashing Pumpkins și Rush, dar este bine realizat, iar modul în care combină genurile muzicale îl fac
Placebo (album) () [Corola-website/Science/312860_a_314189]