12,197 matches
-
lui. Eroul Desperado trăiește un trecut perfect, un trecut în trecut și de dragul trecutului. În scufundarea lui în anticamera realului, în ceea ce a fost cândva real și poate fi doar reînviat, rememorat ca atare, autorul oscilează între mai multe procedee narative. Nu renunță total la Fluxul conștiinței, fiindcă întâlnim uneori conexiuni ce ne par absurde, bazate pe o lege a memoriei mai profundă decât rațiunea narativă. Nu mulți se lasă copleșiți de acest lirism invadator, care e o metodă roasă de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
real și poate fi doar reînviat, rememorat ca atare, autorul oscilează între mai multe procedee narative. Nu renunță total la Fluxul conștiinței, fiindcă întâlnim uneori conexiuni ce ne par absurde, bazate pe o lege a memoriei mai profundă decât rațiunea narativă. Nu mulți se lasă copleșiți de acest lirism invadator, care e o metodă roasă de vreme, dar Peter Ackroyd, de pildă, merge ostentativ pe asocieri imprevizible, uneori de cuvinte chiar. În Hawksmoor, un capitol se încheie cu o formulă care
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
conștiinței aveau o aură (afectivă, meditativă). Autorul construia o stare de spirit, nu un destin, în ciuda faptului că realul îi copleșea personajele. Ordinea realului era confuză, pentru că moderniștii au desființat regula cronologiei, drept care incidentele pluteau, își pierduseră greutatea, gravitația, sensul narativ în construcția intrigii. Clarissa Dalloway, de pildă, amesteca "amintiri și dorințe" (cum numea T.S. Eliot sindromul, în The Waste Land): ea lucra cu un trecut imens, un prezent minimal și un viitor perceput doar ca o neliniște. Virginia Woolf predica
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
au fost educați, autorii moderniști au o legătură subterană cu sursa revoltei lor. Lectura intuiește că modelul lor e tradițional. Legătura autorilor Desperado cu tradiția, însă, s-a rupt. Ei se nasc în convenția revoltei împotriva tradiției. Ziua, ca unitate narativă, se eliberează de vechea coerență cronologică. Fie că e vorba de Kazuo Ishiguro ori de Graham Swift, eroul Desperado trăiește suspendat într-un "azi" atemporal. E atât de lipsită de timp existența lui, încât până și viitorul nu mai e
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
un proiect în minte. Diferența între Fluxul conștiinței și autorii Desperado este că, la moderniști, planul era înțelesul ascuns în stil, în vreme ce autorul Desperado își face un plan din a complica mecanismele narațiunii. Cu alte cuvinte, în vreme ce moderinștii reduceau firul narativ și încâlceau cuvântul, autorul Desperado mizează (ca pe vremuri, înainte de răsturnarea modernistă) pe simplitatea verbală a unei istorisiri complicate. Noutatea textului Desperado este, în mare parte, discreția, neutralitatea lui afectivă, libertatea de a simți pe care o lasă lecturii. Eroul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
poveste nu mai este de ajuns. Oricât ar fi părut el de realist, era în fond inovator: lungul lui ciclu de romane demonstra că viața e un flux, o curgere fără punct final. În felul lui, Galsworthy a atacat convenția narativă a încheierii pe ultima pagină. Virginia Woolf vedea trăirea ca pe o aureolă. Pentru ea conta emoția, mai mult decât incidentul de la baza ei. Balzac resimțea și el curgerea, dar istorisirea lui orchestra cu fiecare pas o încheiere exemplară. Galsworthy
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
că experimenta fluxul conștiinței. Încă de la sfârșitul veacului al XIX-lea, scriitorii se plictisiseră să tot aștepte ce se va întâmpla în final și își căutau deja o nouă direcție, fie că scriau încă picaresc ori jonglau cu alte abordări narative. Viitorul pierdea teren în economia romanului, în favoarea unui prezent extins. În romanul Desperado, prezentul e extrem de lent, iar viitorul aproape că nu contează. Puterea Desperado stă în trecut. Trecutul e un drog pentru prezent. Eroul rememorează, nu acționează în niciun
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
e o reconsiderare a trecutului, nimic mai mult. Colecționarul, Iubita locotenentului francez, Daniel Martin, Magicianul toate nu sunt altceva dcecât meditații asupra trecutului, pentru care viitorul intrigii nici nu contează. Prezentul lui Fowles e mai mult o demonstrație de tehnică narativă decât un punct de sprijin al narațiunii. Julian Barnes recurge la istoria Biblică ori literară (Istoria lumii în 10 capitole și 1/2, Papagalul lui Flaubert), așa că eroii lui nici măcar nu invocă un trecut individual. În Nemângâiații, Kazuo Ishiguro se
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
derutează lectorul și nu izbutește să-l lămurească. Lanark (Alasdair Gray) e un coșmar seducător (distopie). Julian Barnes își îndulcește uscăciunea afectivă cu inteligență (cu excepția lui Staring at the Sun). Rădăcinile complicatei strategii Desperado cresc din confruntarea a două tehnici narative: pe de o parte avem tehnica prezentului în așteptare (care stă la baza romanului pre-modernist); pe altă parte, avem tehnica străfulgerărilor din trecut, care prind prezentul din urmă. Lecția modernistă îl învață pe autor să se refugieze în Fluxul conștiinței
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ales după eseul Virginiei Woolf, Modern Fiction (care pune clar problema refuzului), cronologia (înșiruirea lineară trecut-prezent-viitor) și iubirea ca mijloc de captare a interesului pierd teren. Ele nu dispar, dar se supun unui curent dominant, acela al evadării din convenția narativă pe baza căreia funcționau operele de la Homer până la James. Joyce și Eliot sunt importanți nu neapărat ca reprezentanți ai Fluxului conștiinței, cât ca promotori ai refuzului. Primul pas al acestui refuz a fost ceea ce știm drept hibridizarea genurilor literare. Autorii
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
câteva decenii de fericire în contextul însingurării absolute? Eroul se retrage în el și iubirea nu mai e (sau încearcă să nu mai fie, pentru că nici Woolf, nici Eliot și nici chiar Joyce nu pot trăi în afara ei) un refugiu narativ. Trăirile sunt clocotitoare, ele inundă lectura, străpung sufletul ca un fier înroșit, dar nu sunt un fir central al povestirii care merge înainte după alte principii, alte legi ale gândirii, asocierii și verbalizării ci doar un fel de călcâi al
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
sufletul ca un fier înroșit, dar nu sunt un fir central al povestirii care merge înainte după alte principii, alte legi ale gândirii, asocierii și verbalizării ci doar un fel de călcâi al lui Ahile. Ca urmare a spulberării interesului narativ esențial al literaturii anterioare, eroul se pulverizează în amintiri, devine un erou-mozaic, care trebuie recompus mnemotehnic. Înțelegem din personaj exact atât cât ne putem aminti din asociațiile lui verbale și trăirile lui întâmplătoare, devălmășite în încercarea de a descrie o
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
explicării verbale a textului modernist), Kazuo Ishiguro, de pildă, proclamă nevoia de narațiune tradițională, întreținută de suspans. When We Were Orphans e un suspans exacerbat. La fel și The Unconsoled. Povestirea Desperado e împăiată cu incidente povestite cu mare poftă narativă. Cum se va încheia istoria? Surpriză: istoria ascunde ceva și ni se spune până la urmă ce ascundea, dar de încheiat nici gând să se încheie. Suspansul a murit, trăiască suspansul. Observăm în consecință că David Lodge, de pildă, nu povestește
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
nu se arată; înțelegem deci lecția Desperado: mâine trebuie să fie întotdeauna altfel decât îl așteptăm. Despărțirea de Modernism are ca efect o relaxare dar și o sofisticare, o repetare a lecturii cu intenția de a studia al textul. Stilul narativ clar marchează deruta ideii, rătăcirea planului, și creează lectura studioasă. Desperado portret robot Autor Rețeta autorului Desperado este să încalce toate legile, chiar și pe cele proprii. Julian Barnes scrie Falubert's Parrot bătându-și joc de critica literară (pe
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
identice. Întreg textul se învăluie în ireal, o pânză de mister și adevăruri interzise. Dacă nu ne supunem atmosferei vrăjite și nu trăim ce trăiesc și personajele, finalul nu poate fi decât lipsit de sens. Peter Ackroyd își împletește stilul narativ cu ocultarea clarității, infiltrând cu subtilitate poezie în incidente magice, injectând lirism în narațiune. Deși presărată cu momente de suspans și incidente palpitante, crime chiar, cartea e predominant o experiență lirică și creează un tip nou de lector: lectorul părtaș
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
care știți adevărata istorie trebuie să comparați cele două realități, cea cronologică și cea mimată de roman (cronologia inversă). Cititorul știe precis că evreii au trecut de la viață la moarte și n-a mai urmat nimic: învierea e un șiretlic narativ, o ironie amară. Naratorul vrea să vorbească într-un fel numai al lui despre cruzimea Holocaustului și descrie comic tragedia, răsturnată, pentru a părea bunătate. Because I am a healer, everything I do heals (Fiindcă știu să vindec, tot ce
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
romantice. Valoarea ei a oscilat de-a lungul istoriei romanului, de la bizar la lăudabil. Ea este ingredientul esențial pentru eroul Desperado. Personajele lui Huxley sunt disperat de singure, la vremea când romanul încă se delecta construind comunități și rezemând arhitecturi narative pe stâlpi sociali, creând familii pentru indivizi (v. Forsyte Saga de Galsworthy). Bernard Marx, exact ca Winston Smith din 1984 de Orwell, caută însingurarea, iar John, odată luat din rezervație, se sinucide din cauza presiunii sociale, total opuse înclinației lui Shakespeariene
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
să-și păstreze identitatea. Lectura Desperado este extrem de invazivă și se bazează tocmai pe această mândrie a lectorului de a supraviețui. Conflictul text-lector-autor se repetă la infinit și din el se naște noutatea Desperado. Din punct de vedere al tehnicii narative, Huxley alege tiparul coșmarului SF, iar autorul este omniscient. Povestirea e un semnal de alarmă pentru lector că își va pierde tot ce are omenesc în el. Starea de spirit e deznădejdea. Povestirea însăși este fără speranță și prin urmare
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
a acestui roman tragic japonez, scris cu ironie tipic anglo-saxonă. 2.9. Doris Lessing: Un Nobel pentru Domana de Fier a romanului contemporan "Sunt încredințată că prețuim istorisirea fiindcă ea e tiparul minții noastre. Gândim pe tiparul poveștii, al cronologiei narative", declară romanciera britanică Doris Lessing, cea care a primit Premiul Nobel pentru literatură în 2007. Avem de-a face cu o personalitate puternică, o devoratoare de cărți, care a părăsit hotărât școala la paisprezece ani și a ales să citească
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
rasei umane. Bestseller-ul unanim recunoscut al lui Doris Lessing pare să fie The Golden Notebook (1962), carte ce a fost percepută ca o confesiune feministă de foarte mulți lectori și critici. Ca în mai toate cărțile lui Lessing, maniera narativă e trei sferturi din roman. Narațiunea e lentă dar zbuciumată, amestecând în ea nenumărate forme de comunicare, povești zilnice de toate felurile: ziare, știri, filme, vise, jurnale, Fluxul conștiinței, politică, partide (cel comunist), iubiri, sex, mici bucurii și mari tragedii
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
propriei seriozități opusă stării de a fi "într-o ureche". E un roman al mediocrității răsturnate. La început Mike pare cel sacrificat, dar irosirea e soarta lui Jon, de fapt. Al doilea roman al lui David Lodge are un fir narativ alert și inspiră o răzvrătire hotărâtă împotriva umilințelor de orice fel. Lodge are mult umor, e un bun povestitor, cu ochiul format pentru atmosferă. Complicațiile prozei contemporane îl lasă rece. * * * The British Museum Is Falling Down (British Museum se dărâmă
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
pe Philip din calea acestuia. Amândoi intră în relații cu persoane cunoscute la întâmplare, care îi leagă în final. Istoriile concrete nu prea au importanță. Singurul (și primul) roman al lui Lodge unde intriga înseamnă ceva, este Nice Work. Tehnica narativă e aceea a contrapunctului: un episod în America, unul în Anglia și de la capăt. Philip se alătură involuntar revoltei studențești și ajunge la mare preț din acest motiv. Morris din contră, ajută la calmarea spiritelor studențimii din Rummidge, e curând
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cele din urmă ajungem să ne întrebăm dacă eroii au memorie afectivă. Singurătatea lor e totală. Intriga acestui roman e o încâlceală de incidente care se dovedesc utile narațiunii la un moment dat. Ceea ce face romanul interesant e varietatea modurilor narative. Alternează trei procedee, în mare. Mai întâi Ralph dictează printr-un casetofon direct computerului (ori scrie) deci avem vocea, gândurile, jurnalul lui. Helen își ține și ea propiul jurnal în propriul computer. Când ajunge să descrie prima noapte de dragoste
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
momentul cu luciditate, la persoana întâia. Trebuie să existe alt unghi...) (p. 258) Jurnalele fac din Ralph și Helen eroii principali. Carrie ne e prezentată indirect, prin replici ale celor doi. Ea se mai încadrează și în al treilea procedeu narativ folosit aici de Lodge, și anume narațiunea obiectivă la timpul prezent. Aceste interludii obiective redresează balanța, pun ordine în cele două monolguri interioare. Finalul romanului trece de la prezent la trecut, afirmând prin aceasta că nu mai urmează nimic, autorul a
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
era de făcut, lectorul trebuie să închidă cartea și să-și vadă de drumul lui. Un final de roman care nu lasă deloc libertate imaginației lectorului nu seamănă nicidecum cu maniera Desperado. El înseamnă de asemenea că gândul, trecutul metamorfozat narativ în prezent (ce era la început Thinks / Gândește...) a eșuat: ce a fost adevărat nu mai este. Narațiunea obiectivă la timpul trecut denotă un sfârșit absolut. În fară de aceste trei voci narative, mai sunt în carte lucrări în care
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]